În calitate de   judecător-raportor  în  dosarul  pentru   controlul

constituţionalităţii  pct. 2 alin. 5 din Hotărîrea Guvernului nr. 59 din

19  ianuarie  1998  "Despre unele măsuri privind  întărirea  disciplinei

financiare",   îmi  exprim  opinia  separată  asupra  hotărîrii   Curţii

Constituţionale în problema care face obiectul dosarului în cauză.

    1. Principalul şi unicul argument al Plenului Curţii Constituţionale

privind constituţionalitatea pct. 2 alin. 5 din Hotărîrea Guvernului nr.

59  este,  cităm:  "din  dispoziţiile precitate  reiese  că  Guvernul  a

stabilit  de  fapt o modalitate incontestabilă de stingere a  datoriilor

creditoare  ale  instituţiilor bugetare, ceea ce nu contravine art.  130

alin.  (1)  din Constituţie şi nu constituie un amestec  în  activitatea

organului   legislativ,  deoarece,  în  acest  caz,  este  vorba  despre

executarea  de  către puterea executivă a atribuţiilor sale bugetare  în

conformitate  cu art. 13 din Legea cu privire la Guvern şi art. 31-33 şi

art. 35 din Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 "Privind sistemul bugetar

şi procesul bugetar".

    După părerea  mea, prin argumentul precitat Curtea Constituţională a

atribuit  Guvernului  meritul, la care acesta nici n-a pretins, de a  fi

stabilit   "o   modalitate  incontestabilă  de  stingere  a   datoriilor

creditoare ale instituţiilor bugetare". Or, pct. 2 alin. 5 din Hotărîrea

Guvernului  nr.  59  stabileşte expres interdicţia  asupra  dezafectării

resurselor  financiare  ale  Trezoreriei de Stat în  scopul  neadmiterii

cheltuielilor   bugetare   nejustificate.   De  menţionat   că   această

interdicţie,  neavînd  un adresant concret, vizează toţi  subiecţii  din

Republica  Moldova  care  dispun  de dreptul de  a  dezafecta  resursele

financiare ale statului.

    Din prevederile  supuse  controlului constituţionalităţii  se  poate

observa   că   Guvernul,  urmărind  la  moment   întărirea   disciplinei

financiare,   este   preocupat  nu  atît  de   stabilirea   interdicţiei

menţionate,   cu   atît   mai  puţin  de  stabilirea   unei   modalităţi

incontestabile  de  stingere a datoriilor creditoare  ale  instituţiilor

bugetare,  după  cum a apreciat Curtea Constituţională în Hotărîrea  sa,

cît  de fixarea unor reguli, prin care executarea titlurilor  executorii

şi  a altor documente ce ţin de dezafectarea incontestabilă a resurselor

financiare  ale  statului  în  scopul  stingerii  datoriilor  creditoare

înregistrate  de  instituţiile bugetare finanţate de la bugetul de  stat

este pusă în sarcina Trezoreriei Centrale a Ministerului Finanţelor. Or,

prin  această măsură Guvernul şi-a asumat prerogativa stabilirii modului

de  executare  a documentelor, inclusiv a celor de executare silită,  ce

ţin  de dezafectarea incontestabilă a resurselor financiare ale statului

în  scopul  stingerii datoriilor creditoare ale  instituţiilor  bugetare

finanţate de la buget.

    Avînd în vedere  că  pct.  2  din Hotărîrea  Guvernului  nr.  59  nu

stabileşte  subiecţii  concreţi  cărora le  sînt  destinate  prevederile

respective,  se  poate  concluziona  că acestor  reguli  urmează  să  se

conformeze  şi  deciziile  instanţelor care fac  parte  din  autoritatea

judecătorească.

    Conform art.  114  şi  115  din Constituţie,  în  Republica  Moldova

justiţia   se   înfăptuieşte  în  numele  legii  numai   de   instanţele

judecătoreşti,  şi anume prin Curtea Supremă de Justiţie, prin Curtea de

Apel,  prin tribunale şi judecătorii. Pentru anumite categorii de  cauze

pot  funcţiona,  potrivit legii, judecătorii  specializate.  Organizarea

instanţelor  judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată

sînt stabilite prin lege organică.

    Regulile generale   privind   executarea   hotărîrilor   instanţelor

judecătoreşti  şi  ale altor organe sînt stabilite în titlul  cinci  din

Codul  de  procedură civilă, aprobat prin Legea din 24 martie  1961,  cu

modificările  şi completările ulterioare* . În art. 336 şi art. 337  din

Codul   de   procedură   civilă  se   enumeră   hotărîrile   instanţelor

judecatoreşti şi ale altor organe, documentele de executare silită, care

urmează  să fie executate conform regulilor stabilite de Cod. Executarea

hotărîrilor, încheierilor şi deciziilor instanţelor judecatoreşti şi ale

celorlalte  organe, enumerate în art. 336 din Codul de procedură civilă,

intră  în sarcina executorilor judecătoreşti, care funcţionează pe lîngă

judecătoriile  de sector şi municipale, iar controlul asupra  executării

juste  şi  la  timp  a hotărîrilor judecătoreşti se  exercită  de  către

judecător (art. 347, 349 CPC).

---------------------------------

    * Veştile R.S.S.M., 1961, nr. 10, art. 42.

    Executarea hotărîrilor  ce  vizează întreprinderile de stat se  face

potrivit  regulilor generale stabilite în Codul de procedură civilă,  cu

excepţiile  şi completările prevăzute de acest Cod (art. 406 CPC).  Cînd

este  vorba  de  întreprinderi,  instituţii,  organizaţii  de  stat,  se

urmăresc,  pe  bază  de documente de executare silită,  în  primul  rînd

mijloacele  băneşti  ale debitorului, aflate la instituţiile de  credit,

potrivit regulilor stabilite de legislaţie (art. 407 CPC).

    Raportînd prevederile  contestate  la  dispoziţiile  menţionate  din

Codul  de  procedură civilă, se poate constata că Guvernul, prin pct.  2

alin.   5  din  Hotărîrea  nr.  59,  n-a  respectat  legislaţia  privind

executarea  hotărîrilor  judecătoreşti şi astfel a comis o imixtiune  în

activitatea  de înfăptuire a justiţiei, ceea ce contravine art. 6,  art.

114, art. 115 din Constituţie.

    Totodată, Guvernul  a încălcat prevederile constituţionale,  conform

cărora  interpretarea  legilor  şi asigurarea  unităţii  reglementărilor

legislative  pe  întreg  teritoriul  ţării  este  atribuţia  de  bază  a

Parlamentului, iar organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti

se  reglementează prin lege organică (art. 66 lit. c), art. 72 alin. (3)

lit. e) din Constituţie).

    2. În hotărîrea  sa Curtea Constituţională, de asemenea, a menţionat

că  "prin  pct.  2  alin.  5 al Hotărîrii nr.  59  Guvernul  de  fapt  a

concretizat   normele  legale  existente  ce  reglementează   executarea

bugetului  de  stat (stingerea datoriilor creditoare  ale  instituţiilor

bugetare)";  "a  stabilit  o  modalitate de  control  asupra  executării

bugetului  de stat prin Trezorerie". În preambulul Hotărîrii  Guvernului

nr.  59  se  menţionează  că, "în pofida  măsurilor  întreprinse  pentru

asigurarea  părţii  de  venituri a bugetului, disciplina  financiară  şi

fiscală  a  multor  agenţi economici şi persoane fizice continuă  să  se

menţină  la  un nivel scăzut", această concluzie fiind consemnată şi  de

Curtea Constituţională în hotărîrea sa.

    Avînd în vedere  prevederile  art.  102 alin. (2)  din  Constituţie,

potrivit  cărora  hotărîrile  şi dispoziţiile Guvernului  se  emit  prin

organizarea executării legilor, remarc că Hotărîrea Guvernului nr. 59 nu

precizează  despre care buget anual este vorba, pentru asigurarea părţii

de venituri a căruia sînt preconizate măsurile de întărire a disciplinei

financiare.  Printr-un  raţionament simplu se poate ajunge la  ideea  că

prevederile   respective  se  extind  şi  asupra  raporturilor  bugetare

viitoare,  ceea ce ar fi incorect, întrucît bugetul anual şi  disciplina

financiară  şi  fiscală  sînt  elemente strict delimitate  în  timp  ale

sistemului financiar-creditar al ţării.

    Consider că prin  Hotărîrea  sa  Curtea Constituţională  de  fapt  a

elucidat  sensul ad litteram al pct. 2 alin. 5 din Hotărîrea  Guvernului

nr.  59, şi nu cel juridic. Or, menirea Curţii Constituţionale este de a

veghea  la  respectarera  principiului legalităţii, prevăzut de  art.  3

lit.c) din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Metoda elucidării

sensului exact al normei de drept, ca instrument esenţial, este valabilă

pentru  o cauză de interpretare, dar este insuficientă pentru formularea

concluziei   privind  constituţionalitatea  sau   neconstituţionalitatea

normei.

    Pornind de la  principiul constituţional, potrivit căruia  Republica

Moldova  este  un stat de drept, în care dreptatea reprezintă o  valoare

supremă  şi este garantată (art. 1 alin. (3) din Constituţie),  consider

că  prevederile  pct. 2 alin. 5 din Hotărîrea Guvernului nr. 59  din  19

ianuarie   1998  "Despre  unele  măsuri  privind  întărirea  disciplinei

financiare"  nu corespund dispoziţiilor Constituţiei Republicii Moldova,

şi anume art. 6, art. 114, art. 115.