Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea Constituțională beneficiază de instruiri în cadrul programului „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”
17.12
2024

Curtea Constituțională beneficiază de instruiri în cadrul programului „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”

1325 Accesări    

În data de 16 decembrie 2024, judecătorii și personalul Curții Constituționale au participat la seminarul tematic dedicat dreptului Uniunii Europene, organizat în cadrul proiectului comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova".

În cuvântul său de salut, Președinta Curții Constituționale, dna Domnica Manole, a mulțumit partenerilor europeni pentru oportunitatea oferită de a beneficia de aceste proiecte importante în contextul în care Republica Moldova și-a anunțat direcția politică a țării de integrare în Uniunea Europeană. De asemenea, a evidențiat că pregătirea specialiștilor Curții Constituționale în materia dreptului european se înscrie în prioritățile de consolidare a capacităților instituționale ale Curții și și-a exprimat încrederea că seminarul va permite colaboratorilor instituției să dezvolte o abordare practică a materiei și să cunoască jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Domnul Jānis Mažeiks, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că Uniunea Europeană va continua să fie un partener de încredere pentru instituțiile din Republica Moldova, oferind asistență financiară și tehnică. Excelența Sa a subliniat că, ținând cont de progresul obținut de Republica Moldova pe calea integrării în Uniunea Europeană, Curtea Constituțională va avea un rol esențial în această călătorie, instituția demonstrându-și deja acest rol în trecut. Domnul Mažeiks și-a încheiat discursul, evidențiind: „Noi toți împreună lucrăm pentru un viitor mai luminos al Republicii Moldova ca parte a familiei europene."

În alocuțiunea sa, domnul Falk Lange, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, a accentuat rolul unic și vital al Curții Constituționale a Republicii Moldova în sistemul de justiție din țară, în calitatea sa de gardian al Constituției, şi a subliniat că scopul acestui proiect este de a facilita dialogul profesional direct. Domnul Lange a reiterat angajamentul Consiliului Europei de a sprijini Curtea Constituțională în eforturile sale de a promova respectul pentru drepturile omului, statul de drept și democrație.

Participanții au beneficiat de expertiza a doi judecători europeni: dna Ineta Ziemele, judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, și dl Ion Gâlea, judecător la Tribunalul Uniunii Europene. Experții au susținut prezentări detaliate pe teme esențiale precum:

● Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene;

● Supremația dreptului Uniunii Europene și repere ale jurisprudenței relevante;

● Relația dintre tratatele constitutive ale Uniunii Europene și identitățile constituționale naționale.

În cadrul instruirii, au fost abordate teme de actualitate propuse de judecătorii Curții de Justiție, precum și subiecte practice cu care se confruntă Curtea Constituțională din Republica Moldova. Aceste discuții au oferit un schimb valoros de idei și bune practici, contribuind la dezvoltarea expertizei în contextul armonizării cadrului juridic național cu standardele europene.

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid