Decizia nr. 113 din 12.08.2025

Decizia nr. 113 din 12 august 2025 de inadmisibilitate a sesizării nr. 182g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a textului „nu au dreptul de a participa la alegeri” din articolul 11 alineatul (7) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice (interdicția de a participa la alegeri a partidelor politice care nu prezintă în termen ASP lista numerică și nominală a preşedinţilor, vicepreşedinţilor și a membrilor organelor executive centrale)


Subiectul sesizării: Curtea de Apel Centru, Alexandru Beschieru, președinte al Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei”, în dosarul nr. 3-63/2025


Decizia:
1. d_113_2025_182g_2025_rou.pdf


Sesizări:


—  Opinie separată, expusă în temeiul articolului 36 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională nr. 74 din 10 aprilie 2025 ( Serghei ŢURCAN)

Opinie separată : opinie_separata_d_113_182g_2025_Turcan_Serghei_rou.pdf


Opinie separată,

expusă în temeiul articolului 36 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională nr. 74 din 10 aprilie 2025

1. Prin Decizia nr. 113 din 12 august 2025 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr. 182g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a textului „nu au dreptul de a participa la alegeri” din articolul 11 alineatul (7) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, ridicată de dl Alexandru Beschieru, președinte al Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei”, în dosarul nr. 3-63/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Potrivit normei contestate, în termen de 24 de ore de la solicitarea Comisiei Electorale Centrale, Agenţia Servicii Publice prezintă acesteia lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri. Partidele politice care, până la începerea perioadei electorale, nu au prezentat Agenţiei Servicii Publice toate informaţiile prevăzute de lege nu au dreptul de a participa la alegeri.

3. Autorul sesizării consideră că textul „nu au dreptul de a participa la alegeri” din articolul 11 alineatul (7) din Legea privind partidele politice limitează dreptul partidelor de a participa la alegeri, de a-și prezenta programul politic și opinia lor cu privire la programele politice ale concurenților electorali, contrar articolului 32 (libertatea exprimării opiniei) din Constituție. De asemenea, interzicerea de a participa la alegeri, bazată pe nerespectarea de către partid a unor condiții de formă, sfidează principiul alegerilor libere, garantat de articolul 38 (dreptul de vot și dreptul de a fi ales) din Constituție. Autorul mai susține că textul contestat limitează posibilitatea partidelor politice de a participa la alegeri, care reprezintă una din principalele activități ale partidelor. În acest sens, autorul pretinde încălcarea articolului 41 (libertatea partidelor și a altor organizații social-politice) din Constituție. În viziunea autorului, interdicția de a participa la alegeri reprezintă o sancțiune disproporționată, contrară articolului 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituție, care afectează însăși esența dreptului de a participa la viața politică (a se vedea DCC nr. 113 din 12 august 2025, §§ 14-19).

4. În raport cu aceste critici de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a menționat că, deși autorul excepției a invocat incidenţa articolelor 32, 38, 41 și 54 din Constituție, în esență, autorul pretinde încălcarea articolelor 38 și 54 din Constituție. Curtea a decis că textul „nu au dreptul de a participa la alegeri” din articolul 11 alineatul (7) din Legea privind partidele politice nu face incidente articolele 38 și 54 din Constituție (a se vedea DCC nr. 113 din 12 august 2025, §§ 26, 44).

5. Subliniez faptul că dreptul de asociere în partide politice reprezintă un drept fundamental garantat de articolul 41 din Constituție și articolul 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Conform articolului 41 alin. (1) și (3) din Constituție, partidele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor și, în condițiile legii, participă la alegeri. Statul asigură respectarea drepturilor și intereselor legitime ale partidelor. Potrivit jurisprudenţei Curții Europene a Drepturilor Omului, partidele politice au un rol decisiv în formarea și exprimarea voinței politice a cetățenilor (a se vedea Vona v. Ungaria, 9 iulie 2013, § 56).

6. Curtea Europeană a reținut în mod constant că democrația reprezintă un element fundamental al ordinii publice europene și că drepturile subiective garantate de articolul 3 al Protocolului nr. 1 la Convenție, care include dreptul de a vota și dreptul de a candida la alegeri, sunt cruciale pentru stabilirea și pentru menținerea fundamentelor unei democrații coerente și efective, guvernate de preeminența dreptului (a se vedea Kalda v. Estonia (nr. 2), 6 decembrie 2022, §§ 37-38; Guðmundur Gunnarsson și Magnús Davíð Norðdahl v. Islanda, 16 aprilie 2024, § 57; Tomenko v. Ucraina, 10 iulie 2025, § 96). Comisia de la Veneția a menționat că însuși conceptul de partid politic se bazează pe scopul participării la administrarea treburilor publice, prin prezentarea de candidați la alegeri libere și democratice (Raportul privind participarea partidelor politice la alegeri, CDL-AD(2006)025, § 15; Opinia privind Legea partidelor politice din Federația Rusă, CDL-AD(2012)003, § 26).

7. Comisia de la Veneția a remarcat că dreptul fundamental al oamenilor la libera asociere în partide politice include libertatea de a avea opinii politice, de a primi și de a transmite informații fără ingerințe din partea autorităților publice (Liniile directoare privind interzicerea și dizolvarea partidelor politice și măsurile analogice, CDLINF(2000)1, Capitolul II, §§ 1-2). Curtea Europeană a reiterat că, în pofida rolului său autonom şi a sferei sale speciale de aplicare, articolul 11 din Convenția Europeană trebuie, de asemenea, examinat în lumina articolului 10 din Convenție. Protecţia opiniilor şi libertatea de a le exprima este unul din obiectivele libertăţilor de asociere, aşa cum sunt garantate acestea de articolul 11. Acest fapt este aplicabil a fortiori în ceea ce priveşte partidele politice, având în vedere rolul lor esenţial în asigurarea pluralismului şi a funcţionării corespunzătoare a democraţiei (a se vedea Partidul Popular Creștin Democrat v. Moldova, 14 februarie 2006, § 62; Partidul Conservator al Rusiei și alții v. Federația Rusă, 24 martie 2020, § 41).

8. Potrivit articolului 11 alin. (7) din Legea privind partidele politice, partidele politice care, până la începerea perioadei electorale, nu au prezentat Agenţiei Servicii Publice toate informaţiile prevăzute de lege nu au dreptul de a participa la alegeri.

9. Prin urmare, norma contestată stabilește în mod clar o interdicție pentru partidele politice de a participa la alegeri, afectând prevederile articolului 41 alineatele (1) și (3) din Constituție. Această interdicție impusă unui partid politic produce ingerinţe în dreptul de a fi ales (vezi § 6 supra) și în libertatea de exprimare a opiniei (vezi § 7 supra), drepturi garantate de articolele 38 și 32 din Constituție, 10 și 11 din Convenția Europeană și de articolul 3 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Alegerile libere și libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, formează fundamentul oricărei democrații (Selahattin Demirtaş v. Turcia (nr. 2) [MC], 22 decembrie 2020, § 383; Bradshaw și alții v. Regatul Unit, 22 iulie 2025, § 113).

10. Drepturile la libera asociere, la exprimarea opiniei și la alegeri sunt fundamentale pentru buna funcționare a unei societăți democratice. Partidele politice, ca instrumente colective de exprimare politică, precum și membrii acestora, se bucură pe deplin de aceste drepturi (a se vedea Liniile directoare comune privind reglementarea partidelor politice, CDL-AD(2020)032, ediția a 2-a, § 76). Realizarea acestor drepturi fundamentale ține de esenţa activității unui partid politic. Faptul că activitățile partidelor politice fac parte dintr-un exercițiu colectiv al libertății de exprimare în sine dă dreptul acestora de a solicita protecția articolelor 10 și 11 din Convenția Europeană (Partidul Conservator al Rusiei și alții v. Federația Rusă, 24 martie 2020, § 43).

11. Astfel, în prezenta cauză, consider că sesizarea trebuia declarată admisibilă. Chestiunea dacă neprezentarea de către partidul politic Agenţiei Servicii Publice, până la începerea perioadei electorale, a tuturor informaţiilor prevăzute de lege justifică interzicerea de a participa la alegeri și dacă această interdicție este proporțională cu situația care a determinat-o trebuia examinată în fond. 

 

Serghei ŢURCAN,

Judecător al Curţii Constituţionale 

12 august 2025

 

 

 


DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 182g/2025
privind excepția de neconstituționalitate a textului „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice

(interdicția de a participa la alegeri a partidelor politice care nu prezintă în termen ASP lista numerică și nominală a preşedinţilor, vicepreşedinţilor și a membrilor organelor executive centrale)

CHIŞINĂU
12 august 2025

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 8 august 2025,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 12 august 2025, în camera de consiliu,

Pronunță următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, ridicată de dl Alexandru Beschieru, președinte al Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei", în dosarul nr. 3-63/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată, format din dna Victoria Sîrbu, dna Lucia Bagrin și dl Andrei Cașcaval de la Curtea de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. În cadrul sesizării, autorul excepției a formulat o cerere de suspendare a acțiunii textului „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice. Având în vedere examinarea cu celeritate a prezentei sesizări, Curtea reține că nu mai este necesar să examineze în mod separat cererea de suspendare a acțiunii textului contestat.

ÎN FAPT

A. Circumstanțele litigiului principal

4. La 17 aprilie 2025, Parlamentul a stabilit că alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie 2025 (a se vedea Hotărârea Parlamentului nr. 77 din 17 aprilie 2025).

5. La 18 iunie 2025, în baza articolului 12 alin. (4) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a adoptat Hotărârea nr. 3601 cu privire la aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare şi desfășurare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Potrivit punctului 6 din Program, Comisia a stabilit termenul pentru publicarea listei partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri în baza datelor prezentate de Agenția Servicii Publice - până la 14 iulie inclusiv, data începerii perioadei electorale.

6. În aceeași zi, Comisia a adoptat Hotărârea nr. 3651 cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Comisia a stabilit că admisibilitatea participării la alegeri este precondiționată de obligativitatea partidelor politice de a prezenta Agenției Servicii Publice, până la data începerii perioadei electorale, i.e. 14 iulie 2025, lista numerică şi nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidența articolului 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale. În privința Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei", Comisia a instituit rezerva revocării dreptului de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 în cazul neemiterii de către Agenția Servicii Publice a actului administrativ individual favorabil și/sau emiterii deciziei judecătorești executorii privind dizolvarea/limitarea activității partidelor politice.

7. La 11 iulie 2025, Partidul Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei" a depus o cerere la Agenția Servicii Publice cu privire la înregistrarea componenței membrilor Biroului Politic și a beneficiarului efectiv al partidului. Printr-o decizie din 29 iulie 2025, Agenția Servicii Publice a refuzat cererea partidului cu privire la înregistrarea modificărilor în datele înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice. Potrivit Agenției, partidul a solicitat înregistrarea componenței membrilor Biroului permanent central în baza procesului-verbal al ședinței Consiliului Politic Național din 20 iulie 2024. Agenția a notat că partidul a depășit termenul legal stabilit de articolul 10 alin. (2) din Legea privind partidele politice, care prevede că toate modificările şi completările statutului şi programului partidului politic, precum şi cele ale listei numerice şi nominale a membrilor partidului politic care cad sub incidenţa articolului 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale se notifică Agenţiei Servicii Publice în termen de 15 zile de la data adoptării hotărârii respective.

8. La 3 august 2025, în baza deciziei Agenției Servicii Publice din 29 iulie 2025, Comisia Electorală Centrală a adoptat Hotărârea nr. 3742, prin care, inter alia, a exclus Partidul Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei" din lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

9. La 5 august 2025, Partidul Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei" a contestat Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3742 din 3 august 2025 în fața Curții de Apel Centru.

10. La 6 august 2025, în cadrul examinării cauzei, dl Alexandru Beschieru, președinte al Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei", a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea privind partidele politice.

11. Prin încheierea din 7 august 2025, Curtea de Apel Centru a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluționării acesteia.

B. Legislația pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

 

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

„(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional."

 

Articolul 38

Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales

„(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

(2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepție făcând cei puși sub interdicţie în modul stabilit de lege.

(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii."

Articolul 41

Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice

„(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri.

(2) Partidele şi alte organizaţii social-politice sunt egale în faţa legii.

(3) Statul asigură respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor şi ale altor organizaţii social-politice.

(4) Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale.

(5) Asociaţiile secrete sunt interzise.

(6) Activitatea partidelor constituite din cetăţeni străini este interzisă.

(7) Funcţiile publice ai căror titulari nu pot face parte din partide se stabilesc prin lege organică."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

 

13. Prevederile relevante ale Legii nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice sunt următoarele:

 

Articolul 10

Înregistrarea modificărilor şi completărilor statutului şi programului partidului politic, ale listei numerice şi nominale a preşedinţilor, vicepreşedinţilor, membrilor organelor executive centrale ale partidului politic

(1) Statutul şi programul partidului politic, precum şi lista numerică şi nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidenţa art. 3 alin.(1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale pot fi modificate şi completate conform procedurii prevăzute de statutul partidului respectiv.

(2) Toate modificările şi completările statutului şi programului partidului politic, precum şi cele ale listei numerice şi nominale a membrilor partidului politic care cad sub incidenţa art. 3 alin.(1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale se notifică Agenţiei Servicii Publice în termen de 15 zile de la data adoptării hotărârii respective.

(3) Înregistrarea modificărilor şi completărilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de Agenţia Servicii Publice în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3)-(6), care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 11

Evidenţa partidelor politice

„[Alineatele (1)-(3) din articolul 11 abrogate prin Legea nr. 31 din 16 martie 2018, în vigoare 20 aprilie 2018.]

(4) Informaţia privind înregistrarea partidelor politice, privind radierea lor din Registrul de stat al persoanelor juridice, privind modificările şi completările operate în statutele acestora se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Agenţiei Servicii Publice. Responsabilă de publicarea acestei informaţii este Agenţia Servicii Publice.

(5) Agenţia Servicii Publice aduce la cunoştinţa publică, în termen de 3 zile de la adoptarea deciziei respective, informaţia privind:

a) înregistrarea partidului politic;

b) lista numerică şi nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidenţa art. 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale;

c) numărul de membri declarat de partidul politic;

d) modificările şi completările efectuate în conformitate cu prevederile art.10.

(6) Informaţia prevăzută la alin. (5) este prezentată, în acelaşi termen, Comisiei Electorale Centrale, iar cea prevăzută la alin. (5) lit. b) Autorităţii Naţionale de Integritate.

(7) În termen de 24 de ore de la solicitarea Comisiei Electorale Centrale, Agenţia Servicii Publice prezintă acesteia lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri. Partidele politice care, până la începerea perioadei electorale, nu au prezentat Agenţiei Servicii Publice toate informaţiile prevăzute la alin. (5) lit. b) nu au dreptul de a participa la alegeri."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

 

14. Autorul excepției consideră că textul „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea privind partidele politice limitează dreptul partidelor politice de a participa la alegeri, de a-și prezenta programul politic și opinia lor cu privire la programele politice ale concurenților electorali, contrar articolului 32 din Constituție.

15. De asemenea, interzicerea de a participa la alegeri, bazată pe nerespectarea de către partid a unor condiții de formă, sfidează principiul alegerilor libere, garantat de articolul 38 din Constituție.

16. Autorul mai susține că textul contestat limitează posibilitatea partidelor politice de a participa la alegeri, care reprezintă una din principalele activități ale partidelor. În acest sens, autorul pretinde încălcarea articolului 41 din Constituție.

17. Autorul menționează că Parlamentul a adoptat textul contestat cu doar trei luni până la alegeri și cu o lună până la începerea perioadei de desemnare a candidaților. Noile reglementări stabilite de textul contestat sunt aplicate retroactiv. În acest sens, autorul menționează că partidele politice care au ales componența biroului partidului în anii 2023 - 2024 și au depus actele pentru înregistrare sunt refuzate de către autorități pentru că a expirat termenul de 15 zile pentru comunicarea actului, termen care se calculează din momentul adoptării de către partid a hotărârii respective.

18. Autorul menționează că interdicția de a participa la alegeri reprezintă o sancțiune disproporționată, care afectează însăși esența dreptului de a participa la viața politică. Textul contestat nu prevede un termen rezonabil de conformare pentru înregistrarea biroului politic și nici un mecanism de avertizare, de notificare sau de remediere. Interdicția de a participa la alegeri se aplică în mod automat, fără o analiză individualizată, fără posibilitatea corectării neconformității sau contestării într-un termen adecvat.

19. Prin urmare, autorul consideră că textul contestat contravine articolelor 32, 38, 41 și 54 din Constituție.

 

B. Aprecierea Curții

 

20. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

21. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unei prevederi din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, ține de competența Curții Constituționale.

22. Excepția de neconstituționalitate, ridicată de o parte într-un proces din fața instanței de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituție.

23. Obiectul excepției îl constituie textul „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea privind partidele politice. Textul contestat nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

24. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unei cauze de contencios administrativ care are ca obiect contestarea unei hotărâri a Comisiei Electorale Centrale cu privire excluderea Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei" din lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Prin urmare, Curtea admite că textul contestat ar putea fi aplicat la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

25. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa a cel puţin unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr. 53 din 29 mai 2025, § 17).

26. Deși autorul excepției a invocat incidenţa articolelor 32 (libertatea opiniei și a exprimării), 38 (dreptul de vot și dreptul de a fi ales), 41 (libertatea partidelor și a altor organizații social-politice) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți) din Constituție, Curtea constată că, în esență, autorul pretinde încălcarea articolelor 38 și 54 din Constituție.

27. Referitor la incidenţa articolului 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acesta nu are o aplicabilitate independentă. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (DCC nr. 48 din 27 aprilie 2023, § 20).

28. Curtea observă că, potrivit articolului 72 alin. (3) literele a) și g) din Constituție, Parlamentul este competent să adopte legi organice ce reglementează sistemul electoral, precum și organizarea și funcționarea partidelor politice.

29. Curtea constată că la 13 iunie 2025 Parlamentul a adoptat Legea nr. 100, care a instituit un cadru normativ complex, prin care au fost aduse modificări și completări mai multor acte normative, în scopul consolidării mecanismelor de prevenire și de combatere a corupției electorale, precum și a fenomenelor conexe acestora.

30. Între altele, Legea nr. 100 a modificat articolul 10 din Legea privind partidele politice, stabilind obligația partidelor de a notifica Agenția Servicii Publice inclusiv despre modificarea listei numerice şi nominale a membrilor partidului politic care cad sub incidența articolului 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale. În caz de nerespectare a acestei cerințe, în baza informației notificate de Agenție, Parlamentul a stabilit competența Comisiei Electorale Centrale de a interzice partidelor să participe la alegeri (articolul 11 alin. (7) din Lege). Aceste modificări au intrat în vigoare la 14 iunie 2025.

31. Curtea are în vedere faptul că modificarea legii a fost justificată de Parlament prin faptul că aceasta are drept scop creşterea transparenței şi responsabilității în gestionarea informațiilor despre partidele politice. Includerea datelor despre persoanele care cad sub incidența Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale asigură o mai bună monitorizare a integrității acestora. În plus, transmiterea rapidă a informațiilor către Comisia Electorală Centrală şi Autoritatea Națională de Integritate garantează supravegherea eficientă a activității partidelor. De asemenea, obligarea partidelor politice să prezinte integral informațiile necesare participării la alegeri le va responsabiliza să respecte legea[1].

32. Cu privire la argumentul autorului care susține că interdicția de a participa la alegeri nu este precedată de un termen rezonabil de conformare, Curtea observă că partidele politice trebuie să notifice Agenția Servicii Publice despre toate modificările şi completările statutului şi programului partidului politic, precum şi cele ale listei numerice şi nominale a membrilor partidului politic care cad sub incidenţa articolului 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale în termen de 15 zile de la data adoptării hotărârii respective (articolul 10 alin. (2) din Legea privind partidele politice). Totodată, informația în discuție trebuie notificată Agenției până la începerea perioadei electorale (articolul 11 alin. (7) din Legea privind partidele politice). Data începerii perioadei electorale se stabilește prin hotărâre a Comisiei Electorale Centrale (articolul 1 din Codul electoral).

33. Obligația notificării informației stabilite de articolul 10 din Lege a intrat în vigoare din 14 iunie 2025. Având în vedere că data începerii perioadei electorale se stabilește printr-un act administrativ al Comisiei Electorale Centrale, analiza căruia nu ține de competența Curții, Curtea notează că ține de competența instanței de judecată să aprecieze dacă autorul excepției a avut timp suficient pentru respectarea acestei obligații.

34. În partea ce ține de caracterul proporțional al măsurii contestate, Curtea reține că legea prevede un termen pentru notificarea informației stabilite de articolul 10 din Lege, i.e. până la începerea perioadei electorale. Această măsură are un domeniu de aplicare limitat, de vreme ce se aplică doar pentru situația în care partidul nu notifică informațiile despre lista numerică şi nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidenţa articolului 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale, adică despre preşedinţii şi vicepreşedinţii partidelor politice, membrii organelor executive centrale ale partidelor politice, indiferent de denumirea pe care o au acestea conform statutului partidului.

35. Curtea constată că obligația de notificare a informației despre membrii organelor de conducere ale partidelor nu reprezintă o sarcină excesivă. Această obligație este justificată de interesul public față de liderii partidelor care urmăresc să participe la alegeri. Curtea reține că din momentul înregistrării partidului politic, este firesc ca liderii acestuia să-și asume faptul că partidul dobândește personalitate juridică și că accede implicit într-un spațiu de interes public. Mai mult, trebuie avut în vedere faptul că conducerea partidului politic exercită o influență directă asupra procesului decizional, a climatului electoral și că urmărește să acceadă în funcții publice reprezentative. În acest sens, obligația de notificare a informației despre membrii organelor de conducere este justificată de necesitatea asigurării transparenței şi responsabilității partidelor politice și garantează supravegherea eficientă a activității partidelor.

36. Referitor la faptul că interdicția de a participa la alegeri se aplică în mod automat, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că principiul individualizării măsurilor se aplică doar în situațiile în care pot exista circumstanțe particulare care ar justifica un tratament diferit. În aceste cazuri legislatorul ar trebui să le ofere instanțelor posibilitatea să individualizeze măsura. În cazul în care gravitatea obiectivă a faptei nu poate fi circumstanțiată, legislatorul poate stabili măsuri care trebuie aplicate de autorități, fără posibilitatea de a o individualiza (a se vedea DCC nr. 84 din 9 iulie 2018, §§ 27-33).

37. În această cauză, obligația de notificare a informației despre preşedinţii şi vicepreşedinţii partidelor politice, membrii organelor executive centrale ale partidelor politice, indiferent de denumirea pe care o au acestea conform statutului lor, trebuie realizată în termen de 15 zile de la data adoptării hotărârii respective și până la începerea perioadei electorale. Data începerii perioadei electorale se stabilește de Comisia Electorală Centrală printr-un act administrativ care se publică pe pagina web a Comisiei.

38. Astfel, este de aşteptat ca partidele politice să activeze cu un grad ridicat de prudenţă atunci când urmăresc să participe la alegeri. Acestea trebuie să acorde o atenţie deosebită termenelor legale pentru prezentarea informațiilor despre partid către autorități și să evalueze riscurile pe care le implică nerespectarea acestor termene.

39. Din aceste motive, Curtea consideră că în acest tip de cauze nu pot exista circumstanţe particulare care să pondereze măsura aplicată. Situaţia prevăzută de către legislator este una obiectivă: neprezentarea informației despre lista numerică şi nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidenţa articolului 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale.

40. Măsura stabilită de către legislator în asemenea cazuri, i.e. interdicția de a participa la alegeri, reprezintă rezultatul unei puneri în balanţă, efectuată de către legislator, în funcţie de interesul social apărat şi de gravitatea obiectivă a faptei interzise. Atunci când legislatorul a dat o soluţie pentru o situaţie care nu presupune circumstanţierea şi care nu pretinde efectuarea unei puneri în balanţă, Curtea Constituţională nu poate decât să manifeste deferenţă faţă de soluţia aleasă de acesta în materie de măsuri aplicabile (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 84 din 9 iulie 2018, § 33).

41. Referitor la pretinsul caracter retroactiv al textului contestat, Curtea reține că textul contestat a intrat în vigoare din 14 iunie 2025. Articolul XIV din Legea nr. 100 din 13 iunie 2025, care a introdus textul contestat în Codul electoral, nu prevede că acesta ar putea fi aplicat pentru trecut.

42. Curtea constată că, de fapt, autorul excepției îi solicită Curții să aprecieze dacă refuzul Agenției Servicii Publice de a înregistra în Registrul de stat al persoanelor juridice componența membrilor Biroului permanent central și lista numerică și nominală a membrilor Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei" care cad sub incidența articolului 3 alin. (1) lit. e5) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale în baza procesului-verbal al ședinței Consiliului Politic Național din 20 iulie 2024 reprezintă o aplicare retroactivă a textului contestat.

43. Având în vedere modul în care autorul sesizării şi-a formulat criticile, Curtea constată că este, în fapt, invitată să exercite un control de legalitate al respectării legislaţiei în domeniu. Totuşi, rolul Curţii nu presupune să verifice modul în care sunt aplicate legile, această obligaţie îi revine instanţei de judecată (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.10 din 5 martie 2024, § 24).

44. Prin urmare, Curtea constată că textul „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea privind partidele politice nu face incidente articolele 38 și 54 din Constituție.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit. d) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „nu au dreptul de a participa la alegeri" din articolul 11 alineatul (7) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, ridicată de dl Alexandru Beschieru, președinte al Partidului Politic „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei", în dosarul nr. 3-63/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Președinte Domnica MANOLE  

 

Chișinău, 12 august 2025
DCC nr. 113
Dosarul nr. 182g/2025


[1] https://www.parlament.md/preview?id=bc72d84c-dfe2-4797-8173-51beb7cb3b29&url=https://ep-sp.parlament.md/materials/638697240112970194/Documents/20250128150900.PDF&method=GetDocumentContent

 

 

 

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid