Adresanr. PCC-01/25g din 22.12.2005

ADRESĂ



Hotărâre:
1.  Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.24 din 22.12.2005 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.73 alin.(6) din Legea insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 în  redacţia Legii nr.573-XV din 26 decembrie 2003 "Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative" (Monitorul Oficial 176-181/17, 30.12.2005)

 La sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, la 22 decembrie 2005 Curtea Constituţională   a   examinat  excepţia  de   neconstituţionalitate   a dispoziţiilor  art.73 alin.(6) din Legea insolvabilităţii nr.632-XV  din 14  noiembrie  2001  în redacţia Legii nr.573-XV din 26  decembrie  2003
"Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative".
    În cadrul examinării  cauzei  s-a constatat că nu toţi titularii  de licenţă pentru administrarea insolvabilităţii posedă experienţa necesară şi  calităţile profesionale pentru exercitarea acestui gen de activitate şi  pentru  acest  motiv  instanţele  de  judecată  desemnează  aceleaşi
persoane  în calitate de administratori ai insolvabilităţii, ceea ce are repercusiuni  negative  asupra redresării economice  a  întreprinderilor insolvabile şi satisfacerii creanţelor creditorilor.
    Curtea relevă   că   condiţiile  de  licenţiere  a  activităţii   de administrare  a  insolvabilităţii  şi de desemnare  a  administratorilor insolvabilităţii    la   întreprinderile   insolvabile,   prevăzute   de legislaţie,  sînt sumare. Legislaţia nu prevede expres cerinţele faţă de
pregătirea   profesională  şi  selectarea  candidaţilor  la  funcţia  de administrator al insolvabilităţii.
    Legea nr.451  din 30 iulie 2001 "Privind licenţierea unor genuri  de activitate"  nu  impune  candidaţilor  în cazul  acordării  licenţei  de administrator    al   insolvabilităţii   nici   o   condiţie   juridică, organizatorică sau economică distinctă.
    Legea insolvabilităţii,   în   art.73  alin.(1),  determină  că   în calitate  de  administrator  al insolvabilităţii  sau  de  administrator provizoriu se desemnează o persoană cu studii superioare, domiciliată în Republica  Moldova,  care posedă cunoştinţe şi experienţă  pentru  cazul
respectiv,  este înregistrată în calitate de întreprinzător  individual, căruia  i s-a acordat licenţă conform legii şi este independentă faţă de creditori şi debitor.
    Astfel, licenţierea  activităţii de administrare a  insolvabilităţii şi,  implicit,  desemnarea administratorilor  insolvabilităţii  necesită perfecţionare.
    Pentru motivele arătate, în temeiul art.281 din Legea cu privire la Curtea  Constituţională, art.79 din Codul jurisdicţiei  constituţionale, Curtea  Constituţională  atrage  atenţia  Parlamentului  asupra  acestei omisiuni  şi  solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi  în
termen  de  3  luni să informeze Curtea Constituţională  despre  decizia adoptată.

 

 

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid