Decizia nr. 29 din 22.03.2022

Decizia nr. 29 din 22.03.2022 a sesizării nr. 242g/2021 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală (dreptul învinuitului de a lua cunoștință de materialele cauzei penale la terminarea urmăririi penale)


Subiectul sesizării: Judecătoria Edineț, sediul Ocnița, Valeriu Tabuica, parte în dosar


Decizia:
1. d_29_2022_242g_2021_rou.pdf


Sesizări:


 DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 242g/2021
privind excepția de neconstituționalitate a articolului 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală
(dreptul învinuitului de a lua cunoștință de materialele cauzei penale la terminarea urmăririi penale)

CHIŞINĂU
22 martie 2022

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 3 noiembrie 2021,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 22 martie 2022, în camera de consiliu, 

Pronunță următoarea decizie: 

ÎN FAPT 

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală, ridicată de dl Valeriu Tabuica, parte în dosarul nr. 1-82/20, pendinte la Judecătoria Edineț, sediul Ocnița.

2. Sesizarea a fost trimisă de dna judecător Natalia Vameș de la Judecătoria Edineț, sediul Ocnița, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție. 

A. Circumstanțele litigiului principal 

3. Pe rolul Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița, se află cauza penală de învinuire a dlui Valeriu Tabuica de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 2641 alin. (4) [conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe de către o persoană care nu deţine permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport] din Codul penal.

4. În cadrul ședinței de judecată din 26 octombrie 2021, dl Valeriu Tabuica a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală. Cererea a fost susținută de către apărătorul său, dl avocat Vasile Istrati.

5. Printr-o încheiere din aceeași dată, Judecătoria Edineț, sediul Ocnița, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. 

B. Legislația pertinentă 

6. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

 

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

 

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

„(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

[…].”

Articolul 15

Universalitatea

„Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.”

 

Articolul 16

Egalitatea

„[…]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

 

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

„Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

 

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

[…]

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

[…].”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.” 

7. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

 

Articolul 66

Drepturile şi obligaţiile învinuitului, inculpatului

„(1) Învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată îi asigură învinuitului, inculpatului posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele neinterzise de lege.

(2) Învinuitul, inculpatul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:

[…]

22) după terminarea urmăririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să noteze din ele datele necesare, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale;

[…]

26) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri, precum şi copii de pe ordonanţele de aplicare în privinţa sa a măsurilor preventive şi a altor măsuri procesuale de constrângere, copii de pe rechizitoriu sau de pe un alt act de finalizare a urmăririi penale, de pe acţiunea civilă, de pe sentinţă, apel şi recurs, de pe decizia prin care sentinţa a devenit definitivă, de pe hotărârea definitivă a instanţei care a judecat cauza pe cale extraordinară de atac;

[…].”

Articolul 68

Drepturile şi obligaţiile apărătorului

„(1) Apărătorul, în funcţie de calitatea procesuală a persoanei ale cărei interese le apără, are dreptul:

[…]

10) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul terminării urmăririi penale şi să noteze orice date din dosar, să facă copii;

[…].”

 

ÎN DREPT 

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate 

8. Autorul excepției de neconstituționalitate a notat că prevederile contestate [articolul 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală] plasează inculpatul într-o poziție dezavantajoasă față de partea acuzării, pentru că nu-i conferă dreptul de a face copii ale materialelor cauzei penale la terminarea urmăririi penale. În schimb, apărătorul are dreptul să facă copii la materialele cauzei penale din momentul terminării urmăririi penale [articolul 68 alin. (1) pct. 10) din Codul de procedură penală]. Totuși, în cazul în care persoana acuzată nu are copiile materialelor urmăririi penale, iar apărătorul este pasiv, atunci persoanei vizate i se îngrădește dreptul de a înainta de sine stătător cereri, referințe etc.

9. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile contestate trebuie modificate prin introducerea sintagmei „să facă copii” în articolul 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală.

10. Potrivit autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile contestate contravin articolelor 4, 7, 8 alin. (1), 15, 16, 20. 21, 26 alineatele (1) și (3) și 54 din Constituție. 

B. Aprecierea Curții 

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

13. Curtea observă că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta în Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă articolul 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală, conform căruia: „Învinuitul, inculpatul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul după terminarea urmăririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să noteze din ele datele necesare, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale.”

15. Prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

16. În continuare, Curtea reține că o condiție obligatorie pentru formularea excepției de neconstituționalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepția (a se vedea punctul 1 din dispozitivul HCC nr. 2 din 9 februarie 2016).

17. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care se pretinde că persoana nu a avut posibilitatea de a face copii ale materialelor cauzei penale la terminarea urmăririi penale. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate pot fi aplicate de către instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

18. Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența a cel puțin unui drept garantat de Constituție (a se vedea DCC nr. 44 din 1 aprilie 2021, § 20; DCC nr. 78 din 3 iunie 2021, § 17).

19. Autorul sesizării susține că prevederile contestate contravin articolelor 4 [drepturile şi libertăţile omului], 7 [Constituţia, Lege Supremă], 8 alin. (1) [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 15 [universalitatea], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 26 alineatele (1) și (3) [dreptul la apărare] și 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituție.

20. Potrivit articolelor 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată.

21. Curtea constată că autorul excepţiei s-a limitat la invocarea mai multor articole din Constituție, fără a oferi o explicaţie corespunzătoare privind modul în care ar putea fi lezate drepturile garantate de aceste articole.

22. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 46 din 1 aprilie 2021, § 17 şi jurisprudenţa citată acolo).

23. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, § 32).

24. Mai mult, Curtea observă că autorul sesizării își exprimă, de fapt, dezacordul cu redactarea articolului 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală, solicitând modificarea acestuia, i.e., introducerea sintagmei „să facă copii”.

25. Astfel, Curtea constată că autorul sesizării nu a formulat o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci mai curând o propunere de lege ferenda, cu privire la care Curtea nu se poate pronunța, neavând competența de a modifica dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate. Competența de a modifica articolul criticat îi revine Parlamentului.

26. Totodată, referitor la accesul acuzaţilor la materialele cauzei penale, Curtea Europeană a menţionat că toate probele acuzării trebuie, în principiu, să-i fie prezentate persoanei învinuite într-o şedinţă publică, în vederea unei dezbateri adversariale (Al-Khawaja şi Tahery v. Regatul Unit [MC], 15 decembrie 2011, § 118).

27. În acest sens, în Decizia nr. 14 din 2 februarie 2021, Curtea a constatat că în situaţia în care procurorul trimite cauza în judecată fără ca învinuitul să ia cunoştinţă de materialele dosarului şi fără a primi copia rechizitoriului, atunci instanţa sesizată dispune, în baza articolului 351 alin. (6) din Codul de procedură penală, executarea măsurilor în discuţie de către procuror. Aceste prevederi conţin o garanţie pentru partea apărării (a se vedea § 25-26).

28. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate în discuție este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

 

D E C I D E:

 

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 66 alin. (2) pct. 22) din Codul de procedură penală, ridicată de dl Valeriu Tabuica, parte în dosarul nr. 1-82/20, pendinte la Judecătoria Edineț, sediul Ocnița.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Președinte                                                                       Domnica MANOLE

 

Chișinău, 22 martie 2022
DCC nr. 29
Dosarul nr. 242g/2021

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid