Sesizare:
Hotărâre:
Prin Hotărârea nr. 12 din 1 noiembrie 2012 Curtea Constituţională a declarat neconstituţional cuvântul „femeii-" din cuvântul compus „femeii-militar" de la articolul 32 alin. (4) lit. d) şi lit.j) din Legea nr.162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor.
În acelaşi context, Curtea a declarat neconstituţional cuvântul „femeii-" din cuvântul compus „femeii-militar" de la punctele 67 lit. j), 88 alin. 5 lit. b), 108 lit. i), 116 lit. e) şi 131 din Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 941 din 17 august 2006.
Curtea constată că, fiind declarat neconstituţional cuvântul „femeii-" din cuvântul compus „femeii-militar", normele juridice afectate necesită a fi supuse revizuirii redacţionale, pentru a corespunde normelor limbii literare.
În acelaşi timp, Curtea observă că s-a creat un vid legislativ privind acordarea concediului de îngrijire a copilului militarilor, fiind necesară reglementarea legală exhaustivă a condiţiilor şi modalităţilor în care acest drept poate fi exercitat.
În acest context, Curtea atrage atenţia că în hotărârea sa a menţionat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere în domeniul securităţii naţionale, inclusiv al forţelor armate, şi că drepturile militarilor, în unele cazuri, ar putea fi supuse unor restricţii mai mari decât cele autorizate pentru civili.
În acelaşi timp, Curtea a considerat neargumentat pretinsul risc pentru eficienţa operaţională a armatei, deoarece nu i-au fost prezentate informaţii concludente care ar demonstra că extinderea concediului pentru îngrijirea copilului pentru militarii de sex masculin ar dăuna puterii de luptă şi eficienţei operaţionale a forţelor armate, în timp ce acordarea acestui drept militarilor de sex feminin nu comportă un astfel de risc.
Curtea a statuat că o astfel de restricţie generală şi automată, impusă unui grup de persoane, fiind fondată pe sex, depăşeşte domeniul de aplicare a unei marje de apreciere a statului acceptabile, oricât de largă ar fi, şi că este incompatibilă cu normele constituţionale.
Pentru Curte, este posibil să se realizeze scopul legitim de protecţie a securităţii naţionale în alt mod decât prin limitarea dreptului la concediu pentru îngrijirea copilului pentru militarii de sex feminin şi excluderea militarilor de sex masculin de la exercitarea aceluiaşi drept.
Totodată, Curtea a reţinut că, având în vedere cerinţele speciale ale armatei, excluderea dreptului la concediu parental poate fi justificată în privinţa unui militar, bărbat sau femeie, care, din cauza unor factori, precum poziţia sa ierarhică, raritatea calificărilor tehnice sau participarea sa la operaţiunile militare de pe teren, nu poate fi uşor înlocuit în sarcinile sale.
În lumina celor expuse, în temeiul articolului 79 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea consideră necesară soluţionarea acestor probleme de către Parlament.
În acest sens, Curtea solicită Parlamentului să examineze, în conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termen de 3 luni.
Preşedinte Alexandru TĂNASE







