Prin Hotărîrea nr.30 din 23 decembrie 2010 Curtea Constituţională a recunoscut drept constituţională prevederea art.16 alin.(1) lit.g) despre încetarea activităţii notarului în cazul atingerii vîrstei de 65 de ani din Legea nr.1453-XV din 8 noiembrie 2002 cu privire la notariat în redacţia Legii nr.300-XVI din 25 decembrie 2008.

În procesul examinării cauzei Curtea Constituţională a constatat unele neconcordanţe între prevederile Legii cu privire la notariat. Astfel, în sensul prevederilor art.9, art.12 alin.(3), art.13 alin.(1) din Legea cu privire la notariat, dreptul persoanei la exercitarea activităţii de notar, învestirea acesteia cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale legal nu sînt limitate în timp; licenţa pentru activitate notarială se eliberează pe un termen nelimitat în baza ordinului ministrului justiţiei, iar potrivit art.20 alin.(1) din lege, în conformitate cu garanţiile legale ale activităţii sale, notarul este numit pentru o durată nedeterminată şi nu poate fi destituit decît în temeiul legii.

În baza dispoziţiilor finale şi tranzitorii ale Legii cu privire la notariat (art.87), persoanele care la data intrării în vigoare a acestei legi (8 februarie 2003) dispun de licenţă pentru activitate notarială au dreptul să activeze în continuare ca notari în baza acestor licenţe.

Litera g) din alin.(1) art.16 al legii însă stipulează că activitatea notarului încetează în cazul atingerii vîrstei de 65 de ani.

De observat că prevederile menţionate despre învestirea persoanelor cu împuterniciri notariale (art.12 alin.(3)), privind licenţa pentru activitate notarială (art.13 alin.(1)), garanţiile activităţii notarului (art.20 alin.(1)) au fost modificate prin aceeaşi lege, prin care art.16 alin.(1) a fost completat cu lit.g).

Curtea consideră necesar a asigura coerenţa prevederilor Legii cu privire la notariat.

Potrivit Legii nr.780-XV din 27 decembrie 2001, actele legislative trebuie să respecte condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei, odată intrat în vigoare, actul legislativ este executoriu şi aplicabil tuturor subiecţilor de drept. Apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legitime ale cetăţenilor, egalitatea şi echitatea socială, precum şi compatibilitatea cu legislaţia comunitară constituie o condiţie obligatorie a oricărui act legislativ, care trebuie să corespundă dispoziţiilor constituţionale şi să fie în concordanţă cu cadrul juridic existent. La elaborarea, adoptarea şi aplicarea actului legislativ urmează a fi respectate principiile de bază ale legiferării precum sînt oportunitatea, coerenţa, consecvenţa şi echilibrul între reglementările concurente, consecutivitatea, stabilitatea şi predictabilitatea normelor juridice ş.a. (art.3 alin.(1), (2); art.4 alin.(2), (3) lit.a), b), art.5 alin.(1), (2) lit.a).

Pentru considerentele expuse, conducîndu-se de art.28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să informeze Curtea, în termenele stabilite de legislaţia în vigoare, despre decizia adoptată.