Prin Hotărîrea  Curţii Constituţionale din 2 decembrie 1999 au  fost

recunoscute  neconstituţionale  unele prevederi din Legea nr.  1153-XIII

din  11  aprilie  1997 "Cu privire la notariat" (în redacţia  Legii  nr.

558-XIV  din  29 iunie 1999 "Pentru modificarea şi completarea Legii  cu

privire  la  notariat".  Nu  sînt de acord în  fond  cu  argumentele  şi

concluziile  expuse în hotărîre şi, în baza art. 27 alin. (5) din  Legea

cu  privire  la  Curtea Constituţională, consider  necesar  să-mi  expun

opinia separată asupra chestiunii în cauză.

    1. În conformitate  cu  art. 135 alin. (2) din  Constituţie,  Curtea

Constituţională  îşi  desfăşoară activitatea din iniţiativa  subiecţilor

prevăzuţi  de Legea cu privire la Curtea Constituţională. Art. 24 şi  25

din  Legea  cu  privire la Curtea Constituţională  prevăd  categoria  de

subiecţi  cu  drept  de  sesizare a Curţii  Constituţionale,  precum  şi

exigenţele înaintate faţă de forma şi conţinutul sesizării. Subiecţii cu

drept de sesizare pot face sesizări în probleme ce ţin de competenţa lor

(art. 38 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale).

    În sesizarea  depusă la Curtea Constituţională avocatul  parlamentar

Constantin  Lazari contestă constituţionalitatea următoarelor  prevederi

ale Legii nr.1153-XIII:

    - art. 32 lit.  d),  conform  căruia  Consiliul  Uniuniii  Notarilor

propune  Ministerului Justiţiei şi Ministerului Economiei şi  Reformelor

mărimea onorariilor pentru serviciile prestate de notar;

    - art. 88 alin.  (1),  care prevede asigurarea financiară a  actelor

notariale şi a altor servicii prestate de notar;

    - anexei "Tarifele  maxime  pentru efectuarea de acte  notariale  al

căror  obiect îl constituie bunuri imobiliare", ce completează legea  în

cauză.

    Din conţinutul   sesizării  rezultă  că  sînt  contestate  chestiuni

privitoare  la  asigurarea  financiară a actelor notariale  şi  a  altor

servicii prestate de notari, ţinînd cont de modificările şi completările

operate  în  Legea cu privire la notariat, de stabilirea unei noi  grile

tarifare   pentru  efectuarea  actelor  notariale  al  căror  obiect  îl

constituie bunurile imobiliare.

    Autorul sesizării  şi  preşedintele  Consiliului  Uniunii  Notarilor

Tatiana  Ungureanu,  în şedinţa Curţii Constituţionale, au subliniat  în

repetate  rînduri  că modificările şi completările operate în  Legea  cu

privire  la notariat au înrăutăţit condiţiile economice de activitate  a

notarilor  şi au condus la diminuarea veniturilor în bugetul de stat. Ei

au  menţionat  de  asemenea că pentru efectuarea de  acte  notariale  în

valoare  de  milioane  de lei, potrivit tarifelor maxime  stabilite,  se

percepe  o plată de cel mult zece salarii minime, ceea ce nu compensează

gradul de risc şi nu asigură responsabilitatea materială a notarului.

    Avînd în vedere   cele   expuse,  consider  că  obiectul   sesizării

avocatului parlamentar Constantin Lazari l-au constituit modificările şi

completările operate în Legea cu privire la notariat, care, după părerea

lui,  au  condus  la înrăutăţirea asigurării  financiare  a  activităţii

notarilor.

    Totodată, potrivit  art. 31 din Legea nr. 1349-XIII din 17 octombrie

1997  "Cu  privire la avocaţii parlamentari", avocaţii  parlamentari  au

dreptul  să  sesizeze  Curtea  Constituţională  în  vederea  controlului

constituţionalităţii  legilor  şi hotărîrilor Parlamentului,  decretelor

Preşedintelui   Republicii   Moldova,   hotărîrilor   şi   dispoziţiilor

Guvernului,  asupra corespunderii lor principiilor general acceptate  şi

actelor juridice internaţionale privind drepturile omului.

    Pornind de la  norma  menţionată,  consider  că  obiectul  sesizării

avocatului  parlamentar  putea  fi doar  controlul  constituţionalităţii

corespunderii   normelor   Legii  nr.  1153-XIII  principiilor   general

acceptate  şi actelor juridice internaţionale privind drepturile omului.

Chestiunile  abordate în sesizare nu aduc atingere drepturilor omului şi

de  aceea  nu  ţin  de  competenţa  avocatului  parlamentar.  De  aceea,

potrivitart. 60 lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, procesul

asupra  dosarului în cauză urma să fie sistat, lucru pe care, cu regret,

Curtea Constituţională nu l-a făcut.

    Mai mult decît    atît,   pronunţînd   această   hotărîre,    Curtea

Constituţională  a creat o situaţie de incertitudine privind  competenţa

avocatului  parlamentar  de a sesiza Curtea  Constituţională,  extinzînd

totodată limitele competenţei acestuia.

    2. Conform art.  39 din Codul jurisdicţiei constituţionale,  autorul

sesizării  trebuie  să  formuleze în sesizare propriul punct  de  vedere

asupra  chestiunii  contestate şi să-l argumenteze, făcînd trimitere  la

normele corespunzătoare ale Constituţiei.

    Din acest punct   de  vedere,  conţinutul  sesizării  examinate   nu

răspunde  exigenţelor înaintate, deoarece este întemeiat în ansamblu  pe

argumente   economice  şi  de  alt  ordin.  Cît  priveşte  fundamentarea

juridică,  este de reţinut caracterul contradictoriu al argumentelor din

sesizare.  Astfel,  autorul sesizării apreciază că  prevederile  privind

instituirea  de  către  Parlament,  Guvern şi ministerele  de  resort  a

tarifelor  maxime  pentru  efectuarea  actelor  notariale  sînt  apriori

greşite  şi  contravin  Constituţiei, întrucît  relaţiile  economice  şi

dezvoltarea   lor   sînt   garantate  printr-o   serie   de   dispoziţii

constituţionale, fapt pentru care el consideră că au fost încălcate art.

9  alin.  (3)  şi  art.  126 alin. (1)  din  Constituţie.  Aceste  norme

constituţionale,  care stabilesc că piaţa, libera iniţiativă  economică,

concurenţa  loială sînt factorii de bază ai economiei, că economia ţării

este  economie  de piaţă, de orientare socială, bazată  pe  proprietatea

privată  şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă,  nu

pot  fi  raportate, în opinia mea, la problema examinată şi nici nu  pot

servi drept argument de fundamentare a ei.

    Autorul sesizării  consideră  de  asemenea că  stabilirea  tarifelor

maxime  pentru  activitatea  notarială  limitează  libera  iniţiativă  a

notarilor  -  persoane  fizice licenţiate şi  antrenate  în  concurenţă,

reduce  contribuţia  lor la bugetul de stat şi la  bugetul  asigurărilor

sociale de stat.

    După părerea  mea,  o  astfel de argumentare  juridică  a  sesizării

privind recunoaşterea neconstituţionalităţii prevederilor contestate din

Legea  cu  privire  la  notariat (în redacţia Legii  nr.  558-XIV)  este

neconvingătoare.

    În baza argumentelor  expuse,  în conformitate cu art. 40 din  Codul

jurisdicţiei  constituţionale,  Curtea Constituţională ar fi trebuit  să

respingă cererea în cauză.

    3. Potrivit concluziilor     cuprinse     în    hotărîrea     Curţii

Constituţionale,  notarul,  avînd  statutul de subiect privat,  care  în

temeiul condiţiilor legale specifice, exercită activitate notarială, are

dreptul  la  remunerarea  întregului volum de  servicii  prestate.  Prin

urmare,  cuantumul  acestei  remunerări  nu poate fi  limitat  de  către

organele  administraţiei publice, deoarece, în acest caz, se  neglijează

principiul  autonomiei financiare a notarului şi se încalcă  prevederile

art. 9 alin. (2) şi art. 43 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

    Curtea Constituţională   a  stabilit  că  limitarea  mărimii  plăţii

încasate  pentru serviciile notarului constituie o încălcare a dreptului

la  muncă şi la protecţia muncii notarului. Or, art. 43 alin. (1) şi (2)

din   Constituţie  nu  conţine  dispoziţii  despre  criteriile  a  căror

respectare  este  obligatorie la stabilirea mărimii  retribuţiei  muncii

cetăţenilor şi, implicit, a notarilor. Stabilirea unor asemenea criterii

pentru   toate  categoriile  de  cetăţeni  ţine,  în  viziunea  mea,  de

competenţa legiuitorului.

    Potrivit art.  1  din Legea nr. 1153-XIII, notariatul reprezintă  un

ansamblu  de  persoane  fizice, care desfăşoară pe bază de  licenţă,  în

numele  statului  şi  în conformitate cu Constituţia  şi  legislaţia  în

vigoare, activitate notarială.

    Acordînd notarilor  dreptul  de a înfăptui acte notariale în  numele

statului  şi  împuternicindu-i să presteze servicii de  interes  public,

legiuitorul  a stabilit, de fapt, statutul juridico-public al notarilor,

ceea  ce impune necesitatea exercitării unui control eficient din partea

statului  asupra activităţii lor. Prevederea în cauză este în consens şi

cu practica internaţională. Astfel, Rezoluţia Parlamentului European din

18 ianuarie 1994 defineşte profesia de notar drept serviciu public supus

controlului  din  partea  statului  sau  a  organului  ce  activează  în

conformitate  cu  statutul şi împuternicirile corespunzătoare pe care  i

le-a atribuit statul.

    Nici aceste circumstanţe  nu au fost luate în calcul de către Curtea

Constituţională.

    Afirmaţia autorului   sesizării,  potrivit  căreia  modificările  şi

completările   operate  în  Legea  cu  privire  la  notariat,   inclusiv

stabilirea   noilor  tarife,  au  condus  în  realitate  la   încălcarea

drepturilor   persoanelor   interesate   în   desfăşurarea   activităţii

notariale,  la  un deficit de servicii notariale şi la  alte  consecinţe

negative,  merită toată atenţia. Argumentele aduse nu constituie însă un

temei  pentru declararea prevederilor contestate din Legea nr. 1135-XIII

drept neconstituţionale.

    Problemele contestate     în    sesizare,    inclusiv     stabilirea

reglementărilor tarifare, sînt de competenţa legiuitorului, fapt de care

Curtea Constituţională nu a ţinut cont.

    De aceea, consider  că  argumentele  cuprinse  în  hotărîrea  Curţii

Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea

nr.  1153-XIII  au  un  caracter  general  şi  nu  sînt  în  consens  cu

dispoziţiile contestate în sesizare.