Decizia nr. 49 din 04.06.2024
Decizia nr. 49 din 4 iunie 2024 de inadmisibilitate a sesizării nr. 84g/2023 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 439/1 din Codul contravențional (suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier)
Subiectul sesizării: Judecătorie (instanţa de fond), Ciprian Munteanu, parte în dosarul pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
Decizia:
1. d_49_2024_84g_2023_rou.pdf
Sesizări:
— OPINIE SEPARATĂ ( Vladimir ȚURCAN)
Opinie separată :
Opinie_separata_d_49_2024_84g_2023_rou.pdf OPINIE SEPARATĂ, Prin Decizia nr. 49 din 4 iunie 2024, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 4391 din Codul contravențional, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr. 2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Nefiind de acord cu concluziile colegilor judecători constituționali, am formulat prezenta opinie separată din următoarele considerente. 1. Autorul sesizării susține că contravenția prevăzută de articolul 197 din Codul contravențional poate fi comisă de o persoană fizică, cu un vehicul al cărui proprietar nu este. Totuși, potrivit articolului 4391 din Cod, pentru comiterea acestei contravenții, concomitent se suspendă dreptul de utilizare a vehiculului rutier, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului și a certificatului de înmatriculare, pe o perioadă de șase luni. Așadar, autorul sesizării afirmă că în aceasta situație, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului cu care s-au transportat ilegal persoane și a certificatului de înmatriculare nu se pedepsește contravenientul, dar proprietarul vehiculului. 2. Curtea nu a reținut criticile autorului sesizării și a concluzionat că deoarece dreptul de proprietate nu este unul absolut, legislatorul poate stabili reguli cu privire la folosința bunurilor cu condiția ca acestea să corespundă unui interes public (general). Deși măsura contestată îl limitează pe proprietar în exercitarea prerogativelor folosinței vehiculului său, totuși, o astfel de măsură urmărește eficientizarea mecanismului de preîntâmpinare a activității ilicite de transport de persoane. Totodată, această măsură are un caracter temporar și nu afectează natura dreptului de proprietate (a se vedea DCC nr. 49 din 4 iunie 2024, §§ 24-26, § 28). 3. Consider că aplicarea automată a măsurii de suspendare a dreptului de proprietate asupra vehiculului, după cum prevede norma contestată, în condițiile în care proprietarul vehiculului nu a comis contravenția sancționată de articolul 197 alin. (1) din Cod, face incident articolul 46 din Constituție. 4. Totodată, articolul 46 din Constituție, care garantează dreptul de proprietate, trebuie interpretat și prin raportare la principiile articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a examinat dacă confiscarea vehiculului rutier utilizat pentru comiterea contravențiilor sau infracțiunilor, dar care aparține cu drept de proprietate unei persoane terțe decât persoana acuzată de comiterea acestor fapte ilicite, încalcă dreptul de proprietate al persoanei terțe. Curtea Europeană a reținut că o astfel de măsură trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie asigurat un echilibru corect între scopurile legitime și dreptul de proprietate al persoanei terțe (a se vedea Andonoski v. „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", 17 septembrie 2015, § 31; S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România, 17 iulie 2017, § 50; Pendov v. Bulgaria, 26 martie 2020, § 42; Aktiva Doo v. Serbia, 19 ianuarie 2021, § 82). Mai mult, Curtea Europeană a subliniat că, în cazul în care dreptul de proprietate asupra vehiculului este afectat, echilibrul corect depinde de mulți factori, între care și comportamentul proprietarului. Echilibrul necesar nu va fi asigurat dacă persoana sau persoanele în cauză au fost obligate să suporte o sarcină individuală și excesivă (a se vedea, mutatis mutandis, Waldemar Nowakowski v. Polonia, 24 iulie 2012, § 51; Andonoski v. „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", 17 septembrie 2015, § 37; Yașar v. România, 26 noiembrie 2019, § 51). 5. În aceste condiții, apare necesitatea efectuării unei analize a prevederilor contestate în coroborare cu articolul 1 alin. (3) din Constituție, care garantează preeminența dreptului, asigurarea legalității și certitudinii juridice, precum și în coroborare cu articolul 23 alin. (2) din Constituție, care prevede adoptarea de către legislator a unor legi clare și previzibile (a se vedea HCC nr. 21 din 6 decembrie 2022, § 34). 6. De asemenea, pentru că este suverană cu privire la competența sa, Curtea nu poate fi constrânsă, la examinarea constituționalității unui act normativ, să analizeze dispozițiile criticate doar prin prisma normelor constituționale invocate de către autorul sesizării, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituționale relevante pentru soluționarea sesizării, importante fiind inclusiv argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr. 18 din 30 iunie 2020, § 39; HCC nr. 37 din 7 decembrie 2021, § 24). 7. Consider că, sub acest aspect, este rezonabilă examinarea sesizării în cauză prin prisma articolului 20 din Constituție. Acest articol devine incident atunci când este afectat principiul individualizării sancțiunii. Curtea reiterează că legislatorul nu poate reglementa o sancțiune astfel încât să lipsească instanța de judecată de posibilitatea de a o individualiza în mod efectiv şi rezonabil. Curtea menționează că limitarea rolului instanței de judecată lipsește de substanță garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat de articolele 20 din Constituție şi 6 din Convenția Europeană (a se vedea HCC nr. 18 din 30 iunie 2020, § 40, § 109). Mai mult, în aceeași hotărâre, Curtea a subliniat că, în cazul persoanei fizice, chiar și diferența mică dintre limita minimă şi limita maximă a pedepsei nu îi acordă instanței de judecată posibilitatea de a aprecia proporționalitatea sancțiunii aplicate prin raportare la fapta contravențională şi la circumstanțele cazului, astfel încât să existe un echilibru corect între scopul legii contravenționale şi mijloace, iar mijloacele utilizate să nu restrângă drepturile persoanei mai mult decât este necesar pentru a atinge aceste scopuri (a se vedea HCC nr. 18 din 30 iunie 2020, §§ 110-111). 8. La o concluzie similară Curtea a ajuns examinând constituționalitatea amenzii fixe de 10 % din valoarea tranzacției cu mărfuri social importante, dar nu mai puțin de 500 de lei din fiecare factură pentru neindicarea sau indicarea incorectă de către agentul economic furnizor în factură a prețului de livrare pentru marfă, fixat de agentul economic producător al mărfii, şi a mărimii adaosului comercial cumulativ pentru o unitate la mărfurile importate și la mărfurile social importante, a căror listă este aprobată de Guvern. Curtea a reținut că cazul în discuție poate fi circumstanțiat în funcție de modalitățile comiterii încălcării, i.e. forma vinovăției, împrejurările în care a fost comisă fapta ş. a. Toate aceste elemente permit ponderarea sancțiunii aplicate. Totuși, norma contestată nu-i acordă instanței de judecată competența controlului proporționalității amenzii (a se vedea HCC nr. 10 din 14 aprilie 2022, §§ 67-68, § 71). 9. În prezenta cauză, de asemenea, se observă prima facie că, prin norma contestată, legislatorul a stabilit un termen fix de suspendare a dreptului proprietarului de a utiliza vehiculul, fără a face deosebire între persoana care a comis fapta contravențională și proprietarul vehiculului. Această măsură se aplică indiferent de comportamentul sau atitudinea proprietarului vehiculului față de contravenția comisă de o persoană terță (a se vedea, similar, Grifhorst v. Franța, 26 februarie 2009, § 100; Waldemar Nowakowski v. Polonia, 24 iulie 2012, § 51; Andonoski v. „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", 17 septembrie 2015, § 37). Totodată, suspendarea dreptului proprietarului de a utiliza vehiculul se aplică automat, fără a acorda instanței de judecată posibilitatea de a exercita un control de jurisdicție deplină în privința individualizării și aprecierii proporționalității măsurii contestate prin raportare la toate circumstanțele cauzei concrete. 10. În aceste condiții, am ajuns la concluzia că prevederile contestate din articolul 4391 din Codul contravențional fac incidente articolele 20 și 46 din Constituție în coroborare cu articolele 1 alin. (3), 23 alin. (2) și 54 din Constituție. 11. Prin urmare, consider că Curtea Constituțională trebuia să declare sesizarea admisibilă şi să o examineze în fond prin prisma proporționalității ingerințelor în drepturile menționate supra și respectării principiului echilibrului corect între interesele concurente.
Judecător al Curții Constituționale Vladimir ȚURCAN
4 iunie 2024
|
— OPINIE SEPARATĂ ( Serghei ȚURCAN)
Opinie separată :
Opinie_separata_d_49_84g_2023_rou.pdf OPINIE SEPARATĂ, 1. Prin Decizia nr. 49 din 4 iunie 2024 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr. 84g/2023 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 4391 din Codul contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr. 2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. 2. Potrivit autorului sesizării, contravenția prevăzută de articolul 197 alin. (1) din Codul contravențional poate fi comisă de o persoană fizică, cu un vehicul al cărui proprietar nu este. Potrivit articolului 4391 din Cod, pentru comiterea acestei contravenții, agentul constatator suspendă dreptul de utilizare a vehiculului rutier, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului și a certificatului de înmatriculare, pe o perioadă de șase luni. Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier, pe baza prevederilor contestate, se aplică și în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârșirea contravenției menționate de o persoană, alta decât proprietarul vehiculului. Prin urmare, proprietarul vehiculului, chiar dacă nu a comis nicio contravenție, este lipsit de posibilitatea de a utiliza vehiculul său timp de șase luni. În opinia autorului excepției, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) (preeminența dreptului), 23 alin. (2) (calitatea legii) și 46 alin. (1) (dreptul la proprietate privată și protecția acesteia) din Constituție (a se vedea DCC nr. 49 din 4 iunie 2024, §§ 9-11). 3. În raport cu aceste critici de neconstituționalitate, având în vedere, în special, scopurile urmărite de prevederile contestate, Curtea Constituțională nu a reţinut afirmația autorului sesizării potrivit căreia norma contestată ar restrânge în mod nepermis dreptul de proprietate și ar face incident articolul 46 din Constituție (a se vedea DCC nr. 49 din 4 iunie 2024, § 28). 4. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că ingerința în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivele urmărite a fi realizate. Cu alte cuvinte, Curtea trebuie să stabilească dacă a fost realizat un echilibru just între exigențele interesului general și interesul persoanelor vizate. Echilibrul necesar nu va fi găsit dacă persoana în cauză a fost nevoită să suporte o povară individuală și excesivă (a se vedea Andonoski v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 17 septembrie 2015, § 31; Kubát și alții v. Republica Cehă, 26 iunie 2023, § 81). 5. În plus, un astfel de echilibru depinde de mulți factori, printre care comportamentul proprietarului vehiculului rutier, atitudinea acestuia față de contravenția comisă de către o altă persoană care a utilizat vehiculul său, durata reținerii proprietății reclamantului, consecințele acestui fapt pentru reclamant, posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în fața autorităților responsabile (a se vedea Andonoski v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 17 septembrie 2015, §§ 34, 37; Sulejmani v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 28 aprilie 2016, § 37; S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România, 4 iulie 2017, § 29; Pendov v. Bulgaria, 26 martie 2020, § 44). 6. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituțională a notat că spre deosebire de legile elastice, care sunt „sensibile la circumstanțe" şi care prevăd posibilitatea aplicării lor în funcție de contextul factual detaliat, legile rigide stabilesc concepte precise, „insensibile la circumstanțe" (a se vedea HCC nr. 36 din 23 noiembrie 2021, § 67; HCC nr. 5 din 3 martie 2022, § 84). 7. Examinând prima facie norma contestată, rețin că Parlamentul a prevăzut măsura de suspendare a dreptului persoanei de a utiliza vehiculul rutier fără a face deosebire între persoana care a comis fapta contravențională și proprietarul vehiculului rutier. Astfel, această măsură se aplică indiferent dacă mijlocul de transport respectiv era deținut de contravenient sau de proprietar și indiferent de comportamentul sau atitudinea proprietarului vehiculului rutier față de contravenția comisă, dacă acesta a cunoscut sau nu faptul că vehiculul său este utilizat pentru efectuarea transportului rutier de persoane cu nerespectarea dispoziţiilor legale. 8. De asemenea, norma contestată nu este sensibilă la circumstanțe individuale și nu permite instanțelor de judecată să examineze faptele ținând cont de particularitățile cazului concret. Proprietarul vehiculului nu are posibilitatea rezonabilă de a-și demonstra poziția în fața instanței de judecată în cazul suspendării dreptului de utilizare a vehiculului. Aceasta suspendare este o măsură cu caracter general, se aplică în mod automat în baza legii, fiind una fixă și rigidă. Norma contestată nu permite excepții, indiferent de circumstanțele fiecărui caz în parte, nici reieșind din atitudinea proprietarului față de contravenția comisă, nici reieșind din frecvența încălcărilor (dacă vehiculul respectiv a fost folosit anterior pentru a comite o infracțiune sau o contravenție; dacă există circumstanțe care să sugereze că vehiculul va putea fi folosit pentru a comite alte infracțiuni/contravenții), nici reieșind din faptul dacă proprietarul utiliza vehiculul pentru a-și câștiga existența. 9. Referitor la posibilitatea proprietarului de a înainta o acțiune în instanță împotriva contravenientului cu privire la repararea prejudiciului provocat ca urmare a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului (a se vedea DCC nr. 49 din 4 iunie 2024, § 27), Curtea Europeană a reținut următoarele. O astfel de posibilitate nu poate fi o remarcă generală, dar trebuie susținută prin referire la dispoziții legale specifice sau la practica judiciară relevantă, care să demonstreze că un astfel de remediu a fost disponibil reclamantului și că acest remediu este unul efectiv (a se vedea Krayeva v. Ucraina, 13 ianuarie 2022, § 34). 10. Astfel, spre exemplu, în cauza Andonoski v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, § 39, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, inclusiv deoarece Guvernul nu a oferit nicio ilustrare a practicii interne care să demonstreze că o cerere de despăgubire în baza legislației naționale era disponibilă și, cu atât mai mult, era efectivă în tratarea unor astfel de cazuri. 11. În aceste circumstanțe, suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier are ca rezultat o ingerință în exercitarea atributelor dreptului de proprietate privată al proprietarului vehiculului, în special folosința vehiculului, și, prin urmare, constat incidența articolului 46 din Constituție. 12. În acest context, este necesară verificarea respectării principiului echilibrului corect între interesele concurente, inclusiv dacă măsură generală contestată este sensibilă la circumstanțe particulare și dacă ar putea fi aplicate măsuri mai puțin intruzive în dreptul la proprietate privată. 13. Așadar, în opinia mea, Curtea Constituțională trebuia să declare sesizarea admisibilă, pentru a o examina în fond și pentru a verifica dacă dispozițiile articolului 4391 din Codul contravențional încalcă dreptul la proprietate privată, garantat de articolul 46 alin. (1) din Constituţie. Judecător al Curţii Constituţionale Serghei ȚURCAN 4 iunie 2024
|
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 84g/2023
privind excepția de neconstituționalitate a articolului 4391 din Codul contravențional
(suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier)
CHIŞINĂU
4 iunie 2024
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, președinte de ședință,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 22 martie 2023,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 4 iunie 2024, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 4391 din Codul contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr. 2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecătoare Angela Ciubotaru din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.
ÎN FAPT
A. Circumstanțele litigiului principal
3. La 17 iulie 2020, un agent constatator al Agenției Naționale de Transport Auto a întocmit un proces-verbal cu privire la contravenția prevăzută de articolul 197 alin. (1) (efectuarea transportului rutier de persoane, contra cost) din Codul contravențional, inclusiv o decizie de sancționare pe baza aceluiași articol. Potrivit acestor acte, conducătorul (altă persoană decât proprietarul) autovehiculului a fost sancționat cu amendă în mărime de 200 unități convenționale și cu patru puncte de penalizare. De asemenea, pe baza articolului 4391 (suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier) din Codul contravențional, agentul constatator a reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-a comis contravenția menționată.
4. La 30 iulie 2021, dl Ciprian Munteanu, proprietarul autovehiculului, a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Agenției Naționale de Transport Auto cu privire la constatarea încălcării dreptului de proprietate.
5. În cadrul ședinței de pregătire a cauzei către dezbaterile judiciare, dl Ciprian Munteanu a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 4391 din Codul contravențional.
6. Printr-o încheiere din 30 iunie 2022, instanța de judecată a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.
B. Legislația pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
„[…]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
„[…]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată și protecția acesteia
„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanțele asupra statului, sunt garantate.
[…].”
8. Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:
Articolul 197
Încălcarea normelor de efectuare
a transportului rutier de persoane şi mărfuri
„(1) Efectuarea transportului rutier de persoane, contra cost, cu vehicule rutiere construite şi echipate cu mai puţin de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, fără a fi înregistrat în condiţiile Codului transporturilor rutiere
se sancţionează cu amendă de la 200 la 250 de unităţi convenţionale cu sau fără 4 puncte de penalizare aplicate persoanei fizice şi cu amendă de la 500 la 600 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
[…].”
Articolul 4391
Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului
„(1) Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier constă în interzicerea temporară persoanei fizice şi/sau persoanei juridice de a utiliza un anumit vehicul rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare. Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier este aplicată în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 197 alin. (1)–(3), (5), (6), (9), (17), (22), (23), art. 2001 alin. (2) şi (3) şi la art. 224 alin. (5), (6), (11) şi (12).
(2) Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier se aplică până la momentul achitării sancțiunii pentru contravenția respectivă, cu excepția contravențiilor prevăzute la art. 197 alin. (1)–(3) şi (17), pentru care măsura de suspendare se va aplica pe un termen de 6 luni.
(3) Măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier încetează şi plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare se restituie, la cererea contravenientului, cu condiția prezentării dovezii de achitare a amenzii, iar în cazul contravențiilor prevăzute la art. 197 alin. (1)–(3) şi (17) – după expirarea termenului de 6 luni.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
9. Autorul excepției susține că contravenția prevăzută de articolul 197 din Codul contravențional poate fi comisă de o persoană fizică, cu un vehicul al cărui proprietar nu este. Potrivit articolului 4391 din Cod, pentru comiterea acestei contravenții, agentul constatator suspendă dreptul de utilizare a vehiculului rutier, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului și a certificatului de înmatriculare, pe o perioadă de șase luni.
10. De asemenea, autorul afirmă că suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier, pe baza prevederilor contestate, se aplică și în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârșirea contravenției menționate de o persoană, alta decât proprietarul vehiculului. Prin urmare, proprietarul vehiculului, chiar dacă nu a comis nicio contravenție, este lipsit de posibilitatea de a utiliza temporar vehiculul său.
11. În opinia autorului excepției, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 23 alin. (2) și 46 alin. (1) din Constituție.
B. Aprecierea Curții
12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
13. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravențional, ține de competența Curții Constituționale.
14. Curtea observă că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de o parte dintr-un proces pendinte la instanța de drept comun, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolului 4391 din Codul contravențional, care nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.
16. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care se pretinde încălcarea dreptului de proprietate prin aplicarea măsurii în discuție pe baza prevederilor contestate (a se vedea §§ 3-4 de mai sus). Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi avute în vedere de instanța de judecată la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul sesizării susține că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) (preeminența dreptului), 23 alin. (2) (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle) și 46 alin. (1) (dreptul la proprietate privată și protecția acesteia) din Constituție.
18. Cu referire la incidența articolului 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea reține că în prezenta cauză acesta comportă un caracter general şi nu poate constitui un reper separat (a se vedea DCC nr. 161 din 29 decembrie 2022, § 12; DCC nr. 15 din 16 februarie 2023, § 19). De asemenea, cu privire la articolul 23 din Constituție, Curtea reiterează că acesta este aplicabil doar în coroborare cu un drept fundamental incident (a se vedea HCC nr. 15 din 28 aprilie 2021, § 20).
19. Cu referire la incidența articolului 46 alin. (1) din Constituție, autorul sesizării, în calitate de proprietar al automobilului care a fost folosit la comiterea contravenției sancționate de articolul 197 alin. (1) din Codul contravențional, susține că suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe baza prevederilor contestate îi restrânge exercițiul dreptului de proprietate, în cazul în care el nu a comis contravenția.
20. Curtea reține că, potrivit articolului 4391 din Codul contravențional, suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier constă în interzicerea temporară de a utiliza un anumit vehicul rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare. Suspendarea acestui drept se aplică dacă vehiculul a fost folosit la comiterea unor contravenții, inter alia a celei de efectuare a transportului de persoane contra cost fără a fi înregistrat în modul stabilit de Codul transporturilor rutiere, prevăzute la articolul 197 alin. (1) din Codul contravențional.
21. Curtea reiterează că, potrivit prevederilor constituționale și celor ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, dreptul de proprietate nu este unul absolut, iar legislatorul poate stabili reguli cu privire la folosința bunurilor, cu condiția ca acestea să corespundă unui interes public și să fie proporționale cu scopul urmărit (a se vedea HCC nr. 24 din 15 noiembrie 2011, § 49). Astfel, dreptul de proprietate privată este garantat de Constituție, dar conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege (articolul 72 alin. (3) lit. i) din Constituție).
22. Analiza coroborată a legislației naționale permite Curții să observe că activitatea de transport rutier de persoane contra cost este calificată ca o activitate de întreprinzător, organizarea și efectuarea căreia este reglementată prin acte normative (a se vedea, inter alia, Codul transporturilor rutiere, Legea nr. 160/2011 cu privire la reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător) și care trebuie să se desfășoare în condiții de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a mediului, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. Persoana care efectuează o astfel de activitate fără înregistrarea prevăzută de Codul transporturilor rutiere, indiferent de faptul dacă vehiculul îi aparține cu drept de proprietate ori a fost închiriat, desfășoară o activitate ilicită și se sancționează contravențional, iar asupra vehiculului se aplică măsura contestată. Astfel, Curtea notează că suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier pe baza prevederilor contestate reprezintă o măsura procesuală de constrângere aplicată doar în raport cu autovehiculul care a fost utilizat în acțiuni contravenționale prevăzute, între altele, la articolul 197 alin. (1) din Codul contravențional.
23. Curtea nu poate reține criticile autorului sesizării precum că norma contestată ar fi incertă și imprevizibilă, deoarece ar permite „în cazul sancționării contravenientului care nu este proprietarul vehiculului rutier, să priveze proprietarul vehiculului de bunul său”. Această normă nu prevede un transfer de proprietate și implicit o privare a proprietarului de vehicul. Ea [norma] este suficient de clară, deoarece stabilește interdicția de a utiliza vehiculul timp de 6 luni doar în cazul în care acesta a fost folosit în activitatea ilicită de transport sancționată de articolul 197 alineatele (1)-(3) și (17) din Codul contravențional. Respectiv, proprietarul, atunci când transmite vehiculul în locațiune/folosință altei persoane, trebuie să se asigure că bunul său nu va fi folosit în activități ilegale.
24. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, această situație se încadrează în al doilea paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, care autorizează statele să adopte „legi pe care [le consideră] necesare pentru a controla utilizarea proprietății în conformitate cu interesul general” (a se vedea, de exemplu, Air Canada v. Regatul Unit, 5 mai 1995, §§ 33-34; Yildirim v. Italiei (dec.), 10 aprilie 2003; BKM Logistics Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi v. Slovenia, 17 aprilie 2017, § 38).
25. Din perspectiva interesului general, Curtea menționează că interdicția de a folosi vehiculul timp de șase luni este o măsură necesară, luată de legiuitor potrivit politicii statale de prevenție a activității ilicite de transportare a persoanelor contra cost, în vederea asigurării liberei concurențe în domeniul menționat, a protejării intereselor și drepturilor pasagerilor la servicii sigure și calitative, precum și a ocrotirii vieții, sănătății şi integrității corporale a tuturor participanților la traficul rutier sau aflaţi în zona drumului public (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 57 din 6 septembrie 2016, § 23; DCC nr. 127 din 28 noiembrie 2019, § 20). În general, securitatea traficului rutier, inclusiv a transportului rutier de persoane și mărfuri, reprezintă un interes public major, prin urmare, asigurarea securității în acest domeniu este o obligație pozitivă a statului (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 28 din 18 noiembrie 2014, § 45, DCC nr. 152 din 17 noiembrie 2022, § 19).
26. Curtea notează că deşi măsura contestată îl limitează pe proprietar în exercitarea prerogativelor folosinței vehiculului său, chiar și atunci când aceasta nu este vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de lege, stabilirea acesteia, pe de o parte, are în vedere eficiența mecanismului de preîntâmpinare a activității ilicite de transport și a comiterii unor noi contravenții. Pe de altă parte, o astfel de măsură reprezintă o consecință a utilizării vehiculului la comiterea unei contravenții prevăzute, între altele, la articolul 197 alin. (1) din Codul contravențional şi nu este de natură să afecteze însăși natura dreptului de proprietate, întrucât are un caracter temporar şi reprezintă numai o limitare a folosinței acestuia. Astfel, potrivit alineatului (3) din articolul contestat, măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier încetează şi plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare se restituie, la cererea contravenientului, cu condiția prezentării dovezii de achitare a amenzii, iar în cazul contravențiilor prevăzute la articolul 197 alin. (1)–(3) şi (17) – după expirarea termenului de șase luni.
27. Mai mult, Curtea reține că prevederile contestate nu îngrădesc dreptul proprietarului/deținătorului vehiculului de a formula, pe baza relațiilor contractuale și a regulilor generale ale răspunderii civile contractuale, o acțiune în instanță împotriva contravenientului cu privire la repararea prejudiciului provocat ca urmare a comiterii unei contravenții pentru care s-au reținut plăcuțele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare a vehiculului. Astfel, proprietarul vehiculului poate formula o acțiune împotriva respectivei persoane, dacă aceasta a depășit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredințat autovehiculul. În jurisprudența sa, și Curtea Europeană a considerat că există un echilibru între mijloacele utilizate de autorități pentru a proteja interesul general și dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale în cazul în care proprietarul vehiculului poate formula o acțiune în justiție pentru a obține despăgubiri de la persoana care a comis o infracțiune sau o contravenție cu vehiculul său (a se vedea Sulejmani v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 28 aprilie 2016, § 41; S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România, 17 iulie 2017, § 37).
28. Așadar, având în vedere, în special, scopurile urmărite de prevederile contestate și posibilitatea proprietarului vehiculului de a formula o acțiune în justiție contra conducătorului contravenient pentru repararea eventualului prejudiciu cauzat, Curtea nu poate reţine afirmația autorului sesizării potrivit căreia norma contestată ar restrânge în mod nepermis dreptul de proprietate și ar face incident articolul 46 din Constituție. Din acest motiv, nu sunt incidente nici articolele 1 alin. (3) și 23 alin. (2) din Constituţie.
29. Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin.(3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 4391 din Codul contravențional, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr. 2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte de ședință Liuba ȘOVA
Chișinău, 4 iunie 2024
DCC nr. 49
Dosarul nr. 84g/2023
