Decizia nr. 94 din 01.08.2024

Decizia nr. 94 din 1 august 2024 de inadmisibilitate a sesizării nr. 105g/2024 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 261 din Codul de procedură civilă (suspendarea facultativă a procesului civil [2])


Subiectul sesizării: Curtea de Apel Chişinău, Denis Urechi


Decizia:
1. d_94_2024_105g_2024_rou.pdf


Sesizări:


DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 105g/2024
privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 261 din Codul de procedură civilă
(suspendarea facultativă a procesului civil [2]) 

CHIŞINĂU
1 august 2024

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, președinte de ședință,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 2 mai 2024,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 1 august 2024, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care” din articolul 261 din Codul de procedură civilă, ridicată de dl Denis Urechi, parte în dosarul nr. 2a-4853/2021, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecată de la Curtea de Apel Chișinău format din dnele Ruxanda Pulbere și Viorica Mihaila și dl Ion Țurcan, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. 

ÎN FAPT

A. Circumstanțele litigiului principal

3. Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul excepției, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Pe rolul Curții de Apel Chișinău, în procedură de apel, se află cauza civilă intentată de „RDA Grup” SRL și de către domnii Serghei Moscovciuc, Vasile Mamaliga și Octavian Sirețeanu împotriva dlui Denis Urechi cu privire la declararea nulității contractului și încasarea datoriei.

5. Concomitent, pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, se află o cauză penală, în care dl Denis Urechi are calitatea procesuală de parte vătămată. Autorul sesizării afirmă că cauza civilă este corp delict la cauza penală, astfel cauzele fiind conexe. Cauza penală a fost intentată pe baza articolelor 307 alin. (1) (pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii), 328 alin. (3) lit. b), c) și d) (excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu) și 332 alin. (2) lit. b) și c) (falsul în acte publice) din Codul penal. Potrivit actului de învinuire, reclamanții indicați supra nu au depus în instanța de judecată cererea de chemare în judecată împotriva lui Denis Urechi, cu respectarea procedurii, or, numărul dosarului se referă la o altă cauză civilă, având obiect, temei și părți diferite.

6. În cadrul examinării cauzei, dl Denis Urechi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 261 (dreptul instanţei de a suspenda procesul) din Codul de procedură civilă.

7. Printr-o încheiere din 11 aprilie 2024, Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. 

B. Legislația pertinentă 

8. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 16

Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 261

Dreptul instanţei de a suspenda procesul

La cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care:

a) pârâtul sau reclamantul se află într-o unitate activă a Forţelor Armate sau a altor trupe şi formaţiuni militare ale Republicii Moldova;

b) partea în proces sau intervenientul principal se află într-o instituţie curativ-profilactică, situaţie adeverită de instituţia respectivă;

c) pârâtul este căutat;

d) a dispus efectuarea unei expertize;

e) a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară;

f) a dispus autorităţii teritoriale cu atribuţii în domeniul adopţiei efectuarea unui control al condiţiilor de trai ale adoptatorilor în cauzele de adopţie şi în alte cauze în care pot fi lezate drepturile şi interesele copilului;

g) au încetat împuternicirile tutorelui sau curatorului;

h) cauza nu poate fi judecată înainte de soluţionarea unei alte cauze conexe.”

 

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

10. Autorul sesizării afirmă că textul contestat de la articolul 261 din Codul de procedură civilă este neclar și le oferă instanțelor de judecată o marjă discreționară prea largă la soluționarea unei cereri de suspendare a procesului civil.

11. În particular, autorul excepției susține că prevederea contestată nu obligă instanța de judecată să suspende procesul civil până la soluționarea unei cauze penale care are legătură cu obiectul acțiunii principale. Prin urmare, autorul pretinde că îi este încălcat dreptul la un proces echitabil.

12. În opinia autorului sesizării, textul contestat contravine articolelor 1 alin. (3), 16, 20 și 23 din Constituție, precum și articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 

B. Aprecierea Curții

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

15. Excepția de neconstituționalitate, ridicată de o parte în proces, este formulată de subiectul cărui i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care” din articolul 261 din Codul de procedură civilă. Curtea constată că dispoziția contestată a constituit obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 39 din 25 aprilie 2024, Curtea a declarat inadmisibile sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a cuvântului „poate” din același text al articolului 261 din Codul de procedură civilă.

17. În Decizia menționată, Curtea a notat că competența instanței de judecată de a decide asupra necesității suspendării procesului civil nu este nelimitată și nu exclude obligația ei de a analiza caracterul justificat al acestei măsuri, i.e. să justifice oportunitatea dispunerii suspendării procesului, pe de o parte, și să verifice dacă această măsură asigură dreptul părții la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, pe de altă parte (a se vedea § 29 din Decizie).

18. Curtea a reținut că la soluţionarea cererilor de suspendare a procesului civil, precum şi în cazul în care se pronunţă din oficiu, instanţele de judecată au obligaţia de a pronunţa încheieri motivate (indiferent dacă încheierile se emit în camera de deliberare sau se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată), fapt care reprezintă o garanţie procedurală esenţială a dreptului de acces liber la justiţie. De asemenea, Curtea a reținut că o garanție suplimentară în acest sens reprezintă posibilitatea de a contesta încheierea prin care instanța de judecată soluționează o cerere de suspendare a procesului civil potrivit articolelor 263 și 423 alin. (2) din Codul de procedură civilă (a se vedea §§ 30-32 din Decizia precitată).

19. Având în vedere faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia din decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Prin urmare, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 42 alin. (1), 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională 

D E C I D E:

1.  Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care” din articolul 261 din Codul de procedură civilă, ridicată de dl Denis Urechi, parte în dosarul nr. 2a-4853/2021, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Președinte de ședință Liuba ȘOVA 

Chișinău, 1 august 2024
DCC nr. 94
Dosarul nr. 105g/2024

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid