Decizia nr. 10 din 19.01.2017
Decizie nr.10 din 19.01.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. 3g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești
Subiectul sesizării: Judecătorie (instanţa de fond), judecătorul Aliona Danilov, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău
Decizia:
1. ro-d1019012017ro32694.pdf
Sesizări:
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a cuvintelor „condiţiile" şi „cazurile" din articolul 1, precum şi a dispoziţiilor articolelor 3 și 6 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, ridicată de către Nicolae Daniliuc, parte în dosarul nr. 2-4487/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.
2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 4 ianuarie 2017 de către judecătorul Aliona Danilov, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. La 12 august 2016, Nicolae Daniliuc a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului, Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor privind repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin erorile săvârșite în procesul penal de către procurori și instanțele de judecată.
4. În motivarea acţiunii a menţionat că, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2016 şi încheierea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău, din 21 martie 2016, emise în temeiul art. 313 din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea sa împotriva ordonanţei procurorului cu privire la refuzul de a porni urmărirea penală pe faptul pretinselor acţiuni ilegale ale factorilor de decizie ai SRL „AVRI", din lipsa elementelor infracţiunii.
5. În cadrul ședinței de judecată, Nicolae Daniliuc a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a cuvintelor „condiţiile" şi „cazurile" din articolul 1, precum şi a dispoziţiilor articolelor 3 și 6 din Legea nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.
6. Prin încheierea din 20 decembrie 2016, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepției de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.







