Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Vizita coraportorilor Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Curtea Constituțională
16.06
2026

Vizita coraportorilor Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Curtea Constituțională

72 Accesări    

Astăzi, 16 iunie 2026, doamna Domnica Manole, Președintele Curții Constituționale, a avut o întrevedere cu delegația Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), aflată în vizită de documentare în Republica Moldova.

Din delegație au făcut parte doamna Zanda Kalniņa-Lukaševica, coraportor pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova (Letonia, Grupul Partidului Popular European - EPP/CD), vicepreședintă a Saeimei Republicii Letonia, domnul Antonio Gutiérrez Limones, coraportor pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova (Spania, Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor - SOC), vicepreședinte al APCE, domnul Bas Klein, Șef-adjunct al Secretariatului Comisiei de monitorizare a APCE, însoțiți de domnul Falk Lange, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la activitatea Curții Constituționale, prioritățile actuale ale instituției și rolul esențial al acesteia în garantarea supremației Constituției și a protecției drepturilor fundamentale.

Doamna Domnica Manole a reafirmat angajamentul Curții Constituțională de a continua colaborarea cu instituțiile Consiliului Europei, în vederea implementării reformelor și alinierea cadrului juridic național la standardele europene, acțiuni esențiale pentru procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.  

 

 

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid