Decizia nr. 10 din 23.11.2015
Decizie nr.10 din 23.11.2015 de inadmisibilitate a sesizării nr.27a/2015 privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și Legea nr. 534-XIII din 13.07.1995 cu privire la concesiuni, în redacția Legii nr. 181 din 15 iulie 2010
Subiectul sesizării: deputat
Decizia:
1. ro-decizie10201521c04.pdf
Sesizări:
1. La 26 iunie 2015 deputaţii Mihai Ghimpu și Valeriu Munteanu au adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolului 6 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și articolului 7 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 534-XIII din 13 iulie 1995 cu privire la concesiuni.
A. Motivele sesizării
2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorii sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.
3. Administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, inclusiv concesionarea în condiţiile unui parteneriat public-privat de interes naţional, sunt reglementate de Legea nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice și Legea nr. 534-XIII din 13 iulie 1995 cu privire la concesiuni, precum şi de alte acte normative.
4. Potrivit normelor inițiale, autoritatea competentă de reglementarea juridică a raporturilor concesionale era Parlamentul.
5. Prin Legea nr. 181 din 15 iulie 2010 au fost modificate și completate Legea nr. 121-XVI și Legea nr. 534-XIII. Astfel, în urma modificărilor operate, Guvernul a obținut competențe în ceea ce privește aprobarea obiectivelor concesionării, a cerințelor privind selectarea concesionarului și a condițiilor concesionării, precum și aprobarea documentelor de politici privind dezvoltarea concesionării.
6. Autorii sesizării susțin că transferul competențelor de administrare a bunurilor proprietate publică către Guvern contravine articolelor 1, 60 alin. (1), 126 alin. (2) lit. a) și 127 alin. (3), (4) din Constituţie.







