Categorii Categorii
Prima   |  SUPORT PENTRU CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA   |  NOUTĂȚI | Proiectul UE “Suport pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova” angajează un expert senior non-cheie
22.05
2017

Proiectul UE “Suport pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova” angajează un expert senior non-cheie

1387 Accesări    

În luna februarie 2016, consorțiul condus de Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ) în cooperare cu Curtea Constituțională a Republicii Lituania și Facultatea de Drept German de la Universitatea din Varșovia în calitate de membri, a început implementarea proiectului finanțat de UE "Suport pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova" (EuropeAid/136903/DH/SER/MD). Proiectul este dezvoltat în conformitate cu prevederile "Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției 2011-2016 (SRSJ)".

Obiectivul general al proiectului este de a accelera reforma durabilă a sectorului justiției în Moldova și de a asigura buna funcționare a statului de drept prin consolidarea Curții Constituționale. Proiectul oferă asistență Curții Constituționale a Republicii Moldova în contextul reformelor promovate de Strategia de Reformare a Sectorului Justiției pentru anii 2011-2016 și Planul de Acțiune pentru implementarea Strategiei, sporind eficiența și eficacitatea acestei instituții în cadrul consolidării activităților sale.

Pentru a atinge obiectivele proiectului, echipa de proiect a concluzionat că biblioteca CCM trebuie asigurată cu un software pentru catalogul electronic. O bază de date electronică pentru Biblioteca CCM va fi elaborată pe baza software-ului. În acest scop și pentru implementarea activității 1.2.4 - Catalogul bibliotecii pregătit și software relevant făcut operaţional - echipa proiectului este în căutarea unui expert senior non-cheie pe termen scurt.

Calificările expertului:

  • Studii superioare în domeniul tehnologiilor informaţionale;
  • Cel puțin 10 ani de experiență de lucru cu bibliotecile publice sau bibliotecile din cadrul instituţiilor;
  • Experiență în instalarea şi întreţinerea programului KOHA pentru biblioteci;
  • Experiența anterioară în administrarea sistemelor informatice în cadrul instituțiilor de drept / bibliotecilor juridice va constitui un avantaj.

Alte aptitudini:

  • Cunoașterea la nivel avansat a limbii engleze, oral și scris; Cunoașterea limbii române va constitui un avantaj;
  • Abilități excelente de comunicare și abilități analitice;
  • Abilitatea de a lucra sub presiune și fără supraveghere directă; Abilități excelente de lucru în echipă.

În corespundere cu activitatea 1.2.4, expertul va sprijini echipa proiectului în identificarea resurselor doctrinare noi şi dezvoltarea bazei de date electronice pentru Biblioteca CCM. Contribuția totală estimată este de 4 zile lucrătoare, în perioada iunie-iulie 2017. Toate zilele lucrătoare vor fi petrecute în Republica Moldova.

Oficiul din Chișinău al proiectului va oferi expertului sprijin logistic. De asemenea, expertul va elabora un raport de misiune standard.

Toate aplicațiile vor fi expediate echipei proiectului la adresa de e-mail olesea.garbuz@ccm-euproject.com până la 2 iunie 2017. Doar candidații preselectați vor fi contactați.

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid