Examinînd dosarul în cauză, Curtea Constituţională avea obligaţiunea

să  constate,  dacă  prevederile  art. 150 alin. (1) şi  (2)  din  Codul

electoral  nu  contravin atît dispoziţiilor Titlului VI din  Constituţia

Republicii  Moldova,  care  reglementează  modul de  revizuire  a  Legii

Supreme,  cît şi Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 57 din 3 noiembrie

1999  "Privind  interpretarea  art. 75, 141 alin. (2) şi  art.  143  din

Constituţie"* .

---------------------------

    * M.O., nr. 124-125 din 19.11.1999.

    Art.75 din Constituţie statuează că cele mai importante probleme ale

societăţii  şi  ale statului sînt supuse referendumului, iar  hotărîrile

adoptate  potrivit  rezultatelor  referendumului  republican  au  putere

juridică supremă.

    Prin urmare,   pentru  reglementarea  procedurii  de  organizare  şi

desfăşurare  a  unui  referendum, Legea Supremă  obligă  legiuitorul  să

adopte o lege organică.

    Or, Parlamentul  este  unica  autoritate legislativă în  stat,  care

reglementează,  prin prevederile Codului electoral, modul de  organizare

şi desfăşurare a referendumului republican în scopul exercitării puterii

poporului şi participării lui nemijlocite la conducerea şi administrarea

treburilor publice.

    Preşedintele  Republicii  Moldova  este  în  drept  să  iniţieze  un

referendum legislativ, dar numai prin intermediul Parlamentului.

    În opinia mea, referendumul constituţional trebuie să se circumscrie

procedurii  de  revizuire  a Constituţiei, strict determinată  de  Legea

Supremă.

    Referendumul republican în problema revizuirii Constituţiei poate fi

iniţiat  numai  în  cazurile strict determinate de  prevederile  art.142

alin.(1) din Constituţie.

    Astfel, dispoziţiile  privind  caracterul  suveran,  independent  şi

unitar   al  statului,  precum  şi  cele  referitoare  la  neutralitatea

permanentă  a  statului  pot fi revizuite de către  Parlament  numai  cu

aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi

in listele electorale.

    Opinia şefului  statului  referitor la  desfăşurarea  referendumului

constituţional  contravine  art.66  lit.b), art.72  alin.(3)  lit.b)  şi

art.75  din  Constituţie,  care  prevăd  că  numai  Parlamentul  declară

referendumuri  şi  numai Parlamentul, prin lege organică,  reglementează

organizarea şi desfăşurarea referendumului.

    Art. 88 lit.f)  din Constituţie statuează că Preşedintele Republicii

Moldova  poate  cere  poporului să-şi exprime, prin  referendum,  voinţa

asupra problemelor de interes naţional.

    Prin Hotărîrea   din  3  noiembrie  1999  Curtea  Constituţională  a

stabilit  că,  potrivit  art.75  din Constituţie,  cele  mai  importante

probleme  ale societăţii şi statului sînt supuse referendumului,  acesta

fiind de fapt mijlocul prin care poporul îşi exercită voinţa direct.

    Referendumul  poate  privi fie un proiect de lege, atunci cînd  este

declarat de către Parlament în baza art.66 lit.b) din Constituţie, fie o

problemă  de  interes naţional, pentru care se cere  exprimarea  opiniei

alegătorilor,  atunci  cînd  este  iniţiat  de  Preşedintele  Republicii

Moldova  în  baza  atribuţiilor  sale prevăzute  de  art.88  lit.f)  din

Constituţie.

    Tot aici Curtea  a  menţionat că prin art.88 din  Constituţie,  care

stipulează  dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a cere poporului

să-şi  exprime,  prin referendum, voinţa asupra problemelor  de  interes

naţional, legiuitorul constituant a prevăzut posibilitatea Preşedintelui

de a se adresa alegătorilor doar pentru probleme majore cu care ar putea

fi  confruntată  naţiunea la un anumit moment, dar nu şi în legătură  cu

aprobarea  sau respingerea unei legi de modificare a Constituţiei sau  a

unei legi în general.

    Potrivit art.60  alin.(1),  art.66  lit.a) şi  art.72  alin.(1)  din

Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului, o

atribuţie  de bază a căruia o constituie adoptarea legilor, care pot  fi

constituţionale, organice şi ordinare.

    În context, ţin  să menţionez că Preşedintele Republicii Moldova  nu

poate  eluda  procedura  parlamentară de organizare  a  unui  referendum

constituţional  sau  legislativ,  or, în caz contrar,  s-ar  putea  crea

situaţii  cînd Preşedintele Republicii Moldova, făcînd uz de prerogativa

oferită  de art.88 lit.f) din Constituţie, ar putea apela la consultarea

poporului pentru a confirma sau a respinge o lege adoptată de Parlament.

    În opinia mea,   fiind  o  prerogativă  exclusivă  a  Parlamentului,

reglementarea  organizării şi desfăşurării referendumului în redacţia p.

9  şi p. 10 din Legea nr.480-XIV nu poate fi calificată ca o restrîngere

a  atribuţiilor  Preşedintelui Republicii Moldova în problema  iniţierii

referendumurilor  şi ca o violare a principiului separării puterilor  în

stat, principiu consfinţit în art.6 din Constituţie.

    Cu alte cuvinte, Constituţia ţării recunoaşte că Legea Supremă poate

fi revizuită numai de către Parlament şi numai la iniţiativa subiecţilor

prevăzuţi   în  art.  141  din  Constituţie,  iar  dispoziţiile  privind

caracterul  suveran,  independent şi unitar al statului, precum şi  cele

referitoare  la  neutralitatea  permanentă a statului pot  fi  revizuite

numai  cu  aprobarea  lor  ulterioară  prin  referendum  (art.  142  din

Constituţie).

    Argumentele Curţii  Constituţionale, potrivit cărora Constituţia  îi

permite  şefului  statului  să  iniţieze desfăşurarea  oricărui  tip  de

referendum  republican, inclusiv de a se adresa direct poporului  pentru

ca  acesta  să  adopte  modificări  la  Constituţie,  ocolind  procedura

stabilită  prin art. 143 din Constituţie, nu rezistă criticii,  deoarece

nici  practica mondială, nici teoria dreptului constituţional nu  cunosc

cazuri cînd o Constituţie, adoptată de către un organ abilitat, poate fi

revizuită de un alt organ, fie el şi cu o putere de decizie mai înaltă.

    Avînd în vedere  cele  expuse, consider că  sesizarea  Preşedintelui

Republicii Moldova este neîntemeiată, iar prevederile art. 150 alin. (1)

lit.  b)  şi  c)  şi  art.  150  alin.  (2)  din  Codul  electoral  sînt

constituţionale.