Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Sintagma „simboluri naziste sau asemănătoare până la confundare” nu corespunde condițiilor de claritate a legii
23.11
2015

Sintagma „simboluri naziste sau asemănătoare până la confundare” nu corespunde condițiilor de claritate a legii

8104 Accesări    

La 23 noiembrie 2015 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activității extremiste (Sesizarea nr. 29a/2015)

 

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 29 iunie 2015 de către dl Ștefan Creangă, deputat în Parlament.

Articolul 1 lit. b) din Legea nr. 54 privind contracararea activităţii extremiste definește noțiunea și formele de activitate extremistă, una dintre acestea fiind propagarea şi demonstrarea în public a atributelor sau a simbolicii  naziste, a unor atribute sau simbolici asemănătoare, pînă la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă.

Autorul sesizării susține că sintagma „a unor atribute sau simbolici asemănătoare, pînă la confundare” de la art. 1 lit. b) al legii menționate nu e suficient de clară și previzibilă și aduce atingere libertății de exprimare, astfel fiind încălcate articolele 23, 32 și 54 din Constituție.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, 

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANȚÎRU,

Dl Victor POPA, judecători

 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că articolul 32 din Constituție garantează tuturor cetățenilor libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

În jurisprudența sa, Curtea a menționat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, fiind susceptibil de restrângeri care urmează să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să nu aducă atingere însăși esenței libertăţii de exprimare.

Curtea a constatat că potrivit legii, propagarea şi demonstrarea în public a atributelor sau a simbolicii  naziste, a unor atribute sau simbolici asemănătoare, pînă la confundare, cu atributele sau simbolica nazistă este calificată drept activitate extremistă.

Examinând întreaga redacție a art. 1 lit. b) din Legea nr. 54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activității extremiste, Curtea a constatat lipsa unei definiții legale clare a atributelor și simbolicii naziste.

Curtea a menționat că atât articolul 23 din Constituție cât și Curtea Europeană prin jurisprudenţa sa impune ca normele adoptate de autorităţile publice să fie suficient de accesibile, clare şi previzibile. 

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, o normă este accesibilă şi previzibilă numai atunci cînd este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încît să permită oricărei persoane să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă, cu consiliere adecvată, să prevadă, consecinţele care pot apărea dintr-o normă.

Curtea a subliniat că în lipsa indicării precise în articolul 1 lit.b) din Legea nr. 54 din 21 februarie 2003  a listei sau a noțiunii care constituie atribute și simboluri naziste, prevederile acestuia devin imprecise și neclare, astfel încât nu permit cetățenilor să înțeleagă care simboluri sunt interzise, care sunt asemănătoare cu cele naziste și în același timp acordă instanțelor judecătorești o marjă de discreție extrem de largă în aplicarea acestora.

În acest sens, Curtea a reținut existența hotărârilor judecătorești cu interpretări diametral opuse a prevederilor art. 1 lit. b) din Legea nr. 54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activității extremiste.

Prin prisma celor enunțate, Curtea a reținut că lipsa clarității atributelor sau a simbolicii  naziste, a atributelor sau simbolicii asemănătoare, pînă la confundare, cu cele naziste constituie o restrângere a libertății de exprimare, fapt contrar articolelor 23, 32 și 54 din Constituție.

 

Hotărârea Curţii 

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională:

- a admis sesizarea deputatului în Parlament, Ștefan Creangă, și a declarat neconstituţională litera b) al articolului 1 din Legea nr. 54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activității extremiste.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid