DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 146g/2018
privind excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziții din articolul 90 alin. (3) din Codul de procedură penală
(persoanele care nu pot fi audiate în calitate de martor în procesul penal)

CHIŞINĂU
30 octombrie 2018

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dlui Aurel BĂIEŞU,
dlui Igor DOLEA,
dlui Victor POPA,
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 25 octombrie 2018,
Înregistrată pe aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 30 octombrie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Victor Brînză, în dosarul nr. 1-126/18, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, pe 25 octombrie 2018, de către dna judecător Inga Gorlenco de la Judecătoria Cahul, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul central, se află cauza penală de învinuire a dlor Andrei Curdov și Petru Ilieș de comiterea infracțiunilor prevăzute la articolele 217¹ alin. (4) lit. b) și d) [Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare] și 248 alin. (5) lit. b) și d) [Contrabanda] din Codul penal.

4. Pe 5 octombrie 2018, instanța de judecată a admis demersul procurorului privind audierea în calitate de martori a doi ofițeri de investigație. Aceste persoane au participat la efectuarea măsurilor speciale de investigații în cauza penală menționată supra.

5. Pe 16 octombrie 2018, dl avocat Victor Brînză, apărătorul dlui Andrei Curdov, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului „cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală.

6. Prin încheierea Judecătoriei Cahul, sediul central, din 20 octombrie 2018, s-a dispus trimiterea unei sesizări la Curtea Constituţională, în vederea soluționării excepției.

B. Legislația pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20
Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21
Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 55
Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui

„(1) Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală desemnaţi ai organelor de urmărire penală prevăzute în art. 56.

[...]"

Articolul 56
Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui

„(1) În cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Centrul Naţional Anticorupţie, numit în modul stabilit de lege şi care acţionează în limitele competenţei sale.

[...]"

Articolul 57
Ofiţerul de urmărire penală şi atribuţiile lui

„(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului, în limitele competenţei sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni prevăzute expres de lege.

[...]"

Articolul 90
Martorul

„(1) Martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză.

(2) Nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate.

(3) Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:

[...]

4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul - cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale, cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor, erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut;

[...]"

Articolul 132¹
Dispoziţiile generale privind activitatea specială de investigaţii

(1) Activitatea specială de investigaţii reprezintă totalitatea de acţiuni de urmărire penală cu caracter public şi/sau secret efectuate de către ofiţerii de investigaţii în cadrul urmăririi penale numai în condiţiile şi în modul prevăzute de prezentul cod.

[...]"

9. Prevederile relevante ale Legii nr. 333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală sunt următoarele:

Articolul 1
Ofiţerul de urmărire penală

„(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului şi în limitele competenţei sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres de lege.

(2) Nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii operative de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, stabilit prin lege."

Articolul 4
Organele administraţiei publice centrale în care activează ofiţeri de urmărire penală

„(1) Ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.

[...]

(4) Angajaţii unor alte subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin. (1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală."

10. Prevederile relevante ale Legii nr. 59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii sunt următoarele:

Articolul 9
Ofiţerul de investigaţii

„(1) Ofiţerul de investigaţii este persoana împuternicită care, în numele statului, efectuează măsurile speciale de investigaţii în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) La efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în cadrul procesului penal, ofiţerul de investigaţii se supune indicaţiilor scrise ale procurorului sau ale ofiţerului de urmărire penală.

[...]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

11. În motivarea excepției de neconstituţionalitate, autorul a invocat faptul că audierea unor persoane în calitate de martori, a căror independență și nepărtinire nu poate fi garantată, ar putea conduce la condamnări abuzive. În special, audierea în calitate de martor a reprezentantului organului de urmărire penală, inclusiv a ofițerului de investigații, încalcă principiul prezumției de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil. Astfel, prin audierea unor persoane care au acționat ]n mod abuziv în vederea obținerii unor probe se încearcă legalizarea acestor dovezi și condamnarea ilegală a persoanelor.

12. În opinia autorului excepției de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 20 și 21 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Victor Brînză, în dosarul nr. 1-126/18, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituţie.

16. Curtea observă că potrivit articolului 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală:

„(3) Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:

[...]

4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul - cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale, cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor, erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut;

[...]"

17. Așadar, Curtea reține că nu pot fi citaţi şi audiați în calitate de martori judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul - cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea atribuţiilor procesuale pe care le au. Aceasta este regula. Totuși, de la această regulă legislatorul a prevăzut unele excepții.

18. În concret, prima excepție se referă la cazul de participare la reținere în flagrant delict (i.e. o infracțiune descoperită în momentul comiterii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat), când poate participa procurorul sau, după caz, reprezentantul organului de urmărire penală. Declarațiile acestor subiecte se referă la circumstanțele reținerii și, în mod firesc, nu pot depăși limitele obiectului declarațiilor. În acest sens, în cazul Butkevich v. Rusia, 13 februarie 2018, §§ 99-103, s-a constatat încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană, dată fiind omisiunea instanței de judecată de a-i oferi apărării posibilitatea audierii ofițerilor care au efectuat arestul, într-un caz de încălcare a ordinii publice. Curtea Europeană a considerat că nu exista niciun motiv justificat pentru ca cei doi ofițeri să nu participe la proces. În ciuda neîncadrării lor în categoria martorilor în dreptul intern rus, Curtea Europeană a menționat că ofițerii trebuiau considerați martori în scopurile articolului 6 § 3 (d) din Convenție (în sensul autonom al termenului). Mărturia lor era, cel puțin, una decisivă. Aceștia se aflaseră la originea procedurilor împotriva reclamantului și aparțineau de autoritatea care le-a inițiat. Ei au fost martori oculari ai presupusei participări a reclamantului la un eveniment public ilegal și la presupusul său refuz de a se conforma cu ordinele în discuție. În fine, Curtea Europeană a subliniat că factorii de contrapondere (audierea martorului apărării la proces) nu fuseseră suficienți.

19. A doua excepție se referă la cazurile de cercetare a unor probe dobândite de către procuror sau reprezentantul organului de urmărire penală. Această excepție este aplicabilă doar în cazul în care în cadrul judecării cauzei penale se pune în discuție modul de administrare a probelor și de respectare a condițiilor de administrare prevăzute de normele procesual-penale. În această situație, obiectul declarațiilor se limitează doar la acțiunea procesuală prin care a fost administrată proba în discuție, fără ca martorul să-și exprime poziția și asupra altor aspecte ale cauzei care i-au devenit cunoscute pe parcursul urmăririi penale.

20. A treia excepție se referă la cercetarea erorilor sau a abuzurilor comise de către subiectul abilitat să efectueze acțiuni procesuale în cauza respectivă. Astfel de declarații se vor referi, de cele mai multe ori, la examinarea admisibilității probelor administrate în cauza în discuție de către subiectul abilitat cu această competență. În mod firesc, persoanele pot depune declarații și în cauzele de acuzare a subiectului oficial pentru erorile sau abuzurile comise.

21. A patra excepție se referă la reexaminarea cauzei în procedura revizuirii în baza motivelor prevăzute la articolul 458 alin. (3) pct. 1) [s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei] și 2) [s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărârii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvârșit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decât cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată] din Codul de procedură penală.

22. În fine, a cincea excepție vizează procedura specială de restabilire a documentelor judiciare pierdute, prevăzută la articolele 526-530 din Codul de procedură penală, și, în mod firesc, declarațiile date în acest sens pot avea ca scop restabilirea unor acte.

23. După această clarificare, din conținutul sesizării, Curtea observă că autorul acesteia pretinde că textul „cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală permite audierea în calitate de martor a reprezentantului organului de urmărire penală, inclusiv a ofițerului de investigații, fapt care ar contraveni articolelor 20 (care garantează dreptul la un proces echitabil) și 21 (care garantează prezumția de nevinovăție) din Constituţie.

24. Curtea constată că normele procesual-penale nu definesc noțiunea de reprezentant al organului de urmărire penală. Totuși, din analiza sistematică a dispozițiilor Codului de procedură penală în care se utilizează această noțiune [e.g. a se vedea articolele 101 alin. (2), 114 alin. (1), 116 alin. (4), 128 alin. (3)-(5), 130 alin. (1) și (3), 131 alin. (1) și (3), 134 etc.] rezultă că legislatorul a avut în vedere atribuțiile ofițerului de urmărire penală.

25. Prin definiție, ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului, efectuează, în limitele competenței sale, urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni prevăzute expres de lege [a se vedea articolul 57 alin. (1) din Codul de procedură penală și articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală].

26. În conformitate cu articolul 4 din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală, ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.

27. Potrivit alineatului (4) al aceluiași articol, angajaţii altor subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin. (1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală.

28. Totodată, angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii speciale de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală [a se vedea articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală].

29. Dimpotrivă, conform articolului 9 alin. (1) din Legea nr. 59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii, ofiţerul de investigaţii este persoana împuternicită care, în numele statului, efectuează măsurile speciale de investigaţii în conformitate cu legislaţia în vigoare.

30. Așadar, Curtea observă că expresiile „ofițer de urmărire penală" și „ofițer de investigații" nu sunt echivalente. Aceste subiecte procesuale nu trebuie confundate, pentru că au atribuții diferite.

31. În cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, instanța de judecată a admis demersul procurorului privind audierea în calitate de martori a doi ofițeri de investigație care au participat la anumite măsuri speciale de investigație.

32. Prin urmare, ofițerii de investigații nu cad sub incidența articolului 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, fapt care conduce la concluzia că prevederile contestate nu sunt aplicabile în privința ofițerilor de investigații. În consecință, aceste persoane pot fi audiate în calitate de martor în procesul penal (a se vedea, mutatis mutandis, Tsonyo Tsonev v. Bulgaria [nr. 3], 16 octombrie 2012, §§ 42-45). Acuzatul sau apărătorul său ar putea cere audierea ofițerilor de investigații pentru a clarifica anumite aspecte legate de acțiunile întreprinse de către aceștia. Refuzul instanței de judecată de a audia asemenea persoane, fără să existe un motiv serios și fără să i se oferit acuzatului o altă ocazie de a-i audia sau confrunta, poate constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil (e.g. a se vedea, mutatis mutandis, Schatschaschwili v. Germania [MC], 15 decembrie 2015, §§ 161-165; și Frumkin v. Rusia, 5 ianuarie 2016, §§ 164-168).

33. Deși la efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în cadrul procesului penal ofiţerul de investigaţii se supune indicaţiilor scrise ale procurorului sau ale ofiţerului de urmărire penală [a se vedea articolul 9 alin. (1) din Legea nr. 59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii], acest fapt nu poate justifica, ab initio, concluzia că persoanele în discuție nu vor relata în mod obiectiv faptele şi circumstanțele pe care le cunosc şi care se referă la cauza dedusă judecății. Declarațiile ofițerilor de investigație nu au o valoare dinainte stabilită, în sensul articolului 27 din Codul de procedură penală. Aceste declarații trebuie apreciate în coroborare cu alte probe. Mai mult, în baza articolului 108 alin. (4) din Codul de procedură penală, martorul este prevenit de răspunderea penală pentru declarații false, fapt notat în procesul-verbal al ședinței de judecată. În cele din urmă, instanțelor de judecată le revine sarcina de a aprecia ponderea declarațiilor martorului și de a evalua credibilitatea acestora. În acest sens, în cauza Manoli v. Republica Moldova, 28 februarie 2017, § 32, Curtea Europeană a subliniat că evaluarea credibilităţii reprezintă o sarcină complexă care nu poate fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a declaraţiilor lor, cu atât mai mult în cazul în care sunt avute în vedere doar unele declarații.

34. Prin urmare, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională și a articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor" din articolul 90 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Victor Brînză, în dosarul nr. 1-126/18, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedinte                                 Mihai POALELUNGI

Chişinău, 30 octombrie 2018
DCC nr. 121
Dosarul nr. 146g/2018