H O T Ă R Î R E

pentru controlul constituţionalităţii sintagmei „cu plata salariului mediu
(pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp)" din
alin.(1) art.111 din Codul muncii în redacţia Legii nr.168 din 9 iulie 2010
„Pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova"

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Valeria ŞTERBEŢ - preşedinte
Victor PUŞCAŞ - judecător - raportor
Petru RAILEAN - judecător
Elena SAFALERU - judecător

grefier - Dina Musteaţa, cu participarea autorului sesizării, avocatul parlamentar Tudor Lazăr, reprezentantului Parlamentului, Sergiu Bivol, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională, Oleg Efrim, ministrul justiţiei, reprezentanţilor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Sergiu Sainciuc, viceministru, şi Gheorghe Sîrcu, şeful Direcţiei politici salariale, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit. a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii sintagmei „cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp)" din alin.(1) art.111 din Codul muncii în redacţia Legii nr.168 din 9 iulie 2010 „Pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova".

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Tudor Lazăr, depusă la 11 ianuarie 2011, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 17 ianuarie 2011 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a dispus de punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Inspecţia Muncii, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la şedinţă,

Curtea Constituţională

a constatat:

1. Codul muncii, adoptat prin Legea nr.154 din 28 martie 2003, în art.111 stipulează zilele de sărbătoare nelucrătoare. Prima propoziţie a alin.(1) al art.111 din Codul muncii în redacţia iniţială prevedea: „În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu menţinerea salariului mediu, sînt...".

La 9 iulie 2010 Parlamentul a adoptat Legea nr.168 „Pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova" (în continuare - Legea nr.168), prin care a expus într-o nouă redacţie alin. (1) art. 111 din Codul muncii: „În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp), sînt...".

2. Autorul sesizării consideră că sintagma „cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp)" din Codul muncii contravine art.4 alin.(2), art. 43 şi art.54 din Constituţie, art.23 şi art.24 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art.7 litera d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

În motivarea sesizării el invocă de asemenea prevederile Codului muncii, care în art.3 stipulează că dispoziţiile Codului se aplică tuturor salariaţilor, independent de sectorul în care muncesc: public, privat sau mixt, în art.5 stipulează că fiecare salariat are dreptul la condiţii echitabile de muncă, la odihnă, la acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare şi în art.8 interzice expres discriminarea în sfera muncii.

Autorul sesizării subliniază că dreptul la muncă şi la protecţia muncii face parte din drepturile şi libertăţile fundamentale statuate de Constituţie, dispoziţiile căreia se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care ţara noastră este parte. El observă că norma naţională este contrară Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, pe care Republica Moldova s-a angajat să-l respecte, care nu face distincţie între salariaţi în aspectul remunerării zilelor de sărbătoare.

De asemenea, autorul sesizării face referire la Hotărîrea nr.55 din 14 octombrie 1998 „Privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova", în care Curtea Constituţională a subliniat că tratatele internaţionale ratificate sînt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova, şi Hotărîrea nr.9 din 30 martie 2004, prin care Curtea a statuat necesitatea respectării în procesul de adoptare a legilor a principiului universal al drepturilor dobîndite în mod licit.

3. Curtea relevă că în cadrul exercitării controlului constituţionalităţii normei alin.(1) art.111 din Codul muncii urmează a fi soluţionate trei probleme de drept punctate în sesizare:

1) respectarea dreptului la muncă, garantat de art.43 din Constituţie;

2) respectarea principiului egalităţii în drepturi a persoanelor, prin prisma egalităţii în drepturi a salariaţilor, indiferent de tipul contractului de muncă încheiat cu angajatorul (cu salariu tarifar sau de funcţie, în acord sau pe unitate de timp), principiu statuat în art.16 din Constituţie;

3) respectarea principiului preeminenţei normelor tratatelor internaţionale asupra normelor naţionale, garantat de art.4 din Constituţie.

4. Art.43 din Constituţia Republicii Moldova garantează oricărei persoane dreptul la muncă, ce cuprinde în sine dreptul la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, la protecţia împotriva şomajului, precum şi la protecţia muncii. Acest drept se înscrie în categoria drepturilor economice, asigurînd persoanei dreptul la o remunerare echitabilă şi, prin prisma art.47 din Constituţie, la un nivel de trai decent. Dreptul la o remunerare echitabilă, care decurge din dreptul la muncă şi reprezintă o latură a acestui drept, asigură persoanei ce munceşte sănătatea şi bunăstarea sa şi a familiei sale, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală şi alte beneficii sociale. Astfel, activitatea de muncă şi dreptul la o remunerare echitabilă, în sensul art.47 din Constituţie, asigură persoanei nu numai un nivel de trai decent, dar şi garanţiile sociale aferente acestui drept, precum asigurarea în caz de şomaj, boală, invaliditate sau bătrîneţe.

Curtea Constituţională subliniază că gama garanţiilor sociale acordate prin dreptul la muncă denotă caracterul vital al acestui drept pentru orice persoană fizică aptă de muncă, iar prevederile art.43 în coroborare cu prevederile art.47 din Constituţie oferă persoanei posibilitatea de a se folosi în egală măsură şi pe principii echitabile de orice beneficii ce rezultă din exercitarea dreptului la muncă.

Referindu-se la interdependenţa existentă între dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la muncă, statuate de Constituţie, Curtea Constituţională, în Hotărîrea nr.9 din 03.03.97, a menţionat: „Constituţia ţării recunoaşte că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent. Prin conţinutul său, dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetăţeanului la condiţii de viaţă, care să-i asigure, lui şi familiei lui, un trai civilizat. ...El cuprinde îndeosebi dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă. Desigur, traiul decent se realizează prioritar prin munca cetăţeanului şi a familiei sale, statul, la rîndul său, trebuie să contribuie decisiv la ameliorarea condiţiilor de viaţă pentru a asigura un standard civilizat de trai cetăţenilor săi. De aceea Constituţia obligă statul să ia măsuri pentru dezvoltarea economică a societăţii şi protecţia socială corespunzătoare."

Din multitudinea aspectelor legate de raporturile de muncă, în special referitoare la dreptul la muncă şi la o remunerare echitabilă, autorul sesizării a invocat dreptul fiecărui angajat la o remunerare echitabilă pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare.

5. În Republica Moldova dreptul de a beneficia de zilele de sărbătoare nelucrătoare şi de o remunerare echitabilă pentru aceste zile este garantat de art.43 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţie, care oferă fiecărei persoane posibilitatea de a-şi exercita dreptul la muncă în condiţii echitabile şi satisfăcătoare, şi de art.47 alin.(1) din Constituţie, care prevede crearea unui nivel de trai decent, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală şi alte beneficii ce decurg din asigurarea materială a persoanei.

Potrivit art.43 alin.(2) din Constituţie, salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. După cum rezultă din textul constituţional, şirul măsurilor de protecţie a muncii nu este exhaustiv.

Zilele de sărbătoare nelucrătoare sînt instituite de stat pentru binele societăţii, pentru educaţia patriotică şi alt gen de educaţie, necesară pentru edificarea unei societăţi civilizate, în care primează dreptul.

Astfel, conform Hotărîrii Parlamentului nr.433-XII din 26.12.1990 „Cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova", zilele de sărbătoare în Republica Moldova au fost instituite „în scopul continuării tradiţiilor, respectării obiceiurilor seculare ale poporului, luînd în consideraţie rolul lor la formarea unei moralităţi sănătoase, la îmbogăţirea vieţii spirituale a omului".

Fiind instituite pentru binele întregii societăţi, zilele de sărbătoare nelucrătoare nu trebuie să încalce dreptul persoanei la o remunerare echitabilă şi la un nivel de trai decent. În această ordine de idei, Curtea relevă că dreptul fiecărui salariat la o remunerare echitabilă pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare constituie una din măsurile de protecţie a muncii prevăzute de art.43 alin.(2) din Constituţie. Legislatorul, prin norme organice, poate extinde aceste măsuri de protecţie.

Astfel, zilele de sărbătoare nelucrătoare, fiind o latură importantă a spiritualităţii şi culturii persoanei, necesită a fi remunerate în mod echitabil, conform normelor art.43 alin.(1) şi alin.(2) şi art.47 alin.(1) din Constituţie.

6. Codul muncii în art.5 lit.d) stipulează ca principiu de bază „asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă, inclusiv la condiţii de muncă ce corespund cerinţelor protecţiei şi igienei muncii, şi a dreptului la odihnă, inclusiv la reglementarea timpului de muncă, la acordarea concediului anual de odihnă, a pauzelor de odihnă zilnice, a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare".

Acest principiu este concretizat în art.106, art.111, art.113, art.158, art.190, art. 276 din Codul muncii.

Norma alin.(1) art.111 din Codul muncii vizează două aspecte: pe de o parte, specifică zilele de sărbătoare nelucrătoare, iar pe de altă parte, stipulează regimul juridic de remunerare a acestor zile. Conform modificărilor operate prin Legea nr.168, această normă prevede „plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp)".

În redacţia anterioară norma obliga angajatorii să menţină salariul mediu pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare. Interpretată limitativ, norma era aplicată doar faţă de angajaţii care au încheiat contracte de muncă pentru un salariu tarifar sau de funcţie, fiind nedreptăţiţi salariaţii remuneraţi în acord sau pe unitate de timp, care în zilele de sărbătoare nu puteau să lucreze (chiar şi în cazul în care ar fi dorit), iar angajatorul nu era obligat să le plătească salariul mediu pentru zilele respective. Astfel, cei angajaţi pentru un salariu tarifar erau avantajaţi în comparaţie cu angajaţii remuneraţi în acord sau pe unitate de timp.

Curtea Constituţională relevă că alin.(1) art.111 al Codului muncii, atît în redacţia anterioară, cît şi în cea actuală, nu exclude remunerarea pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare a salariaţilor tarifari. Acestora li se păstrează salariul, indiferent de numărul zilelor de sărbătoare nelucrătoare pe parcursul lunii lucrate. În baza acestei constatări Curtea Constituţională nu poate reţine argumentul autorului sesizării că această categorie de salariaţi a avut un drept care le-a fost retras prin Legea nr.168, nefiind respectat principiul drepturilor dobîndite în mod licit.

Salariaţii remuneraţi în acord sau pe unitate de timp însă, pînă la adoptarea Legii nr.168, riscau un dezavantaj creat de stat prin norma legală care instituia zilele de sărbătoare nelucrătoare. Prin modificarea operată această inechitate a fost eliminată, instituindu-se egalitatea în drepturi între salariaţii tarifari şi cei remuneraţi în acord sau pe unitate de timp, norma fiind adusă în conformitate cu rigorile art.16 din Constituţie.

În baza enunţurilor expuse, Curtea Constituţională conchide că sintagma „cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp)" este conformă dispoziţiilor statuate în art.16, art.43 alin.(1) şi alin.(2) şi art.47 alin.(1) din Constituţie, asigurînd condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă şi plata obligatorie a salariului mediu în zilele de sărbătoare nelucrătoare pentru toate categoriile de angajaţi, atît pentru acei care primesc salarii tarifare, cît şi pentru acei care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp.

Curtea Constituţională menţionează că reglementarea aparent diferenţiată prin specificarea numai a angajaţilor remuneraţi în acord sau pe unitate de timp a determinat adoptarea unei adrese, urmînd ca Parlamentul să supună norma legală contestată unei revizii logico-gramaticale.

7. În ceea ce priveşte principiul priorităţii prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor omului, invocat în sesizare, Curtea Constituţională relevă că exercitarea controlului constituţionalităţii sintagmei contestate prin prisma acestui principiu poate avea loc doar în cazul în care Constituţia ori legile naţionale nu consfinţesc principiile şi garanţiile statuate de tratatele internaţionale sau în cazul în care tratatele internaţionale garantează justiţiabililor drepturi mai largi decît Constituţia.

Autorul sesizării a invocat prevederile art.23 şi art.24 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care, după conţinut, sînt similare prevederilor art.43 alin.(1) şi alin.(2) şi art.47 alin.(1) din Constituţie şi nu acordă drepturi sau garanţii suplimentare salariaţilor. Dimpotrivă, luînd în considerare enunţurile expuse în p.4 şi p.5 al prezentei hotărîri, prevederile constituţionale cuprind o arie mai largă de reglementare a relaţiilor sociale.

Pentru prezenta cauză comportă o relevanţă mai mare art.7 litera d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, deoarece conţine norme exprese cu privire la remunerarea zilelor de sărbătoare. Potrivit acestui articol: „Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţii de muncă juste şi prielnice, care să asigure îndeosebi: ...d) odihna, timpul liber, limitarea raţională a muncii şi concediile periodice plătite, precum şi remunerarea zilelor de sărbătoare". Prevederi similare conţine şi art.2 din Carta Socială Europeană (revizuită), la care Republica Moldova este parte: „În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la condiţii de muncă echitabile, părţile se angajează: ...2) să prevadă zile de sărbătoare plătite." Însă aceste norme nu prevăd drepturi şi garanţii mai largi pentru salariaţi în raport cu dispoziţiile cuprinse în art.43 şi art.47 din Constituţie.

Astfel, Curtea Constituţională constată că sintagma „cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp") din alin.(1) art.111 al Codului muncii nu încalcă prevederile tratatelor internaţionale, invocate în sesizare, prin urmare, corespunde art.4 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art.135 alin.(1) lit. a) şi art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit. a) şi art.70 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională

H O T Ă R Ă Ş T E:

1. Se recunoaşte drept constituţională sintagma „cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp)" din alin.(1) art.111 din Codul muncii în redacţia Legii nr.168 din 9 iulie 2010 „Pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova".

2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedinte                                                                                     Valeria ŞTERBEŢ

Chişinău,
31 mai 2011, nr.11
Dosarul nr.1a/2011