Excluderea angajaților care aveau raporturile de muncă suspendate la data intrării în vigoare a Legii nr. 270/2018 de la plata diferenței de salariu – neconstituțională (sesizarea 204g/2019)

Marți, 10 martie 2020, Curtea Constituțională a adoptat o hotărâre prin care s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a unor prevederi ale articolului 27 alin. (5) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și ale punctului 8 din Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (garanțiile salariale în cazul suspendării raporturilor de muncă).

Circumstanțele cauzei

Pe 12 februarie 2018, dna Romina Cupcea, angajată la Centrul Național Anticorupție, a plecat în concediu de maternitate, ca urmare, contractul său de muncă a fost suspendat. Dna Romina Cupcea, la acea dată, exercita funcția de inspector principal și avea un salariu de 17 500 lei.

Pe 1 decembrie 2018 a intrat în vigoare Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Pe 4 martie 2019 au fost reluate raporturile de muncă dintre dna Romina Cupcea și Centrul Național Anticorupție. Prin efectul Legii nr. 270/2018, acesteia i s-a stabilit un salariu de funcție de 13 600 lei, adică cu 3 900 lei mai puțin decât salariul pe care îl primea până la plecarea în concediul de maternitate.

Pe 12 august 2019, dna Romina Cupcea a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Centrului Național Anticorupție. În cadrul examinării cauzei, dl avocat Vladimir Grosu, care apără interesele dnei Romina Cupcea, a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale articolului 27 alin. (5) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Analiza Curții 

Curtea a analizat această excepție prin prisma articolelor 16 și 23, coroborate cu articolul 43 din Constituție: respectarea exigențelor calității legii și caracterul justificat al tratamentului diferențiat, sub aspectul asigurării dreptului la muncă. 

Curtea a reținut că prin adoptarea Legii nr. 270/2018 s-a urmărit introducerea unui nou sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar. Acest sistem nou putea să conducă la reducerea salariilor de funcție ale unor categorii de angajați bugetari comparativ cu cele primite de ei anterior. Legislatorul a prevăzut garanții de compensare a diferenței de salariu (articolul 27 alineatele (1) -(3) din Lege). Garanțiile respective se referă la plata diferenței de salariu și la acordarea compensației, dacă în baza noii legi li se calculează un salariu mai mic decât cel primit până la suspendarea raporturilor de muncă sau dacă salariul constituie mai puțin de 2000 lei.

Curtea a observat că de la garanțiile acordate au fost excluși angajații care aveau raporturile de muncă suspendate la data intrării în vigoare a legii (articolul 27 alin. (5) din Lege). Așadar, de plata diferenței de salariu sau acordarea compensației nu beneficiază doar persoanele care aveau raporturile de muncă suspendate, inclusiv, din cauza concediului de maternitate sau de îngrijire a copilului, cum este cazul în prezenta sesizare. 

Pornind de la dispoziția articolului 6 alin. (3) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională poate pronunța o hotărâre și în privința altor acte normative a căror constituționalitate depinde în întregime sau parțial de constituționalitatea actului contestat. În acest sens, Curtea a observat că punctul 8 din Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar al Republicii Moldova conține prevederi similare celor contestate și a exercitat controlul acestora. 

Curtea a constatat că norma legală, care lipsește de plata diferenței de salariu sau a plăților compensatorii angajații bugetari ale căror raporturi de muncă erau suspendate la data intrării în vigoare a acestei legi, reprezintă o ingerință în dreptul persoanelor la muncă, garantat de articolul 43 din Constituție. Pentru a examina constituționalitatea acestei ingerințe, Curtea a verificat: (i) dacă ingerința este „prevăzută de lege” și (ii) dacă ingerința urmărește realizarea unui scop legitim. 

Cu privire la condiția „prevăzută de lege”, Curtea a reținut că norma contestată stabilește cert că persoanele care aveau raporturile de muncă suspendate nu vor primi diferența de salariu sau plățile compensatorii, astfel, această normă întrunește condiția „prevăzută de lege”, dar și că condiția accesibilității și previzibilității. 

Cu privire la realizarea unui scop legitim prin această normă, Curtea a observat că scopul declarat al legii constă în asigurarea unui sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar transparent, echitabil, atractiv, simplu de gestionat, capabil să reflecte și să remunereze performanța, în cadrul căruia salariul de bază să reprezinte principalul element al remunerației personalului. De asemenea, între principiile sistemului unitar de salarizare a fost trecut și principiul nediscriminării, echității și coerenței, în sensul asigurării tratamentului egal și a remunerării egale pentru muncă de valoare egală (articolul 3 alin. (1) lit. b) din aceeași Lege). În acest context, Curtea a constatat că diminuarea plăților salariale pentru persoanele care aveau raporturile de muncă suspendate nu se încadrează în scopurile declarate de legislator la adoptarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și este contrară principiilor acesteia.   

Curtea a reținut că, în opinia prezentată, Parlamentul a recunoscut că adoptarea măsurilor de diminuare a salariului a avut loc în condițiile politicii sociale și de personal care urma să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Curtea a considerat că insuficiența declarată a resurselor bugetare nu reprezintă un raționament obiectiv și rezonabil pentru restrângerea drepturilor constituționale. 

În aceste condiții, Curtea a reținut că scopurile declarate de legislator la neaplicarea garanțiilor față de angajații care aveau raporturile de muncă suspendate  la intrarea în vigoare a Legii  privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nu se încadrează în nici unul din scopurile prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție. 

Prin urmare, Curtea a conchis că prevederile contestate contravin articolelor 16 și 43 din Constituție. 

Concluziile Curții 

Pornind de la cele menționate, Curtea: 

1. A admis excepția de neconstituționalitate ridicată de către dl avocat Vladimir Grosu, în dosarul nr. 3-3571/2019, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

2. A declarat neconstituțional textul „pentru personalul efectiv încadrat în unitățile bugetare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Garanțiile prevăzute la alin. (1)-(3) nu se aplică persoanelor care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu suspendate” din articolul 27 alin. (5) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, precum și textul „pentru personalul efectiv încadrat în unitățile bugetare la data intrării în vigoare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Garanțiile respective nu se aplică persoanelor care la data punerii în aplicare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar au suspendate contractele individuale de muncă/raporturile de serviciu” din punctul 8 din Anexa nr. 6 la Hotărârea de Guvern nr. 1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.