Hotărârea nr. 8 din 28.04.2009

Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.8 din 28.04.2009 pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.1284 din 2 octombrie 2002 “Despre aprobarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, către agenţii economici aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, precum şi exportul acestora”, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial 89-90/8, 12.05.2009)


Monitorul: Monitorul Oficial nr.89-90/8 din 12.05.2009
Subiectul sesizării: deputat
Tipul hotărârii: controlul constituționalității hotărârilor și a dispozițiilor Guvernului
Prevedere: prevederi declarate constituționale


Hotărârea Curții Constituționale:
1. ro_2009_h_8.pdf


OPINIE SEPARATĂ expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale (Victor PUŞCAŞ)

Consider nefondată hotărîrea Curţii Constituţionale, prin care a fost recunoscută constituţională Hotărîrea Guvernului nr.1284 "Despre aprobarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, către agenţii economici aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, precum şi exportul acestora" (în continuare - Hotărîrea nr.1284),  pentru care motiv îmi expun opinia separată.

De la bun început voi menţiona că nu pun la îndoială argumentele Curţii privind atribuirea deşeurilor feroase şi neferoase la categoria obiectelor industriale periculoase, ce necesită un complex suplimentar de operaţii tehnologice, utilizarea raţională a resurselor naturale, respectarea cerinţelor securităţii industriale pentru protecţia mediului înconjurător şi a persoanelor, considerînd indiscutabilă licenţierea genului respectiv de activitate. În rîndurile ce urmează mă  voi referi numai la forma şi modul de reglementare a condiţiilor de licenţiere a activităţii de comercializare către agenţii economici din Republica Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar şi de export al deşeurilor de materiale feroase şi neferoase, precum şi la disproporţionalitatea condiţiilor tehnico-economice impuse de Regulament, abordîndu-le prin prisma principiului constituţional al concurenţei loiale.

1. Regulamentul aprobat prin Hotărîrea nr.1284 reglementează, pe de o parte, modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei  şi, pe de altă parte, condiţiile de participare la concurs, determinînd, în ultimă instanţă, condiţiile de licenţiere a genului de activitate care face obiectul hotărîrii.

În interpretarea art.102 din Legea Supremă în cadrul exercitării jurisdicţiei constituţionale Curtea a relevat de multiple ori că Guvernul nu are dreptul să intervină în domeniul legii şi să adopte norme cu caracter primar. Deşi după abrogarea Legii nr.787-XIII din 26.03.1996 "Cu privire la resursele materiale secundare" Guvernul a încercat să confere Hotărîrii nr.1284 o bază legală modificînd Legea nr.451-XV din 30.07.2001 "Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător", fapt subliniat în hotărîrea Curţii, condiţiile principale de licenţiere a genului respectiv de activitate trebuiau reglementate prin lege.

 Potrivit art.2 al Legii nr.451-XV, condiţiile de licenţiere "constituie totalitatea cerinţelor şi condiţiilor stabilite prin legile ce reglementează expres activităţile licenţiate". Necesitatea reglementării prin lege a condiţiilor în care se acordă dreptul de a practica un anumit gen de activitate economică este evidentă, procedura de legiferare fiind mai previzibilă, la ea participînd reprezentanţii tuturor categoriilor sociale, şi este determinată de principiul universalităţii, garantat de art.15 al Constituţiei, care impune consacrarea drepturilor persoanelor prin Constituţie şi prin alte legi.

Art.3 lit.f) din Legea nr.451-XV prevede "reglementarea materială şi procedurală prin acte legislative a condiţiilor şi procedurilor de licenţiere". De menţionat că alin.(21) art.8 din Legea nr.451-XV doar indică genul de activitate supus licenţierii, dar nu expune condiţiile de bază de licenţiere a acestuia, de aceea el nu corespunde principiului enunţat şi nu poate servi ca argument pentru a recunoaşte constituţională Hotărîrea nr.1284. Pentru comparaţie, pentru acordarea licenţei în domeniul învăţămîntului privat, Legea învăţămîntului1 prevede deţinerea de către solicitant a unui capital statutar de un milion de lei şi respectarea altor condiţii importante. În cazul dat însă cerinţa de a deţine un capital statutar de 3 milioane lei este stipulată prin hotărîre de Guvern. De remarcat că şi pentru alte activităţi, de exemplu, de comercializare a produselor petroliere, a alcoolului etilic2 etc., condiţiile de bază de licenţiere sînt stipulate prin lege.

________________

1 M.O. nr.62-63 din 09.11.199, art.692.

2 Legea nr.461-XV din 30.07.2001 (republicată). M.O. nr.76 din 22.04.2003, art.342.

 

Din cele enunţate rezultă cert că condiţiile esenţiale de licenţiere a genurilor de activitate se reglementează exclusiv prin lege, iar Hotărîrea nr.1284, deoarece prin forma şi modul de reglementare intervine în domeniul legii, contravine alin.(2) art.102 din Constituţie şi, deci, trebuia să fie declarată neconstituţională integral.

2.  Pentru considerentele expuse nu era necesară exercitarea controlului constituţionalităţii prevederilor materiale ale Hotărîrii nr.1284 prin prisma principiilor concurenţei loiale şi libertăţii comerţului, statuate de Legea Supremă.

Prin art.126 din Constituţie statul recunoaşte concurenţa loială drept unul dintre principiile fundamentale ale economiei de piaţă. Conform dispoziţiilor constituţionale, statul are obligaţia de a promova libertatea activităţii de întreprinzător şi protecţia concurenţei loiale. Contrar acestor principii, Hotărîrea nr.1284 impune solicitanţilor de licenţă cerinţe exagerate şi disproporţionate, de exemplu, deţinerea unui capital în valoare de 3 mln.lei etc. 

Într-o hotărîre anterioară, invocînd normele constituţionale privind concurenţa loială şi dispoziţiile art.2 din Legea nr.1103-XIV "Cu privire la protecţia concurenţei", Curtea Constituţională a constatat că "concurenţa este o întrecere, în care acţiunile independente ale agenţilor economici limitează efectiv posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă, adică a raporturilor între doi sau mai mulţi producători, comercianţi etc., care luptă pentru acapararea pieţei, a clientelei în vederea obţinerii unui profit maxim, iar concurenţa neloială reprezintă acţiunile agentului economic de a obţine avantaje neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, ceea ce aduce sau poate aduce prejudiciu altor agenţi economici sau poate prejudicia reputaţia lor în afaceri"3.

Prin cerinţele exagerate Hotărîrea nr.1284 face imposibilă participarea la concurs a micilor întreprinderi. Indicînd modelele utilajului (de exemplu, şaibă magnetică M-45, M-42, M-22, buldozer T-130 ş.a.), şi nu parametrii tehnici  ai acestuia, hotărîrea pare să fi fost elaborată pentru a favoriza un agent economic concret.

________________

3 Hotărîrea nr.30 din 18.12.2007" Pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 "Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional", cu modificările ulterioare". M.O. nr.203-206 din 28.12.2007, art.25.

 

Potrivit informaţiei  prezentate de Camera de Licenţiere, începînd cu anul 2002, un singur agent economic a obţinut licenţa de activitate în acest domeniu. De remarcat că în anii 2002-2007 agentul economic respectiv a achitat la buget  impozite în valoare de circa 230,9 milioane de lei, fapt ce denotă amploarea şi caracterul monopolist al activităţii sale. Conform aceleiaşi surse, la data de 1 ianuarie 2008 în Republica Moldova 83 de întreprinderi deţineau licenţă pentru colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, precum şi exportul resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată. Faptul că doar o întreprindere comercializează către agenţii economici din Republica Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar şi exportă deşeuri de metale feroase şi neferoase denotă că actul contestat instituie monopolul unei întreprinderi private în acest domeniu de activitate. Întreprinderile sînt nevoite să vîndă deşeurile colectate agentului economic monopolist pe piaţă la preţuri fixate de acesta după bunul său plac, pentru că Guvernul, deşi are obligaţia de a preveni cazurile de abuz de situaţia dominantă pe piaţă, nu a reglementat preţurile, aşa cum prevede art.20 alin.(2) din Legea nr.1103-XIV "Cu privire la protecţia concurenţei", invocată de Curtea Constituţională în una din hotărîrile sale4.

________________

4 Hotărîrea nr.8 din 23.03.2004 "Privind controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.1385 din 20 noiembrie 2003 "Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.547 din 4 august 1995". M.O. nr.56-60 din 09.04.2004, art.14.

 

Astfel, Hotărîrea nr.1284 încalcă principiile constituţionale ale concurenţei loiale, libertăţii comerţului şi activităţii de întreprinzător statuate de art.9 şi art.126 din Constituţie.

3. În şedinţa Curţii Constituţionale  reprezentanţii Guvernului şi ai altor autorităţi în domeniu nu au argumentat din punct de vedere tehnic şi economic  condiţiile de participare la concurs, dar au informat Curtea că unicul cîştigător al concursului este o întreprindere de stat, pe cînd, conform datelor Ministerului Economiei5, aceasta este societate pe acţiuni, în care statul deţine o cotă. De asemenea, ei au afirmat că licenţa se acordă pe un termen de trei ani, în realitate, însă, în legislaţie nu este specificat termenul, iar agentul economic respectiv a devenit titularul licenţei de 5 ori.

________________

5 http://www.mec.gov.md/sector/241/942.

 

4. La solicitarea Curţii Constituţionale, Centrul de Analiză şi de Prevenire a Corupţiei a prezentat un raport de expertiză asupra Legii cu privire la resursele materiale secundare şi Hotărîrii Guvernului nr.1284, expunînd opinii similare şi indicînd asupra unor contradicţii între Hotărîrea nr.1284 şi normele unor legi6. De asemenea, Centrul a opinat că Regulamentul aprobat prin Hotărîrea nr.1284 nu va facilita exportul deşeurilor de metale feroase şi neferoase, deoarece vine în contradicţie cu unele norme ale legislaţiei europene în domeniu, destinatarul principal al exporturilor fiind ţările europene. În opinia separată, însă, am avut scopul de a elucida necorespunderea Hotărîrii nr.1284 cu Constituţia şi caracterul disproporţionat al condiţiilor de licenţiere, care au fost semnalate şi de unele instituţii publice, precum Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, în punctele lor de vedere.

________________

6 http://capc.md/ro/expertise/avize/nr-293.html.

 

În baza celor expuse, consider că prin adoptarea Hotărîrii nr.1284, care conţine norme cu caracter primar, Guvernul şi-a depăşit atribuţiile şi a încălcat art.102 din Constituţie, iar conţinutul Hotărîrii nr.1284 încalcă principiul universalităţii, garantat de art.15 din Constituţie, precum şi principiile constituţionale ale concurenţei loiale, libertăţii comerţului şi activităţii de întreprinzător, statuate de art.9 şi art.126 din Constituţie.

 

 

 


Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlamentul de legislatura a XVI-a Valentina Cuşnir, depusă la 18 noiembrie 2008, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. 1. La 2 octombrie 2002 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.1284 “Despre aprobarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, către agenţii economici aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, precum şi exportul acestora”1 (în continuare – Hotărîrea nr.1284), care a fost modificată la 6 iunie 2008 prin Hotărîrea Guvernului nr.669 “Pentru aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1284 din 2 octombrie 2002”2 şi la 10 aprilie 2009 prin Hotărîrea Guvernului nr.276 “Pentru modificarea Hotărîrii Guvernului nr.1284 din 2 octombrie 2002”3. ________________ 1 M.O., 2002, nr.135-136, art.1407. 2 M.O., 2008, nr.102, art.666. 3 M.O., 2009, nr.75-77, art.326. 2. În sesizare se subliniază că Guvernul a emis Hotărîrea nr.1284 întru executarea Legii nr.787-XIII din 26 martie 1996 “Cu privire la resursele materiale secundare”, care a fost abrogată la 14 decembrie 2007. Ca urmare, Regulamentul aprobat prin Hotărîrea nr.1284 a devenit o sursă de norme juridice care nu sînt bazate pe lege, fapt ce contravine art.102 alin.(2) din Constituţie şi art.4 lit.a) din Legea nr.317-XV din 18 iulie 2003 “Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale”, potrivit cărora Guvernul adoptă hotărîri pentru organizarea executării legilor. Autoarea consideră că, instituind prin Regulament norme cu caracter primar, fapt ce ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, executivul şi-a arogat atribuţii improprii, încălcînd astfel art.6 din Constituţie. În opinia sa, prevederile Regulamentului referitoare la modul de desfăşurare a concursului pentru obţinerea licenţei de comercializare şi export al resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, contravin principiilor, obiectivelor şi angajamentelor asumate de Republica Moldova prin aderarea la Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ, restrîng dreptul de proprietate, libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, încalcă principiul concurenţei loiale, iar prin barierele economice, financiare şi juridice instituite în mediul de afaceri diminuează considerabil realizarea intereselor naţionale majore în activitatea economică externă. Astfel, semnatara sesizării consideră că Hotărîrea nr.1284 şi prevederile Regulamentului aprobat prin această hotărîre contravin art.8 alin.(1), art.9 alin.(3), art.46, art.54 alin.(2), art.102, art.126 alin.(2) lit.b), c) şi g), art.127 alin.(1) şi (2) şi art.129 alin.(2) din Constituţie.
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid