Decizia nr. 148 din 29.11.2018

Decizia nr. 148 din 29.11.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 179a/2018 privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil


Subiectul sesizării: Președintele Republicii Moldova


Decizia:
1. d_148_2018_179a_2018_rou.pdf
2. d_148_2018_179a_2018_rus.pdf


Sesizări:


DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 179a/2018
privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil

CHIŞINĂU
29 noiembrie 2018

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
Dl Mihai POALELUNGI, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Victor POPA,
Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dnei Eugenia Mîța, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 26 noiembrie 2018,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 29 noiembrie 2018 în camera de consiliu,

Pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. Pe 26 noiembrie 2018, dl Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, i-a adresat Curţii Constituţionale o sesizare prin care solicită controlul constituționalității Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, așa cum au fost expuse de autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

3. Pe 20 iulie 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 268 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil și a trimis această lege Președintelui Republicii Moldova pentru promulgare. Preşedintele a refuzat promulgarea legii şi a trimis-o Parlamentului pentru reexaminare.

4. Pe 4 octombrie 2018, Parlamentul şi-a menţinut hotărârea adoptată anterior și a votat în mod repetat Legea nr. 151 (nr. 268 în prima lectură) cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil. Pe 12 noiembrie 2018, legea votată în a doua lectură a fost trimisă în mod repetat la promulgare.

5. Pe 26 noiembrie 2018, înainte de promulgarea legii care a fost votată în mod repetat, Președintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituțională și a solicitat controlul constituționalității Legii nr. 151 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 3
Teritoriul

„(1) Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil.

(2) Frontierele ţării sînt consfinţite prin lege organică, respectîndu-se principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional."

Articolul 46
Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sînt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat."

Articolul 127
Proprietatea

„(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

(3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice."

7. Prevederile relevante ale Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil sunt următoarele:

Articolul 1

„Se permite desființarea Stadionului Republican cu suprafaţa de 5,1814 ha (număr cadastral 0100208.277) din str. Tighina nr. 12, municipiul Chişinău, proprietate publică a statului, pentru construcția sediului Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Articolul 2

„Prin derogare de la art. 23 din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, se permite transmiterea cu titlu oneros, la preț care nu va fi mai mic decât prețul de piață, a bunului imobil cu suprafaţa de 5,1814 ha din str. Tighina nr. 12, municipiul Chişinău, în proprietatea Statelor Unite ale Americii pentru construcția sediului Ambasadei Statelor Unite ale Americii."

Articolul 3

„Guvernul va asigura:

a) determinarea valorii bunului imobil;

b) negocierea prețului bunului imobil, care nu va fi mai mic decât prețul de piață;

c) semnarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil;

d) transmiterea cu titlu oneros a bunului imobil."

Articolul 4

„În anexa la Legea nr.330/1999 cu privire la cultura fizică şi sport (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.83-86, art.399), cu modificările şi completările ulterioare, poziţia 1 se abrogă."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

8. Autorul sesizării consideră că prevederile Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil vin în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 330 din 25 martie 1999 cu privire la cultura fizică şi sport, care interzic schimbarea destinației bazelor sportive. Adoptând actul normativ criticat, Parlamentul a ignorat alte legi și, prin aceasta, a încălcat un principiu al statului de drept - principiul supremației legii.

9. De asemenea, autorul sesizării menționează că Legea nr. 151 din 4 octombrie 2018 permite vânzarea unui teren care constituie proprietatea publică a statului, fapt care contravine normelor constituționale de la articolul 3 alin. (1), care stabilesc că teritoriul Republicii Moldova este inalienabil, și de la articolul 127 alin. (4), care enumeră expres categoriile de bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, printre care: bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie.

10. Totodată, autorul sesizării susține că Legea nr. 151 contravine articolului 46 din Constituție prin faptul că încalcă dreptul la proprietate privată al persoanelor fizice care dețin terenuri alăturate celui care aparține statului în proprietate publică.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea reţine următoarele.

12. Obiectul sesizării îl constituie Legea nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil, care a fost reexaminată de Parlament și se află în procedura de promulgare de către Președintele Republicii Moldova. Potrivit interpretării date de către Curtea Constituțională articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, „Preşedintele Republicii Moldova, în cazul trimiterii legii spre reexaminare Parlamentului pentru motive de neconstituţionalitate, poate sesiza concomitent Curtea Constituţională, în calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, în vederea controlului constituţionalităţii legii adoptate" (HCC nr. 9 din 14 februarie 2014, § 66). Prin urmare, examinarea constituționalității Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil ține de competența Curții Constituționale.

13. Totodată, articolele 25 lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă Președintelui Republicii Moldova prerogativa de a sesiza Curtea Constituţională.

14. Curtea constată că Legea nr. 151, care face obiectul sesizării, are ca scop dezafectarea unui teren din domeniul public şi trecerea acestuia în domeniul privat al statului, pentru a putea fi transmis ulterior cu titlu oneros Statelor Unite ale Americii.

15. Autorul sesizării susține că prin Legea nr. 151 se încalcă prevederile constituționale de la articolele 1 alin. (3), care stabilesc că Republica Moldova este un stat de drept, 3 alin. (1), care prevăd că teritoriul Republicii Moldova este inalienabil, 46, care garantează dreptul la proprietate privată și protecția acesteia, și 127, care reglementează proprietatea publică.

16. Cu referire la afirmația potrivit căreia prevederile legale criticate contravin altor acte normative, spre exemplu, Legii nr. 330 din 25 martie 1999 cu privire la cultura fizică şi sport, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unei legi se referă la compatibilitatea acesteia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, nu la compatibilitatea cu alte acte infraconstituţionale. În subsidiar, articolul 4 din legea criticată exclude Stadionul Republican din lista complexelor sportive aflate în subordinea autorităţii centrale de specialitate.

17. Curtea nu poate reține critica potrivit căreia actul normativ contestat încalcă caracterul inalienabil al teritoriului Republicii Moldova. În acest sens, Curtea subliniază că teritoriul reprezintă un element constitutiv al statului, iar inalienabilitatea sa, prevăzută la articolul 3 alin. (1) din Constituţie, ține de exerciţiul suveranităţii naţionale în anumite limite geografice. Totuși, există situații care decurg din respectarea „principiilor și a normelor recunoscute ale dreptului internațional", potrivit articolului 3 alin. (2) din Constituție.

18. În conformitate cu articolul 21 alin. (1) din Convenția de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, adoptată la 18 aprilie 1961 (care a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 25 februarie 1993), statul acreditar trebuie fie să înlesnească achiziţionarea pe teritoriul său, în cadrul legislaţiei sale, de către statul acreditant a localurilor necesare misiunii sale, fie să ajute statul acreditant să-şi procure localuri în alt fel. De asemenea, potrivit articolului 1 lit. i) din Convenție, prin expresia „localuri ale misiunii" se înţeleg clădirile sau părţile din clădiri şi din terenul aferent care, indiferent de proprietar, sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii, inclusiv reședința șefului misiunii.

19. Prin urmare, Curtea menționează că Legea nr. 151 din 4 octombrie 2018 are ca scop transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil pentru asigurarea construcției unui sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, iar adoptarea legii criticate respectă prevederile constituționale de la articolul 3 alin. (2) și obligațiile internaționale asumate prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

20. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 46 din Constituție, care garantează dreptul subiectiv al persoanei la proprietate privată, Curtea menționează că argumentele autorului sunt nefondate.

21. Curtea constată că actul normativ a cărui neconstituționalitate se invocă reglementează exclusiv situația unui bun imobil care este în proprietatea statului și nu conține prevederi referitoare la bunurile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice.

22. În contextul celor menționate supra, Curtea reține că sesizarea nu poate fi acceptată pentru examinare în fond și urmează a fi declarată inadmisibilă.

Din aceste motive, în conformitate cu prevederile articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea Președintelui Republicii Moldova, dl Igor Dodon, pentru controlul constituționalității Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedinte                                              Mihai POALELUNGI

Chişinău, 29 noiembrie 2018
DCC nr. 148
Dosarul nr. 179a/2018

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid