Decizia nr. 2 din 19.01.2017
Decizie nr.2 din 19.01.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. 159g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 126 alin.(1) şi alin.(11) din Codul penal (stabilirea proporțiilor mari și deosebit de mari)
Subiectul sesizării: Curtea de Apel Chişinău, Xenofon Ulianovschi, Svetlana Balmuș și Ion Secrieru
Decizia:
1. ro-d219012017ro3e1c6.pdf
2. ro-OPINIESEPARATAd2f9f00.pdf
Sesizări:
— OPINIE SEPARATĂ expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale ( Igor DOLEA)
Opinie separată :
ro-OPINIESEPARATA16223.pdf În dezacord cu soluţia adoptată de majoritate, consider că excepţia de neconstituţionalitate trebuia examinată în fond. Problema juridică ridicată în sesizare vizează respectarea art.22 din Constituţie în materia retroactivităţii legii penale mai favorabile. În acest sens, legiuitorul, la elaborarea Codului penal, a respectat principiul prevăzut în articolul 15 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, care impune aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Cu referire la art.15 din Pact, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a menţionat (Ismael Vainbergher c. Ugandei (nr.28/1978), Paul Uasterman c. Olandei (nr. 682/1996) că dispozițiile art.15 nu se referă doar la retroactivitatea legii penale, dar și, în aspect general, la principiul legalității în domeniul dreptului penal, ca răspunderea și pedeapsa să se limiteze la norme clare și previzibile la momentul comiterii faptei penale. Art.7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu prevede expres dispoziția privind beneficierea retroactivă de o lege penală mai favorabilă. Totuși, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că acesta este un drept inerent, ce derivă din art.7 al Convenției. În acest sens, Curtea a constatat violarea art.7 din Convenţie în cazul în care statul nu a aplicat retroactiv o lege penală mai favorabilă (Jamil c. Franței (nr.15917/89) din 8 iunie 1995, par.32.). Este necesar de reamintit că art.15 par.2 din Convenție nu admite nicio derogare de la prevederile art.7, prin urmare, statele nu pot stabili excepţii de la regula dată. Dispoziţiile art.10 din Codul penal vin a materializa la nivel naţional principiul, stabilind că legea penală ce înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea, are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. Aşadar, sub acest aspect normele interne nu ridică vreun semn de întrebare privind corespunderea cu standardele generale. Pe de altă parte, sintagma introdusă în art.126 din Codul penal prin Legea nr.207 din 29.07.2016 impune a raporta calificarea infracţiunii ,,la momentul săvârşirii faptei". Aceasta normă ridică, în opinia mea, cel puţin două probleme legate de respectarea principiului clarităţii legii penale. Dintr-un punct de vedere, construcţia gramaticală poate crea impresia că organul de urmărire penală, sau instanţa, efectuând încadrarea juridică a faptei, urmează să se ghideze de momentul comiterii infracţiunii, indiferent dacă ulterior a fost sau nu modificat salariul mediu lunar pe economie prognozat. În perspectiva în care salariul mediu pe economie va creşte, o asemenea interpretare va duce, implicit, la afectarea art.10 din Codul penal şi, în mod firesc, a principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile. Din alt punct de vedere, la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, organele judiciare vor fi obligate să recalifice fapta de fiecare dată când vor pronunţa hotărârea, pentru a asigura exactitatea acesteia, în cazul în care fapta infracţională, urmărirea sau judecarea cauzei (inclusiv în apel şi recurs) se vor produce în diferiţi ani bugetari. Art.4 alin.(3) din Legea nr.780 din 27.12.2001 privind actele legislative recunoaşte printre principiile de bază ale legiferării şi cel al stabilităţii normelor juridice. În cazul de faţă consider că norma supusă analizei generează probleme sub aspectul stabilităţii, ca un element al calităţii legii penale. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate nu pare a fi nefondată. |
— ( )
|
1.La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în vigoare la momentul săvârșirii faptei" din articolul 126 alin.(1) şi alin.(11) din Codul penal, ridicată de către avocatul Elena Buguța în dosarul nr.1a-936/2015, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2.Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 27 decembrie 2016 de către completul de judecată din cadrul Curții de Apel Chișinău (Xenofon Ulianovschi, Svetlana Balmuș și Ion Secrieru), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
A. Circumstanţele litigiului principal
3.Pe rolul Curții de Apel Chişinău se află cauza penală nr. 1a-936/2015 de învinuire a lui: P.S. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 190 alin.(5), 332 alin.(1), 327 alin.(1) din Codul penal; G.D. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 190 alin.(5) și 27, 190 alin.(5) din Codul penal; B.E. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 190 alin.(5) și 361 alin.(2) lit.b) și d) din Codul penal; T.I. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 27, 190 alin.(5), 332 alin.(1) și 327 alin.(1) din Codul penal și M.V. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 27, 190 alin.(5) și 361 alin.(2) lit.b) și d) din Codul penal.
4.În cadrul şedinţei de judecată din 7 decembrie 2016, avocatul Elena Buguța a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în vigoare la momentul săvârșirii faptei" din articolul 126 alin.(1) şi alin.(11) din Codul penal.
5.Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate şi a dispus transmiterea sesizării Curții Constituționale pentru soluționare.
2.Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ține de competența Curții Constituționale.
13. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Elena Buguța în dosarul nr.1a-936/2015, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
14. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
15. O prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care normele constituţionale invocate au incidenţă asupra normelor contestate, şi nicidecum compararea prevederilor mai multor legi între ele sau a dispoziţiilor cuprinse în aceeaşi lege şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
16. În speţă, Curtea reține că autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea sintagmei „în vigoare la momentul săvârșirii faptei" din articolul 126 alin.(1) şi alin.(11) din Codul penal.
17. Curtea reţine că autorul excepției pretinde că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în articolul 16 alin.(2), referitor la egalitatea în faţa legii, și articolul 23, privind dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle.
18. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că incriminarea faptelor în legile penale, stabilirea pedepsei pentru ele, precum şi alte reglementări, țin de competența Parlamentului și se întemeiază pe raţiuni de politică penală.
19. Curtea constată că prin Legea nr.207 din 29 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (în vigoare din 7 noiembrie 2016), inter alia, prevederile articolului 126 alineatul (1) din Codul penal, care reglementează conceptul de „proporţii mari", au fost expuse într-o redacție nouă. De asemenea, articolul 126 din Codul penal a fost completat cu alineatul (11), care defineşte noţiunea de „proporţii deosebit de mari".
20. Curtea reține că, prin noile reglementări, legiuitorul a renunțat la concepția de a stabili în legea penală proporţiile mari și deosebit de mari conform criteriului unităților convenționale (depăşirea a 2500 de unităţi convenţionale pentru proporţiile mari, şi respectiv, depăşirea a 5000 de unităţi convenţionale pentru proporţiile deosebit de mari), concepţie aplicabilă până la operarea amendamentelor enunțate.
21. Astfel, la determinarea proporţiilor mari și deosebit de mari legiuitorul a prevăzut drept bază de calcul salariul mediu lunar pe economie prognozat, stabilit prin hotărâre de Guvern, în vigoare la momentul săvârșirii faptei (20 de salarii pentru determinarea proporțiilor mari și 40 de salarii pentru determinarea proporțiilor deosebit de mari).
22. Curtea observă că Guvernul aprobă anual şi publică în Monitorul Oficial cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru fiecare an, care de fapt reprezintă o valoare constantă şi o bază de calcul pentru mai multe reglementări.
23. Prin urmare, Curtea reține că, potrivit prevederilor legale enunțate, momentul în raport cu care se stabilește cuantumul proporțiilor mari și deosebit de mari are o reglementare expressis verbis și nu creează incertitudini. În acest sens, Curtea nu poate reține alegația autorului excepției de neconstituționalitate potrivit căreia sintagma „în vigoare la momentul săvârșirii faptei" din articolul 126 alin.(1) şi alin.(11) al Codului penal ar contraveni principiului previzibilității legii, garantat de articolul 23 din Constituție.
24. În ceea ce priveşte alegaţiile autorului excepţiei precum că prin aprobarea în fiecare an de către Guvern a mărimii salariului mediu lunar pe economie prognozat se afectează principiul retroactivităţii legii penale, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
25. Curtea menţionează că, în conformitate cu articolul 8 din Codul penal, caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptei.
26. Totodată, potrivit articolului 10 alin.(2) din Cod penal, legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.
27. Aşadar, Curtea reține că efectul retroactiv al legii penale ţine de aplicabilitatea noii legi penale mai favorabile în raport cu legea anterioară. Acest principiu fiind indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică a statului de drept.
28. Prin urmare, Curtea reține că principiul aplicării legii penale mai favorabile (lex mitior) nu este incident raţiunii dispoziţiilor Legii nr.207 din 29 iulie 2016, care au instituit cert modalitatea de calcul a proporţiilor în legea penală, şi anume prin determinarea mărimii proporțiilor mari și deosebit de mari în funcţie de mărimea salariului mediu lunar pe economie prognozat, stabilit anual prin hotărâre de Guvern.
29. În același timp, Curtea reține că opțiunea legislativă de a lua în considerare salariul mediu lunar pe economie prognozat, stabilit prin hotărâre de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei, la determinarea proporţiilor mari și deosebit de mari nu instituie pentru destinatarii legii penale un tratament diferenţiat. Or, în situații identice sau comparabile este aplicabil același mecanism de calcul al proporţiilor mari și deosebit de mari.
30. În contextul celor menționate, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
