Decizia nr. 45 din 08.07.2016

Decizie nr.45 din 08.07.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr. 79g/2016 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 300 alin. (4) al Codului de procedură penală al Republicii Moldova(competența teritorială a judecătorului de instrucție)


Subiectul sesizării: Judecătorie (instanţa de fond), Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, judecătorul Victor Rațoi


Decizia:
1. ro-d4508072016ro22731.pdf


Sesizări:


1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „la locul efectuării urmăririi penale sau a măsurii speciale de investigaţii" din articolul 300 alin. (4) al Codului de procedură penală, ridicată de avocatul Artur Lungu în dosarul nr.14-ij-14-7672-23062016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 29 iunie 2016 de către judecătorul Victor Rațoi, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 21 iunie 2016, M.B. a fost reţinut de către ofiţerii de urmărire penală ai Centrului Naţional Anticorupţie, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 42 alin. (5) şi art. 324 alin. (3) lit. b) din Codul penal. 

4. Ulterior, procurorul A.B. din cadrul Procuraturii Anticorupție a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, un demers privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru 30 de zile în privinţa lui M.B.

5. În cadrul ședinței de judecată din 25 iunie 2016 privind examinarea demersului procurorului de aplicare a măsurii preventive, avocatul Igor Chiriac a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „la locul efectuării urmăririi penale sau a măsurii speciale de investigaţii" din articolul 300 alin. (4) al Codului de procedură penală, invocând încălcarea articolelor 1, 4, 8, 16 alin. (1), 20 alin. (1), 23, 25 alin.(2) din Constituţie.

6. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid