Decizia nr. 26 din 29.04.2016
Decizie nr.26 din 29.04.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr. 46g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unei sintagme din art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (termenul depunerii cererii de strămutare)
Subiectul sesizării: Curtea Supremă de Justiție
Decizia:
1. ro-d2629042016rod3f61.pdf
Sesizări:
1. La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a sintagmei „cu cel puţin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătoreşti" din art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de avocatul Dumitru Pavel în dosarul nr. 1cs-52/2016, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie.
2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 20 aprilie 2016 de către completul de judecată din cadrul Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie (Petru Ursache, Vladimir Timofti şi Constantin Alerguş), în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
A. Circumstanţele cauzei
3. Pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, se află cauza penală privind învinuirea lui Viorel Ţopa şi Răzvan Paveliu de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 42, 243 alin. (3) lit. b), 361 alin. (2) lit. d) din Codul penal, care a fost depusă spre examinare la 14 noiembrie 2012.
4. La 4 martie 2015, instanţa de judecată a anunţat începerea cercetării judecătoreşti, ulterior fiind interogaţi martori şi partea vătămată.
5. La 5 aprilie 2016, avocatul Dumitru Pavel, în numele inculpaţilor, a înaintat Curţii Supreme de Justiţie o cerere privind strămutarea judecării cauzei penale la o altă instanţă, egală în grad cu Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău.
6. La 19 aprilie 2016, avocatul Dumitru Pavel a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "cu cel puţin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătoreşti" din art. 47 alin. (1) Codul de procedură penală, invocând că norma contestată încălcă prevederile art. 20 din Constituţie.
7. Prin încheierea din 20 aprilie 2016, Curtea Supremă de Justiţie, în baza articolelor 46-49 din Codul de procedură penală, a examinat cererea avocatului privind strămutarea cauzei penale şi a respins-o ca fiind neîntemeiată.
8. În aceeaşi zi, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi trimiterea sesizării la Curtea Constituţională pentru soluţionare.







