Salariul minim pe țară de 1 000 de lei lunar – neconstituțional

Joi, 16 iunie 2022, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 12 pentru controlul constituționalității articolului 3 alin. (2) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, a articolului 27 alin. (2) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, a Hotărârii Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real și a Hotărârii Guvernului nr. 550 din 9 iulie 2014 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară (sesizarea nr. 18a/2021). 

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei se află sesizarea depusă de dl Dan Perciun, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

Cu privire la articolul 3 alin. (2) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, autorul sesizării menționează că acesta contravine articolelor 43 și 47 din Constituție, deoarece nu precizează că salariul minim net nu poate fi mai mic decât nivelul minimului de existență pentru persoanele apte de muncă.

Cu privire la articolul 27 alin. (2) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 și Hotărârile Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010 și nr. 550 din 9 iulie 2014, autorul sesizării notează că prin aceste prevederi autoritățile au stabilit salariul minim în sectorul bugetar, în sectorul real și pe țară sub valoarea minimului de existență pentru persoanele apte de muncă.

Analiza Curții 

Cu privire la articolul 3 alin. (2) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, Curtea a observat că Hotărârea Guvernului nr. 550 din 9 iulie 2014 a fost adoptată ca urmare a reexaminării cuantumului salariului minim, adică pe baza alineatului (4) din articolul 3 al Legii citate. Prin urmare, Curtea a reținut că în prezenta cauză dispozițiile articolului 3 alineatul (2) din Legea privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim nu fac incidente articolele 43 și 47 din Constituție. 

Cu privire la articolul 27 alin. (2) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 și la Hotărârea Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010, Curtea a observat că după depunerea sesizării autoritățile au modificat conținutul actelor contestate. Curtea a notat că autorul sesizării nu a contestat cuantumul salariului minim în sectorul bugetar și în sectorul real în redactarea actuală. Prin urmare, Curtea a declarat inadmisibil acest capăt al sesizării, ca fiind lipsit de obiect. 

a) Conține Constituția principii care trebuie avute în vedere de către legislator la reglementarea cuantumului salariului minim? 

Deși nicio prevedere din Constituție nu stabilește un cuantum exact al salariului minim care trebuie asigurat salariaților, Legea fundamentală conține garanții prin prisma cărora pot fi evaluate măsurile autorităților în acest domeniu. 

În primul rând, Constituția prevede că orice salariat are dreptul la „condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă” [articolul 43 alin. (1)], că  salariații au dreptul la protecția muncii, inclusiv la măsura de „instituire a unui salariu minim pe economie” [articolul 43 alin. (2)]. Din analiza articolului 43 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea a conchis că dreptul la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă reprezintă unul dintre criteriile de bază care trebuie avute în vedere de autorități la stabilirea cuantumului salariului minim. Acest fapt presupune că autoritățile în competența de a stabili un salariu minim pe economie, stabilită de articolul 43 alin. (2) din Constituție, nu sunt exonerate de obligația respectării dreptului constituțional al salariaților la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, garantat de alineatul (1). 

În al doilea rând, Curtea a reiterat că caracterul social al statului presupune instituirea unui sistem politic, care ar permite adoptarea unor măsuri adecvate pentru redistribuirea bunurilor conform principiilor echităţii sociale, astfel încât toţi membrii societăţii să posede un minim garantat de asigurare socială conform prevederilor articolului 47 din Constituție. Astfel, articolul 47 alin. (1) din Constituție prevede că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, incluzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. 

Curtea a observat că textul „un nivel de trai decent” reprezintă un obiectiv social stabilit de Constituție, care trebuie realizat prin măsurile întreprinse de către autorități. Constituția lasă la discreția autorităților să decidă cu privire la măsurile care trebuie adoptate în vederea realizării unui nivel de trai decent. De asemenea, având în vedere că asigurarea unui nivel de trai decent este în strânsă legătură cu capacitățile economice ale statului, Curtea a considerat că articolul 47 alin. (1) din Constituție nu stabilește un standard de viață care trebuie asigurat imediat de către autorități, ci admite o creștere treptată a acestui standard. Prin textul „orice om” se accentuează că de garanțiile traiului decent trebuie să beneficieze în mod nediscriminatoriu toate categoriile populației, inclusiv persoanele care primesc salariul minim. Totodată, textul „care să-i asigure […] lui şi familiei lui” presupune că autoritățile trebuie să aibă în vedere dacă cuantumul salariului minim stabilit persoanelor apte de muncă este suficient pentru un nivel de trai decent, având în vedere circumstanțele particulare ale acestuia, i.e. dacă cuantumul salariului minim asigură necesitățile de bază ale salariatului și, dacă este cazul, ale familiei sale. 

Curtea a mai observat că textul „care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, [...] cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare” reprezintă nucleul minim de garanții sociale care trebuie asigurat cetățenilor potrivit scopului stabilit de articolul 47 alin. (1) din Constituție. 

În al treilea rând, Curtea a reținut că articolul 1 alin. (3) din Constituție prevede, inter alia, că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului [...] este garantată. De asemenea, Curtea a constatat că demnitatea omului reprezintă un element central al catalogului valorilor supreme stabilite în preambulul Constituţiei. În domeniul salarizării, demnitatea omului trebuie interpretată sub două aspecte: aspectul valoric și aspectul social. 

Cu privire la aspectul valoric, Curtea a reținut că la stabilirea salariilor minime legislatorul trebuie să aibă în vedere necesitățile de bază ale persoanelor apte de muncă și, după caz, ale persoanelor aflate la întreținere. Acest aspect al demnității umane pornește de la premisa că demnitatea umană nu este compatibilă cu sărăcia și, prin urmare, că autoritățile statale nu pot pretinde că au avut în vedere demnitatea cetățenilor săi în condițiile în care măsurile din domeniul salarizării nu au depășit pragul sărăciei.

Totuși, ca valoare constituțională, demnitatea umană nu se limitează la necesitățile de supraviețuire. Dimpotrivă, aceasta include și necesitățile sociale ale persoanelor apte de muncă. Astfel, cel de-al doilea aspect al demnității umane presupune că la stabilirea salariului minim autoritățile statale trebuie să aibă în vedere și necesitățile sociale și culturale ale persoanelor apte de muncă. Acest aspect al demnității umane pornește de la dorința oamenilor de a participa la viața socială.

Curtea a reținut că marja discreționară a autorităților în domeniul stabilirii unui cuantum al salariului minim variază în funcție de necesitățile care trebuie asigurate. De exemplu, în contextul asigurării necesităților de bază ale salariaților, marja discreționară a autorităților statale este restrânsă. În acest caz, trebuie să existe motive convingătoare care să justifice incapacitatea statului de a asigura necesitățile de bază ale salariaților. Pe de altă parte, în contextul asigurării necesităților sociale ale salariaților, marja discreționară este mai largă.

b) A stabilit legislatorul un mecanism clar și transparent de calculare a salariului minim pe țară?

Curtea a observat că Hotărârea Guvernului nr. 550 din 9 iulie 2014 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară a fost emisă în baza Legii nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim. Articolul 3 alin. (1) și (3) din Legea citată prevede că salariul minim pe țară se stabilește și se modifică de către Guvern, după consultarea patronatelor și a sindicatelor, cel puțin o dată pe an.

Articolul 3 alin. (4) din Legea citată stabilește criteriile de reexaminare a salariului minim în întreaga țară. Astfel, potrivit acestei norme, cuantumul salariului minim se reexaminează de către Guvern după consultarea prealabilă a patronatelor şi sindicatelor, ţinându-se cont de modificarea indicelui prețurilor de consum şi de evoluţia salariului mediu pe economia naţională în perioada de referință, de volumul produsului intern brut, de productivitatea muncii, precum şi de mărimea valorică a minimului de existență.

Curtea a considerat că mecanismul de stabilire a salariului minim pe țară este suficient de clar și transparent și le permite beneficiarilor legii să aprecieze dacă salariul stabilit corespunde cerințelor legale.

c) Dacă mecanismul stabilit de către legislator urmărește să asigure necesitățile de bază ale salariaților

Curtea constată că articolul 3 alin. (4) din Legea privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim obligă Guvernul să reexamineze salariul minim în întreaga țară în funcție de, inter alia, mărimea valorică a minimului de existență.

Curtea a notat că calcularea mărimii valorice a minimului de existenţă a fost delegată de Parlament, pe baza articolului 5 alin. (6) din Legea citată, către Biroul Național de Statistică. De exemplu, pentru semestrul II din anul 2021, Biroul Național de Statistică a stabilit că minimul de existență al populației apte de muncă este de 2 344 de lei lunar.

Curtea a constatat că mărimea valorică a minimului de existență reprezintă un criteriu care reflectă necesitățile de bază ale persoanelor apte de muncă (i.e. aspectul valoric al demnității umane). Astfel, la examinarea măsurilor de stabilire a salariului minim pe țară, Curtea a considerat că poate avea în vedere acest criteriu, deoarece el se bazează pe date empirice.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că mecanismul de calculare a salariului minim nu prevede că la reexaminarea cuantumului salariului minim Guvernul trebuie să aibă în vedere ca acest cuantum să acopere necesitățile sociale și culturale ale persoanelor apte de muncă, așa cum această cerință rezultă din aspectul social al demnității umane, garantat de articolul 1 alin. (3) din Constituţie. Curtea a avut în vedere marja discreționară largă a autorităților în contextul asigurării necesităților sociale ale salariaților. Totuși, în acest caz, autoritățile, prin neincluderea acestei componente în  cuantumul salariului minim, au omis să le asigure persoanelor apte de muncă posibilitatea de a participa la viața socială, în condiții compatibile cu demnitatea umană.

d) A avut în vedere Guvernul necesitățile de bază ale salariaților la stabilirea salariului minim în întreaga țară?

Curtea a reținut că, prin Hotărârea nr. 550 din 9 iulie 2014, Guvernul a stabilit salariul minim pe țară în cuantum de 1 000 de lei lunar.

În primul rând, Curtea constată că cuantumul salariului minim în întreaga țară (1 000 de lei lunar) este mai mic decât minimul de existență al persoanei apte de muncă, calculat de Biroul Național de Statistică pentru semestrul II din anul 2021 (2 344 de lei lunar). Astfel, deși mecanismul de calculare a salariului minim pe țară obligă Guvernul să aibă în vedere, la reexaminarea salariului minim în întreaga țară, mărimea valorică a minimului de existență, Curtea a observat că, în acest caz, această obligație a fost încălcată. Curtea a reamintit că obligația în discuție nu rezultă doar din dispozițiile Legii privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim, ci are o valoare constituţională.

În al doilea rând, Curtea a reținut că cuantumul salariului minim trebuie să fie suficient pentru a asigura necesitățile de bază ale salariatului și, dacă este cazul, ale familiei sale. În acest caz, cuantumul salariului minim nu acoperă nici măcar necesitățile de bază ale salariatului. De asemenea, cadrul normativ în vigoare nu prevede măsuri compensatorii pentru persoanele salariate în cuantumul salariului minim pe țară în cazurile în care acestea ar pretinde că veniturile nu le sunt suficiente pentru necesitățile de bază ale lor și, după caz, ale familiei.

În al treilea rând, având în vedere că cuantumul salariului minim în întreaga țară, stabilit de Guvern, nu este suficient nici pentru necesitățile de bază ale salariatului și, dacă este cazul, ale familiei sale, Curtea a reținut că este scutită să verifice dacă cuantumul salariului minim pe țară este suficient pentru necesitățile sociale și culturale ale salariatului. Concluziile Curții că mecanismul de calculare a salariului minim omite să aibă în vedere necesitățile sociale și culturale ale persoanelor apte de muncă sunt suficiente la acest aspect.

Așadar, Curtea a reținut că cuantumul salariului minim în întreaga țară în mărime de 1000 de lei lunar, stabilit de Guvern în hotărârea contestată, nu asigură necesitățile de bază ale salariaților, fiind mai mic decât minimul de existență. Prin urmare, Curtea a constatat că Hotărârea Guvernului nr. 550 din 9 iulie 2014 contravine articolelor 1 alin. (3), 43 alin. (1), (2) și 47 alin. (1) din Constituție.

Curtea a menționat că nu poate substitui Parlamentul și Guvernul la stabilirea cuantumului salariului minim în întreaga ţară. Această circumstanță face imposibilă aplicarea imediată a prezentei Hotărâri. Din acest motiv, Curtea a considerat necesar să amâne efectele prezentei hotărâri până la data de 1 august 2022. În cazul în care Guvernul nu va stabili cuantumul salariului minim pe ţară în conformitate cu raționamentele expuse în prezenta hotărâre până la data de 1 august 2022, cuantumul salariului minim în întreaga țară va fi similar cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010. 

În aceste condiţii, Curtea a emis o Adresă pentru Parlament şi Guvern, în vederea reglementării cuantumului salariului minim în întreaga ţară și a mecanismului de calculare a salariului în discuție în conformitate cu raționamentele Hotărârii sale. 

Hotărârea Curții: 

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parțial sesizarea depusă de dl Dan Perciun, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

Curtea a recunoscut constituțional articolul 3 alin. (4) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim, în măsura în care cuantumul salariului minim asigură minimul de existență, inclusiv necesitățile social-culturale ale salariatului. 

De asemenea, Curtea a declarat neconstituțională Hotărârea Guvernului nr. 550 din 9 iulie 2014 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară. 

Curtea a stabilit că efectele prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 1 august 2022. În cazul în care Guvernul nu va stabili cuantumul salariului minim pe ţară în conformitate cu raționamentele expuse în prezenta hotărâre până la data de 1 august 2022, cuantumul salariului minim în întreaga țară va fi similar cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real, stabilit conform punctului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010. 

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității articolului 3 alin. (2) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, a articolului 27 alin. (2) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și a Hotărârii Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.