H O T Ă R Î R E
pentru controlul constituţionalităţii art.8 lit.g), art.11 alin.(4) din Legea nr.269-XIII
din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, cu modificările şi
completările ulterioare, art.64 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24
decembrie 2004 în redacţia Legii nr.143 din 2 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea
Codului de executare al Republicii Moldova

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Dumitru PULBERE - preşedinte
Victor PUŞCAŞ - judecător
Petru RAILEAN - judecător-raportor
Elena SAFALERU - judecător
Valeria ŞTERBEŢ - judecător

grefier - Dina Musteaţa, cu participarea reprezentanţilor permanenţi la Curtea Constituţională, al Parlamentului, Victor Morgoci, şi al Guvernului, Oleg Efrim, călăuzindu-se de art.135 alin.(l) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(l) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(l) lit.a) şi art.16 alin.(l) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii art.8 lit.g), art.11 alin.(4) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, art.64 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 în redacţia Legii nr.143 din 2 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea Codului de executare al Republicii Moldova.

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Tudor Lazăr, depusă la 12 octombrie 2010, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 10 decembrie 2010 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea a dispus de punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Procuratura Generală.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi explicaţiile participanţilor la proces,

Curtea Constituţională

a constatat:

1. Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare - Legea nr.269-XIII) în art.8 lit.g) statuează că se refuză eliberarea paşaportului şi a documentului de călătorie sau prelungirea termenului de valabilitate a acestuia dacă solicitantul are obligaţiuni patrimoniale faţă de stat, de persoane fizice şi juridice, conform hotărîrii instanţei de judecată.

Normele citate sînt suplimentate de prevederile art.11 alin.(4), care dispun că cetăţenii Republicii Moldova, apatrizii, refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară domiciliaţi în Republica Moldova care vor să se domicilieze în alte ţări obţin paşaportul sau documentul de călătorie după ce şi-au onorat obligaţiunile patrimoniale faţă de alte persoane fizice şi juridice, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Conţinutul acestor reglementări este dezvoltat în art.64 din Codul de executare nr.443-XV din 24 decembrie 2004 (în continuare - Codul de executare) în redacţia Legii nr.143 din 2 iulie 2010.

Art.64 din Codul de executare prevede următoarele:

(1) Interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni se aplică de către instanţa de judecată, la demersul executorului judecătoresc, doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii.

(2) Dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare.

(3) În cazul încetării procedurii de executare sau al restituirii documentului executoriu, precum şi în cazul în care dispare necesitatea aplicării interdicţiei de a părăsi ţara această interdicţie se revocă de către instanţa de judecată la cererea executorului judecătoresc sau a părţilor.

Avocatul parlamentar Tudor Lazăr a solicitat Curţii Constituţionale să verifice prevederile art.8 lit.g), art.11 alin.(4) din Legea nr.269-XIII şi art.64 din Codul de executare sub aspectul compatibilităţii cu art.19, art.25, art.27 şi art.54 din Constituţie. În opinia sa, aceste prevederi au fost adoptate cu eludarea principiului proporţionalităţii, constituind un impediment în exercitarea dreptului la libera circulaţie şi o măsură nejustificată, care, apărînd un drept, compromit un alt drept, şi de aceea nu pot fi considerate constituţionale.

2. Examinînd prevederile contestate sub raportul dispoziţiilor Legii Supreme şi legislaţiei în domeniu, Curtea Constituţională reţine următoarele.

Potrivit art.27 din Constituţie, dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat. Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.

În virtutea prevederilor coroborate ale art.19 şi art.27 din Constituţie, tuturor cetăţenilor, cetăţenilor străini, apatrizilor, refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară le este garantat dreptul la libera circulaţie în interiorul statului şi de a ieşi din ţară.

Dreptul la libera circulaţie este protejat, de asemenea, de art.2 din Protocolul nr.4 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art.13 alin.2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit art.1 alin.(1) din Legea nr.269-XIII, art.2 alin.(1) şi alin.(6) din Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a ieşi şi intra în Republica Moldova în baza paşaportului, apatrizii - în baza paşaportului pentru apatrizi, iar refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară - în baza documentului de călătorie, eliberate de organele competente.

3. Dreptul persoanei la libera circulaţie, protejat de prevederile art.27 din Constituţia Republicii Moldova şi de instrumentele internaţionale, nu face parte din categoria drepturilor absolute, a căror restrîngere se exclude. Acest drept poate fi restrîns, exercitarea lui impunînd respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Curtea reţine că orice limitare a dreptului persoanei la libera circulaţie, manifestată fie prin refuzul eliberării actelor de călătorie necesare exercitării acestei libertăţi, fie prin interdicţia de a părăsi ţara, trebuie să corespundă anumitor exigenţe de ordin material şi procedural, care să garanteze proporţionalitatea acesteia cu scopul urmărit.

Astfel, potrivit art.54 din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

De asemenea, art.2 alin.3 din Protocolul nr.4 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stipulează că exercitarea dreptului la libera circulaţie nu poate face obiectul altor restrîngeri decît al celor care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Deţinerea paşaportului şi a documentului de călătorie este o condiţie pentru ca persoana să poată ieşi din ţară. Refuzul eliberării acestora trebuie să fie motivat şi subordonat principiului proporţionalităţii.

Potrivit art.10 din Legea nr.269-XIII, refuzul neîntemeiat de a primi cererile de eliberare a paşaportului, a documentului de călătorie, a invitaţiei şi a permisului de şedere poate fi contestat, în modul stabilit, în ordinea contenciosului administrativ.

Conform prevederilor contestate, refuzul de a elibera paşaportul sau documentul de călătorie, de a prelungi termenul de valabilitate a acestuia din cauză că nu au fost onorate obligaţiile patrimoniale faţă de stat, persoane fizice sau juridice rezultă din hotărîrea instanţei judecătoreşti şi conduce la limitarea temporară a libertăţii de circulaţie a persoanei, dar nu la privarea de libertate. Or, în cazul neexecutării unei obligaţii contractuale, debitorul nu poate fi arestat sau reţinut.

Interdicţia de a părăsi ţara, stipulată de art.64 din Codul de executare, este o măsură excepţională, fiind instituită pentru asigurarea executării documentului executoriu. Aceasta se aplică doar după ce au fost efectuate măsurile prevăzute de art.63 alin.(1) din Codul de executare. După conţinutul lor, aceste măsuri, avînd scopul de a asigura executarea documentului executoriu, reprezintă un spectru de interdicţii, ce grevează direct sau indirect patrimoniul debitorului, din care urmează a fi percepută datoria.

Curtea subliniază că refuzul de a elibera paşaportul sau documentul de călătorie sau de a prelungi termenul de valabilitate a acestuia, interdicţia de a părăsi ţara, fiind măsuri legale de asigurare a executării efective a hotărîrii judecătoreşti, nu reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul la libera circulaţie, garantat de art.27 din Constituţie şi normele actelor internaţionale.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în contextul unor litigii avînd ca subiect ingerinţa în dreptul de a părăsi ţara, măsura de restricţionare a trecerii frontierei de stat a unei persoane debitoare ar putea fi dispusă în cazul în care este necesară protejarea drepturilor altor persoane, şi anume protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale creditorilor ce dispun de un titlu executoriu. În speţa Reiner c. Bulgariei (nr. 46343/99 din 23 mai 2006) Curtea Europeană a estimat că „...din principiul proporţionalităţii reiese că restricţia privind dreptul de a părăsi ţara sa din cauza unei datorii neachitate nu poate fi justificată decît în măsura în care urmăreşte un scop, perceperea datoriei, iar faptul că debitorul părăseşte ţara ar putea compromite şansele de a percepe suma în cauză".

Conform constatărilor Curţii Europene, măsura restrictivă trebuie să fie prevăzută expres de lege, să aibă la origine un temei legal şi să fie aplicată doar după expirarea termenului de executare benevolă a titlului executoriu şi după întreprinderea unor eforturi rezonabile pentru a percepe datoria prin alte mijloace, astfel, încît restricţia să fie o ultimă soluţie de natură a influenţa conduita şi responsabilitatea debitorilor pentru executarea titlurilor executorii.

Conform Codului de executare, interdicţia de a părăsi ţara, aplicată faţă de debitori, este susceptibilă căilor de atac. Actele executorului judecătoresc pot fi atacate în modul stabilit de art.9 şi art.161 din Codul de executare. Necesitatea menţinerii interdicţiei este verificată periodic, neavînd un caracter automat. Interdicţia este aplicabilă doar după expirarea termenului de executare benevolă şi în cazul epuizării altor mijloace, cu respectarea prevederilor exprese ale art.22 alin.(1) lit.x) şi art.63 alin.(4) din Codul de executare.

În contextul obiectului sesizării Curtea reţine prevederile art.174, art.175 şi art.258 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, care stipulează temeiurile şi măsurile de asigurare a acţiunii şi executării hotărîrii instanţei. Curtea relevă că ţine de diligenţa instanţei de a decide asupra proporţionalităţii asigurării acţiunii şi executării hotărîrii prin aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi ţara.

Prevederile contestate ale Legii nr.269-XIII şi Codului de executare au rolul de a asigura respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art.20 „Accesul liber la justiţie", art.46 „Dreptul la proprietatea privată şi protecţia acesteia", art.49 „Protecţia familiei şi a copiilor orfani" şi art.120 „Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărîri judecătoreşti definitive", creditorul obţinînd posibilitatea de a-şi restabili drepturile consfinţite prin hotărîrea judecătorească.

Curtea relevă că stipulaţiile privind refuzul de a elibera paşaportul sau documentul de călătorie sau de a prelungi termenul de valabilitate a acestuia şi interdicţia de a părăsi ţara, fiind prevăzute de lege, avînd scopul de a proteja drepturile altor persoane şi de a asigura executarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti, nu încalcă art.27 şi art.54 din Constituţie.

Invocarea de către autorul sesizării a art.19 şi art.25 din Constituţie Curtea o consideră nejustificată, aceste articole avînd un rol colateral în prezenta cauză.

În baza celor expuse, Curtea conchide că prevederile art.8 lit.g), art.11 alin.(4) din Legea cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, art.64 din Codul de executare corespund rigorilor de proporţionalitate în materie de asigurare a dreptului la libera circulaţie şi, deci, sînt constituţionale.

Conducîndu-se de prevederile art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.6, art.61, art.62 şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. A recunoaşte drept constituţionale prevederile art.8 lit.g) şi art.11 alin.(4) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, cu modificările şi completările ulterioare, art.64 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24 decembrie 2004 în redacţia Legii nr.143 din 2 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea Codului de executare al Republicii Moldova.

2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova".

Preşedinte                                                                         Dumitru PULBERE

Chişinău,
5 aprilie 2011, nr.7
Dosarul nr.35a/2010