|


![]() |
![]() |
![]() Prima | Media | Noutăţi | Textul Briefing-ului susținut de Președintele Curții Constituționale, dna Domnica Manole, la 1 aprilie 2025 (incompatibilități pentru inspectorul de muncă)
01.04
2025 Textul Briefing-ului susținut de Președintele Curții Constituționale, dna Domnica Manole, la 1 aprilie 2025 (incompatibilități pentru inspectorul de muncă)Stimați cetățeni, Stimați reprezentanți ai presei, Astăzi, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre care a avut la bază o sesizare semnată de Avocatul Poporului, prin care au fost contestate prevederi din Legea privind Inspectoratul de stat al muncii. Aceste prevederi interziceau pentru o categorie de persoane accesul în funcții de conducere sau de execuție în domeniul controlului privind respectarea legislației muncii, securității şi sănătății în muncă. Este vorba despre persoanele care, în ultimii 5 ani, au fondat servicii externe private de protecție şi prevenire, societăți comerciale care prestează servicii de consultanță pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe, precum și au activat sau au avut un interes personal în cadrul acestora. Curtea a considerat că această interdicție reprezintă o ingerință în exercițiul dreptului de acces la o funcție publică și în exercițiul dreptului la muncă, garantate de Constituție. Curtea a observat că prevederile contestate au fost introduse prin amendamentul unui deputat, care nu a fost însoțit de nicio argumentare privind necesitatea și scopul urmărit. Curtea a reținut că, citită în mod izolat, interdicția urmărea să asigure imparțialitatea celui care dorește să acceadă în funcția de inspector de muncă, prevenind situațiile în care acesta ar putea favoriza entitățile cu care a avut o legătură personală sau profesională în ultimii cinci ani. Astfel, norma contestată își propunea să elimine orice suspiciune de incompatibilitate și conflict de interese. Analizând prevederile din lege, Curtea a observat că persoana care ocupă deja funcția de inspector de muncă și se află în aceeași situație de incompatibilitate ca persoanele care vor să acceadă în această funcție este obligată să o înlăture în termen de o lună. Așadar, acestei categorii de persoane legea îi oferă posibilitatea de a înlătura situația de incompatibilitate. Însă, Curtea a observat o neconcordanță între cele două regimuri juridice. Interdicția impusă persoanelor care doresc să acceadă în funcția de inspector de muncă operează în pofida experienței relevante a candidatului și a faptului că soluționarea incompatibilității ar fi o măsură adecvată și suficientă și nu ar prejudicia prestigiul funcției publice. Această lipsă de coerență din partea legislatorului nu satisface condiția existenței unei legături raționale între măsura limitativă a exercițiului drepturilor de acces la o funcție publică și la muncă și scopul legitim al asigurării integrității inspectorului de muncă. Dacă scopul urmărit constă în asigurarea imparțialității inspectorului de muncă, atunci soluția legislativă ar trebui să fie coerentă: fie să permită înlăturarea incompatibilității, fie să impună o interdicție uniformă. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că principiul realizării scopurilor urmărite în mod coerent şi sistematic, trebuie să fie considerat un corolar al principiului proporționalității. Având în vedere lipsa unei legături raționale între prevederile contestate și scopul legitim al asigurării integrității inspectorului de muncă, Curtea a constatat că acestea sunt contrare articolelor 39, 43 și 54 din Constituție. În consecință, Curtea a declarat neconstituțional articolul 91 alin. (3) din Legea nr. 140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de stat al muncii. Vă mulțumesc pentru atenție.
|