Hotărârea nr. 2 din 15.02.2022

Hotărârea nr. 2 din 15 februarie 2022 cu privire la validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova


Subiectul sesizării: Comisia Electorală Centrală
Tipul hotărârii: validarea unui mandat de deputat
Prevedere: declararea calității de deputat


Hotărârea Curții Constituționale:
1. h_2_2022_19e_2022_rou.pdf


Sesizare:


 HOTĂRÂRE
PRIVIND VALIDAREA
unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
(sesizarea nr. 19e/2022

CHIŞINĂU
15 februarie 2022

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 8 februarie 2022,
Examinând sesizarea în ședință plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,

Pronunță următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, depusă la Curtea Constituțională pe 8 februarie 2022, în baza articolelor 62, 69 alin. (1) şi 135 alin. (1) lit. e) din Constituție, 4 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 4 alin. (1) lit. e), 16 alin. (1) şi 38 alin. (4) din Codul jurisdicției constituționale.

2. La ședința publică a Curții au participat dl Alexandr Berlinschii, Secretarul Comisiei Electorale Centrale, dl Adrian Lebedinschi, reprezentantul fracțiunii parlamentare a Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, și dl Alexandr Nesterovschi, candidat supleant.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

3. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 62

Validarea mandatului de deputat

„Curtea Constituțională, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, hotărăște validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislației electorale.”

Articolul 69

Mandatul deputaților

„(1) Deputații intră în exercițiul mandatului sub condiția validării.

[…].”

4. Prevederile relevante ale Legii nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională sunt următoarele:

Articolul 4

Atribuțiile

„(1) Curtea Constituțională:

[…]

e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Președintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaților şi al Președintelui Republicii Moldova;

[…].”

5. Prevederile relevante ale Codului jurisdicției constituționale, adoptat prin Legea nr. 502 din 16 iunie 1995, sunt următoarele:

Articolul 4

Competența în materie a Curții Constituționale

„(1) În exercitarea jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională:

[…]

e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Președintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaților şi al Președintelui Republicii Moldova;

[…].”

ÎN DREPT

6. Prin Hotărârea nr. 319 din 8 februarie 2022, Comisia Electorală Centrală a luat act de vacanța unui mandat de deputat și i-a înaintat Curții Constituționale propunerea de a valida mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova atribuit dlui Alexandr Nesterovschi, candidat supleant pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor.

7. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 62 din Constituție, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, Curtea Constituțională hotărăște validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislației electorale.

8. Potrivit articolului 69 alin. (1) din Constituție, deputații intră în exercițiul mandatului sub condiția validării.

9. De asemenea, în conformitate cu articolul 4 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolul 4 alin. (1) lit. e) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională confirmă rezultatele alegerii Parlamentului și validează mandatele deputaților.

10. Curtea menționează că candidatul supleant va fi declarat ales de către Curtea Constituțională, la adresarea Comisiei Electorale Centrale, dacă un mandat de deputat aparținând partidului/blocului pe care îl reprezintă devine vacant.

11. În această cauză, Curtea reține că, prin Hotărârea nr. 21 din 3 februarie 2022, Parlamentul a constatat încetarea calității de deputat în Parlamentul Republicii Moldova a dnei Svetlana Căpățină în legătură cu decesul ei și a declarat vacant un mandat de deputat care aparține Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor.

12. Din Hotărârea Curții Constituționale nr. 20 din 23 iulie 2021 cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 și la validarea mandatelor deputaților aleși se constată că dl Alexandr Nesterovschi se regăsește pe lista candidaților supleanți ai Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (a se vedea Anexa la Hotărârea citată).

13. La 7 februarie 2022, dl Alexandr Nesterovschi a formulat o declarație prin care și-a exprimat consimțământul de a-i fi atribuit mandatul vacant de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

14. În ședința plenară nu au fost stabilite circumstanțe care să împiedice validarea mandatului de deputat în Parlament atribuit dlui Alexandr Nesterovschi. 

Având în vedere cele menționate, în conformitate cu prevederile articolelor 62, 135 alin. (1) lit. e), 140 alin. (2) din Constituție, 4 alin. (1) lit. e), 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 4 alin. (1) lit. e) şi 62 lit. d) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

HOTĂRĂŞTE: 

1. Se declară ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului, dl Alexandr Nesterovschi, pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. 

2. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

 

Președinte                                           Domnica MANOLE 

 

Chișinău, 15 februarie 2022
HCC nr. 2
Dosarul nr. 19e/2022

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid