Decizia nr. 49 din 31.05.2018

Decizia nr. 49 din 31 mai 2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 62g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 220 din Codul penal (proxenetismul)


Subiectul sesizării: Curtea de Apel Chişinău, complet de judecată de la Curtea de Apel Chișinău (Oxana Robu, Svetlana Balmuș și Igor Mânăscurtă), avocat Gheorghe Malic


Decizia:
1. ro-d49201862g2018rou0e535.pdf
2. ro-d49201862g2018rus0dba8.pdf


Sesizări:


DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 62g/2018
privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 220 din Codul penal
(proxenetismul)

CHIŞINĂU
31 mai 2018

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dlui Aurel BĂIEŞU,
dlui Igor DOLEA,
dlui Victor POPA,
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 25 mai 2018,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 31 mai 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului „îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei" din articolul 220 alin. (1) din Codul penal, ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr. 1-961/17, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 25 mai 2018, de către un complet de judecată de la Curtea de Apel Chișinău (Oxana Robu, Svetlana Balmuș și Igor Mânăscurtă), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 6 iunie 2017, dl Alexei Bolboceanu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 220 alin. (2) literele a) și c) din Codul penal (pentru că ar fi îndemnat și înlesnit practicarea prostituției de către două persoane), fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de cinci ani. În baza articolului 90 din Codul penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de patru ani.

4. Nefiind de acord cu această sentință, dl avocat Gheorghe Malic, apărătorul dlui Alexei Bolboceanu, a contestat sentința prin apel.

5. Pe 18 aprilie 2018, în cadrul ședinței instanței de apel, dl avocat Gheorghe Malic a ridicat excepția de neconstituţionalitate a textului „îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei" din articolul 220 alin. (1) din Codul penal.

6. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 mai 2018, s-a dispus trimiterea excepției de neconstituționalitate la Curtea Constituţională, în vederea soluționării acesteia.

B. Legislația pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1
Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 22
Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

8. Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 220
Proxenetismul

„(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, dacă fapta nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

a) asupra a două sau mai multor persoane;

b) asupra unei femei gravide;

c) de două sau mai multe persoane;

d) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional

se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.

(3) Aceleaşi acţiuni săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani."

9. Prevederile relevante ale Codului contravenţional sunt următoarele:

Articolul 89
Practicarea prostituţiei

„(1) Practicarea prostituţiei

se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 40 de ore.

(2) Persoana angajată în prostituţie contrar voinţei sale este degrevată de răspundere contravenţională."

DREPT COMPARAT

10. În Austria prostituția este legalizată, cu excepţia regiunii Vorarlberg. De asemenea, Codul penal al Austriei nu prevede răspunderea penală pentru proxenetism, dar stabilește la articolul 217 răspunderea penală pentru traficul de ființe umane.

11. În Belgia prostituţia este legalizată, însă acţiunile care facilitează practicarea prostituţiei sau care sunt îndreptate spre coruperea unui minor pentru a practica prostituţia constituie infracţiuni. În acest sens, articolul 379 din Codul penal al Belgiei prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 până la 10 ani pentru organizarea sau facilitarea practicării prostituţiei de către un minor, indiferent de sexul acestuia. Articolul 380 alin. (1) din Codul penal incriminează fapta persoanei care, pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale altuia, angajează, pregăteşte sau reţine o persoană adultă, în scopul depravării sau prostituării, chiar cu consimţământul ei.

12. În Cehia prostituția este legalizată. Totuși, impunerea practicării prostituției sau facilitarea practicării prostituţiei, ori obținerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană se pedepseşte în baza articolului 204 din Codul penal. Acţiunile menţionate, incriminate în baza Codului penal al Cehiei, sunt similare cu fapta prejudiciabilă a infracţiunii de proxenetism prevăzută de articolul 220 din Codul penal al Republicii Moldova: îndemnul la prostituţie, înlesnirea practicării prostituţiei, tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei.

13. În Danemarca prostituția constituie o activitate legală, însă activitatea bordelurilor şi alte forme de proxenetism sunt ilegale. Prostituția a fost dezincriminată pe 17 martie 1999, când au fost operate modificări în Codul penal. Totodată, Codul penal prevede la articolul 223a răspunderea penală pentru întreţinerea relaţiilor sexuale în calitate de client cu o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani, care obţine venituri (în întregime sau parţial) prin practicarea prostituţiei. Conform articolului 228 din același Cod, se sancţionează determinarea unei persoane la întreţinerea relaţiilor sexuale amorale, comisă în scop de profit. Același articol sancționează și administrarea bordelurilor. Articolul 229 alin. (1) din Cod stabilește răspunderea pentru orice persoană care, în scopul obţinerii unui câştig, promovează, în mod frecvent, imoralitatea sexuală, acţionând ca un intermediar, sau care obţine un profit de pe urma acestei activități. Totodată, alineatul (2) al articolului menționat sancţionează punerea la dispoziţie a unei camere de hotel pentru practicarea prostituţiei.

14. În Elveția prostituția este legalizată. Totodată, proxenetismul este incriminat de Codul penal (Titlul 5 „Infracţiuni contra moralei"). Astfel, articolul 198 din Cod prevede că „persoana care, având scopul de a obţine foloase materiale, favorizează prostituţia va fi pedepsită cu închisoarea". Articolul 199 din același Cod menționează că „persoana care va practica activitatea de proxenetism sau care va conduce o casă de toleranță se pedepsește cu închisoare de până la 5 ani şi cu interzicerea unor drepturi. Ea se pedepsește cu închisoarea de până la 10 ani dacă delincventul a forţat la prostituţie o persoană minoră".

15. În Estonia articolul 176 din Codul penal prevede răspunderea penală pentru acţiunile comise în vederea facilitării practicării prostituției de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani, comise prin negocieri, promisiuni sau prin orice altă metodă.

16. În Letonia prostituţia reprezintă o activitate legală, însă există anumite reguli pentru persoanele care practică prostituția. Aceste persoane trebuie să se înregistreze, să fie supuse controalelor sanitare lunare şi să dețină o carte de sănătate. Cu privire la proxenetism, articolul 164 din Codul penal al Letoniei prevede răspunderea pentru: determinarea unei persoane la practicarea prostituţiei; atragerea persoanei în practicarea prostituţiei; îndemnul minorului la practicarea prostituţiei sau punerea la dispoziţia minorilor a localurilor pentru practicarea prostituției. Totodată, conform articolului 165 din Codul penal, constituie infracțiune folosirea în scop de profit a persoanei care practică prostituția.

17. În Lituania articolul 308 din Codul penal incriminează acţiunile îndreptate spre coruperea unei persoane în practicarea prostituției.

18. În Malta prostituția este legalizată. Totuși, Codul penal incriminează fapta persoanei care, pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale altuia, determină un minor să practice prostituţia sau instigă, încurajează sau facilitează coruperea unei asemenea persoane (articolul 204), respectiv fapta persoanei care, pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale altuia, determină o persoană adultă să practice prostituţia, utilizând violenţa sau mijloace de înşelăciune (articolul 205).

19. În Ungaria prostituția este legalizată. Totuși, articolul 200 alin. (1) din Codul penal pedepseşte orice persoană care racolează o altă persoană pentru a o determina să întreţină relaţii sexuale cu un terţ, în scopul obţinerii unui câştig financiar.

20. Începând cu 1 februarie 2014, în România a intrat în vigoare un nou Cod penal. Acest act normativ a scos din sfera ilicitului penal practicarea prostituției. Totuși, răspunderea penală pentru proxenetism este prevăzută la articolul 213 din Cod. Alineatul (1) al acestui articol stabilește că determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Totodată, alineatul (4) al articolului în discuție prevede că prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. În acest sens, prin Decizia sa nr. 874 din 15 decembrie 2015, Curtea Constituțională a României a reținut că valorile sociale puse în pericol sunt diferite în cazul prostituţiei față de fapta de proxenetism, acesta din urmă fiind incriminată ca infracţiune autonomă. Autorul faptei de proxenetism nu se află în aceeaşi situaţie cu persoana care practică prostituţia, astfel încât tratamentul juridic diferenţiat este justificat. Prin urmare, Curtea Constituțională a României a decis că nu se încalcă principul egalității în această ipoteză.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

21. În motivarea excepției de neconstituţionalitate, autorul a invocat că textul „îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei" din articolul 220 alin. (1) [Proxenetismul] din Codul penal este imprevizibil, pentru că legea nu-l definește.

22. De asemenea, cel care îndeamnă sau determină la prostituție ori cel care înlesnește practicarea prostituției trebuie să răspundă penal în baza articolului 220 din Codul penal. La rândul ei, persoana care practică prostituția poate fi trasă la răspundere contravențională conform articolului 89 din Codul contravențional. Astfel, există un tratament discriminatoriu, de vreme ce prima persoană este considerată infractor, iar cea de-a doua contravenient.

23. În opinia autorului excepției de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 4, 16, 22, 23 și 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

24. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

25. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului penal, ține de competența Curții Constituționale.

26. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr. 1-961/17, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

27. Curtea reține că obiectul excepției de neconstituţionalitate îl constituie textul „îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei" din articolul 220 alin. (1) din Codul penal, normă care stabilește răspunderea penală pentru infracțiunea de proxenetism.

28. Potrivit autorului excepției de neconstituționalitate, textul în discuție este imprevizibil și ar institui un tratament discriminatoriu în raport cu persoanele care practică prostituția, care, de altfel, sunt sancționate în baza Codului contravențional, nu în baza Codului penal.

29. Examinând excepția de neconstituţionalitate, Curtea reamintește, cu titlu preliminar, că incriminarea faptelor, stabilirea pedepsei pentru acestea, precum şi alte reglementări țin de competența Parlamentului și se bazează pe rațiuni de politică penală. Parlamentul posedă, în acest sens, o marjă de discreție, în măsura în care nu afectează de o manieră nejustificată drepturile fundamentale ale persoanei.

30. Cu privire la pretinsa imprevizibilitate a prevederilor contestate, Curtea reține că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar și inteligibil, fără dificultăți de ordin sintactic și pasaje obscure. În special în materie penală, legislatorul trebuie să fie precis, clar şi coerent, așa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), garantat de articolul 22 din Constituție și de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

31. Legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile. Această cerință este îndeplinită atunci când justițiabilul are posibilitatea de a cunoaște, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe sau cu ajutorul unor juriști profesioniști, care sunt acțiunile și omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală și care este pedeapsa la care poate fi supus, în cazul unei încălcări a normei.

32. Curtea reține că îndemnul sau determinarea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției reprezintă modalități de comitere a infracțiunii de proxenetism. Acestea au un caracter alternativ. Totodată, se comite infracțiunea de proxenetism și în ipoteza în care făptuitorul obține foloase de pe urma practicării prostituției de către alte persoane.

33. Curtea reține că autorul excepției de neconstituţionalitate a apreciat că textul contestat este imprevizibil, pentru că nu este definit.

34. Curtea menționează că legea penală nu poate să abunde în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal (Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, §50).

35. Fiind sesizată anterior în vederea controlului constituționalității termenului de „prostituție" din articolul 220 din Codul penal, Curtea a constatat în Decizia sa nr. 36 din 19 aprilie 2018 că, în mod curent, prin „prostituție" se înţelege practicarea de acte sexuale cu diferite persoane care beneficiază de serviciile prostituatei, aceasta urmărind să-şi procure astfel mijloace de existență sau principalele mijloace de existență. Curtea a menționat că o asemenea conotație nu este una imprevizibilă (§ 36). Altfel spus, există repere obiective care ajută interpretul la stabilirea sensului exact al textului contestat. Această concluzie este valabilă și în contextul prezentei cauze.

36. Curtea observă că, având în vedere prevederile articolului 220 din Codul penal, instanțele judecătorești pot stabili caracteristicile esențiale ale actului interzis doar în baza textului care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică. Mai mult, așa cum afirmă în mod constant Curtea Europeană, rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 93).

37. Prin urmare, Curtea consideră că este neîntemeiată critica autorului excepției de neconstituționalitate privind calitatea legii.

38. Cu privire la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu principiul egalităţii, Curtea reține că acest principiu este încălcat atunci când se aplică un tratament diferenţiat în situații similare, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. În același context, și Curtea Europeană a subliniat în jurisprudența sa că tratamentul diferențiat echivalează cu o discriminare dacă nu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă (Stummer v. Austria [MC], 7 iulie 2011, § 87; Khamtokhu și Aksenchik v. Rusia [MC], 24 ianuarie 2017, § 64).

39. Curtea notează că, potrivit articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legislatorul este liber sa aprecieze, pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, și condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă, sub rezerva justificării alegerilor sale din punct de vedere constituțional.

40. Apreciind, in abstracto, pericolul social al faptei de proxenetism (concretizată în îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, dacă fapta nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane), legislatorul a stabilit că aceasta se pedepsește, potrivit articolului 220 alin. (1) din Codul penal, cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani. Aceeaşi faptă comisă: a) asupra a două sau mai multor persoane; b) asupra unei femei gravide; c) de două sau mai multe persoane; d) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional se pedepsește cu închisoare de la 4 la 7 ani.

41. Potrivit articolului 89 alin. (1) din Codul contravențional, practicarea prostituţiei se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 40 de ore. Conform alineatului (2) al aceluiași articol, persoana angajată în prostituţie contrar voinţei sale este degrevată de răspundere contravenţională.

42. Cei care beneficiază de serviciile persoanelor care practică prostituţia, i.e. clienții, nu pot fi trași nici la răspundere penală, nici la răspundere contravențională.

43. Curtea constată că proxenetismul prezintă un grad de pericol social mai mare decât practicarea prostituției. Acest grad de pericol este dedus din compararea sancțiunilor prevăzute la articolul 220 din Codul penal și la articolul 89 din Codul contravențional.

44. Curtea observă că și în dreptul comparat se face deosebire, pe de o parte, între fapta de proxenetism, pedepsită penal, și, pe de altă parte, fapta de practicare a prostituției. Aceasta din urmă nu este sancționată în unele state din Uniunea Europeană (vezi supra §§ 10-21).

45. Mai mult, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, prostituția este considerată ca o activitate de prestare a serviciilor contra plată și se încadrează în noțiunea de „activități economice" (Aldona Malgorzata Jany and Others and Staatssecretaris van Justitie, 20 noiembrie 2001, cauza C-268/99, § 49). Această afirmație este valabilă doar în statele în care practicarea prostituției este legalizată.

46. Curtea menționează că practicarea prostituției nu presupune acte sexuale izolate și întâmplătoare, ci, dimpotrivă, o activitate efectuată în mod obișnuit, o îndeletnicire. Pentru participarea la o asemenea activitate persoana poate fi determinată de către o terță persoană (proxenetul). Persoana care practică prostituția urmărește să-şi procure în acest sens mijloace de existență.

47. Un grad prejudiciabil mai proeminent îi este imprimat faptei care constă în îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, dacă nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane. Astfel, făptuitorul poate influența prin activitatea sa infracțională o persoană să ia hotărârea de a practica prostituția, exploatând-o astfel, din punct de vedere sexual, și punând-o în pericol (e.g. răspândirea bolilor venerice, posibile agresiuni din partea clienților).

48. Fapta de proxenetism este incompatibilă cu demnitatea și cu valoarea persoanei umane, pentru că astfel persoana este considerată un mijloc, și nu un scop.

49. Incriminarea faptei de proxenetism constituie un mijloc de protecţie a persoanelor vulnerabile din punctul de vedere al exploatării sexuale. În schimb, în cazul articolului 89 din Codul contravențional, persoana ia decizia de a practica prostituția, fără a fi exploatată de proxenet. Din acest motiv, este firesc ca proxenetismul să fie sancționat mai dur decât practicarea prostituției.

50. Prin urmare, persoana care comite fapta de proxenetism nu se află într-o situație similară cu persoana care practică prostituția. Fapta incriminată de articolul 220 din Codul penal și, respectiv, fapta prevăzută la articolul 89 din Codul contravențional diferă atât din perspectiva materialității lor, cât și din perspectiva gradului de prejudiciabilitate. Nu este vorba de una şi aceeaşi acțiune, la care să participe persoana care se prostituează, precum şi cel care determină sau înlesnește practicarea prostituţiei.

51. Mai mult, în contextul infracțiunii de proxenetism, persoana care este convinsă să practice prostituția are calitatea de victimă a infracțiunii prevăzute la articolul 220 din Codul penal. Victima infracțiunii de proxenetism poate fi orice persoană. De regulă, particularitățile victimei nu au relevanță la calificarea faptei, cu excepția ipotezei prevăzute la articolul 220 alin. (2) lit. c) din Codul penal. În această situație, răspunderea penală se agravează dacă victima are calitatea de femeie gravidă.

52. În consecință, Curtea consideră nefondată critica autorului excepției de neconstituționalitate privind pretinsa încălcare a principiului egalității.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională și a articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului „îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei" din articolul 220 alin. (1) din Codul penal, ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr. 1-961/17, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedinte                      Mihai POALELUNGI

Chişinău, 31 mai 2018
DCC nr. 49
Dosarul nr. 62g/2018

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid