DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 44g/2019
privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi de la articolul 30 alin. (5) din Codul contravențional
(semnificația noțiunii de „definitiv" în procedurile contravenționale)

CHIŞINĂU
5 martie 2019

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dnei Raisa APOLSCHII,
dlui Aurel BĂIEȘU,
dlui Corneliu GURIN,
dlui Artur REȘETNICOV,
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 28 februarie 2019,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 5 martie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională" de la articolul 30 alin. (5) din Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, excepție ridicată din oficiu de către un complet de judecată din cadrul Curții de Apel Comrat, în dosarul nr. 4r-185/2018.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 28 februarie 2019 de către același complet de judecată din cadrul Curții de Apel Comrat (format din dnii judecători Dmitrii Fujenco, Ștefan Starciuc și Ludmila Caraianu), în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 11 septembrie 2017, un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Cimișlia a întocmit în privința dlui I.N. un proces-verbal cu privire la comiterea contravenției prevăzute de articolul 354 din Codul contravenţional [Huliganismul nu prea grav], aplicându-i o amendă în mărime de 8 unități convenționale (echivalentul a 400 de lei).

4. Nefiind de acord cu soluția agentului constatator, pe 28 septembrie 2017, dl I.N. a depus o contestație împotriva procesului-verbal cu privire la comiterea contravenției la Judecătoria Cimișlia, solicitând încetarea procesului contravențional. Totodată, pe 24 octombrie 2017, dl I.N. a înregistrat o cerere la Judecătoria Cimișlia prin care a solicitat încetarea procesului contravențional din cauza expirării termenului de un an al prescripției răspunderii contravenționale, așa cum prevede, articolul 30 alin. (2) din Codul contravențional.

5. Cu toate acestea, pe 6 noiembrie 2018, Judecătoria Cimișlia a pronunțat o hotărâre prin care a respins contestația depusă de către dl I.N. ca fiind nefondată. Cu privire la solicitarea dlui I.N. de a dispune încetarea procesului contravențional din cauza expirării termenului de prescripție al răspunderii contravenționale, instanța de judecată a menționat că articolul 30 alin. (2) din Cod nu este aplicabil, deoarece „termenul de prescripție al procesului contravențional este suspendat de drept", având în vedere faptul că contestația suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenție (a se vedea articolul 448 alin. (3) din Codul contravențional).

6. Nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Cimișlia din 6 noiembrie 2018, pe 27 noiembrie 2018 dl I.N. a contestat-o cu recurs la Curtea de Apel Comrat, solicitând casarea acesteia și încetarea procesului contravențional.

7. Prin încheierea din 18 februarie 2019, instanţa de apel a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a textului „până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională" de la articolul 30 alin. (5) din Codul contravențional şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluționării acesteia.

B. Legislația pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

9. Prevederile relevante ale Codului contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 30
Prescripția răspunderii contravenţionale

„(1) Prescripția înlătură răspunderea contravenţională.

(2) Termenul general de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de un an.

[...]

(5) Termenul de prescripţie curge de la data săvârșirii contravenției şi până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională.

[...]

(10) Termenul de prescripţie a punerii în executare a sancţiunii contravenţionale este de un an, calculat din data la care decizia sau hotărârea prin care aceasta a fost aplicată a rămas definitivă.

[...]".

Articolul 448
Contestația împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenţionale

„(1) Contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravenţională, în cazul în care nu sunt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sunt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei contravenţionale. Termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru pârțile care nu au fost prezente la şedinţa de examinare a cauzei contravenţionale, de la data înmânării copiei de pe decizia respectivă în condiţiile art. 447¹ alin. (8).

[...]

(5) Contestația depusă conform alin. (1) suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator."

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 466
Rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată şi punerea ei în executare

„(1) Hotărârea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data când a rămas definitivă.

(2) Hotărârea primei instanţe rămâne definitivă:

1) la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;

2) la data expirării termenului de apel:

a) când nu s-a declarat apel în termen;

b) când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;

3) la data retragerii apelului şi încetării procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;

4) la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:

a) când nu s-a declarat recurs în termen;

b) când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;

5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor menționate la pct. 4) şi încetării procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;

6) la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârilor menționate la pct. 4).

(3) Hotărârile instanţei de apel rămân definitive la data pronunțării deciziei în apel.

(4) Hotărârea instanţei de recurs împotriva hotărârii pe cauzele pentru care legea nu prevede calea de atac apelul rămâne definitivă, la data pronunțării acesteia, dacă:

1) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârșit în instanţa de recurs, fără rejudecare;

2) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;

3) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.

(5) Hotărârile judecătoreşti menționate la alin. (2) şi (4) devin irevocabile la data când au devenit definitive. Hotărârea instanţei de recurs declarat împotriva deciziei instanţei de apel devine irevocabilă la data pronunțării acesteia."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepției de neconstituționalitate

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că textul „până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională" de la articolul 30 alin. (5) din Codul contravențional este lipsit de claritate, deoarece, spre deosebire de legislația procesual-penală, legislația contravențională nu reglementează situațiile în care hotărârile de soluționare a cauzelor contravenționale devin definitive.

12. Totodată, autorii excepției susțin că, pentru cauzele penale, Codul de procedură penală stabilește, la articolul 466, situațiile în care hotărârile primei instanțe, hotărârile instanței de apel și hotărârile instanței de recurs devin definitive. Cu toate acestea, ei susțin că, deși la soluționarea cauzelor contravenționale pot fi aplicate anumite prevederi din Codul de procedură penală, articolul 466 din același Cod nu poate fi aplicat pentru determinarea caracterului definitiv al hotărârilor de soluționare a cauzelor contravenționale.

13. În fine, autorii excepției menționează că, prin omisiunea legislatorului de a reglementa situațiile în care hotărârile de soluționare a cauzelor contravenționale devin definitive, prevederile contestate sunt lipsite de claritate, fapt care contravine articolelor 6, 7, 8, 16, 20, 21, 26, 114, 115, 119, 120 din Constituție.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, ține de competența Curții Constituționale.

16. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de către un complet de judecată din cadrul Curții de Apel Comrat, în dosarul nr. 4r-185/2018, pendinte la Curtea de Apel Comrat, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională" de la articolul 30 alin. (5) din Codul contravențional.

18. Deși autorii excepției de neconstituționalitate au invocat mai multe norme din Constituție, Curtea reține că în motivarea sesizării aceștia au criticat textul de lege invocând o lipsă a clarității acestuia. Chiar dacă autorii excepției nu au indicat expres norma din Constituție care instituie exigența clarității legii, se poate deduce că aceștia s-au referit la articolul 23 din Constituție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia contestă textul „până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională" de la articolul 30 alin. (5) din Codul contravențional, pentru că în materie contravențională nu este clar când o hotărâre cu privire la cauza contravențională devine definitivă.

20. Cu titlu preliminar, Curtea menționează că, în prezenta cauză, problema stabilirii momentului de la care o hotărâre cu privire la cauza contravențională devine definitivă prezintă importanță pentru calcularea curgerii termenului de prescripție al răspunderii contravenționale. Autorii excepției consideră că problema abordată nu poate fi soluționată prin aplicarea articolului 466 din Codul de procedură penală, care reglementează situațiile în care hotărârile primei instanțe, hotărârile instanței de apel și hotărârile instanței de recurs devin definitive.

21. Curtea reține că termenul general de prescripţie al răspunderii contravenţionale este de un an [articolul 30 alin. (2) din Codul contravențional]. Acesta curge de la data săvârșirii contravenției şi până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională [articolul 30 alin. (5) din Cod]. Expirarea termenului de prescripție are ca efect încetarea procesului contravențional [articolul 441 alin. (1) lit. b) din Cod]. Din acest motiv, claritatea reglementării momentului de la care termenul de prescripție începe să curgă și la care se sfârșește prezintă o importanță crucială pentru deznodământul procesului.

22. În prezenta cauză, autorii excepției consideră că reglementarea momentului în care termenul de prescripție se sfârșește prezintă vicii de claritate. Pentru a vedea dacă susținerile autorilor sunt justificate, Curtea va examina dacă întreaga procedură de soluționare a cauzelor contravenționale le permite atât persoanelor învinuite de comiterea unei contravenții, cât și instanțelor judecătorești să înțeleagă când devine definitivă o hotărâre cu privire la cauza contravenţională.

23. Curtea observă că, spre deosebire de cauzele penale, în cauzele contravenționale persoana învinuită de comiterea unei contravenții poate fi sancționată chiar de către autoritatea care are competența de a investiga fapta imputată. În funcție de competența autorității, sancțiunea poate fi impusă printr-un act administrativ care ia forma unei decizii, unui proces-verbal etc. Deciziile (hotărârile) contravenţionale, inclusiv cele emise de agenții constatatori în limitele competenței atribuite prin lege, constituie documente executorii [articolul 11 lit. c) din Codul de executare]. Cu toate acestea, actele administrative în discuție pot fi contestate în instanța de judecată în termen de 15 zile [articolul 448 alin. (4) din Codul contravențional]. Contestația suspendă executarea sancțiunii contravenționale [articolul 448 alin. (5) din Codul contravențional], fără a suspenda curgerea termenului de prescripție al răspunderii contravenționale, care poate fi suspendat doar dacă persoana care a săvârșit contravenția se sustrage de la procesul contravenţional [articolul 30 alin. (7) din Codul contravențional].

24. Din cele menționate rezultă că, deși actul administrativ prin care se constată fapta contravențională și se aplică o sancțiune contravențională este un document executoriu, acesta nu poate fi considerat definitiv din momentul în care este întocmit, având în vedere faptul că trăsătura „definitivatului" este caracteristică doar pentru hotărârile cu caracter jurisdicțional. Prin urmare, doar lipsa contestării în termen, însoțită de lipsa motivelor fundamentate pentru repunerea în termen, îi poate atribui deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale trăsătura definitivatului. Odată stabilit momentul în care o decizie administrativă de aplicare a sancțiunii contravenționale devine definitivă, Curtea consideră necesar să verifice dacă legislația contravențională este clară în privința momentului în care hotărârile instanțelor judecătorești devin definitive în contextul soluționării cauzelor contravenționale.

25. Curtea observă că deciziile administrative de aplicare a sancțiunilor contravenționale pot fi contestate prin intermediul a două căi de atac, i.e. prima instanță și recursul. Având în vedere faptul că în materie contravențională nu există calea de atac a apelului, Curtea reține că momentul în care hotărârile primei instanțe devin definitive poate fi stabilit prin raportare la articolul 466 alin. (2) pct. 4)-6), iar cele ale instanței de recurs prin raportare la articolul 466 alin. (4) din Codul de procedură penală.

26. Prin urmare, Curtea reține că, deși legea contravențională nu prevede o listă exhaustivă a cazurilor în care devin definitive deciziile administrative și hotărârile judecătorești prin care se soluționează cauzele contravenționale, acest fapt nu poate fi considerat o problemă de constituționalitate atât timp cât există norme de referință care pot fi aplicate prin analogie.

27. Totodată, Curtea constată că prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată în contextul existenței unei incertitudini în rândul instanțelor judecătorești cu referire la suspendarea termenului de prescripție de tragere la răspundere contravenţională în cazul contestării deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale. Curtea reține că însăși existența unei asemenea interpretări denotă faptul că instanțele judecătorești se confruntă cu problema expirării termenului de prescripție până la soluționarea definitivă a cauzelor contravenționale, pentru că articolul 30 alin. (7) din Codul contravenţional prevede doar un singur motiv de suspendare a acestuia. Curtea menționează că lipsa unor motive suplimentare de suspendare a termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională poate avea ca efect încetarea mai multor cauze contravenționale, fapt care poate afecta drepturile fundamentale ale victimelor. Având în vedere aceste aspecte, Curtea va emite o Adresă către Parlament.

28. În consecință, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională și a articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională" de la articolul 30 alin. (5) din Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, excepție ridicată din oficiu de către un complet de judecată din cadrul Curții de Apel Comrat, în dosarul nr. 4r-185/2018.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedinte                                                            Mihai POALELUNGI

Chişinău, 5 martie 2019
DCC nr. 34
Dosarul nr. 44g/2019