Discursul doamnei Domnica Manole, Președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova, rostit în cadrul briefing-ului din 9 iulie 2020

Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai mass-media, 

Curtea a fost sesizată recent de patru deputați din Parlamentul Republicii Moldova, care au abordat două probleme de principiu.

Prima problemă vizează caracterul definitiv și nesusceptibil de vreo cale de atac al hotărârilor Curții Constituționale. Ei s-au întrebat dacă articolul 140 alin. (2) din Constituție acoperă toate hotărârile pronunțate de către Curte în exercitarea competențelor sale prevăzute de Constituție.

Cea de-a doua problemă privește posibilitatea contestării în fața instanțelor de drept comun a hotărârilor Curții Constituționale cu privire la alegerea și/sau destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale.

În hotărârea de interpretare pe care a pronunțat-o, Curtea a reamintit că o componentă importantă a statului o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională, care se situează în afara sferei puterii legislative, celei executive sau celei judecătoreşti, rolul său fiind de a asigura supremaţia Constituţiei.

Curtea a precizat că sistemul controlului de constituționalitate în Republica Moldova pornește de la două asumpții: el concentrează competența controlului de constituționalitate într-un singur organism – Curtea Constituțională – și situează această autoritate în afara structurii tradiționale a puterii judecătorești. În mod inevitabil, apare necesitatea distribuirii competenței de a judeca anumite materii între Curtea Constituțională și instanțele de drept comun, astfel încât să se asigure coabitarea dintre autoritățile statului.

Curtea a subliniat că delimitarea competențelor între Curtea Constituțională și instanțele de drept comun este relativ simplă. Soluționarea tuturor cazurilor care comportă o dimensiune constituțională reprezintă monopolul Curții Constituționale, pe când soluționarea tuturor cazurilor și controverselor care implică strict aplicarea legislației infra constituționale le revine instanțelor de drept comun. Delimitarea competențelor se justifică mai ales pentru că Constituția este, în principal, un instrument juridic și politic a cărui interpretare reclamă o pregătire deosebită. Textele constituționale au, în majoritatea lor, particularitatea de a fi redactate cu utilizarea unor formule vaste și generale, iar interpretarea lor presupune oferirea unor răspunsuri consolidate. Această particularitate impune o diferență esențială între activitatea pe care o exercită judecătorii constituționali și activitatea pe care o exercită judecătorii de drept comun, care aplică de cele mai mult ori texte legale clare și bine-definite. Nu întâmplător, în circumstanțele în care un judecător de drept comun consideră, într-un caz, că o lege este neclară sau imprevizibilă și este incident un drept garantat de Constituție, el trebuie să ridice, din oficiu, excepția de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională este singura autoritate competentă să se pronunțe în mod definitiv cu privire la un aspect care ține de Constituție și care vizează direct funcționarea Curții Constituționale și raporturile ei cu autoritățile statului, fiind exceptată de la orice cenzură din partea unei autorități publice care aplică și interpretează norme inferioare Constituției.

Principiul independenței Curții Constituționale, consacrat în articolul 134 alin. (2) din Constituție, presupune exercitarea de către unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova a competențelor sale în mod independent și fără nicio influență.

Constituția prevede exercitarea de către Curtea Constituțională a competențelor sale constituționale exclusive prin adoptarea actelor de punere în aplicare a procedurilor constituționale, precum și a actelor privind asigurarea organizării corespunzătoare a activităților sale. Constituția nu face o distincție între hotărârile adoptate de Curtea Constituțională în exercitarea competențelor prevăzute în Constituție, indiferent de faptul ce articol le reglementează. Constituanta a stabilit în articolul 140 alin. (2) același statut constituțional pentru toate hotărârile adoptate de Plenul Curții Constituționale referitoare la problemele atribuite de Constituție în competența sa exclusivă. Noţiunea de „hotărâre” este una generală şi cuprinde toate tipurile de acte ale Curții: hotărâre, decizie, aviz. Indiferent de denumirea lor, actele respective sunt definitive şi nu pot fi atacate. 

Actele adoptate în cadrul competențelor constituționale exclusive ale Curții Constituționale nu pot fi supuse cenzurii nici sub aspectul constituționalității, nici în privința legalității, de nicio autoritate publică, fie ea și o instanță de judecată în procedura contenciosului administrativ. Constituția nu împuternicește alte autorități publice să examineze o hotărâre a Curții Constituționale și să o considere neconstituțională sau ilegală.

Dacă s-ar accepta posibilitatea contestării în procedura contenciosului administrativ a actelor adoptate ca urmare a exercitării competenței Curții prevăzute expres în Constituție, s-ar admite intervenția directă a puterii judecătorești în probleme ce vizează funcționalitatea Curții, aducându-se atingere principiilor supremației Constituției și separării puterilor în stat, a căror realizare trebuie să fie asigurată, conform articolului 134 alin. (3) din Constituție, de Curtea Constituțională. Instanțele de judecată ar verifica prin prisma actelor infraconstituționale modul în care Curtea a aplicat Constituția, în exercitarea competențelor sale constituționale. Mai mult, eventualul control judecătoresc al actelor instanței de jurisdicție constituțională ar submina rolul Curții Constituționale de gardian al Constituției și calitatea ei de organism independent, care se supune numai Legii Supreme.

Orice soluție a Plenului Curții Constituționale, indiferent dacă este sub formă de hotărâre, aviz sau decizie, pronunțată în legătură cu exercitarea unei competențe care este prevăzută expres în Constituție, se bucură de caracterul de act definitiv și inatacabil, prescris de articolul 140 alin. (2) din Constituție.

Cu referire la posibilitatea de a contesta în fața instanțelor de drept comun hotărârile Curții Constituționale privind alegerea și/sau destituirea din funcție a Președintelui Curții, judecătorii constituționali au notat că destituirea din funcție a Președintelui Curții este încadrată, potrivit principiului simetriei, în aceleași rigori pe care le presupune articolul 136 alin. (3) din Constituție. Acest articol stabilește că judecătorii Curții Constituționale își aleg Președintele prin vot secret.

Competența Curții Constituționale de a alege sau destitui Președintele Curții ține de autonomia sa funcțională, care decurge din garanțiile constituționale ale independenței acesteia. Alegerea Președintelui Curții denotă caracterul suveran și autoritatea Curții Constituționale, iar relația dintre Curtea Constituțională și Președintele ei au un caracter exclusiv de drept public constituțional.

Curtea a notat că funcția de Președinte al Curții Constituționale este una primus inter pares, care este exercitată fără a deține vreo funcție jurisdicțională superioară celei a altor judecători constituționali, Plenul Curţii Constituţionale conducând de facto activitatea Curţii în ansamblu. 

Curtea a reținut că nicio altă autoritate a statului, inclusiv instanțele de judecată, nu se pot substitui votului secret exprimat de judecătorii constituționali atunci când își aleg Președintele. Mai mult, alegerea Președintelui Curții se face de către judecători aflați în raporturi de egalitate unul față de altul, ei fiind independenți în exercitarea votului lor. Opțiunea absolut personală a judecătorilor constituționali exprimată prin vot secret în vederea exercitării unei competențe constituționale nu poate fi contestată.

Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai mass-media,

Curtea a subliniat că orice act al Curții Constituționale (hotărâre, aviz, decizie), pronunțat în legătură cu exercitarea unei competențe prevăzute expres în Constituție se bucură de caracterul definitiv și inatacabil, prescris de articolul 140 alin. (2) din Constituție. Prin urmare, hotărârile Curții privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale nu pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești.

Vă mulțumesc.