O persoană nu se poate afla în arest mai mult de 30 de zile în cadrul unui mandat şi 12 luni în total (Sesizarea nr. 7g/2016)

La 23 februarie 2016, Curtea Constituţională a pronunţat  hotărârea privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186 din Codul de procedură penală (termenul arestului preventiv) [Sesizarea nr. 7g/2016].

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională, la 17 februarie 2016, de către dna Viorica Puica, judecător în cadrul Judecătoriei Botanica mun. Chişinău, privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (3), (8), (9) şi (11) ale articolului 186 („Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui") din Codul de procedură penală, ridicată în dosarul penal nr. 1-239/15, aflat pe rolul Judecătoriei Botanica mun. Chişinău.

Autorul sesizării a pretins, în special, că aplicarea cumulativă a prevederilor contestate permite prelungirea arestului preventiv pe perioade ce excedează termenele expres prevăzute de articolul 25 alin. (4) din Constituţie, şi anume, 30 de zile pentru un mandat de arest şi 12 luni pentru durata totală a arestului.

Circumstanţele cauzei aflat pe rolul Judecătoriei Botanica

Pe rolul Judecătoriei Botanica din mun. Chişinău se află cauza penală în privinţa a trei inculpaţi care au fost reţinuţi la 20 martie 2015. Termenul arestului a fost prelungit, inițial pentru 30 de zile, iar ulterior pentru perioade de câte 90 de zile.

Prin încheierea din 5 februarie 2016, instanţa de judecată a prelungit măsura preventivă sub formă de arest până la 20 martie 2016, data expirării termenului de 12 luni.

Prin decizia din 10 februarie 2016, Curtea de Apel Chişinău a admis recursul declarat de procuror şi a dispus prelungirea arestul preventiv în privinţa inculpaţilor pentru un termen de 90 zile, începând cu 11 februarie 2016. Recursurile depuse de avocaţi privind anularea încheierii din 5 februarie 2016, cu eliberarea inculpaţilor de sub arest şi aplicarea altei măsuri preventive, au fost respinse.

La 16 februarie 2016, dna Viorica Puica, judecător în cadrul  Judecătoriei Botanica mun. Chişinău, a ridicat la Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor alineatelor (3), (8), (9) şi (11) ale articolului 186 din Codul de procedură penală.

Sesizarea a fost examinată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,  

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că, potrivit articolului 25 din Constituţie, nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decât în cazurile şi modul prevăzute de lege. Prevederile exprese neechivoce ale articolului 25 din Constituţie reglementează garanţiile constituţionale pentru protejarea cetăţeanului împotriva aplicării excesive a unei astfel de măsuri.

Același principiu este consacrat și de actele internaționale în domeniul drepturilor omului la care Republica Moldova este parte.

Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea a operat cu prevederile Constituţiei, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene.

1)    Cu privire la posibilitatea prelungirii arestului preventiv

Curtea a reţinut că regula o constituie libertatea persoanei, iar arestarea este o măsură excepţională, atunci când măsuri mai puţin restrictive nu pot fi aplicate, ca o măsură de ultimă instanţă, iar nu ca măsură de pedeapsă. Ca urmare, arestarea poate fi dispusă numai în anumite cazuri şi numai pentru anumite motive, care trebuie arătate în mod concret şi convingător în hotărârea organului care o dispune.

Arestul este o măsură temporară, deoarece se dispune pentru o durată determinată de timp. De asemenea, este o măsură provizorie, deoarece durează atât timp cât sunt prezente împrejurările pentru care a fost dispusă şi se revocă imediat ce acestea au dispărut.

Curtea a subliniat obligaţia autorităţilor de a oferi o motivare concretă şi detaliată cu privire la persistenţa motivelor care justifică menţinerea în arest a unei persoane şi dacă nu există temeiuri care permit aplicarea unor măsuri mai blânde decât arestul.

Astfel, orice prelungire a arestului în fapt se desfășoară potrivit unei proceduri similare celei ce ține de aplicarea inițială a arestului. Prin urmare, la prelungirea arestului judecătorul trebuie să se ghideze de aceleaşi reguli şi motive ce au determinat aplicarea inițială a arestului.

Legislația Republicii Moldova, similar articolului 5 § 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, permite lipsirea de libertate a unei persoane doar dacă există o „bănuială rezonabilă" că această persoană a săvârşit o infracţiune. Bănuiala rezonabilă presupune existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvârşi infracţiunea.

Existenţa unor motive verosimile care să legitimeze bănuiala că o persoană a săvârșit infracţiunea pentru care este urmărită, trebuie privită ca o condiţie generală şi independentă de cele patru temeiuri care pot justifica aplicarea sau prelungirea arestării preventive:

1) riscul ca persoana să se eschiveze de la răspunderea penală;

2) riscul de a împiedica buna desfăşurare a justiţiei;

3) prevenirea săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni;

4) riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică.

Aceste temeiuri nu urmează a fi întrunite cumulativ, fiind suficient prezenţa unui singur temei pentru a aplica arestul preventiv.

Prin urmare, o persoană poate fi plasată în detenţie doar atunci când suspiciunile săvârșirii unei infracţiuni sunt coroborate cu existenţa temeiurilor justificative.

În acest context, Curtea a reţinut, cu titlu de principiu, că gravitatea faptei imputate prin ea însăşi nu justifică aplicarea măsurii arestului preventiv.

2)    Cu privire la durata mandatului de arest

Curtea a reţinut că, potrivit articolului 25 alin. (4) din Constituţie, arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Prin urmare, fiecare prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile, atât la etapa urmăririi penale, cât şi la etapa judecării cauzei.

Astfel, legiuitorul nu poate reglementa prin lege termene care exced cadrul legal constituţional.

Curtea a observat că în Codul de procedură penală Parlamentul a permis prelungirea duratei arestării preventive până la 90 de zile.

În acest context, Curtea a reținut că articolului 25 din Constituţie prevede în termeni clari că detenţia este posibilă numai în baza unui mandat pe o durată de până la 30 de zile. Orice interpretare în sensul că ar fi permisă instituirea unor termene mai mari în legislaţia naţională pentru mandatul de arest ar fi contrară Legii Supreme.

Prin urmare, Curtea a statuat că prevederile Codului de procedură penală, ce reglementează posibilitatea emiterii unui mandat de arest pe o durată ce depăşeşte 30 de zile, sunt contrare articolului 25 alin. (4) din Constituţie.

3)    Cu privire la durata totală a arestului

Curtea reţinut că, potrivit articolului 25 alin. (4) din Constituţie, arestul poate fi prelungit în total cel mult până la 12 luni.

În acest context, Curtea a relevat că începutul duratei arestului preventiv corespunde cu momentul reţinerii persoanei şi se termină în momentul emiterii încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest, sau la momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond.

Curtea a constatat că dispoziţiile Codului de procedură penală permit deţinerea persoanei în arest cu depăşirea termenului constituţional de 12 luni, prevăzut de articolul 25 alin. (4) din Constituţie.

Pentru raţionamentele arătate, Curtea a conchis că sunt neconstituţionale alineatele (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003.

Hotărârea Curţii 

Pornind de la argumentele invocate mai sus, în conformitate cu prevederile articolelor 135 alin. (1) lit. a) și g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e), şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de dna Viorica Puica, judecător în cadrul Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău, în dosarul penal nr. 1-239/15.

Curtea a statuat că, în sensul articolului 25 alineatul (4) din Constituţie:

a) Arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau la momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond. Termenul arestului preventiv include timpul în care persoana:

- a fost reţinută şi s-a aflat în arest preventiv;

- a fost sub arest la domiciliu;

- s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia instanţei de judecată, pentru expertiză în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în urma aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical.

b) Termenul arestului preventiv curge din momentul reţinerii, iar în cazul în care persoana nu a fost reţinută, din momentul punerii efective în aplicare a mandatului privind aplicarea arestului preventiv.

c) Termenul de 12 luni se referă la aceeaşi faptă(e) penală(e) pentru care persoana a fost plasată în arest preventiv, indiferent de eventuala recalificare ulterioară a infracţiunii. Orice detenţie care depăşeşte termenul total de 12 luni aplicat pentru comiterea aceleiaşi fapte, indiferent de eventualele recalificări ulterioare ale infracţiunii, este contrară Constituţiei şi, prin urmare, este ilegală.

d) Mandatul de arest se eliberează pentru un termen de până la 30 de zile. Fiecare prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile, atât la etapa urmăririi penale, cât şi la etapa judecării cauzei.

În acest context, Curtea a declarat neconstituţionale:

- alineatul (3);

- sintagma „90 de zile" de la alineatul (5);

- alineatele (8) şi (9),

 ale articolului 186 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003, ca fiind contrare articolului 25 alineatul (4) din Constituţie. 

De asemenea, Curtea a explicat modul de executare a hotărârii sale:

a) În termen de până la 30 de zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, instanţa de judecată va revoca măsura preventivă a arestului pentru persoanele aflate în arest preventiv mai mult de 12 luni;

b) În termen de până la 30 de zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, instanţa de judecată va verifica existenţa temeiurilor pentru menţinerea în stare de arest a persoanelor în privinţa cărora există un mandat de arest care depăşeşte 30 de zile, iar termenul total al arestului preventiv nu depăşeşte 12 luni.

c) Efectele prezentei hotărâri nu se extind asupra persoanelor care se află în stare de arest, în privinţa cărora există o sentinţă de condamnare, iar cauza se examinează în instanţa de apel.

d) Persoanele care s-au aflat în stare de arest mai mult de 12 luni, la data pronunţării prezentei hotărâri:

- în cazul unei sentinţe privative de libertate, durata arestului se scade din termenul pedepsei, în condiţiile legii;

- în cazul unei sentinţe de achitare sau neprivative de libertate, vor putea solicita despăgubiri, în conformitate cu prevederile articolului 5 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.