Examinînd sesizarea  Preşedintelui  Republicii Moldova, în  care  se

solicită  avizarea  proiectului de lege pentru modificarea  Constituţiei

Republicii   Moldova,   Curtea  Constituţională  avea  obligaţiunea   să

constate,  dacă acesta corespunde atît titlului VI din Constituţie,  cît

şi Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 57 din 3 noiembrie 1999 "Privind

interpretarea art. 75, art. 141 alin. (2) şi art. 143 din Constituţie"*

-------------------------

    * M.O., 1999, nr. 124-125, art. 68.

    De asemenea,   pentru   examinarea  obiectului   sesizării,   Curtea

Constituţională  era  obligată să opereze cu următoarele  prevederi  ale

Constituţiei:

    - art. 1 alin. (1) şi (3), care stipulează că Republica Moldova este

un  stat  suveran şi independent, unitar şi indivizibil, stat de  drept,

democratic,  în  care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile  lui,

libera  dezvoltare  a  personalităţii umane,  dreptatea  şi  pluralismul

politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate;

    - art. 5 alin.  (1),  care  stabileşte că  democraţia  în  Republica

Moldova  se  exercită  în condiţiile pluralismului  politic,  care  este

incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul;

    - art. 7, conform  căruia Constituţia Republicii Moldova este  Legea

ei  Supremă.  Nici  o lege şi nici un alt act  juridic  care  contravine

prevederilor Constituţiei nu au putere juridică;

    - art. 60 alin.  (1),  care stabileşte că Parlamentul  este  organul

reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate

legislativă a statului;

    - art.72 alin. (1) şi (2), care statuează că Parlamentul adoptă legi

constituţionale, care sînt cele de revizuire a Constituţiei;

    - art. 77 alin.  (2),  care  stabileşte că  Preşedintele  Republicii

Moldova   este  garantul  suveranităţii,  independenţei  naţionale,   al

unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării;

    - art. 142 alin.   (1)  şi  (2),  care  stipulează  că  dispoziţiile

constituţionale  privind  caracterul suveran, independent şi  unitar  al

statului,  precum  şi  cele referitoare la  neutralitatea  permanentă  a

statului pot fi revizuite numai prin referendum şi că nici o revizuire a

Constituţiei  nu  poate  fi  făcută, dacă  are  ca  rezultat  suprimarea

drepturilor   şi   libertăţilor  fundamentale  ale  cetăţenilor  sau   a

garanţiilor acestora.

    Analiza comparată  a  obiectului  sesizării,  pe de o  parte,  şi  a

prevederilor Constituţiei şi Legii cu privire la Curtea Constituţională,

pe  de  altă  parte, mă determină să nu fiu de acord  cu  Avizul  Curţii

Constituţionale  din  11  iulie  2000, prin care s-a  dat  aviz  pozitiv

iniţiativei Preşedintelui Republicii Moldova de revizuire a Constituţiei

prin referendum naţional.

    Art. 141 alin.    (2)   din   Constituţie   şi   Hotărîrea    Curţii

Constituţionale  nr. 57 din 3 noiembrie 1999 demonstrează că legiuitorul

constituant  a  prevăzut  atît  subiecţii, care  pot  iniţia  revizuirea

Constituţiei, cît şi unicul organ reprezentativ - Parlamentul Republicii

Moldova, care poate realiza această revizuire.

    În opinia mea,  propunerea  Preşedintelui  Republicii Moldova  de  a

revizui  Constituţia eludînd stipulările art. 141-143 din Constituţie nu

este  altceva decît o tentativă de lovitură de stat. Or, conform art.  2

alin.  (2) din Constituţie, nici o persoană particulară, nici o parte de

popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune

obştească  nu poate exercita puterea de stat în nume propriu.  Uzurparea

puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.

    Mai mult ca atît,  la  15 ianuarie 1997 Preşedintele  în  exerciţiu,

potrivit   art.   79  alin.  (2)  din  Constituţie,  a  depus  în   faţa

Parlamentului  şi  a  Curţii Constituţionale jurămîntul  prin  care  s-a

obligat  să  respecte Constituţia şi legile ţării, să apere  democraţia,

drepturile   şi  libertăţile  fundamentale  ale  omului,  suveranitatea,

independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.

    Principiile constituţionale  enunţate  nu  fac parte  din  arsenalul

retorismului  propagandistic.  Aceste dimensiuni şi valori  politice  şi

juridice   sînt   detaliate  şi  adunate  într-un  sistem  de   garanţii

constituţionale  care asigură bazele statalităţii, iar nerespectarea lor

inevitabil  atrage,  conform art. 89 din Constituţie,  responsabilitatea

Preşedintelui ţării în faţa naţiunii.

    Pentru motivele  arătate, consider că problema abordată în  sesizare

de  Preşedintele  Republicii  Moldova nu poate face  obiectul  discuţiei

Curţii  Constituţionale,  deoarece  Constituţia  în  vigoare  nu  admite

revizuirea  sa prin referendum. Poporul Republicii Moldova, în  limitele

art.  2  alin. (1) din Constituţie, poate să-şi exercite în  mod  direct

suveranitatea  naţională,  adoptînd o nouă Constituţie, care să nu  aibă

nimic comun cu textul Constituţiei în vigoare.