Decizia nr. 105 din 19.07.2022
Decizia nr. 105 din 19 iulie 2022 de inadmisibilitate a sesizării nr. 112g/2022 privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din articolul 389 alin. (4) pct. 2) din Codul de procedură penală (sentința de condamnare în cazul aplicării amnistiei)
Subiectul sesizării: Judecătoria Bălți, sediul central
Decizia:
1. d_105_2022_112g_2022_rou.pdf
Sesizări:
DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 112g/2022
privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din articolul 389 alin. (4) pct. 2) din Codul de procedură penală
(sentința de condamnare în cazul aplicării amnistiei)[2]
CHIŞINĂU
19 iulie 2022
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 12 iulie 2022,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 19 iulie 2022, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art. 107 din Codul penal” din articolul 389 alin. (4) pct. 2) din Codul de procedură penală, ridicată de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr. 1-89/2022, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul central.
2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Ghenadie Eremciuc de la Judecătoria Bălți, sediul central, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.
A. Circumstanțele litigiului principal
3. Pe rolul Judecătoriei Bălți, sediul central, se află cauza penală de învinuire a dlui Ion Popovici de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 287 alin. (2) lit. b) din Codul penal [huliganismul].
4. În cadrul dezbaterilor judiciare, procurorul de caz a solicitat condamnarea inculpatului, cu aplicarea pedepsei amenzii de 600 de unități convenționale și cu aplicarea Legii cu privire la amnistie. Dna avocat Mariana Ciubara, care apără interesele dlui Ion Popovici, a solicitat aplicarea amnistiei și încetarea procesului penal.
5. Printr-o încheiere din 1 iunie 2022, dl judecător Ghenadie Eremciuc de la Judecătoria Bălți, sediul central, a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art.107 din Codul penal” din articolul 389 alin. (4) pct. 2) din Codul de procedură penală şi a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.
B. Legislația pertinentă
6. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 21
Prezumţia nevinovăţiei
„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
„[…]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
Articolul 26
Dreptul la apărare
„(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
Articolul 114
Înfăptuirea justiţiei
„Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”
Articolul 115
Instanțele judecătorești
„(1) Justiția se înfăptuiește prin Curtea Supremă de Justiție, prin curțile de apel şi prin judecătorii.
[…].”
7. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:
Articolul 107
Amnistia
„(1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei.
[…].”
8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 275
Circumstanțele care exclud urmărirea penală
„Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care:
[…]
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
[…].”
Articolul 285
Încetarea urmăririi penale
„[…]
(2) Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)-9) din prezentul cod […].
[…].”
Articolul 332
Încetarea procesului penal în şedinţa de judecată
„[…]
(5) În cazul prevăzut la art. 275 pct. 4), încetarea procesului penal nu se admite fără acordul inculpatului. În acest caz, procedura continuă în mod obişnuit.”
Articolul 389
Sentința de condamnare
„[…]
(4) Sentinţa de condamnare se adoptă:
[…]
2) cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art. 107 din Codul penal şi în cazurile prevăzute în art. 89 alin. (2) lit. a), b), c), e), f) şi g) din Codul penal;
[…].”
Articolul 391
Sentinţa de încetare a procesului penal
„(1) Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
[…]
6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală;
[…].”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
9. Autorul excepției menționează că nu este clar când instanța de judecată poate aplica amnistia și poate pronunța (i) o sentință de încetare a procesului penal sau (ii) o sentință de condamnare cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei.
10. Potrivit autorului excepției, textul „cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art. 107 din Codul penal” din articolul 389 alin. (4) pct. 2) [sentința de condamnare] din Codul de procedură penală trebuie declarat neconstituțional. Acesta mai susține că articolul 391 [sentința de încetare a procesului penal] din Codul de procedură penală ar trebui să prevadă expres că instanța de judecată pronunță o sentință de încetare a procesului penal în cazul în care a intervenit amnistia.
11. Prin urmare, autorul excepției susține că prevederile contestate contravin articolelor 4, 7, 8, 16, 21, 22, 23, 26, 54, 114 și 115 din Constituție.
B. Aprecierea Curții
12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.
13. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.
14. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de judecător din oficiu. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.
15. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care procurorul de caz a solicitat pronunțarea unei sentințe de condamnare și aplicarea amnistiei, iar avocatul a solicitat aplicarea amnistiei și încetarea procesului penal. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.
16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă textul „cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art. 107 din Codul penal” din articolul 389 alin. (4) pct. 2) din Codul de procedură penală.
17. Curtea reține că prevederile criticate au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate în cazul sesizării nr. 42g/2022, prin raportare la critici identice de neconstituționalitate și ridicată de același autor, fiind pronunțată Decizia nr. 96 din 12 iulie 2022.
18. În Decizia menționată supra, Curtea a reținut că autorul excepției de neconstituționalitate a enumerat articolele 4, 7, 8, 16, 21, 22, 26, 54, 114 și 115 din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate. De asemenea, Curtea a reținut că testul calității legii, prevăzut de articolul 23 din Constituție, se efectuează prin raportare la un drept fundamental. Totodată, Curtea a menționat că sub aparența unor critici referitoare la imprevizibilitatea prevederilor contestate, autorul excepției a pus, în acest caz, o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor referitoare la amnistie, competență care, prin definiție, le revine instanțelor de judecată. În aceste condiții, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea nr. 42g/2022 (a se vedea §§ 22-26).
19. De principiu, această situație nu poate să constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituționalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituționalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanțe de ordin general care să justifice o altă soluție privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr. 42 din 1 aprilie 2021, § 18).
20. Analizând argumentele autorului excepției, Curtea reține că acesta nu a prezentat argumente noi care să justifice o altă soluție privind admisibilitatea excepției de neconstituționalitate. Astfel, Curtea constată că prezenta sesizare privind excepția de neconstituționalitate este repetată şi, de vreme ce nu au intervenit elemente noi care să provoace reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât şi considerentele menționate în Decizia nr. 96 din 12 iulie 2022 sunt valabile şi în prezenta cauză.
21. Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art. 107 din Codul penal” din articolul 389 alin. (4) pct. 2) din Codul de procedură penală, ridicată de dl judecător Ghenadie Eremciuc, în dosarul nr. 1-89/2022, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Domnica MANOLE
Chișinău, 19 iulie 2022
DCC nr. 105
Dosarul nr. 112g/2022







