În temeiul art.  27  alin.  (5)  din  Legea  cu  privire  la  Curtea

Constituţională,  îmi  expun  opinia separată  asupra  Hotărîrii  Curţii

Constituţionale din 10 octombrie 2000.

    Una din chestiunile  principale ale dosarului examinat care necesită

un  răspuns clar sub raport constituţional-juridic rezidă în  stabilirea

conformităţii  cu dispoziţiile Constituţiei a prevederilor art. 87 alin.

(3)  din  Codul electoral (în redacţia Legii nr. 894-XIV din  23  martie

2000),  potrivit  cărora candidatul independent se consideră  ales  dacă

numărul  de voturi valabil exprimate obţinut de el constituie cel  puţin

trei la sută din voturile valabil exprimate în ansamblu pe ţară.

    Curtea Constituţională a constatat că aplicarea sistemului electoral

proporţional  cu  pragul de şase la sută din numărul de  voturi  valabil

exprimate   în  ansamblu  pe  ţară  pentru  partide,  alte   organizaţii

social-politice  şi  blocuri electorale şi de trei la sută din  voturile

valabil  exprimate  în ansamblu pe ţară pentru candidaţii  independenţi,

după  cum  prevăd art. 86 şi 87 din Codul electoral, nu contravine  nici

Constituţiei   în   general,   nici   dispoziţiilor   acesteia   privind

suveranitatea şi puterea de stat, egalitatea în faţa legii, dreptul de a

alege   şi  de  a  fi  ales,  dreptul  la  administrare,  nici  normelor

consfinţite  în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în  Pactul

Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

    Din cele menţionate   rezultă   că  în  hotărîrea  adoptată   Curtea

Constituţională   s-a  limitat  în  special  la  motivarea  generală   a

constituţionalităţii normelor care instituie pragul electoral, fără a le

aprecia  după  conţinut şi după efectele juridice pe care le  va  genera

aplicarea lor.

    Legislaţia unui  şir de ţări care au adoptat sistemul electoral mixt

prevede   aplicarea  pragului  electoral.  Stabilirea  unei  astfel   de

restricţii  permite  a  se  evita împărţirea  corpului  de  deputaţi  în

numeroase  grupuri, fenomen determinat, în lipsa pragului electoral,  de

sistemul electoral proporţional.

    În ceea ce priveşte   dosarul   examinat,  Curtea   Constituţională,

soluţionînd, în limitele competenţei sale, exclusiv probleme de drept şi

urmărind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi

cetăţeanului,  avea obligaţia de a examina circumstanţele importante sub

raport  constituţional-juridic  în  care  un prag  electoral  sau  altul

instituit de legiuitor este admisibil.

    Pentru a soluţiona  această problemă, Curtea Constituţională trebuia

să  analizeze  datele oficiale privind atingerea pragului  electoral  în

alegerile parlamentare din anii 1994 şi 1998.

    Astfel, la scrutinul  din  27 februarie 1994, alături de partide  şi

blocuri  electorale,  au participat 20 de candidaţi  independenţi.  Însă

nici unul din ei nu a intrat în posesia unui mandat parlamentar. Cel mai

mare  număr de voturi ale alegătorilor l-au obţinut Chişerin Alexandru -

0,36%, Ciorici Mihai şi Gologan Grigore - cîte 0,34%.

    Şi la scrutinul  din  22 martie 1998, alături de partide şi  blocuri

electorale,  au participat candidaţi independenţi, numărul lor  crescînd

considerabil  de  la  20 la 60. Însă şi de data aceasta  nici  unul  din

candidaţii  independenţi nu a reuşit să atingă pragul de patru procente,

instituit  de  legiuitor,  şi  astfel  nu  a  putut  deveni  deputat  în

Parlament.  De  remarcat că doar un candidat independent a  acumulat  un

procent  din voturile valabil exprimate în ansamblu pe ţară. Ceilalţi 59

de  candidaţi  independenţi nu au obţinut nici un procent  din  voturile

alegătorilor.

    Deputatul în  Parlament  Ion  Morei, unul  din  autorii  sesizărilor

examinate  în acest proces, în şedinţa Curţii a subliniat că art. 86 din

Codul  electoral în redacţia veche, care stabilea pentru concurenţii  în

scrutin  pragul  de  4 %, punea cetăţenii în condiţii  inegale.  Autorul

sesizării  arăta că 33 de candidaţi înregistraţi pe listele  partidelor,

mişcărilor  social-politice şi blocurilor electorale au devenit deputaţi

în  actualul Parlament, deşi au obţinut mai puţin de 1,09 % voturi, atît

cît  a obţinut unul din candidaţii independenţi, care însă nu a  devenit

deputat.

    Art. 86 din Codul  electoral în redacţia veche, care stabilea pragul

de  4 % pentru  concurenţii electorali independenţi, încălca  principiul

egalităţii, întrucît candidatul independent obţinea un singur mandat, în

timp  ce  partidele,  mişcările şi blocurile electorale,  care  obţineau

acelaşi  număr  de  voturi, intrau în posesia a cel puţin 4  mandate  de

deputat.

    În opinia deputatului  Ion Morei, modificarea operată în art. 86 din

Codul electoral, care prevede pentru partide, mişcări social-politice şi

blocuri  electorale pragul de 6 %, iar pentru candidaţii  independenţi -

pragul  de 3 % nu elimină această inegalitate. Astfel, aşa cum a  arătat

autorul  sesizării,  cu  toate modificările operate, este  imposibil  să

devii  deputat  în  Parlament  fără  a  aparţine  unui  partid,  mişcări

social-politice sau bloc electoral.

    Prin art. 87  din Codul electoral se încalcă dreptul  constituţional

al cetăţeanului de a fi ales prin sufragiu direct şi liber exprimat.

    În opinia deputatului  în  Parlament  Ion Morei, art. 87  din  Codul

electoral  transformă  acest  drept într-o  declaraţie  deşartă,  creînd

condiţii  pentru diverse jocuri politice, trucaje, speculaţii, ce conduc

la  uzurparea  voinţei  poporului. Astfel art. 87  din  Codul  electoral

contravine  nu  numai  art.  38  din  Constituţie,  ci  şi  art.  2  din

Constituţie.

    Reprezentantul  Preşedintelui  Republicii Moldova Mihai  Petrachi  a

declarat  în  şedinţa Curţii că prevederile art. 87 alin. (3) din  Codul

electoral  nu  oferă  candidatului independent şanse egale cu  cele  ale

concurenţilor  electorali înregistraţi pe liste de partid. Prin  această

normă  se  încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi  a

autorităţilor publice, contrazicîndu-se direct art. 16 alin. (2) şi art.

38  din  Constituţie.  El a subliniat de asemenea  că  pragul  electoral

limitează  dreptul  constituţional  al  cetăţeanului de a  accede  la  o

funcţie  politică  şi publică; în ţările care aplică sistemul  electoral

proporţional cu o singură circumscripţie electorală naţională nu au fost

înregistrate cazuri de instituire a pragului electoral pentru candidaţii

independenţi;  potrivit modificărilor operate, pentru a obţine  mandatul

de  deputat,  candidatul  independent  are nevoie de  mai  multe  voturi

valabil  exprimate  în ansamblu pe ţară decît candidatul înregistrat  pe

liste de partid.

    Din cele arătate  rezultă că atît vechiul prag electoral de 4%,  cît

şi  actualul  prag  de 3% instituit pentru candidatul  independent  este

inacceptabil,  întrucît aplicarea acestuia conduce în final la faptul că

toate  mandatele  de  deputat într-o singură  circumscripţie  electorală

naţională, în care se aleg 101 deputaţi, le obţin partidele şi blocurile

electorale.  Rezultă că valoarea (ponderea) votului alegătorului care  a

optat  pentru  un  candidat  independent este cu  mult  mai  mică  decît

valoarea   votului   alegătorului   care  a  optat   pentru   candidaţii

înregistraţi pe liste de partid.

    În opinia mea,  prevederile art. 87 alin. (3) din Codul electoral nu

asigură  condiţii pentru exercitarea optimă a principiului reprezentării

proporţionale,  mai mult decît atît intră în contradicţie cu principiile

constituţionale,  statuate într-un şir de acte de drept  internaţionale:

dreptul  de vot al cetăţeanului, egalitatea tuturor cetăţenilor în  faţa

legii,  principiului  democraţiei  bazate  pe  dreptate  şi  pluralismul

politic.  Potrivit art. 1 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) din Constituţie,

democraţia se exercită în condiţiile pluralismului politic şi se bazează

pe  necesitatea  existenţei  opoziţiei  şi  neadmiterii  monopolului  de

putere.   Această  dispoziţie  constituţională  obligă  legiuitorul   să

stabilească  un  mecanism  de  reglementare  juridică  şi  să  instituie

prevederi  concrete  care  să consfinţească acest  mecanism,  aşa  încît

pragul să fie accesibil pentru candidaţii independenţi.

    Sub raport constituţional-juridic  este  neconcludentă  de  asemenea

motivaţia Curţii privind constituţionalitatea prevederilor art. 16 alin.

(2)  din  Codul  electoral (în redacţia nouă), potrivit  cărora  Comisia

Electorală Centrală este constituită din 9 membri desemnaţi proporţional

de   către  Preşedintele  Republicii  Moldova,  Parlament  şi  Consiliul

Superior  al  Magistraturii. Componenţa nominală a comisiei,  precum  şi

preşedintele  ei,  desemnat din rîndul magistraţilor, se  confirmă  prin

hotărîre a Parlamentului.

    În sprijinul concluziei sale Curtea Constituţională invocă următorul

argument: "Modificînd art. 16 alin. (2) din Codul electoral în sensul că

Preşedintele  Republicii  Moldova, Parlamentul şi Consiliul Superior  al

Magistraturii   desemnează  cîte  trei  membri  ai  Comisiei  Electorale

Centrale, legiuitorul a confirmat o dată în plus ataşamentul său faţă de

principiul  separaţiei  puterilor  în  stat, consfinţit în  art.  6  din

Constituţia  Republicii  Moldova.  Prevederea,  introdusă  prin  aceeaşi

modificare, potrivit căreia preşedintele Comisiei Electorale Centrale se

desemnează  de  către Parlament din rîndul magistraţilor, se  încadrează

perfect,  în  opinia Curţii Constituţionale, în  limitele  dispoziţiilor

art.   116  alin.  (1)  din  Constituţie,  potrivit  cărora  judecătorii

instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili".

    Această motivaţie  a Curţii Constituţionale are caracter general. În

plus, referinţa la art. 116 alin. (1) din Constituţie nu are legătură cu

prevederile contestate ale art. 16 alin. (2) din Codul electoral în noua

redacţie.  În  dosarul  examinat  problema-cheie  reprezintă  nu  faptul

desemnării   preşedintelui  Comisiei  Electorale  Centrale  din   rîndul

magistraţilor,  ci noile prevederi normative privind modul de formare  a

Comisiei Electorale Centrale.

    În corespundere   cu  atribuţiile  sale,  statuate  de  Constituţie,

Parlamentul  este în drept să reglementeze prin actele sale  raporturile

sociale,  să modifice şi să completeze normele juridice existente.  Însă

aceste  acte,  atît  după  formă,  cît  şi  după  conţinut,  trebuie  să

corespundă dispoziţiilor constituţionale.

    Separaţia puterilor  în  stat în puterea legislativă,  executivă  şi

judecătorească  (art.  6  din Constituţie)  presupune  instituirea  unui

sistem  de  garanţii juridice, restricţii şi echilibre, care ar  anihila

posibilitatea  concentrării  puterii  de către una din ele,  ar  asigura

funcţionarea   autonomă  a  tuturor  ramurilor  puterii  şi,   totodată,

colaborarea lor.

    Art. 16 alin.  (2) din Codul electoral în noua redacţie prevede că 9

membri  ai  Comisiei Electorale Centrale sînt desemnaţi proporţional  de

către  Preşedintele Republicii Moldova, Parlament şi Consiliul  Superior

al  Magistraturii.  În  continuare  însă  se  stipulează  că  componenţa

nominală  a  Comisiei Electorale Centrale, precum şi preşedintele ei  se

confirmă  prin hotărîre a Parlamentului. Ne punem întrebarea: nu se pune

prin aceasta monopol asupra Comisiei Electorale Centrale?

    Întrucît la formarea  Comisiei  Electorale  Centrale,  aşa  cum  s-a

menţionat  anterior, participă nu numai Parlamentul, dar şi Preşedintele

Republicii  Moldova  şi Consiliul Superior al Magistraturii, toate  cele

trei ramuri ale puterii trebuie să fie garanţii acesteia.

    Alegerea de către    membrii   Comisiei   Electorale   Centrale    a

preşedintelui  acesteia  din  rîndul  magistraţilor este  o  garanţie  a

egalităţii  drepturilor  membrilor ei, ceea ce de asemenea nu a luat  în

considerare legiuitorul.

    Art. 16 alin.  (2) din Codul electoral (în noua redacţie) prevede că

componenţa  nominală a comisiei, precum şi preşedintele ei, desemnat din

rîndul magistraţilor, se confirmă prin hotărîre a Parlamentului.

    Această dispoziţie   este   neconformă  cu  art.  66  lit.  j)   din

Constituţie,  potrivit  căruia Parlamentul are atribuţia de a  alege  şi

numi  persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege, şi nu de

a le confirma.

    Potrivit art.  17  alin. (6) din Codul electoral, mandatul  Comisiei

Electorale  Centrale  este  de  6  ani.  La  expirarea  acestui  termen,

componenţa  comisiei  poate  fi  modificată.  Membrii  comisiei  nu  pot

exercita mai mult de două mandate consecutive.

    Legea nr. 894-XIV  din 23 martie 2000 nu modifică art. 17 alin.  (6)

din Codul electoral. Ne punem întrebarea: care este mandatul componenţei

actuale   a  Comisiei  Electorale  Centrale?  Se  creează  impresia   că

legiuitorul  s-a  grăbit şi nu a pătruns în sensul acestei  probleme  de

drept.

    Pentru considerentele expuse consider că Curtea Constituţională nu a

dispus  de  motive de drept pentru a califica prevederile art. 16  alin.

(2),  art.  86 alin. (2) şi art. 87 alin. (3) din Codul electoral  drept

conforme  Constituţiei.  Prin  hotărîrea  sa  Curtea  Constituţională  a

consfinţit  conţinutul acestor norme şi astfel a adîncit necorespunderea

lor unui şir de principii constituţionale.