Decizia nr. 136 din 19.10.2023
Decizia nr. 136 din 19 octombrie 2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.128g/2023 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (neacordarea despăgubirilor de către asigurător pentru reducerea valorii bunurilor după reparație).
Subiectul sesizării: Curtea de Apel Chişinău
Decizia:
1. d_136_2023_128g_2023_rou.pdf
Sesizări:
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 128g/2023
privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule
(neacordarea despăgubirilor de către asigurător pentru reducerea valorii bunurilor după reparație)
CHIŞINĂU
19 octombrie 2023
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dlui Nicolae ROȘCA, Președinte,
dnei Domnica MANOLE,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Sorina Munteanu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 11 mai 2023,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 19 octombrie 2023, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, ridicată de către dl avocat Eugeniu Rusu, în interesele dlui Alexandru Martalog, parte în dosarul nr. 2a-250/2023, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet format din judecătorii Ana Panov, Angela Braga și Viorica Mihaila de la Curtea de Apel Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.
ÎN FAPT
A. Circumstanțele litigiului principal
3. La 7 aprilie 2021, dl Alexandru Troianovschi a formulat o cerere de chemare în judecată în privința dlui Alexandru Martalog cu privire la încasarea prejudiciului material, prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, în legătură cu reducerea valorii autovehiculului după reparație în urma unui accident rutier.
4. La 13 octombrie 2022, judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari, a admis parțial acțiunea civilă și a dispus încasarea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată. Ambele părți au formulat un apel.
5. La 29 martie 2023, în cadrul examinării cauzei în apel, dl avocat Eugeniu Rusu a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
6. Prin încheierea din 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională în vederea soluționării acesteia.
B. Legislația pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 7
Constituţia, Lege Supremă
„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
Articolul 16
Egalitatea
„[…]
(2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii şi a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.”
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
„[…]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată și la protecția acesteia
„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.
[…]”.
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
8. Prevederile relevante ale Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, abrogată la 1 aprilie 2023 odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 106 din 21 aprilie 2022, sunt următoarele:
Articolul 16
Pagubele care nu se repară de asigurător
„(1) Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
[…]
g) reducerea valorii bunurilor după reparaţie;
[…]
(2) Pentru recuperarea daunelor excluse din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto conform alin.(1), persoana păgubită este în drept să intenteze în instanţă de judecată acţiune civilă împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
9. Autorul afirmă că prevederile contestate creează o incertitudine juridică prin faptul că nu stabilește o răspundere delictuală a asigurătorului în conformitate cu legislația civilă. Acesta pretinde că omisiunea legislatorului de a reglementa o formulă de calcul al prejudiciului, în forma reducerii valorii bunului după reparație, reprezintă o chestiune de interes public care trebuie să fie stabilită de lege, luând în considerare mărimea primelor de asigurare obligatorie și daunele incluse în asigurarea obligatorie de răspundere civilă ce urmează a fi suportate de asigurător. Prin urmare, autorul susține că prevederile contestate nu întrunesc exigențele calității legii, contrar articolului 23 din Constituție.
10. Totodată, autorul excepției susține că omisiunea legislatorului de a pune în sarcina asigurătorului compensarea prejudiciului în mărimea reducerii valorii bunurilor după reparație conduce la restrângerea dreptului persoanelor asigurate de a beneficia pe deplin de asigurarea de răspundere civilă, contrar articolului 54 din Constituție. Autorul consideră că aceasta impune o sarcină excesivă pentru persoana asigurată pentru că achită anual prima de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.
11. În acest context, autorul sesizării îi solicită Curții să verifice constituționalitatea sintagmei contestate prin prisma articolelor 7, 16 alin. (2), 20, 23 alin. (2), 46 și 54 din Constituție.
B. Aprecierea Curții
12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
13. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de dl avocat Eugeniu Rusu în cadrul unui proces civil aflat pe rolul unei instanțe de drept comun. Excepția este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.
14. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, ține de competența Curții Constituționale.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolului 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006, abrogată la 1 aprilie 2023 odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 106 din 21 aprilie 2022. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată atât în privinţa actelor în vigoare, cât şi în privinţa actelor abrogate sau modificate, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă în cazul raporturilor juridice litigioase şi este determinantă pentru soluţionarea cauzei (a se vedea DCC nr. 5 din 19 ianuarie 2023, § 19). Curtea notează că prevederile contestate nu au constituit anterior obiectul controlului constituționalității.
16. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect examinarea unui litigiu referitor la compensarea prejudiciului cauzat în urma unui accident rutier. Curtea reține că prevederea contestată a fost aplicată la etapa examinării în fond a cauzei și, prin urmare, ar putea fi aplicată la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția.
17. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului excepţiei, dacă sintagma contestată reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 5 din 18 ianuarie 2022, § 23; DCC nr. 17 din 15 februarie 2022, § 22).
18. Autorul excepției a menționat că prevederile contestate contravin articolelor 7 (Constituţia, Lege Supremă), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 46 (dreptul la proprietate privată și protecția acesteia) și 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituție.
19. Cu referire la articolele 7, 16, 23 și 54 din Constituţie, Curtea a reţinut în jurisprudența sa că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea HCC nr. 2 din 12 ianuarie 2021, § 22; DCC nr. 159 din 24 noiembrie 2022, § 49; DCC nr. 38 din 30 martie 2023, § 21).
20. Referitor la incidenţa articolelor 20 și 46 din Constituţie, Curtea reține că autorul nu a argumentat caracterul contradictoriu al prevederilor contestate cu normele constituţionale invocate. Astfel, Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituție nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepții de neconstituționalitate, s-ar substitui autorului acesteia în privința formulării unor critici de neconstituționalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (DCC nr. 117 din 8 septembrie 2022, §§ 14-15).
21. De asemenea, Curtea reține că, în ansamblu, critica autorului s-a referit la neclaritatea prevederilor contestate, pe baza articolului 23 din Constituție.
22. Curtea reiterează că articolul 23 din Constituție nu are o aplicare de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocat standardul calității legii, trebuie să existe o ingerință într-un drept fundamental. În jurisprudența sa, Curtea a menționat că testul calității legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 52 din 8 aprilie 2021, §§ 17-18; DCC nr. 170 din 4 noiembrie 2021, § 29; DCC nr. 13 din 1 februarie 2022, § 21).
23. Pentru că autorul excepției nu a demonstrat incidența vreunui drept fundamental, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întrunește condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, ridicată de către dl avocat Eugeniu Rusu, în interesele dlui Alexandru Martalog, parte în dosarul nr. 2a-250/2023, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Nicolae ROȘCA
Chișinău, 19 octombrie 2023
DCC nr. 136
Dosarul nr. 128g/2023







