Decizia nr. 190 din 21.12.2023
Decizia nr. 190 din 21 decembrie 2023 de inadmisibilitate a sesizărilor nr. 164g/2023 și nr.180g/2023 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din Codul de procedură civilă, Codul transporturilor rutiere și Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător (retragerea actului permisiv care vizează activitatea de întreprinzător)
Subiectul sesizării: Judecătorie (instanţa de fond), Judecătoria Anenii Noi, sediul central
Decizia:
1. d_190_164g_2023_180g_2023_rou.pdf
Sesizări:
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizărilor nr. 164g/2023 și nr.180g/2023
privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Codul de procedură civilă, Codul transporturilor rutiere și Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător
(retragerea actului permisiv care vizează activitatea de întreprinzător)
CHIŞINĂU
21 decembrie 2023
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Sorina Munteanu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizările înregistrate la 15 iunie 2023 și 12 iulie 2023,
Examinând admisibilitatea sesizărilor menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarelor,
Deliberând la 21 decembrie 2023, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a articolelor 27810 alineatul (1) și 27813 din Codul de procedură civilă, a articolului 38 alineatele (22) și (27) din Codul transporturilor rutiere și a articolului 17 alineatele (1) și (4) din Legea nr. 235 din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, ridicate de dl Sergiu Sloninov, în interesele SRL „Crevtrans”, parte în dosarul nr. 2p/s-568/2023, pendinte la Judecătoria Anenii Noi, sediul central.
2. Sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate au fost trimise la Curtea Constituțională de dl judecător Andrei Cașcaval de la Judecătoria Anenii Noi, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.
3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor şi a motivelor care stau la baza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, fiindu-i atribuit numărul 164g/2023.
ÎN FAPT
A. Circumstanțele litigiului principal
4. Prin decizia nr. 16 din 18 mai 2023 a autorității administrative „Agenția Națională de Transport Auto” (în continuare, „ANTA”), au fost retrase autorizațiile de transport deținute de SRL „Crevtrans” în legătură cu încălcările depistate la prestarea serviciilor de transport.
5. La 23 mai 2023, ANTA a formulat o cerere la Judecătoria Anenii Noi, sediul central, referitor la retragerea actului permisiv emis în privința SRL „Crevtrans”.
6. La 29 mai 2023, dl Sergiu Sloninov, reprezentantul SRL „Crevtrans”, a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 27813 din Codul de procedură civilă și a articolului 17 alin. (4) din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător.
7. Prin încheierea din 9 iunie 2023, Judecătoria Anenii Noi a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 27813 din Codul de procedură civilă și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.
8. La 14 iunie 2023, reprezentantul SRL „Crevtrans” a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 27810 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a articolului 38 alineatele (22) și (27) din Codul transporturilor rutiere și a articolului 17 alineatele (1) și (4) din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător. Prin încheierea din 7 iulie 2023, Judecătoria Anenii Noi a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor în cauză și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.
B. Legislația pertinentă
9. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 16
Egalitatea
„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată și la protecția acesteia
„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sînt garantate.
[…]”
10. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:
Articolul 27810
Depunerea cererii
„(1) Autorităţile şi instituţiile abilitate prin lege să emită acte permisive în domeniul activităţii de întreprinzător (în continuare în prezentul capitol – autorităţi competente) pot cere, în cazurile prevăzute de lege, suspendarea sau, după caz, retragerea actelor permisive ce vizează activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a acesteia.
[…]”
Articolul 27813
Hotărârea judecătorească
„Instanţa de judecată examinează cererea de suspendare sau retragere a actului permisiv ce vizează activitatea de întreprinzător în termen de 5 zile lucrătoare de la data acceptării acesteia. După ce examinează cererea în fond, instanţa de judecată emite o hotărîre prin care o admite sau o respinge.”
