Decizia nr. 107 din 05.09.2024
Decizia nr. 107 din 5 septembrie 2024 de inadmisibilitate a sesizării nr. 37g/2024 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 34 alin. (5) din Codul de procedură penală (înaintarea cererii de recuzare în mod repetat pentru aceleași motive cu rea-credință sau în mod abuziv [3]).
Subiectul sesizării: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, avocat Igor Hlopețchi
Decizia:
1. d_107_2024_37g_2024_rou.pdf
Sesizări:
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 37g/2024
privind excepția de neconstituționalitate a articolului 34 alin. (5) din Codul de procedură penală
(înaintarea cererii de recuzare în mod repetat pentru aceleași motive cu rea-credință sau în mod abuziv [3])
CHIŞINĂU
5 septembrie 2024
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 21 februarie 2024,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 5 septembrie 2024, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 34 alin. (5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Igor Hlopețchi, în interesele dlui Valentin Ciochină, în dosarul nr. 16-119/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Sergiu Ciobanu de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție, fără a suspenda examinarea cauzei.
ÎN FAPT
A. Circumstanțele litigiului principal
3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autorul excepţiei, pot fi rezumate după cum urmează:
4. Dl Valentin Ciochină a fost pus sub învinuire pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, încălcare ce a condus la decesul a două persoane. Fapta este incriminată de articolul 264 alin. (5) din Codul penal. Procurorul cazului i-a cerut judecătorului de instrucție să prelungească măsura arestării preventive în privința învinuitului.
5. În procesul examinării demersului, dl Valentin Ciochină a cerut recuzarea judecătorului de instrucție, Sergiu Ciobanu, pentru că pe rolul Judecătoriei Chișinău se află o cauză civilă intentată de dl Valentin Ciochină împotriva judecătorului Sergiu Ciobanu cu privire la apărarea cinstei, onoarei, demnității și reputației profesionale.
6. Printr-o încheiere din 15 februarie 2024, dna judecătoare Ana Bologan a respins cererea de recuzare. La aceeași dată, dl Valentin Ciochină a formulat o altă cerere de recuzare împotriva judecătorului Sergiu Ciobanu. Dna judecătoare Ana Bologan a respins și de această dată cererea de recuzare. La aceeași dată, învinuitul a formulat în mod repetat o cerere de recuzare împotriva judecătorului Sergiu Ciobanu, menționând că la materialele cauzei penale există o cerere de audiere a acestuia în calitate de martor.
7. Dlui Valentin Ciochină i-a fost aplicată o amendă judiciară, iar cererea de recuzare a fost anexată la materialele cauzei penale, fără a fi examinată, potrivit articolului 34 alin. (5) din Codul de procedură penală.
8. În cadrul procesului, dl avocat Igor Hlopețchi a ridicat, în interesele lui Valentin Ciochină, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 34 alin. (5) din Codul de procedură penală. Potrivit acestor prevederi, instanţa care soluţionează cauza îi aplică persoanei vinovate o amendă judiciară şi anexează cererea la cauza penală, cu consemnarea acestui fapt în procesul-verbal, fără a o transmite spre examinare, dacă constată că cererea de recuzare este formulată în mod repetat din aceleaşi motive, cu rea-credinţă sau în mod abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare.
9. Printr-o încheiere din 16 februarie 2024, judecătorul de instrucție a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională în vederea examinării acesteia.
B. Legislația pertinentă
10. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 4
Drepturile și libertățile omului
„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”
Articolul 8
Respectarea dreptului internaţional
şi a tratatelor internaţionale
„(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinînd dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”
Articolul 16
Egalitatea
„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
Articolul 20
Accesul liber la justiție
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.”
11. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 34
Abţinerea sau recuzarea judecătorului
„[...]
(5) Dacă constată că cererea de recuzare se înaintează în mod repetat pentru aceleaşi motive cu rea-credinţă sau în mod abuziv cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare, instanţa care soluţionează cauza aplică faţă de persoana vinovată o amendă judiciară în condiţiile prezentului cod şi anexează cererea la cauza penală, cu consemnare în procesul-verbal, fără a o transmite spre examinare.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției
12. Autorul excepției susține că norma contestată contravine principiului nemo judex in causa sua (nimeni nu poate fi judecător în propria cauză), iar judecătorul împotriva căruia a fost înaintată cererea de recuzare nu a respectat acest principiu.
13. Autorul excepției consideră că prevederile contestate contravin articolelor 4, 8, 16 și 20 din Constituție.
B. Aprecierea Curții
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.
16. Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.
17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 34 alin. (5) din Codul de procedură penală. Curtea constată că prevederile contestate sunt similare cu prevederile articolului 34 alin. (4) în redacția din 5 noiembrie 2013 a Codului de procedură penală, care au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate, fiind pronunțate Deciziile nr. 13 din 9 februarie 2018 și nr. 163 din 14 decembrie 2018. Totuşi, această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a se solicita controlul de constituţionalitate al aceloraşi prevederi, însă din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr. 105 din 19 iulie 2022, § 19).
18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul examinării unui demers privind prelungirea măsurii arestului preventiv în care a fost cerută în mod repetat recuzarea judecătorului care urma să soluţioneze demersul. Curtea reține că judecătorul i-a aplicat persoanei vinovate o amendă și a anexat cererea de recuzare la materialele cauzei, fără a o transmite spre examinare. Prin urmare, Curtea constată că prevederile contestate au fost aplicate la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
19. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa a cel puţin unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr. 78 din 3 iunie 2021, § 17).
20. Deşi a invocat articolele 4, 8, 16 și 20 din Constituţie, argumentele autorului excepţiei se referă la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil atunci când judecătorul își examinează propria recuzare și încalcă principiul nemo iudex in causa sua. Totuşi, Curtea observă că aceleaşi argumente au fost avansate şi în sesizările care au stat la baza Deciziilor nr. 13 din 9 septembrie 2018 şi nr. 163 din 14 decembrie 2022.
21. În acest context, Curtea a menționat că la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recuzare instanţa de judecată este limitată la a examina doar dacă anterior nu a mai fost formulată o altă cerere de recuzare, în privinţa sa, pentru acelaşi caz de incompatibilitate, cu aceleaşi motive de fapt şi de drept. La examinarea admisibilităţii cererii de recuzare, judecătorul faţă de care a fost formulată cererea de recuzare nu examinează fondul cererii şi nu are posibilitatea de a respinge cererea cu motivarea că aceasta este nefondată sau în mod vădit nefondată, deoarece este obligat să respecte principiul nemo iudex in causa sua (nimeni nu este judecător în propriul său proces). În cazul în care cererea de recuzare conţine motive şi argumente noi, instanţa de judecată are obligaţia de a o trimite completului competent în vederea soluţionării, potrivit articolului 35 din Codul de procedură penală (a se vedea DCC nr. 163 din 14 decembrie 2018, §§ 19-21).
22. Curtea a menţionat că scopul textului de lege criticat este să asigure protecţia tuturor justiţiabililor împotriva abuzurilor de drept ale părţilor care au ca scop tergiversarea procesului. De altfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă, în ansamblu, preocuparea legislatorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, în deplină concordanţă cu exigențele dreptului la un proces echitabil (a se vedea DCC nr. 13 din 9 februarie 2018, § 28).
23. Totodată, Curtea notează că articolul 415 alin. (1) pct. 3) din Codul de procedură penală stabilește garanţii procedurale în acest sens. Potrivit acestor prevederi referitoare la examinarea cauzei în apel, dacă instanţa de apel constată încălcarea prevederilor privind incompatibilitatea judecătorului şi procedura de soluţionare a cererii de recuzare, de la articolele 33-35 din Codul de procedură penală, aceasta dispune casarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei.
24. Astfel, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este una repetată şi, de vreme ce nu au intervenit elemente noi care să provoace reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele Deciziilor nr. 13 din 9 februarie 2018 şi nr. 163 din 14 decembrie 2018 rămân valabile şi în prezenta cauză.
25. Având în vedere cele menționate, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate în discuție nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 34 alin. (5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Igor Hlopețchii, în interesele dlui Valentin Ciochină, în dosarul nr. 16-119/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Domnica MANOLE
Chișinău, 5 septembrie 2024
DCC nr. 107
Dosarul nr. 37g/2024







