Decizia nr. 34 din 30.03.2021

Decizia nr. 34 din 30.03.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr. 164a/2020 pentru controlul constituţionalităţii articolului 13 alin. (3) din Codul electoral


Subiectul sesizării: grup de deputaţi, Sergiu Litvinenco, Veronica Roșca


Decizia:
1. d_34_2021_164a_2020_rou.pdf
2. d_34_2021_164a_2020_rus.pdf


Sesizări:


DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 164a/2020
pentru controlul constituţionalităţii articolului 13 alin. (3) din Codul electoral

CHIŞINĂU
30 martie 2021

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Liuba ȘOVA, Preşedinte de ședință,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 30 octombrie 2020,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 30 martie 2021 în camera de consiliu, 

Pronunță următoarea decizie: 

PROCEDURA 

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională pe 30 octombrie 2020, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională nr. 317 din 13 decembrie 1994 şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, adoptat prin Legea nr. 502 din 16 iunie 1995, de către dl Sergiu Litvinenco și dna Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizării îi solicită Curții să verifice constituționalitatea articolului 13 alin. (3) din Codul electoral, adoptat prin Legea nr. 1381 din 21 noiembrie 1997, prin prisma dispozițiilor articolelor 38 alin. (1) și 78 alin. (1) din Constituție.

 

ÎN FAPT 

3. Curtea observă că, din momentul adoptării Codului electoral, i.e. din 21 noiembrie 1997, până în prezent, articolul 13 alin. (3) din Codul electoral a fost modificat de mai multe ori. În prezent, norma contestată prevede că cetăţenii Republicii Moldova care, în virtutea funcţiei pe care o dețin, nu au dreptul să fie membri ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, precum şi persoanele cu înaltă funcţie de răspundere al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi/sau de legile organice îşi suspendă, din momentul înregistrării lor în calitate de concurenți electorali, activitatea în funcţia pe care o deţin. Persoanele care cad sub incidenţa acestor prevederi sunt: a) viceprim-miniştrii, miniştrii şi membrii din oficiu ai Guvernului; b) conducătorii autorităţilor publice centrale; c) președinții şi vicepreședinții raioanelor; d) primarii şi viceprimarii; e) pretorii şi vicepretorii.

 

LEGISLAȚIA PERTINENTĂ 

4. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea 

„[…] 

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

 

Articolul 38

Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales

„(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

[…]

(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii”.

Articolul 78

Alegerea Preşedintelui

„(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

[…]”.

Articolul 89

Suspendarea din funcţie

„(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcţie de Parlament, cu votul a două treimi din deputaţi.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.”

 

Articolul 90

Vacanţa funcţiei

„(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

(2) Cererea de demisie a Preşedintelui Republicii Moldova este prezentată Parlamentului, care se pronunţă asupra ei.

(3) Imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 60 de zile de către Preşedintele Republicii Moldova este confirmată de Curtea Constituţională în termen de 30 zile de la sesizare.

(4) În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte.”

 

Articolul 91

Interimatul funcţiei

„Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis, ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.” 

5. Prevederile relevante ale Codului electoral, adoptat prin Legea nr. 1381 din 21 noiembrie 1997, sunt următoarele:

Articolul 13

Restricţii

„[…]

 (3) Cetăţenii Republicii Moldova care, în virtutea funcţiei pe care o deţin, nu au dreptul să fie membri ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, precum şi persoanele cu înaltă funcţie de răspundere al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi/sau de legile organice, din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali, îşi suspendă activitatea în funcţia pe care o deţin. Persoanele care cad sub incidenţa acestor prevederi sunt:

a) viceprim-miniştrii, miniştrii şi membrii din oficiu ai Guvernului;

b) conducătorii autorităţilor publice centrale;

c) preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor;

d) primarii şi viceprimarii;

e) pretorii şi vicepretorii.”

 

ÎN DREPT

 

A. Argumentele autorilor sesizării 

6. Autorii sesizării menționează că omisiunea prevederii contestate de a stabili că Președintele Republicii Moldova este obligat să-și suspende activitatea în funcţia pe care o deţine pe durata campaniei electorale dacă participă la această campanie în calitate de concurent electoral este neconstituțională. Potrivit autorilor sesizării, în lipsa acestei obligații, prevederea contestată încalcă conceptul de „alegeri libere” și conceptul de „vot egal” stabilite de articolele 38 alin. (1) și 78 alin. (1) din Constituție. Autorii sesizării menționează că obligația autorităților statale de a asigura șanse egale concurenților electorali rezultă din § 87 al Hotărârii Curții Constituționale nr. 34 din 13 decembrie 2016 și din subcapitolul 2.3. paragraful 18 al Codului bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneția.

7. De asemenea, autorii sesizării menționează că Președintele Republicii are acces la resursele administrative și este avantajat, în raport cu alți concurenți electorali, prin faptul că are acces la sursele media, poate avea întâlniri cu oficiali străini și poate organiza vizite de lucru în teritoriu în cadrul cărora poate efectua agitație electorală. Prin avantajele menționate, prevederea contestată încalcă principiul șanselor egale ale concurenților electorali. Autorii sesizării notează că norma contestată este o reminiscență din perioada în care Președintele Republicii era ales de Parlament. În prezent, Președintele Republicii este ales de către popor și, prin urmare, este necesar ca acesta să-și suspende activitatea în funcţia pe care o deține pe durata campaniei electorale, dacă participă la această campanie în calitate de concurent electoral.

 

B. Aprecierea Curții 

8. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

9. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul electoral, adoptat prin Legea nr. 1381 din 21 noiembrie 1997, ține de competența Curții Constituționale.

10. De asemenea, conform articolelor 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputații sunt abilitați cu prerogativa sesizării Curții Constituţionale.

11. Obiectul sesizării îl constituie articolul 13 alin. (3) din Codul electoral, care stabilește persoanele care trebuie să-și suspende activitatea în funcţia pe care o deţin în cazul în care sunt înregistrați în calitate de concurenţi electorali.

12. Prevederea contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

13. Autorii sesizării consideră că prevederea contestată vine în contradicție cu articolele 38 alin. (1) [dreptul de vot şi dreptul de a fi ales] și 78 alin. (1) [alegerea Preşedintelui Republicii Moldova] din Constituție. În motivarea sesizării autorii ei menționează că norma contestată avantajează Președintele Republicii față de ceilalți concurenți electorali, contrar principiului egalității de șanse. Curtea consideră că prin aceste argumente autorii sesizării au avut în vedere articolele 16 și 38 alin. (3) din Constituție, care stabilesc principiul șanselor egale ale concurenților electorali și dreptul de a fi ales. Prin urmare, Curtea va analiza incidența articolelor 16, 38 alin. (3) și 78 alin. (1) din Constituție.

14. Curtea notează că articolul 16 din Constituţie, corespondentul articolului 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi aplicat de sine stătător, ci doar dacă este coroborat cu un drept fundamental. Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituţionalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental. Acest articol operează prin completarea celorlalte dispoziţii constituţionale (a se vedea HCC nr. 24 din 8 octombrie 2020, § 21; HCC nr. 2 din 12 ianuarie 2021, § 22). De asemenea, Curtea reiterează că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea HCC nr. 24 din 8 octombrie 2020, § 23 și jurisprudența citată acolo). Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor, în această cauză, tratamentul diferenţiat al persoanelor menționate de norma contestată în comparaţie cu situația Președintelui Republicii.

15. Potrivit autorilor sesizării, Președintele Republicii se află într-o situație comparabilă cu situația persoanelor menționate de norma contestată, însă doar ultimii sunt obligați să-și suspende activitatea pe durata campaniei electorale dacă participă în calitate de concurenți electorali. Mai mult, prin faptul că nu-l obligă pe Președintele Republicii să-și suspende activitatea, norma contestată îi acordă un statut privilegiat, deoarece el poate utiliza resursele administrative în scopul campaniei electorale.

16. Analizând caracterul comparabil al situațiilor, Curtea constată că obligația de a-și suspenda activitatea din funcţia pe care o deține în cazul înregistrării în calitate de concurent electoral se aplică în privința viceprim-miniştrilor, miniştrilor, membrilor din oficiu ai Guvernului, conducătorilor autorităţilor publice centrale, președinților, vicepreședinților raioanelor, primarilor, viceprimarilor, pretorilor şi vicepretorilor.

17. Dacă legislația națională reglementează modul de asigurare a interimatului în cazul suspendării din funcțiile menționate supra, Curtea constată că în cazul Președintelui Republicii Constituția prevede explicit că interimatul poate interveni dacă funcția devine vacantă (i.e., expirare a mandatului, demisie, imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau deces), dacă Preşedintele țării este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile [articolul 91 din Constituție]. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că funcția de Președinte al Republicii, în virtutea caracterului său, nu permite intermitențe și nu se întrerupe, iar instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii urmăreşte asigurarea continuităţii exercitării funcţiei şefului statului, în cazul în care Preşedintele nu îşi mai poate exercita atribuţiile din motivul demisiei, demiterii, imposibilității temporare sau definitive de a-şi exercita atribuţiile sau decesului (a se vedea HCC nr. 43 din 14 decembrie 2000; HCC nr. 19 din 7 iulie 2020, § 35; DCC nr. 8 din 16 martie 2016, §§ 19, 21). De asemenea, Curtea reține că, în Opinia Comisiei de la Veneția, dispoziţia privind interimatul funcţiei de Președinte al Republicii Moldova în caz de imposibilitate temporară are în vedere situațiile în care imposibilitatea este o consecinţă a unor circumstanţe de fapt care pot fi verificate, în principal în cazul unei boli. Suspendarea temporară a Preşedintelui Republicii poate fi exercitată numai dacă Constituţia autorizează acest lucru în mod expres şi îl reglementează (a se vedea Opinia nr. 954/2019 din 24 iunie 2019 privire la situaţia constituţională cu referinţă particulară la posibilitatea dizolvării Parlamentului, CDL-AD(2019)012, §§ 47, 55).

18. Având în vedere faptul că înregistrarea într-o campanie electorală nu se încadrează în textul „imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile” de la articolul 91 din Constituție, Curtea reține că persoanele menționate de norma contestată nu sunt într-o situație comparabilă cu situația Președintelui Republicii, deoarece Constituția nu-i permite celui din urmă să-și suspende activitatea din momentul înregistrării în calitate de concurent electoral. Prin urmare, articolul 16 din Constituție nu este incident.

19. Cu privire la riscul utilizării resurselor administrative de către concurenții electorali în timpul campaniei electorale, Curtea reține că legislația națională prevede garanții în acest domeniu. Astfel, articolul 52 alin. (7) din Codul electoral stabilește că candidații nu pot folosi mijloacele şi bunurile publice (resursele administrative) în campaniile electorale, iar autorităţile/instituţiile publice şi cele asimilate acestora nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condiţii de egalitate pentru toţi concurenții electorali. De asemenea, în cazul utilizării resurselor administrative de către concurenți electorali, legislația prevede sancțiuni contravenționale sau penale [a se vedea articolul 481 alin. (5) din Codul contravențional sau articolul 1812 alin. (2) din Codul penal].

20. De altfel, în Opinia Comisiei de la Veneția, combaterea utilizării resurselor administrative în timpul campaniei electorale de către funcționarii publici poate fi realizată mai bine prin stabilirea unor reglementări stricte în acest domeniu, decât prin suspendarea din funcție a funcționarilor publici [a se vedea Opinia comună nr. 357/2005 din 20 martie 2006 a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR privind Codul electoral al Moldovei, astfel cum a fost modificat pe 22 iulie, 4 și 17 noiembrie 2005, CDL-AD(2006)001, § 112].

21. Astfel, Curtea constată că autorii sesizării nu au demonstrat incidenţa normelor constituționale invocate.

22. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

 

D E C I D E: 

1. Se declară inadmisibilă sesizarea pentru controlul constituționalității articolului 13 alin. (3) din Codul electoral, adoptat prin Legea nr. 1381 din 21 noiembrie 1997, depusă de dl Sergiu Litvinenco și dna Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. 

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Președinte de ședință                                       Liuba Șova

 

 

Chișinău, 30 martie 2021
DCC nr. 34
Dosarul nr. 164a/2020

 

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid