DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizărilor nr. 229g/2019 și nr. 5g/2020
privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 12¹ alin. (4), 49, 53 alin. (5), 448 și 452 din Codul de procedură civilă
(incompatibilitatea judecătorului la judecarea succesivă a aceleiași cauze civile)

CHIŞINĂU
9 iunie 2020 

Curtea Constituțională, judecând în componenţa: 

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Eduard ABABEI,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, asistent judiciar, 

Având în vedere sesizările înregistrate pe 26 decembrie 2019 și, respectiv, pe 29 ianuarie 2020,
Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 9 iunie 2020 în camera de consiliu, 

Pronunță următoarea decizie: 

ÎN FAPT 

1. La originea cauzei se află sesizările nr. 229g/2019 și nr. 5g/2020 privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 12¹ alin. (4), 49, 53 alin. (5), 448 și 452 din Codul de procedură civilă, ridicată de S.C. „S.D.M. – Sirocco” S.R.L. și S.C. „Monvica” S.R.L., reprezentate de dl Sergiu Sloninov, în dosarele nr. 2rh-139/2019 și, respectiv, nr. 3rh-41/2019, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

2. Sesizările privind excepția de neconstituționalitate au fost trimise la Curtea Constituțională de două complete de judecată de la Curtea de Apel Chișinău, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.

3. Totodată, având în vedere identitatea de obiect, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar în baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, atribuindu-i numărul „229g/2019”.

A. Circumstanțele litigiilor principale

1. Circumstanțele cauzei civile nr. 2rh-139/2019

4. Pe 4 noiembrie 2019, reprezentatul S.C. „S.D.M. – Sirocco” S.R.L., dl Sergiu Sloninov, a depus o cerere de revizuire la Curtea de Apel Chișinău prin care a solicitat revizuirea Deciziei Curții de Apel Chișinău din 2 iulie 2019. Prin această decizie, executorul judecătoresc a fost obligat să transmită procedura de executare nr. 065-524/17 din 13 noiembrie 2017 către lichidatorul S.A. „Anchir”, întreprindere aflată în proces de faliment.

5. Pe 11 decembrie 2019, dl Sergiu Sloninov a solicitat recuzarea completului de judecată format din dnii judecători Ion Țurcan, Maria Anton și Vitalie Cotorobai, susținând că acest complet de judecători a examinat cauza anterior și a pronunțat Decizia din 2 iulie 2019, care face obiectul cererii de revizuire.

6. Pe 18 decembrie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dl Sergiu Sloninov a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolelor 49, 53 alin. (5), 448 și 452 din Codul de procedură civilă.

7. Printr-o încheiere din aceeași dată, Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. 

2. Circumstanțele cauzei civile nr. 3rh-41/2019 

8. Pe 12 iulie 2019, reprezentantul S.C. „Monvica” S.R.L., dl Sergiu Sloninov, a depus o cerere de revizuire la Curtea de Apel Chișinău, prin care a solicitat revizuirea Deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2018. Prin această decizie, instanța de apel a anulat un ordin emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

9. Pe 11 decembrie 2019, dl Sergiu Sloninov a solicitat recuzarea completului de judecată format din dnii judecători Anatol Pahopol, Angela Bostan și Grigore Dașchevici, susținând că acest complet de judecători a examinat cauza anterior și a pronunțat Decizia din 13 noiembrie 2018, care face obiectul cererii de revizuire.

10. Pe 18 decembrie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dl Sergiu Sloninov a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolelor 12¹ alin. (4), 49, 53 alin. (5), 448 și 452 din Codul de procedură civilă.

11. Printr-o încheiere din aceeași dată, Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. 

B. Legislația pertinentă 

12. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[...].”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„[...]

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

„(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenți, imparțiali şi inamovibili, potrivit legii.

[...].”

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:

Articolul 12¹

Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate

„[...]

(3) Ridicarea excepției de neconstituționalitate se dispune printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac și care nu afectează examinarea în continuare a cauzei, însă până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate se amână pledoariile.

(4) Dacă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile specificate la alin. (2), instanţa refuză ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul cauzei.”

Articolul 49

Inadmisibilitatea participării repetate a judecătorului la judecarea aceleiași cauze

„(1) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.

(2) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanţă de apel nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanţă, repetat, în instanţă de apel şi nici în instanţă de recurs.

(3) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanţă de recurs nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanţă şi nici în instanţă de apel sau în cea de recurs.

(4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz de primire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 169, de restituire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 170 şi 171, de scoatere a cererii de pe rol în temeiul art. 267 sau de încetare a procesului în temeiul art. 265 lit. a) și b), precum și de respingere a pretențiilor ca fiind tardive.”

Articolul 53

Procedura de soluţionare a cererii de recuzare

„[...]

(5) Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune nici unei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau al deciziei.

[...].”

Articolul 448

Instanţele competente să examineze cererea de revizuire

„(1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului.

(2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.”

Articolul 452

Examinarea cererii de revizuire

„[...]

(2) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

[...].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

 

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile articolului 49 din Codul de procedură civilă nu interzic participarea repetată a judecătorului la examinarea căilor extraordinare de atac, fapt care încalcă dreptul la judecarea cauzei de către un tribunal imparțial. În acest sens, autorul susține că examinarea admisibilității cererii de revizuire de către completul de judecată care a examinat și a pronunțat soluția în cauza care face obiectul cererii de revizuire este sortită eșecului. Spre deosebire de Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală îi interzice judecătorului să participe la o nouă judecare a cauzei în procedura căii extraordinare de atac (revizuirea reprezentând o cale extraordinară de atac) dacă a mai participat în calitate de judecător la examinarea aceleiași cauze în primă instanţă, într-o cale ordinară sau extraordinară de atac, precum şi în cazul participării ca judecător de instrucție [teza I de la articolul 33 alin. (3) din Codul de procedură penală].

15. Totodată, cuvântul „instanța” din articolul 448 din Codul de procedură civilă este interpretat în jurisprudența instanțelor de judecată ca semnificând „completul de judecată”. Această interpretare permite repartizarea cererilor de revizuire spre examinare judecătorilor care au judecat fondul cauzei. Totuși, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, această practică încalcă dreptul la judecarea cauzei de către un tribunal imparțial.

16. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că imposibilitatea contestării separate a încheierii prin care s-a respins cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate [articolul 12¹ alin (4) din Codul de procedură civilă] și a încheierii prin care s-a soluționat o cerere de recuzare [articolul 53 alin. (5) din Codul de procedură civilă] încalcă dreptul persoanei la un recurs efectiv.

17. Autorul excepției de neconstituționalitate mai susține neconstituționalitatea articolului 452 din Codul de procedură civilă sub aspectul omisiunii repartizării în mod aleatoriu a cererilor de revizuire.

18. Potrivit autorului excepției, interpretările normelor contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 8, 15, 16, 20, 54 și 119 din Constituție.

 

B. Aprecierea Curții

19. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

20. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

21. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul uneia dintre părțile în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolele 12¹ alin. (4), 49, 53 alin. (5), 448 și 452 din Codul de procedură civilă.

23. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

24. Una din condiţiile prevăzute pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia (a se vedea HCC nr.2 din 9 februarie 2016, § 82). Normele contestate trebuie să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.

25. Sub acest aspect, Curtea reține că articolul 12¹ alin. (4) din Codul de procedură civilă prevede că, dacă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru ridicarea excepției de neconstituţionalitate, instanţa refuză ridicarea acesteia printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

26. Curtea constată că instanța a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate înaintată de către autorul sesizării (a se vedea supra § 7 și § 11). Prin urmare, articolul 12¹ alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este incident în cauzele în care a fost ridicată excepția.

27. În Decizia nr. 84 din 19 iunie 2019, § 19, Curtea a menționat că este iraţional ca autorul excepţiei de neconstituţionalitate să conteste încheierea instanţei de judecată prin care a fost dispusă ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, el fiind, în principiu, primul beneficiar al admiterii acesteia.

28. Curtea reaminteşte că excepţia de neconstituţionalitate nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar, acest instrument riscă să devină unul simulat, o actio popularis, pierzându-se, în aceste condiţii, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (a se vedea DCC nr. 110 din 10 octombrie 2019, § 18, și jurisprudența citată acolo).

29. Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a acestui capăt de sesizare nu ar avea niciun efect asupra cauzei în care a fost ridicată, neproducând nicio consecinţă. Autorul excepției de neconstituţionalitate nu are un interes legitim de a contesta încheierea prin care a fost ridicată excepția de neconstituţionalitate. Totodată, acesta nu poate pretinde aplicabilitatea articolului 12¹ alin. (4) din Codul de procedură civilă, de vreme ce instanța a admis cererea privind ridicarea excepției și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. Prin urmare, acest capăt de sesizare este inadmisibil.

30. Curtea notează că articolul 452 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în partea ce vizează pretinsa omisiune de repartizare a cererii de revizuire în mod aleatoriu prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, nu este incident. Aceasta deoarece excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în contextul examinării unei cereri de recuzare. La examinarea cererii de recuzare se verifică doar dacă există vreun motiv de parțialitate a judecătorului/judecătorilor, nu dacă cererea de revizuire a fost sau nu repartizată în mod aleatoriu prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.

31. Totodată, Curtea notează că repartizarea cererii de revizuire în mod aleatoriu prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor nu reclamă o problemă de drept constituțional, ci una de interpretare și de aplicare a legii, care nu ține de competența Curții. În jurisprudența sa, Curtea a menționat că pentru elucidarea problemei interpretul legii poate recurge la toate regulile de interpretare. El trebuie să aibă în vedere în special regula In claris non fit interpretatio (Textele clare nu trebuie interpretate) şi regula Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă). Cu alte cuvinte, caracterul general al formulării unui text legal conduce la caracterul general al aplicării lui, fără să fie necesare distincţii pe care textul respectiv nu le conţine şi nu le urmăreşte (DCC nr. 34 din 19 aprilie 2018, § 24).

32. Cu privire la aplicabilitatea articolului 53 alin. (5) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acest articol stabilește că instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune niciunei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau al deciziei. Curtea observă că în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituţionalitate se examinează o cerere de recuzare a judecătorilor cărora li s-a repartizat cererea de revizuire. Așadar, articolul 53 alin. (5) din Codul de procedură civilă este incident.

33. Sub acest aspect, Curtea notează că ține de competența legislatorului să instituie numărul căilor de atac și condițiile în care pot fi exercitate (a se vedea DCC nr. 43 din 5 aprilie 2019, § 20), cu respectarea prevederilor Constituției. Faptul că încheierea prin care instanța se pronunță asupra unei cereri de recuzare nu poate fi contestată separat, ci odată cu fondul cauzei, nu ridică o problemă din perspectiva dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la un recurs efectiv, garantate de Constituție. Aceste drepturi subzistă.

34. În acest context, Curtea reiterează că dreptul de acces la justiţie poate implica limitări, inclusiv de ordin procedural, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Dreptul de acces la un tribunal acoperă şi dreptul de a introduce apel sau recurs, în măsura în care astfel de căi de atac sunt reglementate de legislaţia naţională. Aceasta nu înseamnă că accesul liber la justiţie trebuie asigurat la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli speciale, având în vedere situaţii deosebite (HCC nr. 4 din 1 martie 2016, §§ 57-58).

35. În acelaşi timp, Curtea menţionează că procedura de soluţionare a unei cereri de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicţional, fiind vorba de o chestiune de administrare a actului de justiţie. Procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al cauzei civile la care se referă. Această procedură nu are caracter jurisdicţional civil în sens material, ci caracter administrativ-judiciar (DCC nr. 98 din 19 decembrie 2016, § 27). Așadar, acest capăt de sesizare este inadmisibil.

36. Cu privire la aplicabilitatea articolelor 49 și 448 din Codul de procedură civilă, autorul excepției de neconstituționalitate pune în discuție pretinsa incompatibilitate a judecătorului care a pronunțat hotărârea într-o cauză civilă de a examina ulterior cererea de revizuire împotriva hotărârii în discuție. Prin urmare, Curtea admite că, la examinarea cererii de recuzare, instanța care a trimis sesizările la Curtea Constituțională va ține cont de aceste dispoziții.

37. Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept din Constituție în cauza concretă din fața instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 8 din 24 ianuarie 2020, § 27). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate constituie o ingerință în vreun drept fundamental.

38. Autorul excepției de neconstituţionalitate susține că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) [preeminența dreptului], 4 [drepturile și libertățile omului], 7 [supremația Constituției], 8 [respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale], 15 [universalitatea], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiție], 54 [restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți] și 119 [folosirea căilor de atac] din Constituție.

39. Potrivit articolelor 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată. Această condiţie nu este îndeplinită în raport cu articolele 1, 4, 7, 8, 15, 16 şi 54 din Constituţie.

40. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr. 33 din 19 martie 2020, § 31, și jurisprudența citată acolo).

41. În continuare, Curtea va analiza dacă prevederile articolelor 49 și 448 din Codul de procedură civilă implică vreo ingerință în drepturile garantate de articolele 20 și 119 din Constituție.

42. Curtea reține că un atribut esenţial al unui proces echitabil îl reprezintă principiul imparţialităţii judecătorului. În acest sens, articolul 116 din Constituţie stabileşte că judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii (DCC nr. 13 din 9 februarie 2018, § 20, şi DCC nr. 62 din 19 septembrie 2016, § 20).

43. Astfel, în cauza Kyprianou v. Cipru [MC], 15 decembrie 2005, § 118, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a rezumat principiile care decurg din jurisprudența sa cu privire la imparţialitatea instanţei judecătoreşti, după cum urmează:

„[…] într-o societate democratică este de o importanţă fundamentală ca instanţele judecătoreşti să inspire încredere persoanelor şi […]. În acest sens, articolul 6 îi impune instanţei imparţialitatea. Imparţialitatea denotă, în mod normal, lipsa prejudecăţii sau a părtinirii, existenţa sau lipsa acesteia putând fi probată în mai multe moduri. Astfel, Curtea face distincţie între abordarea subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, şi abordarea obiectivă, adică stabilirea oferirii de garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens […]. Cu privire la cel de-al doilea test, atunci când acesta este aplicat în cazul unui complet de judecători, este necesar să se stabilească dacă, pe lângă comportamentul personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, există fapte care pot trezi dubii privind imparţialitatea. În acest sens, chiar aparenţele pot avea o anumită importanţă […]. Atunci când se hotărăşte dacă într-o anumită cauză există motive legitime să se bănuiască că un complet nu este imparţial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparţial este important, însă nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă bănuiala poate fi justificată obiectiv […].”

44. Din perspectiva testului obiectiv, în cauza Warsicka v. Polonia, 16 ianuarie 2007, § 40, Curtea Europeană a menționat că exigențele unui proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu împiedică în mod automat ca același judecător să exercite succesiv diferite funcții în același caz civil. Nu este incompatibil prima facie cu exigențele articolului 6 § 1 din Convenție dacă același judecător este implicat, mai întâi, într-o decizie privind fondul unei cauze și, ulterior, în proceduri în care este examinată admisibilitatea unei căi de atac împotriva acelei decizii. Evaluarea conformității participării aceluiași judecător în diferite etape ale unui proces civil cu exigența imparțialității trebuie făcută de la caz la caz, avându-se în vedere toate circumstanțele acestora și caracteristicile normelor relevante ale procedurii civile aplicabile cazului. Trebuie confirmat dacă legătura dintre problemele substanțiale determinate într-o decizie privind fondul cauzei și admisibilitatea unei căi de atac împotriva acestei decizii este atât de strânsă, astfel încât să genereze dubii privind imparțialitatea judecătorului.

45. Această abordare a fost reiterată în cazurile Toziczka v. Polonia, 24 iulie 2012, § 36, și Pasquini v. San Marino, 2 mai 2019, § 148.

46. Așadar, nu contează dubla participare în sine, ci întinderea şi natura deciziilor luate. În ipoteza în care judecătorul va examina, în cadrul revizuirii, comiterea unor pretinse erori în decizia sa anterioară, atunci va exista o încălcare a principiului imparțialității (a se vedea, mutatis mutandis, San Leonard Band Club v. Malta, 29 iulie 2004, § 63, Driza v. Albania, 13 noiembrie 2007, § 81).

47. Curtea observă că, în conformitate cu articolul 452 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dezbaterile se limitează la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Așadar, la etapa admisibilității, instanța de revizuire examinează dacă se atestă sau nu vreun temei din cele prevăzute la articolul 449 din Codul de procedură civilă.

48. Prin definiție și prin esență, în cadrul examinării admisibilității revizuirii se analizează circumstanţe sau fapte esenţiale ale cauzei care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute la pronunţarea actului judecătoresc a cărui revizuire se cere. Scopul căii de atac (extraordinară) a revizuirii este retractarea actului judecătoresc irevocabil, având în vedere noile realități.

49. În aceste condiții, simplul fapt că același judecător care a pronunțat actul judecătoresc (irevocabil) pronunțat într-o cauză civilă poate examina ulterior admisibilitatea unei cereri de revizuire împotriva acestuia nu reclamă, per se, o problemă din perspectiva dreptului la judecarea cauzei de către o instanţă imparțială.

50. Mai mult, Curtea observă că articolul 448 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu prevede expres că cererea de revizuire împotriva unui act judecătoresc irevocabil trebuie examinată de același judecător sau de același complet de judecată. De altfel, în unele situații, examinarea cererii de revizuire de același judecător sau de același complet de judecată care a pronunțat actul judecătoresc a cărui revizuire se solicită poate fi imposibilă din mai multe motive (e.g. promovarea judecătorului la o instanță ierarhic superioară, demisia sau decesul judecătorului etc.).

51. Articolul 448 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește, în general, examinarea cererii de revizuire în competența instanţei care s-a pronunțat asupra fondului (i.e. Judecătoria, Curtea de Apel etc.), nu a judecătorului sau completului de judecată care a emis actul judecătoresc propriu-zis. Totuși, acest fapt nu exclude ca cererea de revizuire să fie repartizată judecătorului sau completului de judecată care a pronunțat actul judecătoresc a cărui revizuire se solicită. Aceasta se explică prin faptul că judecătorul nu și-a expus opinia pe marginea unor circumstanțe noi sau necunoscute la pronunțarea actului judecătoresc.

52. Curtea reține că legislatorul naţional a instituit, în materie penală, un nivel de protecţie mai ridicat, interzicându-le judecătorilor care s-au pronunţat o singură dată asupra fondului unei cauze să participe în viitor chiar și la admisibilitatea unei cereri de revizuire (DCC nr. 106 din 7 octombrie 2019, § 24).

53. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că, prin definiție și prin esență, obiectul examinării unui proces penal diferă de cel al procesului civil. În cadrul procesului penal sunt aplicate criterii și standarde probatorii care diferă uneori substanțial sub mai multe aspecte importante de cele aplicabile examinării în cadrul procesului civil (DCC nr. 28 din 12 martie 2020, § 32).

54. Și Curtea Europeană a admis că imperativele inerente conceptului de proces echitabil nu sunt în mod obligatoriu aceleași în litigiile privind drepturile cu caracter civil și în cauzele privind acuzațiile în materie penală. În particular, Curtea Europeană a menționat că statele se bucură de o marjă de apreciere mai largă în cauzele civile decât în cauzele penale. Exigențele articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt mai puțin riguroase în cazurile referitoare la drepturile civile, în comparație cu cazurile care vizează acuzații în materie penală (Rustavi 2 Broadcasting Company Ltd și alții v. Georgia, 18 iulie 2019, § 295).

55. În consecință, autorul excepției de neconstituţionalitate nu poate pretinde aplicarea standardelor din procesul penal în procesul civil în materia examinării admisibilității revizuirii.

56. Curtea consideră că prevederile contestate nu aduc vreo ingerință drepturilor garantate de articolele 20 și 119 din Constituție. Normele contestate conțin garanții suficiente care asigură dreptul persoanelor la examinarea admisibilității cererii de revizuire de către o instanță imparțială.

57. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională 

DECIDE: 

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 12¹ alin. (4), 49, 53 alin. (5), 448 și 452 din Codul de procedură civilă, ridicată de S.C. „S.D.M. - Sirocco” S.R.L. și S.C. „Monvica” S.R.L., reprezentate de dl Sergiu Sloninov, în dosarele nr. 2rh-139/2019 și, respectiv, nr. 3rh-41/2019, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Președinte                                                          Domnica MANOLE

Chișinău, 9 iunie 2020
DCC nr. 60
Dosarul nr. 229g/2019