Decizia nr. 140 din 29.09.2022
Decizia nr. 140 din 29 septembrie 2022 de inadmisibilitate a sesizării nr. 96g/2022 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 185 alin. (31) din Codul de procedură penală (arestul preventiv)
Subiectul sesizării: Curtea de Apel Chişinău, Oleg Mîța
Decizia:
1. d_140_96g_29.09.2022_rou.pdf
Sesizări:
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 96g/2022
privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 185 alin. (31) din Codul de procedură penală
(arestul preventiv)
CHIŞINĂU
29 septembrie 2022
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Sorina Munteanu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 28 iunie 2022,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 29 septembrie 2022, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 190 alin. (1) și (2)” din articolul 185 alin. (31) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Oleg Mîța, în interesele dlui Vladimir Andronachi, parte în dosarul nr. 16r-488/22, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dnii judecători Alexandru Gafton, Boris Talpă și Igor Chiroșca de la Curtea de Apel Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.
A. Circumstanțele litigiului principal
3. Dl Vladimir Andronachi este acuzat de comiterea infracțiunii de escrocherie prevăzută de articolul 190 alin. (5) din Codul penal. Totodată, dl Vladimir Andronachi este acuzat și de comiterea infracțiunilor de creare sau conducere a unei organizații criminale [art. 284 alin. (1) din Codul penal] și de spălare a banilor [art. 243 alin. (3) lit. a) și b) din Codul penal].
4. La cererea procurorului, judecătorul de instrucție a dispus arestarea preventivă a învinuitului Vladimir Andronachi, în contumacie.
5. Dl avocat Oleg Mîța a contestat cu recurs, în interesele dlui Vladimir Andronachi, încheierea judecătorului de instrucție.
6. În cadrul procedurii de recurs, dl avocat Oleg Mîța a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului „în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 190 alin. (1) și (2)” din articolul 185 alin. (31) din Codul de procedură penală.
7. Curtea de Apel Chișinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională.
B. Legislația pertinentă
8. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
„[...]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”
Articolul 20
Accesul liber la justiție
„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
Articolul 54
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 185
Arestarea preventivă
„[...]
(31) Arestarea preventivă nu se aplică, iar persoana faţă de care s-a aplicat arestul preventiv se eliberează din arest, cu sau fără aplicarea unei alte măsuri preventive, în cazul depunerii cauţiunii stabilite de instanţa de judecată, la cererea învinuitului, inculpatului, în cazul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 190 alin. (1) şi (2), art. 191 alin. (1) şi (2), art. 223, 224, 225, 226, 227, art. 228 lit. a) şi b), art. 241, 242, 244, 2441, 246, 2461, 250, 257, 258, 262, 263 din Codul penal.
[...].”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
10. Autorul sesizării afirmă că, potrivit articolului 185 alin. (31) din Codul de procedură penală, arestarea preventivă nu se aplică, iar persoana față de care s-a aplicat arestul preventiv se eliberează din arest, cu sau fără aplicarea unei alte măsuri preventive, în cazul depunerii cauțiunii stabilite de instanța de judecată, la cererea învinuitului, inculpatului, în cazul comiterii infracțiunii de escrocherie prevăzută de articolul 190 alin. (1)-(2) și a altor categorii de infracțiuni expres prevăzute.
11. Autorul excepției susține că aplicarea sau neaplicarea arestului preventiv pentru comiterea infracțiunii de escrocherie depinde de încadrarea juridică a faptelor, efectuată de organul de urmărire penală în funcție de cuantumul pretinsului prejudiciu cauzat. Autorul susține însă că organul de urmărire penală nu întotdeauna deține suficiente date, sub formă de raport de evaluare sau de expertiză, care să demonstreze cuantumul pretinsului prejudiciu cauzat.
12. Prin urmare, autorul susține că textul „în cazul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 190 alin. (1) şi (2)” din norma contestată nu este clar și previzibil și contravine articolelor 1 alin. (3), 20, 23, 25 și 54 din Constituție.
B. Aprecierea Curții
13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, ține de competența Curții Constituționale.
15. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul părții în proces. Astfel, Curtea constată că ea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.
16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care s-a dispus arestarea preventivă a învinuitului, în contumacie. Având în vedere lipsa învinuitului în procesul de judecată și încadrarea juridică a faptelor incriminate, Curtea observă că pretinsa problemă de constituționalitate pe care o ridică acesta nu-l vizează în mod direct pe autorul sesizării.
17. În jurisprudența sa, Curtea a reiterat că excepţia de neconstituţionalitate nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De eventuala soluţie a excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar, acest instrument riscă să devină unul simulat, adică o actio popularis, pierzându-se, în aceste condiţii, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (DCC nr. 174 din 11 noiembrie 2021, § 51).
18. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 190 alin. (1) și (2)” din articolul 185 alin. (31) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Oleg Mîța, în interesele dlui Vladimir Andronachi, parte în dosarul nr. 16r-488/22, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Domnica MANOLE
Chișinău, 29 septembrie 2022
DCC nr. 140
Dosarul nr. 96g/2022







