La 13 septembrie 2011 Curtea Constituţională a examinat sesizarea deputaţilor în Parlament Serghei Sîrbu şi Artur Reşetnicov pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.

În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a constatat unele inadvertenţe şi omisiuni în legile organice speciale: Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, Legea nr.789-XIII din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, Legea nr.950-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, care au fost adoptate în dezvoltarea şi realizarea prevederilor constituţionale referitoare la sistemul judecătoresc, în aspectul procedurii de numire a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de instanţe, inclusiv a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, şi aplicării faţă de aceste persoane a sancţiunilor disciplinare, inclusiv de eliberare din funcţie, care, în executarea dispoziţiilor constituţionale şi legale, pot conduce la încălcarea drepturilor şi libertăţilor judecătorilor care administrează instanţele judecătoreşti, totodată, aducînd atingere principiului fundamental al separaţiei puterilor în realizarea procedurilor respective.

Analizînd prevederile legilor organice speciale în raport cu prevederile constituţionale, Curtea atestă o situaţie de drept incertă privind statutul persoanelor care asigură administrarea instanţelor judecătoreşti după expirarea termenului mandatului. Or, legile organice speciale nu reglementează situaţiile de drept apărute după expirarea mandatului.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.116 alin.(3) din Constituţie, preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti sînt numiţi în funcţie pe un termen de 4 ani. Legea Supremă nu prevede prelungirea mandatului de 4 ani pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti, ca, de exemplu, pentru Parlament şi Preşedintele Republicii Moldova în situaţii concrete.

În acelaşi timp, Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii reglementează interimatul funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al judecătoriei sau al curţii de apel, prezumînd exercitarea funcţiilor devenite vacante după expirarea mandatului de 4 ani pînă la suplinirea acestora în modul stabilit de lege (art.4 alin.(1) lit.e)).

Avînd în vedere unitatea statutului judecătorilor din toate instanţele judecătoreşti (art.2 din Legea cu privire la statutul judecătorului), Curtea Constituţională observă că legile organice speciale nu reglementează:

-         interimatul  funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie;

-         statutul interimatului funcţiei de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţelor judecătoreşti, inclusiv al Curţii Supreme de Justiţie;

-         temeiurile şi procedura de tragere la răspundere disciplinară a persoanei care asigură interimatul acestei funcţii, ca, de exemplu, în cazul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova;

-         termenul-limită de organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinirea postului vacant de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti după sau pînă la expirarea mandatului.

Întrucît s-a creat o situaţie fără precedent , în care Curtea Supremă de Justiţie - organul suprem al puterii judecătoreşti - este administrată timp îndelungat de persoane, care nu sînt învestite în funcţie conform prevederilor art.116 alin.(3) şi alin.(4) din Constituţie, iar prevederile alin.(6) al aceluiaşi articol pun în sarcina Parlamentului stabilirea prin lege organică a modului de sancţionare a judecătorilor, Curtea Constituţională, călăuzindu-se de art.28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să informeze Curtea, în termenele stabilite de legislaţie, despre decizia adoptată.