Textul briefing-ului pe marginea Hotărârii Curții Constituționale referitoare la condiția cunoașterii limbii române de către candidații la funcția de Guvernator al unității teritoriale autonome Găgăuzia

Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai presei,

Astăzi, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre care a avut la bază sesizarea unor deputați din Parlament. Aceștia i-au solicitat Curții să verifice constituționalitatea textului „și română" din articolul 161 alin. (4) din Codul electoral, care stabilește, între condițiile de eligibilitate pentru funcția de Guvernator al Găgăuziei, cunoașterea limbii române.

Curtea și-a bazat analiza în special pe articolul 38 alin. (3) din Constituție, care garantează dreptul de a fi ales, în coroborare cu articolul 13 alin. (1) din Constituție, care stabilește statutul limbii române ca limbă de stat.

După cum a reținut Curtea într-o hotărâre din 2021, consacrarea constituțională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului. Limba de stat constituie o valoare constituțională, un simbol al unității poporului și o parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova. Această dimensiune constituțională nu încetează să opereze în Găgăuzia. Articolul 111 din Constituție consacră autonomia Găgăuziei și protejează specificul acesteia, însă stabilește, în același timp, că Găgăuzia este „parte integrantă și inalienabilă a Republicii Moldova" și că își soluționează problemele care țin de competența sa „potrivit prevederilor Constituției Republicii Moldova". Prin urmare, dispozițiile articolelor 13 și 111 din Constituție nu instituie dimensiuni concurente, ci exprimă exigențe care coexistă în cadrul aceleiași ordini constituționale.

Această realitate este reflectată și de articolul 3 alin. (1) din Legea cu privire la statutul special al Găgăuziei, care recunoaște limbile română, găgăuză și rusă drept limbi oficiale ale acestei unități teritoriale.

Așadar, stabilirea condiției cunoașterii limbii române de către candidatul la funcția de Guvernator nu poate fi considerată o condiție imprevizibilă. Inclusiv de capacitatea Guvernatorului de a comunica direct cu autoritățile centrale în limba oficială depinde funcționarea coerentă a statului și eficiența colaborării dintre autoritățile naționale și autoritățile unității teritoriale autonome. Această condiție se înscrie în regimul juridic general al funcțiilor de demnitate publică și corespunde, în același timp, unei necesități concrete de exercitare efectivă a mandatului și de comunicare interinstituțională.

Curtea a mai reținut în jurisprudența sa că limba oficială este una din valorile constituționale, tot așa cum este teritoriul național, structura organizațională a statului și drapelul național. Limba nu reprezintă, în niciun caz, o valoare abstractă. Ea nu poate fi separată de modul în care este utilizată, de fapt, de vorbitorii ei. În consecință, instituind o limbă oficială, statul se obligă, de principiu, să le garanteze cetățenilor săi dreptul de a utiliza limba oficială atât pentru a comunica, cât și pentru a primi informații fără impedimente, nu doar în cadrul vieților lor private, ci și în relația lor cu autoritățile publice.

Statul trebuie să promoveze și să consolideze utilizarea limbii române în Republica Moldova, astfel încât aceasta să poată îndeplini funcțiile limbii oficiale a statului. Prin stabilirea limbii române ca o limbă comună a exercitării puterii publice, a administrației și a ordinii juridice din întreaga țară și obligarea demnitarilor și titularilor de funcții publice să-și exercite în mod eficient atribuțiile de serviciu, statul contribuie la asigurarea eficienței funcționării sale.

Dacă aleșii locali sau demnitarii ar participa la activitatea organelor din care fac parte doar în mod formal, fără a cunoaște și a utiliza limba oficială la nivelul și în măsura necesare exercitării mandatului, nu ar putea fi asigurată îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor autorității publice respective care sunt prevăzute de lege.

Caracterul rezonabil al condiției contestate rezultă și din cadrul legal referitor la chestiunile lingvistice existent în Găgăuzia de o perioadă îndelungată. Astfel, limba de stat a fost proclamată în anul 1989, însă obligația constituțională privind utilizarea acesteia a fost consacrată ulterior, odată cu intrarea în vigoare a Constituției din 1994, în special prin articolul 13. De asemenea, articolul 3 alineatele (1) și (2) din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei prevede, pe lângă faptul că „limbile oficiale ale Găgăuziei sunt limbile română, găgăuză și rusă", inclusiv utilizarea limbii române în corespondența cu autorităţile administraţiei publice a Republicii Moldova, cu întreprinderile, organizațiile şi instituţiile situate în afara teritoriului Găgăuziei. Aceste dispoziții sunt în vigoare începând cu 14 ianuarie 1995. Prin urmare, condiția cunoașterii limbii române nu introduce pentru candidații la funcții de demnitate publică în UTA Găgăuzia o exigență lingvistică cu caracter nou sau imprevizibil, ci se raportează la un statut lingvistic stabilit la nivel legislativ de trei decenii.

Prin urmare, având în vedere natura funcției de Guvernator al Găgăuziei, raporturile instituționale ale acestuia cu autoritățile centrale și rolul limbii române în aceste raporturi, Curtea a constatat că măsura are o legătură suficientă cu scopul urmărit și că nu este demonstrată existența unei alternative la fel de eficiente, dar mai puțin restrictive, care să permită realizarea aceluiași obiectiv. Totodată, condiția nu golește de conținut dreptul de a candida la alegeri și nu afectează însăși esența acestuia.

În consecință, Curtea a recunoscut constituțional textul „și română" din articolul 161 alin. (4) din Codul electoral.

Vă mulțumesc pentru atenție.