|
|
Categorii
Categorii
Prima | Media | Noutăţi | Participarea Președintelui Curții Constituționale la lucrările celui de-al VI-lea Congres al Conferinței Mondiale privind Justiția Constituțională, prima zi
29.10
2025 Participarea Președintelui Curții Constituționale la lucrările celui de-al VI-lea Congres al Conferinței Mondiale privind Justiția Constituțională, prima ziÎn perioada 28-31 octombrie 2025, la Madrid, Președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova, doamna Domnica Manole, participă la cel de-al VI-lea Congres al Conferinței Mondiale privind Justiția Constituțională, organizat de Tribunalul Constituțional al Regatului Spaniei. Conferința Mondială privind Justiția Constituțională reunește 124 de curți constituționale, consilii și curți supreme din Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Australia/Oceania și Europa. Această organizație promovează justiția constituțională ca un element de bază al democrației, protecției drepturilor omului și preeminenței dreptului. Cel de-al VI-lea Congres Mondial privind Justiția Constituțională cu genericul „Drepturile fundamentale ale generaților viitoare" se desfășoară în patru sesiuni plenare, în perioada 29 - 30 octombrie 2025. În prima zi a Congresului, Președinta a participat la ceremonia oficială de deschidere a lucrărilor, în cadrul căreia au susținut alocuțiuni înalte personalități ale instituțiilor de jurisdicție constituțională și de protecție a drepturilor fundamentale. Au transmis mesaje dl Koen Lenaerts, Președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, dl Sacko Modibo, Președintele Curții Africane pentru Drepturile Omului și Popoarelor, dna Nancy Hernández López, Președinta Curții Interamericane a Drepturilor Omului, și dl Mattias Guyomar, Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, intervențiile acestora fiind difuzate prin conexiune video. Ceremonia a continuat cu discursuri din partea dlui Felix Bolaños Garcí, Ministrul Președinției, Justiției și Relațiilor Parlamentare ale Regatului Spaniei, dlui Gianni Buquicchio, Președinte Emerit al Comisiei de la Veneția, și dlui Cándido Conde-Pumpido Tourón, Președintele Curții Constituționale a Regatului Spaniei. La prima sesiune de lucru a Congresului au fost dezbătute teme de interes global ca protecția mediului, conservarea patrimoniului cultural și accesul echitabil la progresul științific și tehnologic. Sesiunea A, dedicată conservării resurselor naturale și protejării mediului înconjurător, a reunit judecători constituționali din Ucraina, Italia, Africa de Sud și Spania, precum și raportorul Curții Constituționale a Angolei, care au prezentat perspective comparative asupra rolului jurisdicțiilor constituționale în garantarea dreptului la un mediu sănătos. În cadrul sesiunii B vor fi abordate provocările constituționale legate de protejarea patrimoniului cultural al umanității, prezentate de reprezentanți ai Curților Constituționale din Spania, Turcia, Republica Dominicană, Algeria și Chile. Sesiunea C, consacrată accesului la inovații științifice și tehnologice, va beneficia de contribuțiile președinților și judecătorilor Curților Constituționale din Columbia, Letonia, Mozambic, Republica Coreea și România, care vor analiza modul în care inovația tehnologică poate fi pusă în serviciul democrației constituționale, fără a afecta drepturile fundamentale ale omului. Menționăm că ieri, în data de 28 octombrie 2025, Președinta Curții a participat la reuniunea reprezentanților curților membre ale Asociației Curților Constituționale Francofone, prezidată de Curtea Constituțională a României. În aceeași zi, Președinta a participat la reuniunea reprezentanților curților membre ale Conferinței Curților Constituționale Europene (CCCE), în cadrul căreia s-au discutat mai multe subiecte printre care și desfășurarea celui de-al XX-lea Congres al CCCE cu genericul „Libertatea de exprimare - știrile false, o amenințare la adresa democrației", care va avea loc în anul 2027, la Tirana.
|
497 Accesări







