Hotărârea nr. 17 din 25.04.2000
Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 25.04.2000 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.330-XIV din 25 martie 1999 "Cu privire la cultura fizică şi sport"
Monitorul:
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.54-56/20 din 12.05.2000
Subiectul sesizării:
deputat
Tipul hotărârii:
controlul constituționalității legilor al regulamentelor și al hotărârilor Parlamentului
Prevedere:
prevederi declarate constituționale
Hotărârea Curții Constituționale:
1. ro_2000_h_17.pdf
Curtea Constituţională cu participarea Alionei Balaban, grefier, Ion Creangă, şeful sectorului pentru relaţii cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, şi Sergiu Corneţchi, consultant principal în Comisia pentru tineret, sport şi turism a Parlamentului, în lipsa autorilor sesizării, conducîndu-se după art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă publică dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr. 330-XIV din 25 martie 1999 "Cu privire la cultura fizică şi sport". Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputaţilor în Parlament Ilia Trombiţchi şi Alexei Tulbure, depusă în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 ianuarie 2000 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi a Curţii. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Comitetului Naţional Olimpic.







