Adresa 16.03.2010
ADRESĂ
Hotărâre:
La 16 martie 2010 Curtea Constituţională a examinat sesizarea deputaţilor în Parlament Vadim Mişin şi Maria Postoico pentru controlul constituţionalităţii art.10 alin.(3) din Legea nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 "Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova", în redacţia Legii nr.49-XVIII din 30 octombrie 2009.
În hotărîrea sa Curtea a subliniat că, în virtutea prevederilor constituţionale ale art.78 alin.(5), coroborate cu art.85 alin.(3) din Constituţie şi art.10 alin.(3) din Legea nr.1234-XIV, Preşedintele în exerciţiu este obligat să dizolve Parlamentul după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări şi să stabilească data alegerilor în noul Parlament.
De menţionat că prevederile Legii cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova nu stabilesc termenul-limită, termen care nu poate fi depăşit, fiind obligatoriu, pentru dizolvarea Parlamentului după expirarea unui an de la ultima dizolvare.
Curtea reţine atenţia Parlamentului asupra acestei lacune în legislaţie şi asupra oportunităţii de a o lichida, deoarece omisiunea respectivă comportă riscul ca Preşedintele în exerciţiu sau persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova să fie învinuită de încălcarea normelor constituţionale.
Pentru motivele arătate, în temeiul art.281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă în vederea lichidării lacunei semnalate şi să informeze Curtea despre decizia adoptată în termenele stabilite de lege.
|
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE |
Dumitru PULBERE |







