DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 9a/2022
privind controlul constituționalității articolelor 8 alineatele (2) și (4), 14, 18, 19 alineatele (1), (2¹) și (3¹), 20 alin. (3) din Legea nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și a articolelor 1 alin. (2¹), 11¹ alineatele (2) și (7), 11² alin. (2) din Legea nr. 140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii
(controlul de stat în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă)

CHIŞINĂU
5 iulie 2022

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 24 ianuarie 2022,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 5 iulie 2022, în camera de consiliu,
Pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituționalității articolelor 8 alineatele (2) și (4), 14, 18, 19 alineatele (1), (2¹) și (3¹), 20 alin. (3) din Legea nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și a articolelor 1 alin. (2¹), 11¹ alineatele (2) și (7), 11² alin. (2) din Legea nr. 140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl Dan Perciun, deputat în Parlament, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 25 lit. g) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, 38 alin. (1) lit. g) și 39 din Codul jurisdicției constituționale nr. 502 din 16 iunie 1995.

 

B. Legislația pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 4

Drepturile și libertățile omului

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 7

Constituția, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 8

Respectarea dreptului internațional și

a tratatelor internaționale

„(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conținând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”

Articolul 37

Dreptul la un mediu înconjurător sănătos

„[...]

(2) Statul garantează fiecărui om dreptul la accesul liber şi la răspândirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic.

(3) Tăinuirea sau falsificarea informaţiilor despre factorii ce sunt în detrimentul sănătăţii oamenilor se interzice prin lege.

[…].”

Articolul 43

Dreptul la muncă și la protecția muncii

„(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

[…].”

4. Prevederile relevante ale Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător sunt următoarele:

Articolul 8

Înregistrarea controalelor

„[...]

(2) Organele de control sunt obligate să includă datele menţionate la alin. (1) în Registrul de stat al controalelor după cum urmează:

a) pentru controalele planificate: informaţia specificată la lit. a) şi b) – în cel mult 5 zile lucrătoare de la data aprobării planului controalelor şi informaţia de la lit. c)–f) – cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data începerii controlului;

b) pentru controalele inopinate: toată informaţia specificată la lit. a), c)–f) – cel târziu la momentul începerii controlului.

[...]

(4) În cazul în care, la întocmirea procesului-verbal de control prin care se constată o contravenţie, este întocmit şi un plan de remediere conform prevederilor capitolului V1 din Codul contravenţional nr.218/2008, organele de control includ în Registrul de stat al controalelor şi informaţia despre planul respectiv în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data întocmirii planului.”

Articolul 14

Periodicitatea controalelor planificate

„(1) Unul şi acelaşi organ de control nu este în drept să efectueze controlul planificat mai mult decât o dată într-un an calendaristic asupra uneia şi aceleiaşi persoane sau asupra unuia şi aceluiaşi obiect al controlului în cazul în care persoana deţine mai multe obiecte distincte, amplasate separat de sediu şi de alte obiecte, cu excepţia cazurilor în care se impune o frecvenţă mai înaltă a controalelor conform metodologiei de planificare a controlului în baza criteriilor de risc, aplicată domeniului de control în cauză.

(2) Limita de timp indicată la alin. (1) nu se aplică pentru iniţierea controalelor inopinate, efectuate conform secțiunii a 2-a din prezentul capitol. Faptul desfăşurării controlului inopinat se ia în considerare la întocmirea următorului plan de control.

(3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul reorganizării sau lichidării persoanei supuse controlului.

(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul reorganizării organului de control şi atribuirii totale sau parțiale a competenţelor acestuia altui organ de control.”

Articolul 18

Notificarea delegației de control

„(1) Organul de control va expedia persoanei supuse controlului un exemplar al delegației de control astfel încât între momentul primirii efective a exemplarului şi momentul începerii controlului să treacă cel puţin 5 zile lucrătoare, dar nu mai mult de 15 zile lucrătoare. Delegaţia de control se comunică persoanei supuse controlului prin orice modalitate care permite organului de control confirmarea recepționării de către persoana respectivă. Comunicarea la adresa electronică indicată a persoanei controlate şi recepționarea delegației de control în format electronic, semnată cu semnătură electronică avansată calificată, se consideră comunicare la sediul acesteia.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) nu se aplică în cazul în care există temeiuri pentru efectuarea unui control inopinat, conform art. 19. În acest caz, un exemplar al delegației de control, semnată de persoana responsabilă a organului de control, se înmânează, contra semnătură, persoanei care urmează a fi supusă controlului la începutul controlului.”

Articolul 19

Temeiurile şi condiţiile efectuării controalelor inopinate

 

„(1) Organul de control poate decide efectuarea controalelor inopinate asupra unei persoane, în baza evaluării riscurilor, precum şi poate emite inspectorului delegație de control, doar în cazul:

[Pct.1) abrogat prin Legea nr.230 din 23.09.2016, în vigoare 28.10.2016]

2) deţinerii informaţiilor/indiciilor, susţinute prin probe aflate în posesia organelor de control, despre existenţa situaţiilor de avarie, incident sau încălcare gravă a regulilor de securitate ori siguranţă care prezintă un pericol iminent şi imediat pentru mediu, viaţa, sănătatea şi proprietatea persoanelor, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) necesitatea iniţierii controlului este motivată în prealabil;

b) poate fi rezonabil stabilit, din informaţia deţinută până la iniţierea controlului şi din nota de motivare, că doar intervenţia inopinată prin control va preveni şi/sau stopa încălcările care în mod iminent provoacă prejudicii sau că astfel ar putea fi diminuate substanţial prejudiciile deja cauzate;

3) verificării informaţiei, care, conform legii, este raportată în mod obligatoriu, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) această informaţie nu a fost prezentată în termenul stabilit de lege sau de un act normativ;

b) organul abilitat cu funcţii de control sau organul responsabil de recepționarea informaţiei corespunzătoare nu a primit notificare justificativă din partea persoanei obligate să raporteze informaţia în termen şi/sau această persoană nu a răspuns în termen rezonabil la înștiințarea din partea organului responsabil;

4) verificării informaţiei obţinute în cadrul altui control la întreprinzătorul cu care persoana controlată a avut anterior relaţii economice, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) întreprinzătorul refuză să prezinte informaţiile în cauză;

b) nu există altă modalitate de obținere a informaţiei în cauză;

c) informaţia dată este decisivă şi indispensabilă pentru atingerea scopului controlului iniţiat anterior;

5) solicitării directe din partea persoanei care urmează a fi supusă controlului de a fi iniţiat controlul;

6) deţinerii informaţiilor/indiciilor, susţinute prin probe aflate în posesia organelor de control, altor instituţii de stat, despre existenţa situaţiilor privind încălcarea prevederilor Legii nr.202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.

[...]

(2¹) Plângerile şi petițiile, inclusiv sesizările sau solicitările organelor de drept sau ale altor organe de stat, pot constitui temei pentru un control inopinat doar în condiţiile respectării prevederilor alin. (1) şi (2) şi doar dacă circumstanţele sau informaţiile pe care acestea le conţin, fiind analizate în baza evaluării riscurilor, indică în mod rezonabil asupra unei posibile încălcări care în mod iminent provoacă prejudicii şi dacă aceste circumstanţe şi informaţii sunt probate în vreun fel. Plângerile, petițiile sau alte sesizări care nu motivează iniţierea imediată a unui control inopinat, în baza analizei riscurilor, pot fi luate în considerare la următoarea planificare anuală a controalelor.

[...]

(3¹) Nota de motivare pentru iniţierea controlului inopinat în temeiul alin. (1) pct. 2) conţine analiza şi argumentarea necesară privind întrunirea condiţiilor stabilite la punctul în cauză. În cadrul notei se va argumenta necesitatea intervenției prin expunerea în detaliu a circumstanţelor şi informaţiei ce stau la baza concluziilor şi acţiunilor organului de control, posibilele încălcări ce rezultă din informaţia şi probele deţinute până la iniţierea controlului şi estimarea rezonabilă a pericolului şi consecinţelor în cazul neintervenției organului de control.

[...].”

Articolul 20

Delegația de control

„[...]

(3) În cazul controalelor planificate, delegaţia de control se întocmeşte în temeiul planului controalelor, aprobat şi înregistrat. În cazul controalelor inopinate se întocmeşte delegaţia de control, în temeiul art.19, precum şi nota de motivare aferentă. La delegaţia pentru controale inopinate se anexează nota de motivare în baza căreia a fost emisă delegaţia, astfel încât persoana care urmează a fi supusă controlului să poată lua cunoştinţă de nota în cauză.

[...].

5. Prevederile relevante ale Legii nr. 140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii sunt următoarele:

Articolul 1

Inspectoratul de Stat al Muncii

„[...]

(2) Inspectoratul de Stat al Muncii exercită control de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare, la persoane fizice care angajează salariați, precum şi în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare angajatori.

(2¹) Controlul de stat prevăzut la alin. (2) exercitat asupra persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în partea în care nu este reglementat de prezenta lege.

[...].”

Articolul 11¹

Modul de efectuare a controlului de stat

asupra respectării actelor normative din domeniul muncii,

securităţii şi sănătăţii în muncă

„[...]

(2) Controlul de stat asupra respectării actelor normative din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă se efectuează conform Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

[...]

(7) Controlul inopinat reprezintă controlul exercitat în afara planului anual al controalelor şi se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.”

Articolul 11²

Condiţiile de efectuare a controlului de stat

asupra respectării actelor normative din domeniul muncii,

securităţii şi sănătăţii în muncă

„[...]

(2) Controlul de stat asupra respectării actelor normative din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă se efectuează în temeiul delegației de control emise de directorul Inspectoratului de Stat al Muncii.

[...].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

6. Autorul sesizării susține că normele contestate din Legea privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător (Legea nr. 131/2012) și Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii (Legea nr. 140/2001) contravin convențiilor adoptate de Organizația Internațională a Muncii nr. 81 din 11 iulie 1947 privind inspecția muncii în industrie şi comerţ (Convenția OIM nr. 81) şi nr. 129 din 25 iunie 1969 privind inspecția muncii în agricultură (Convenția OIM nr. 129), ambele convenții fiind ratificate de Republica Moldova.

7. Cu privire la articolul 11² alin. (2) din Legea nr. 140/2001, care condiționează efectuarea controlului de întocmire a unei delegații de control, autorul sesizării pretinde că acesta nu permite inspectorului de muncă să efectueze controale inopinate în lipsa delegației de control. Autorul susține că condiția întocmirii delegației de control limitează competențele inspectorului de muncă de a efectua un control și constituie un obstacol în atingerea obiectivelor inspecției muncii, contrar articolului 12 din Convenția OIM nr. 81 și articolului 16 din Convenția OIM nr. 129, care prevăd că inspectorii de muncă vor fi autorizați să pătrundă liber, fără înștiințare prealabilă la orice oră și în orice întreprindere supusă inspecției.

8. Cu privire la articolul 8 alin. (2) din Legea nr. 131/2012, care prevede obligația organelor de control să înregistreze în Registrul de stat al controalelor informații despre persoanele care vor fi supuse controlului, autorul susține că includerea informațiilor în discuție servește drept sursă de informare a angajatorului și periclitează efectuarea controlului. Această prevedere contravine articolelor 12 din Convenția OIM nr. 81 și 16 din Convenția OIM nr. 129 din 1969, care stipulează dreptul inspectorilor de muncă de a efectua un control.

9. Cu privire la articolul 8 alin. (4) din Legea nr. 131/2012, care obligă organele de control să întocmească un plan de remediere în cazul în care la întocmirea procesului-verbal de control se constată o contravenție, autorul susține că întocmirea planului de remediere afectează operativitatea și eficiența controlului. De asemenea, autorul consideră că această condiție încurajează angajatorii să încalce în continuare legislația și periclitează activitatea inspectorilor de a asigura respectarea legislației muncii, securității și sănătății în muncă, contrar articolului 13 din Convenția OIM nr. 81 și articolului 18 din Convenția OIM nr. 129, care prevăd că inspectorii de muncă vor fi autorizați să dispună luarea unor măsuri în funcție de încălcările depistate.

10. Cu privire la articolul 14 din Legea nr. 131/2012, autorul menționează că această prevedere nu permite ca unul și același organ de control să efectueze controlul planificat asupra uneia și aceleiași persoane sau asupra unuia și aceluiași obiect mai mult decât o dată într-un an calendaristic. Potrivit autorului, această dispoziție contravine articolului 16 din Convenția OIM nr. 81 și articolului 21 din Convenția OIM nr. 129, care prevăd că numărul și natura inspecțiilor efectuate în întreprinderi vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispozițiilor respective.

11. Cu privire la articolele 19 alineatele (1), (2¹) și (3¹), 20 alin. (3) din Legea nr. 131/2012, autorul menționează că nota de motivare prevăzută de aceste norme permite organului de control să facă referire la subiectul controlului și la faptul că controlul este inițiat pe baza unei plângeri și, prin urmare, va facilita identificarea de către angajator a persoanei care a depus plângerea. Autorul susține că normele contestate contravin articolelor 12 și 15 din Convenția OIM nr. 81 și articolelor 16 și 20 din Convenția OIM nr. 129, care prevăd că inspectorii de muncă sunt obligați să păstreze confidențialitatea sursei oricărei plângeri și nu vor face cunoscut celui care angajează că s-a procedat la efectuarea inspecției ca urmare a unei plângeri.

12. Autorul susține că aspectele contradictorii dintre dispozițiile Convențiilor OIM și cele ale Legii nr. 131/2012 în partea ce ține de controlul realizat de către Inspectoratul de Stat al Muncii trebuie înlăturate pentru a se elimina cauzele și condițiile care creează premise pentru încălcarea drepturilor fundamentale la muncă și la protecția muncii.

13. Totodată, autorul afirmă că normele contestate restricționează capacitatea instituțională a Inspectoratului de Stat al Muncii privind realizarea, supravegherea și controlul în domeniul protecției muncii. Autorul susține că normele contestate sporesc birocratizarea procedurilor de control exercitate de Inspectoratul de Stat al Muncii și conduc la diminuarea operativității activităților de inspecție, la reacție întârziată în situații de încălcare flagrantă a legislației și la prejudicierea drepturilor cetățenilor, securității și sănătății lor.

14. Mai mult, autorul pretinde că normele contestate favorizează camuflarea fenomenului muncii nedeclarate, afectează activitatea de control a Inspectoratului de Stat al Muncii și nu-i asigură realizarea eficientă a obiectivelor de activitate.

15. Autorul susține că prevederile contestate contravin articolelor 1, 4, 7, 8, 37 și 43 din Constituție.

 

B. Aprecierea Curții 

16. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

17. Curtea observă că articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale îi conferă deputatului prerogativa sesizării Curții Constituționale.

18. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii și Legea privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, ține de competența Curții Constituționale.

19. Obiectul sesizării îl reprezintă prevederile menționate supra la § 1. În partea referitoare la contestarea articolelor 19 alineatele (1), (2¹) și (3¹), 20 alin. (3) din Legea nr. 131/2012, Curtea observă că în motivarea sesizării autorul a criticat doar prevederile articolului 20 alin. (3) din Legea citată. Normele contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

20. Autorul sesizării susține că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) [statul de drept], 4 [drepturile și libertățile omului], 7 [Constituția, Lege supremă], 8 [respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale], 37 alin. (2)-(3) [dreptul la un mediu înconjurător sănătos] și 43 [dreptul la muncă și la protecția muncii] din Constituție.

21. Cu privire la incidența articolelor 1 alin. (3), 4, 7 și 8 din Constituție, Curtea subliniază că, în prezenta cauză, acestea comportă un caracter general și nu pot constitui repere individuale și separate. Aceste norme pot fi invocate numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea HCC nr. 2 din 12 ianuarie 2021, § 20; DCC nr. 162 din 29 decembrie 2020, § 24; DCC nr. 186 din 25 noiembrie 2021, § 21).

22. Cu privire la incidența articolului 37 alin. (2)-(3) din Constituție, Curtea observă că autorul sesizării nu a prezentat critici de neconstituționalitate. În situații similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 54 din 2 iunie 2020, § 31).

23. Cu privire la incidența articolului 43 din Constituție, autorul sesizării susține că normele contestate creează premise pentru încălcarea dreptului fundamental la muncă și la protecția muncii. În special, autorul afirmă că normele contestate favorizează camuflarea fenomenului muncii nedeclarate și conduc la diminuarea operativității activităților de inspecție în situații de încălcare flagrantă a legislației. Totodată, autorul menționează că normele contestate contravin Convențiilor OIM nr. 81 și 129, ratificate de Republica Moldova.

24. În continuare, Curtea va analiza în ce măsură normele contestate de autorul sesizării afectează articolul 43 din Constituție.

25. Cu privire la articolul 11² alin. (2) din Legea nr. 140/2001, criticat pentru faptul că condiționează efectuarea controlului de întocmire a unei delegații de control, Curtea reține că delegația de control constituie un act pe baza căruia se inițiază controlul planificat și cel inopinat, semnat de conducătorul organului abilitat cu funcții de control [articolele 2 și 20 alin. (1) din Legea nr. 131/2012]. Procedura de autorizare a inspectorilor de muncă și desfășurare a controlului ține de competența statului și nu este reglementată de convențiile internaționale citate. Curtea observă că dispozițiile internaționale corelative invocate de autor se referă la prerogativa inspectorului muncii de a efectua un control în lipsa unui avertisment prealabil, la orice oră, în locurile de muncă supuse controlului inspecției, ceea ce de fapt reprezintă un control inopinat potrivit legislației naționale și nu vizează procedura de control propriu-zisă. Totodată, Curtea notează că obligația întocmirii delegației de control reprezintă o garanție pentru angajator că controlul efectuat este autorizat de către conducătorul organului abilitat cu funcţii de control. În acest sens, Curtea nu consideră că această obligație periclitează activitatea inspectorilor de muncă în protecția drepturilor angajaților. Așadar, Curtea subliniază că condiția obținerii în prealabil a delegației de control nu afectează dreptul la protecția muncii.

26. Cu privire la articolul 8 alin. (2) din Legea nr. 131/2012, care este criticat pentru faptul că asigură o informare prealabilă a angajatorului despre efectuarea controlului, Curtea reține că, într-adevăr, informațiile menționate la acest articol sunt introduse în Registrul de stat al controalelor și pot fi accesate de persoana supusă controlului (a se vedea articolul 9 alin. (3) din aceeași Lege). Cu toate acestea, teza a II-a din același alineat stabilește o excepție, și anume că informația cu privire la inițierea controlului inopinat este accesibilă persoanei supuse controlului doar din momentul inițierii controlului. Totodată, procedura notificării angajatorului cu privire la delegația de control nu este aplicabilă în cazul inițierii unui control inopinat, angajatorului fiindu-i prezentată delegația doar la începutul controlului (articolul 18 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 131/2012). Mai mult, la articolul 1 alin. (6) din Legea nr. 131/2012, legislatorul a prevăzut că în cazul controlului privind respectarea legislației din domeniul muncii, securității și sănătății în muncă procedura de notificare stabilită la articolul 18 alin. (1) nu este aplicabilă. Așadar, legislatorul a limitat accesul angajatorului la datele ce țin de efectuarea unui control inopinat și a exclus procedura de notificare a delegației pentru acest tip de control.

27. Cu privire la articolul 8 alin. (4) din Legea nr. 131/2012, care este criticat pentru faptul că împiedică inspectorii să remedieze imediat încălcările constatate, Curtea observă că, potrivit articolului 5¹ alin. (3) din Legea citată, acțiunile organului de control și măsurile aplicate în cadrul controlului sunt raportate la grade de încălcare a legislației, iar la același alineat legislatorul a definit fiecare categorie de încălcări. Curtea observă că pentru încălcările minore legislatorul a prevăzut posibilitatea aplicării unor (i) prescripții cu titlu de recomandare; pentru încălcările grave – (ii) sancțiuni, iar pentru încălcările foarte grave – (iii) măsuri restrictive și/sau sancțiuni în conformitate cu prevederile legii (a se vedea alineatele (4)-(6)). Mai mult, în vederea eliminării sau diminuării unui pericol iminent și imediat pentru mediu, viața, sănătatea și proprietatea oamenilor, legislatorul a acordat organului de control competența de a suspenda sau de a retrage licența angajatorului cu condiția validării acestei măsuri restrictive de către instanța de judecată (art. 29¹ alin. (1), (3), (7) și (8) din Legea nr. 131/2012 și art. 8 alin. (1¹) din Legea nr. 140/2001). Dacă încălcările constatate conțin semne ale componenței unei infracțiuni, organul de control sesizează procurorul sau organul de urmărire competent (art. 28 alin. (9)-(9¹) din Legea nr. 131/2012). Prin urmare, legislatorul a prevăzut suficiente remedii care să permită organului de control să acționeze prompt în situații de încălcare gravă sau foarte gravă a legislației care nu pot fi supuse unui plan de remediere. Dispoziții similare se regăsesc și în Convențiile OIM nr. 81 (art. 13 alin. (2) lit. b) și alin. (3); art. 17 alin. (2)) și nr. 129 (art. 18 alin. (2) lit. b) și alin. (3); art. 22 alin. (2)).

28. Cu privire la articolul 14 din Legea nr. 131/2012, criticat pentru că nu permite controlul repetat într-un an calendaristic efectuat de același organ de control și asupra aceluiași obiect, Curtea subliniază că controlul asupra respectării actelor normative din domeniul muncii, securității și sănătății în muncă se realizează prin control planificat sau control inopinat. Controlul planificat se efectuează în conformitate cu Planul anual al controalelor, iar controlul inopinat se efectuează în afara planului anual (articolele 11¹ alin. (4), (5) și (7) din Legea nr. 140/2001). Articolul 14 alin. (1) din Legea nr. 131/2012 prevede și o excepție pentru efectuarea controlului planificat atunci când se impune o frecvență mai înaltă a controalelor conform metodologiei de planificare a controlului pe baza criteriilor de risc, aplicată domeniului de control în cauză. Totodată, la alin. (2) al aceluiași articol, se stabilește că limita de timp nu se aplică la inițierea controalelor inopinate. Prin urmare, legislatorul a prevăzut excepții de la planul anual al controalelor și a stabilit că în anumite condiții poate fi depășit numărul controalelor planificate într-un an calendaristic, iar atunci când există necesitatea să inițieze un control inopinat.

29. Cu privire la articolul 20 alin. (3) din Legea nr. 131/2012, criticat pentru faptul că facilitează identificarea autorului plângerii, Curtea observă că Legea nr. 140/2001 prevede obligația inspectorului de muncă să păstreze confidențialitatea sursei oricărei reclamații şi să nu dezvăluie angajatorului faptul că respectivul control a fost efectuat în urma unei reclamații (articolul 9 alin. (1) lit. b)). Faptul că articolul 1 alin. (2¹) din Legea nr. 140/2001 prevede că controlul de stat desfăşurat de Inspectoratul de Stat al Muncii se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 nu presupune că inspectorii sunt scutiți de obligația păstrării confidențialității, stabilită supra. Prin urmare, Curtea reține că autorul nu a ridicat o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii.

30. În concluzie, Curtea observă că atât Legea nr. 131/2012, cât și Legea nr. 140/2001 conțin garanții și mecanisme suficiente pentru respectarea dreptului la protecția muncii în situațiile invocate de autorul sesizării, iar criticile autorului se referă, de fapt, la interpretarea și aplicarea legilor naționale în coroborare cu actele internaționale.

31. Așadar, Curtea reține că prevederile contestate nu reprezintă o ingerință în articolul 43 din Constituție. Din acest motiv, nici articolele 4 și 8 din Constituție nu sunt incidente.

32. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) litera a) și 140 din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

 

D E C I D E: 

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituționalității articolelor 8 alineatele (2) și (4), 14, 18, 19 alineatele (1), (2¹) și (3¹), 20 alin. (3) din Legea nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și a articolelor 1 alin. (2¹), 11¹ alineatele (2) și (7), 11² alin. (2) din Legea nr. 140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii, depusă de dl Dan Perciun, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.  

Președinte                                         Domnica MANOLE

 

Chișinău 5 iulie 2022
DCC nr. 87
Dosarul nr. 9a/2022