DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 161g/2025
privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 73 alin. (2) și 223
din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025
(recunoaşterea în calitate de parte civilmente responsabilă)

CHIŞINĂU
15 ianuarie 2026

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, președinte de ședință,
dlui Sergiu LITVINENCO,
dlui Ion MALANCIUC,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 9 iulie 2025,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 15 ianuarie 2026, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 73 alin. (2) și 223 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025, ridicată de dl avocat Isae Cireș, în interesele SC „DFM" SRL (în continuare, DFM), în dosarul nr. 10-409/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna Ana Bologan, judecător de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

ÎN FAPT

A. Circumstanțele cauzei

3. La 27 decembrie 2019, în cadrul unei cauze penale, prin ordonanța procurorului Procuraturii Anticorupție, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova a fost recunoscut în calitate de parte civilă.

4. La 9 februarie 2022, prin ordonanța procurorului Procuraturii Anticorupție, DFM a fost recunoscută parte civilmente responsabilă.

5. La 21 februarie 2022, DFM a formulat o plângere împotriva acestei ordonanțe, care a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior al Procuraturii Anticorupție printr-o ordonanță. Ordonanțele în discuție au fost contestate de DFM în fața judecătorului de instrucție pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală.

6. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău din 30 decembrie 2024, s-a admis parțial plângerea DFM, s-a declarat nulă ordonanța procurorului-șef interimar al Procuraturii Anticorupție din 3 martie 2022, iar procurorul a fost obligat să lichideze încălcările depistate.

7. La 16 ianuarie 2025, DFM a formulat o cerere privind completarea plângerii din 21 februarie 2022, care a fost respinsă de către procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție printr-o ordonanță. Ordonanțele în discuție au fost contestate de DFM în fața judecătorului de instrucție pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală.

8. În cadrul ședinței de judecată din 17 iunie 2025, dl avocat Isae Cireș a ridicat, în interesele DFM, excepția de neconstituționalitate a articolelor 73 alin. (2) și 223 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025.

9. Printr-o încheiere din 26 iunie 2025, judecătorul cazului a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

B. Legislația pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„ (1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 124

Procuratura

„(1) Procuratura este o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătorești, ce contribuie la înfăptuirea justiției, apărarea drepturilor, libertăților şi intereselor legitime ale persoanei, societății și statului prin intermediul procedurilor penale și al altor proceduri prevăzute de lege.

(2) Atribuțiile Procuraturii sunt exercitate de procurori.

(3) Competențele, modul de organizare și funcționare a Procuraturii se stabilesc prin lege."

11. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 1

Noțiunea și scopul procesului penal

„[...]

(2) Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvârşite, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

[...]."

Articolul 73

Partea civilmente responsabilă

„(1) Parte civilmente responsabilă este recunoscută persoana fizică sau juridică care, în baza legii sau conform acţiunii civile înaintate în procesul penal, poate fi supusă răspunderii materiale pentru prejudiciul material cauzat de faptele învinuitului, inculpatului.

(2) Recunoaşterea ca parte civilmente responsabilă se face prin hotărâre a organului de urmărire penală sau a instanţei.

[...]."

Articolul 223

Recunoaşterea părţii civilmente responsabile

„Constatând persoana care poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile sau inacţiunile interzise de legea penală, organul de urmărire penală sau instanţa, prin hotărâre, o recunoaşte în calitate de parte civilmente responsabilă şi îi înmânează informaţie în scris despre drepturile şi obligaţiile ei prevăzute în art. 74."

[În redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025]

Articolul 221

Intentarea acțiunii civile în procesul penal

„[...]

(2) Acţiunea civilă se intentează faţă de bănuit, învinuit, inculpat, faţă de o persoană necunoscută care urmează să fie trasă la răspundere sau faţă de persoana care poate fi responsabilă de acţiunile învinuitului, inculpatului.

[...]."

Articolul 298

Plângerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitatespecială de investigaţi

„(1) Împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii pot înainta plîngere bănuitul, învinuitul, reprezentantul lor legal, apărătorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora, precum şi alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost lezate de aceste organe.

[...]."

Articolul 299¹

Plângerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor procurorului

„(1) Persoanele indicate la art. 298 alin. (1) pot depune plîngere împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală ori împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor care au fost efectuate sau dispuse în baza dispoziţiilor date de procurorul respectiv.

[...]

(4) Ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat plângerea poate fi contestată la judecătorul de instrucţie."

Articolul 313

Plângerea împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penalăşi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii

„[...]

(5) Judecătorul de instrucţie, considerînd plângerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. Constatînd că actele sau acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că drepturile sau libertăţile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea plângerii înaintate. Copia de pe încheiere se expediază persoanei care a depus plângerea şi procurorului.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

12. Autorul sesizării susține că normele contestate îi permit procurorului să atribuie, în mod arbitrar și părtinitor, unei persoane fizice sau juridice calitatea de parte civilmente responsabilă, chiar și în lipsa unei solicitări exprese din partea părții civile. O asemenea reglementare, în opinia autorului, excedează rolului constituțional al procurorului în procesul penal și afectează accesul liber la justiție.

13. Mai mult, autorul sesizării susține că atribuirea calității de parte civilmente responsabilă are repercusiuni financiare semnificative, pentru că persoana astfel desemnată poate fi obligată să suporte, în mod solidar, prejudiciul cauzat prin fapta penală, chiar dacă nu este autorul infracțiunii. În opinia sa, stabilirea acestei calități ar trebui să fie de competența judecătorului, iar legea ar trebui să prevadă suficiente garanții pentru a asigura exercitarea dreptului la apărare și respectarea dreptului la un proces echitabil.

14. În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 20 și 124 din Constituție.

B. Aprecierea Curții

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

17. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie.

18. Obiectul excepției îl constituie articolele 73 alin. (2) și 223 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025.

19. Curtea observă că prevederile articolului 73 alin. (2) din Codul de procedură penală au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate, însă din perspectiva altor critici de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 115 din 15 decembrie 2017). De principiu, această situație nu reprezintă un impediment pentru un nou control de constituționalitate al prevederilor contestate, din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr. 85 din 25 iulie 2024, § 15).

20. Curtea observă că prevederile articolului 223 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025, nu a fost obiect al controlului de constituționalitate.

21. Totodată, Curtea observă că textul articolului 223 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 35 din 13 iunie 2025 (a se vedea § 10 supra). În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, pornind de la natura excepţiei de neconstituţionalitate, ea poate fi ridicată şi în privinţa actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase şi este determinantă pentru soluţionarea cauzei (a se vedea DCC nr. 50 din 4 iunie 2024, § 21; DCC nr. 141 din 7 noiembrie 2024, § 29).

22. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea plângerii împotriva unor ordonanţe ale organului de urmărire penală prin care persoana juridică, în interesele căreia este ridicată excepţia, a fost recunoscută drept parte civilmente responsabilă pe baza articolelor 73 alin. (2) și 223 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea aplica prevederile contestate la soluţionarea cauzei.

23. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

24. Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor 20 (accesul liber la justiție), 124 (Procuratura) din Constituție.

25. Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, este corespondentul articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul de acces liber la justiţie trebuie să fie unul practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu. Efectivitatea dreptului în discuţie reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act care constituie o ingerinţă în exercitarea drepturilor lor (HCC nr. 8 din 5 aprilie 2019, § 41; HCC nr. 20 din 26 septembrie 2024, § 67).

26. Curtea observă că în procesul penal este recunoscută parte civilmente responsabilă persoana fizică sau juridică care, pe baza legii sau conform acţiunii civile înaintate, poate fi supusă răspunderii materiale pentru prejudiciul material cauzat de faptele învinuitului sau inculpatului. În funcție de faza procesului, recunoașterea ca parte civilmente responsabilă se face prin hotărâre a organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată (a se vedea articolele 73 alin. (1) și (2) și 223 din Codul de procedură penală).

27. Curtea reține că nu se poate susține existența unei probleme de constituționalitate privind dreptul de acces liber la justiție, garantat de articolul 20 din Constituție, pentru că Codul de procedură penală oferă posibilitatea părților implicate în proces să conteste în fața procurorului sau a procurorului ierarhic superior ordonanța de recunoaștere în calitate de parte civilmente responsabilă (a se vedea articolele 298 alin. (1) și 299¹ alin. (1) din Cod). Mai mult, Curtea menționează că ordonanța prin care procurorul sau procurorul ierarhic superior soluționează plângerea poate fi contestată la judecătorul de instrucție, acesta având competența de a constata eventualele încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei fizice sau juridice și, după caz, de a declara nulitatea actului atacat (a se vedea articolele 299¹ alin. (4) și 313 alin. (5) din Cod).

28. Cu privire la critica autorului sesizării referitoare la competența procurorului de a recunoaște în calitate de parte civilmente responsabilă o persoană fizică sau juridică, Curtea reține că atribuirea acestei calități se realizează în condițiile prevăzute de lege (a se vedea § 27 supra), i.e. dacă persoana poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile interzise de legea penală (a se vedea § 11 supra). Astfel, prin stabilirea competenței procurorului de a desemna o persoană fizică sau juridică în calitate de parte civilmente responsabilă, legislatorul a avut în vedere atât rolul procurorului de a investiga infracțiunile, cât și protejarea interesului public prin repararea prejudiciului cauzat de infracțiune, conform articolului 124 alin. (1) din Constituție.

29. Curtea observă că dispozițiile Codului de procedură penală îi oferă părții civilmente responsabile suficiente garanții pentru a-și exercita în mod efectiv dreptul la apărare: (i) să dea explicaţii privind acţiunea civilă înaintată; (ii) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată; (iii) să înainteze cereri; (iv) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei; (v) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau de instanţă în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi documentele care îi aparţin, în original (a se vedea articolul 74 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală).

30. Având în vedere considerentele menţionate supra, Curtea reţine că aspectele invocate în sesizare nu reclamă o problemă de constituţionalitate prin prisma articolelor 20 şi 124 din Constituţie.

31. De asemenea, Curtea observă că, sub aparenţa criticilor de neconstituţionalitate, autorul excepţiei îşi exprimă dezacordul cu felul în care organul de urmărire penală a interpretat şi a aplicat prevederea contestată în cazul persoanei juridice ale cărei interese le reprezintă. În acest sens, Curtea subliniază că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii în situaţii concrete excedează controlului de constituţionalitate şi reprezintă o competenţă a instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr. 168 din 7 decembrie 2023, § 19; DCC nr. 8 din 5 martie 2024, § 29).

32. Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 27 alineatele (2), (3) lit. d) și (4) lit. d), 37 și 40 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 73 alin. (2) și 223 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 35 din 13 martie 2025, ridicată de dl avocat Isae Cireș, în interesele SC „DFM" SRL, în dosarul nr. 10-409/2025, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Președinte de ședință                                                                                  Liuba ȘOVA

Chișinău, 15 ianuarie 2026
DCC nr. 4
Dosarul nr. 161g/2025