11. Prevederile relevante ale Codului transporturilor rutiere, adoptat prin Legea nr. 150 din 17 iulie 2014, sunt următoarele:
Articolul 38
„[…]
(21) Autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional se retrage de către Agenţie în următoarele situaţii:
a) operatorul de transport rutier nu a efectuat lunar cel puţin 10% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulaţie în decurs de 3 luni consecutive sau nu a efectuat mai mult de 30% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulaţie în decursul unei luni calendaristice, cu excepţia curselor suspendate din cauza stării drumului sau a condiţiilor climaterice nesatisfăcătoare, constatate de către organul responsabil de sectorul de drum respectiv;
b) operatorul de transport rutier a înlocuit de mai mult de 3 ori, în decurs de 12 luni consecutive, unul dintre vehiculele cu care efectuează cursa, fără respectarea prevederilor alin.(17);
c) operatorul de transport rutier a renunţat la autorizaţie;
d) operatorul de transport rutier a fost radiat din Registru;
e) autorizaţia a fost obţinută prin furnizarea unor documente care conţineau informaţii false;
f) operatorul de transport rutier, deţinător al autorizaţiei, a încredinţat spre efectuare altui operator de transport rutier curse prevăzute în graficul de circulaţie aferent autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, raional şi interraional;
g) operatorul de transport rutier, în decurs de 12 luni consecutive, a săvîrşit, la aceeaşi cursă, 5 încălcări ce ţin de nerespectarea itinerarului, graficului de circulaţie, de efectuarea cursei cu vehicule aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare şi/sau de nerespectarea categoriei de confort prevăzute în autorizaţie.
(22) În cazurile prevăzute la alin.(21) lit.f) şi g), decizia privind retragerea autorizaţiei va fi adoptată în termen de cel mult 3 luni de la data ultimei încălcări comise.
[…]
(27) În cazul în care unui operator de transport i s-a retras, în conformitate cu alin.(21), autorizaţia de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional eliberată pentru o rută/cursă grupată conform alin.(4), se retrag automat şi celelalte autorizaţii de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic local, municipal, raional şi interraional eliberate pentru rutele/cursele din grupul rutei/cursei respective.”
12. Prevederile relevante ale Legii nr. 235 din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător sunt următoarele:
Articolul 17
Principiul echitabilităţii (proporţionalităţii)
în suspendarea activităţii de întreprinzător
„(1) În sensul prezentei legi, suspendarea (limitarea) activităţii de întreprinzător semnifică sistarea temporară a valabilităţii şi/sau retragerea licenţei/autorizaţiei pentru activitatea de întreprinzător, fapt ce are ca efect imposibilitatea continuării acestei activităţi la nivel de întreprindere sau de unitate funcţională autorizată a acesteia.
[…]
(4) Hotărîrea judecătorească privind suspendarea activităţii de întreprinzător se adoptă în termen de 5 zile lucrătoare şi se execută în conformitate cu legislaţia.
[…]”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepțiilor de neconstituționalitate
13. Autorul excepțiilor susține că reprezentanții ANTA și instanța de judecată aplică eronat prevederile contestate din Codul de procedură civilă, Codul transporturilor rutiere și din Legea nr. 235 din 20 iulie 2006 în cauza sa. Acesta consideră că decizia ANTA este un act administrativ care urmează să fie contestat în modul prevăzut de Codul administrativ. Prin urmare, autorul excepției invocă încălcarea dreptului de acces liber la justiție.
14. Totodată, autorul sesizărilor susține că SRL „Crevtrans” nu a fost informată despre emiterea deciziei ANTA nr. 16 din 18 mai 2023. De asemenea, fără informarea destinatarului actului respectiv, ANTA ar fi depus cererea de retragere a autorizațiilor de transport în instanța de judecată. În acest context, autorul susține că termenul de cinci zile lucrătoare de examinare de către instanță a cererii de retragere a actului permisiv prevăzut de norma contestată, care vizează activitatea sa de întreprinzător, este prea scurt. Din acest motiv, autorul sesizărilor afirmă că este privat de posibilitatea de a asigura reprezentarea juridică a intereselor sale în instanță și de a acumula și prezenta probe în favoarea sa. În consecință, acesta este dezavantajat față de cealaltă parte în proces și nu i se asigură dreptul la apărare.
15. Autorul sesizărilor susține că după retragerea autorizațiilor de transport i-a fost încălcat dreptul la proprietate, garantat de articolul 46 din Constituție. În acest context, autorul afirmă că prevederile contestate din Codul transporturilor rutiere sunt reglementate într-un mod abstract, iar retragerea celorlalte autorizaţii de transport rutier de persoane eliberate pentru rutele/cursele din grupul rutei/cursei a cărei autorizație a fost retrasă nu este justificată, pentru că în cazul acestora nu au avut loc încălcări.
16. Autorul consideră că se află într-o situație similară cu cea din cauzele examinate în fața Curții Europene în care s-a stabilit că retragerea de către autoritățile statului a licențelor unor companii private de prestare a unor servicii nu a fost o măsură proporțională potrivit articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
17. Autorul afirmă că, în redactarea actuală, prevederile contestate, aplicate la retragerea autorizațiilor de transport, nu le oferă justițiabililor garanții efective împotriva acțiunilor arbitrare ale autorităților.
18. Pe baza argumentelor expuse, autorul sesizărilor îi solicită Curții să verifice constituționalitatea prevederilor contestate prin prisma articolelor 1, 4, 7, 8, 16, 20, 46, 54 și 120 din Constituție.
B. Aprecierea Curții
19. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
20. Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de reprezentantul juridic al SRL „Crevtrans”, parte într-un proces pendinte la instanțele de drept comun. Excepția este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.
21. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, Codul transporturilor rutiere și din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, ține de competența Curții Constituționale.
22. Obiectul sesizărilor privind excepțiile de neconstituționalitate îl constituie articolele 27810 alineatul (1) și 27813 din Codul de procedură civilă, articolul 38 alineatele (22) și (27) din Codul transporturilor rutiere și articolul 17 alineatele (1) și (4) din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător. Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la soluționarea cauzei în care au fost ridicate excepțiile.
23. Curtea subliniază că o altă condiţie obligatorie pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului excepţiei, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 5 din 18 ianuarie 2022, § 23; DCC nr. 17 din 15 februarie 2022, § 23).
24. Autorul excepției a menționat că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) (preeminența dreptului), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 7 (Constituţia, Legea Supremă), 8 (respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) și 120 (caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărîri judecătoreşti definitive) din Constituție.
25. Curtea menţionează că articolele 1 alin. (3), 4, 7 și 8 din Constituţie comportă un caracter general şi nu pot constitui repere separate, ci trebuie coroborate cu alte prevederi din Constituţie, care trebuie să fie aplicabile (a se vedea DCC nr. 162 din 29 decembrie 2020, § 24; HCC nr. 8 din 5 aprilie 2022, § 26; DCC nr.147 din 15 noiembrie 2022, § 29). De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 16 și 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea HCC nr. 8 din 5 aprilie 2022, § 26; DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, § 49).
26. Cu referire la articolul 120 din Constituție invocat de autorul sesizărilor, Curtea nu poate identifica nici un argument în sesizări care s-ar referi la incidența acestor prevederi constituționale în cazul său. Prin urmare, acest articol nu este incident în prezenta cauză.
27. Referitor la articolul 20 din Constituție, autorul sesizărilor susține că îi este îngrădit accesul liber la justiție din cauza aplicării, în cazul său, a normelor procesuale civile, care prevăd un termen mult prea restrâns de examinare a cauzei în instanța de fond, fapt care ar conduce la imposibilitatea apărării drepturilor și intereselor sale în instanța de judecată.
28. Curtea reţine că articolul 20 din Constituţie a fost interpretat în jurisprudenţa sa ca garantând, inter alia, caracterul echitabil al procedurilor judecătoreşti. Curtea a interpretat garanţia procesului echitabil de la articolul 20 din Constituţie ca implicând exigenţe procedurale precise, revenindu-i instanţei de judecată obligaţia de a le asigura eficienţa pe parcursul judecării cauzei (DCC nr.77 din 1 iunie 2021, § 24).
29. Curtea notează că instituirea unor termene de procedură urmăreşte asigurarea bunei administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului certitudinii juridice.
30. Curtea reține că stabilirea unui termen de 5 zile de examinare a cererilor de retragere a actului permisiv care vizează activitatea de întreprinzător se datorează necesității respectării celerității procedurii. Mai mult, cererea autorității competente privind retragerea actului permisiv care vizează activitatea de întreprinzător se admite spre examinare de instanța de judecată dacă a fost depusă în termen de 3 zile lucrătoare de la emiterea deciziei de retragere a actului permisiv în cauză (articolul 27810 alin. (2) din Codul de procedură civilă).
31. Curtea notează că obligația autorității emitente a actelor permisive în discuție de a solicita în termen restrâns retragerea acestora în instanța de judecată, cu prezentarea obligatorie a tuturor probelor care justifică o asemenea măsură în conformitate cu articolul 27811 din Codul de procedură civilă, reprezintă o garanție suplimentară în favoarea deținătorului autorizațiilor de transport. Această obligație, ca și termenul restrâns de examinare în instanța de fond, evită o ingerință îndelungată şi nejustificată în dreptul deținătorului autorizației de a-și continua activitatea, printr-o eventuală retragere abuzivă a actului permisiv. În același timp, Curtea observă că motivele de solicitare în instanța de judecată a retragerii autorizațiilor de transport se referă la încălcările comise prin acțiuni întreprinse cu bună-știință de deținătorii autorizațiilor în cauză și/sau prin omisiunile admise de aceștia în perioada desfășurării activității lor (art. 38 alin. (21) din Codul transporturilor rutiere). Curtea notează că autoritatea emitentă a actelor permisive în cauză (ANTA) supraveghează și exercită controlul asupra îndeplinirii corespunzătoare de către operatorii de transport a prevederilor legale care reglementează desfășurarea activității lor (a se vedea articolul 9 alin. (1) lit. a) din Codul transporturilor rutiere). Operatorii de transport rutier trebuie să asigure organizarea şi efectuarea transportului de persoane în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a mediului, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
32. Prin urmare, Curtea reține că condițiile prevăzute de lege pentru retragerea autorizațiilor de transport sunt suficient de previzibile pentru deținătorii autorizațiilor în cauză datorită specificului activității desfășurate. În cazul întrunirii acestor condiții, deținătorii autorizațiilor nu pot pretinde că au o speranță legitimă că autorizațiile emise anterior nu vor fi retrase. Aceleași considerente sunt valabile și referitor la argumentul autorului privind retragerea nejustificată a celorlalte autorizaţii de transport rutier de persoane eliberate pentru rutele/cursele din grupul rutei/cursei a cărei autorizație a fost retrasă. În acest sens, Curtea reține că prevederile Codului transporturilor rutiere favorizează atribuirea unui grup de rute/curse unui singur operator de transport rutier care a depus solicitarea și/sau a întrunit cel mai mare punctaj dintre solicitanți, pentru a eficientiza transportul rutier în scopurile menționate mai sus (a se vedea articolul 38 alin. (4) - (6) din Cod). Din acest considerent, retragerea autorizației de transport pentru o rută/cursă pentru încălcările prevăzute de articolul 38 alineatul (21) din Cod afectează automat și celelalte rute/curse din grupul respectiv deținute de operatorul care a comis sau a admis încălcările respective.
33. Curtea reține că hotărârea instanței de fond de admitere sau respingere a cererii de retragere a actului permisiv ce vizează activitatea de întreprinzător poate fi contestată conform procedurii obișnuite stabilite de Codul de procedură civilă.
34. De asemenea, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă omisiunea de a fi citat corespunzător în proces, precum și o eventuală interpretare eronată a prevederilor contestate de instanța de judecată în cauza sa, fapt care ar conduce la încălcarea dreptului său de proprietate, contrar articolului 46 din Constituție.
35. Curtea reamintește că eventualele erori de aplicare a legii în cadrul examinării unei cauze nu pot constitui, în mod normal, motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate şi, prin urmare, nu cad sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de către Curte. Acestea țin de competenţa instanţei de judecată care are prerogativa de a stabili eventualele încălcări, cu respectarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil. Astfel, pentru că autorul excepţiei de neconstituţionalitate ridică o problemă de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale contestate, Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la situaţii concrete excede sferei controlului de constituţionalitate şi reprezintă o competenţă a instanţelor judecătoreşti (DCC nr. 32 din 19 martie 2020, § 28).
36. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate în discuţie nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a articolelor 27810 alineatul (1) și 27813 din Codul de procedură civilă, a articolului 38 alineatele (22) și (27) din Codul transporturilor rutiere și a articolului 17 alineatele (1) și (4) din Legea nr. 235 din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, ridicate de dl Sergiu Sloninov, în interesele SRL „Crevtrans”, parte în dosarul nr. 2p/s-568/2023, pendinte la Judecătoria Anenii Noi, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Domnica MANOLE
Chișinău, 21 decembrie 2023
DCC nr. 190
Dosarul nr. 164g/2023







