În calitate de judecător-raportor am argumentat constituţionalitatea alin.(1) din art.108 al Legii cooperaţiei de consum nr.1252-XIV din 28 septembrie 2000. Deşi restrîng dreptul de proprietate al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra terenurilor transmise în folosinţă organizaţiilor cooperatiste de consum, prevederile acestui alineat, în baza dreptului de preemţiune, sînt proporţionale cu situaţia care le-a determinat - menţinerea viabilităţii asociaţiilor cooperaţiei de consum - şi nu aduc atingere existenţei dreptului de proprietate al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale asupra terenurilor respective.

Curtea Constituţională a susţinut această poziţie, însă, în opinia mea, n-a fost consecventă atunci cînd a recunoscut constituţionale prevederile alin.(2) din art.108 al Legii nr.1252-XIV atît în raport cu doctrina privind exercitarea dreptului de proprietate, cît şi în raport cu propria jurisprudenţă.

Terenurile transmise în folosinţă organizaţiilor cooperatiste de consum constituie proprietate publică sau proprietate publică privată şi aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Delimitarea terenurilor s-a efectuat în baza Legii nr.981-XIV din 11.05.2000 "Privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor"¹ (ulterior abrogată²), Legii nr.523-XIV din 16.07.1999 "Cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale"³, Legii cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25.02.1998⁴, Hotărîrii Guvernului nr.1030 din 12.10.1998 "Despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile"⁵ şi altor acte ramurale, precum şi a Instrucţiunii Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru din 22.06.2005 "Cu privire la înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor" ş.a. Conform legislaţiei, din domeniul public fac parte terenurile aferente fondului silvic, terenurile aferente construcţiilor, terenurile ocupate de drumuri, terenurile destinate protecţiei naturii, terenurile cu valoare istorico-culturală, terenurile destinate necesităţilor de apărare etc. Din domeniul public privat fac parte terenurile aferente întreprinderilor de stat, terenurile neprivatizate, terenurile fondului de rezervă etc.

____________________

¹ M.O., 2000, nr.94-97, art.672.

² Legea nr.252-XVI din 21.10.2005 "Cu privire la abrogarea şi modificarea unor acte legislative", M.O., 2005, nr.151-153, art.724.

³ M.O., 1999, nr.124-125, art.611.

⁴ M.O., 1998, nr.44-46, art.318.

⁵ M.O., 1998, nr.96, art.996.

Proprietatea publică poate fi de interes naţional şi de interes local.

Exercitarea dreptului de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra terenurilor proprietate publică şi proprietate publică privată este de competenţa Guvernului sau a autorităţilor administraţiei publice locale. Terenurile din domeniul public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, nu pot fi supuse executării silite şi nu pot fi dobîndite de alte persoane prin uzucapiune. Ele pot fi date doar în administrare, în concesiune, în arendă sau în locaţiune, în condiţiile legii.

Alineatul (1) din art.108 al Legii nr.1252-XIV reglementează raporturile juridice dintre proprietar - statul sau unităţile administrativ-teritoriale - şi organizaţiile cooperatiste de consum şi întreprinderile lor cooperatiste asupra terenurilor transmise anterior acestora în folosinţă.

În argumentarea hotărîrii sale Curtea n-a luat în considerare faptul că art.108 din Legea nr.1252-XIV prin alin.(1) nu acordă organizaţiilor cooperatiste de consum dreptul de proprietate asupra terenurilor transmise lor în folosinţă, iar prin alin.(2) creează premise pentru abuzuri, deoarece, conform acestui alineat, statul sau unităţile administrativ-teritoriale - proprietari ai terenurilor date în folosinţă organizaţiilor cooperatiste de consum - nu-şi pot exercita dreptul inalienabil asupra bunurilor lor imobile "fără acordul scris al organizaţiei cooperatiste de consum".

În Hotărîrea din 25.01.1996⁶ Curtea Constituţională a apreciat dreptul de proprietate, inclusiv dreptul de proprietate privată asupra pămîntului, ca un drept inerent naturii umane, un mijloc de atingere a valorilor umane recunoscute, un drept economic prin excelenţă, indisolubil legat de structura economică a societăţii.

____________________

⁶ Hotărîrea Curţii Constituţionale din 25.01.1996 "Privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Codului funciar", M.O., 1996, nr.10, art.110.

În aceeaşi hotărîre Curtea a subliniat că prin proprietate se înţelege dreptul de proprietate al persoanelor fizice şi juridice, al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra unor bunuri mobile sau imobile, exercitînd asupra lor atributele dreptului de proprietate (de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie) în mod exclusiv şi perpetuu, prin putere şi interes propriu, în condiţiile legii.

În Hotărîrea din 02.10.1996⁷ Curtea Constituţională a relevat cu consecvenţă că prin proprietate privată asupra pămîntului se înţelege dreptul proprietarilor asupra unor terenuri prin exercitarea nestingherită a atributelor dreptului de proprietate (de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie), explicînd că prin dreptul de dispoziţie asupra proprietăţii private, inclusiv asupra pămîntului, este necesar de a se înţelege posibilitatea general-recunoscută şi garantată a proprietarului de a săvîrşi nestingherit orice acţiune îndreptată spre hotărîrea sorţii juridice a obiectului prin diferite acţiuni care au consecinţe juridice, de vînzare-cumpărare, donaţie, schimb etc.

____________________

⁷ Hotărîrea Curţii Constituţionale din 02.10.1996 "Cu privire la constituţionalitatea unor prevederi ale Legii nr.369-XIII din 10 februarie 1995, Legii nr.745-XIII din 23 februarie 1996 şi Hotărîrii nr.460-XII din 23 ianuarie 1991 privind realizarea dreptului de dispoziţie asupra pămîntului", M.O., 1996, nr.67-68, art.22.

Întrucît dreptul de preemţiune, invocat de Curte în fundamentarea hotărîrii sale, este un drept accesoriu, el nu poate prevala asupra dreptului de proprietate şi nu-l poate îngrădi. La înstrăinarea bunului, proprietarul, în baza dreptului de preemţiune, prin lege, poate fi obligat doar să acorde prioritate unor persoane, care anterior au avut dreptul de posesie asupra lui sau au contribuit prin îmbunătăţirea valorii bunului.

Deoarece înstrăinarea terenului nu se poate realiza fără acordul scris al organizaţiei cooperatiste de consum, prevederile alin.(2) al art.108 din Legea nr.1252-XIV aduc atingere exercitării şi, implicit, existenţei dreptului de proprietate. Or, în cazul refuzului organizaţiei cooperatiste de consum de a semna acordul de înstrăinare, proprietarul - statul sau unitatea administrativ-teritorială - nu-şi mai poate exercita dreptul de proprietate asupra terenului.

Prin condiţionarea înstrăinării terenului de acordul scris al organizaţiei cooperatiste de consum alineatul (2) din art.108 al legii indirect indică potenţialul cumpărător şi astfel limitează dreptul proprietarului de a decide soarta bunului deţinut, intrînd în contradicţie cu art.46 alin.(1) din Constituţie.

Consider că Parlamentul prin alin.(2) din art.108 al Legii nr.1252-XIV, de fapt, a ignorat dreptul de proprietate publică al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, la prosperarea cărora este obligat să contribuie ca organ reprezentativ suprem al poporului. Mai mult ca atît, a subordonat exercitarea dreptului de proprietate publică al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale voinţei conducătorilor unor structuri private cu statut incert (or, organizaţia cooperatistă de consum este o organizaţie neguvernamentală şi necomercială, care desfăşoară activitate economică⁸).

____________________

⁸ Art.4 alin.(1) din Legea cooperaţiei de consum.

Consider că alin.(2) din art.108 al Legii nr.1252-XIV nu corespunde principiilor constituţionale ce garantează exercitarea liberă a dreptului de proprietate, statuate de art.9, art.46, art.54, art.126 şi art.127 din Constituţie, şi pentru motivele expuse trebuia să fie declarat neconstituţional.