Decizia nr. 67 din 27.06.2017

Decizia nr.67 din 27.06.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. 84g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 386 alineatul (2) litera d) din Codul contravențional(participarea procurorului la examinarea cauzelor contravenționale)


Subiectul sesizării: Curtea de Apel Bălți


Decizia:
1. ro-d6727062017ro36919.pdf


Sesizări:


1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 386 alineatul (2) litera d) din  Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008, ridicată de către avocatul Eugeniu Fencovschi, în dosarul nr. 4r-185/2017, pendinte la Curtea de Apel Bălţi.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 15 iunie 2017, de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bălți (Ala Rotaru, Ruslana Burdeniuc și Dumitru Puşca), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 15 noiembrie 2016, agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Dondușeni, Igor Lungu, a întocmit în privința lui Ruslan Zaplitnîi procesul-verbal cu privire la săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 353 alin. (1) [Ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept, opunerea de rezistenţă] din Codul contravențional. Cauza contravențională a fost remisă de către agentul constatator spre examinare instanței de judecată competente.

4. În cadrul examinării cauzei în instanța de judecată au fost audiați agentul constatator, partea vătămată, făptuitorul și martorii. În consecință, prin decizia Judecătoriei Edineț (sediul central) din 14 februarie 2017, Ruslan Zaplitnîi a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de articolul 353 alin.(1) din Codul contravențional și i s-a aplicat  sancțiunea contravențională sub formă de amendă în mărime de 25 de unități convenționale, ceea ce constituie 500 lei.

5. Nefiind de acord cu decizia menţionată supra, la 13 aprilie 2017, Ruslan Zaplitnîi a atacat-o cu recurs, solicitând casarea acesteia și remiterea cauzei la rejudecare în alt complet de judecată.

6. La 17 mai 2017, avocatul Eugeniu Fencovschi a depus o cerere prin care a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 386 alineatul (2) litera d) din Codul contravenţional.

7. Prin încheierea Curţii de Apel Bălți din 7 iunie 2017, s-a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid